ITINERARII CANADIENE

Montréal. Vedere panoramică

De fiecare dată când aleg o destinație de vacanță, o fac sub imboldul unor chemări interioare, a unor dorințe, a unor vise exprimate sau chiar... ne. Dar, când ai o fiică stabilită peste mări (oceane) și țări, tocmai hăt prin Canada, mai intervine o componentă, una de natură sentimentală – ce să-i faci, copilul (tău) tot copil rămâne!

Așadar, de prin noiembrie trecut am purces la căutarea celei mai convenabile (la preț - criteriul principal) oferte de bilete de avion. Am achiziționat de la British Airways două bilete dus-întors, pe traseul București-Montréal și retur, contra a 1120 de Euro (clasa Economic), cu staționare pe aeroportul Heathrow șapte ore la dus și zece la întors. Nu a fost mult, dar nici ieftin n-aș putea afirma că mi s-a părut prețul. La veniturile mele de (foarte) modest pensionar...

Heathrow Lodge

Considerând că, la întoarcere avem cam mult de staționat prin aeroport, am rezervat o cameră cu baie la Heathrow Lodge contra sumei de 46 de Lire sterline. Ni s-a părut piperat prețul pentru ceea ce ni s-a oferit dar, cel puțin, am făcut un duș, ne-am schimbat și ne-am odihnit câteva ore.  

Plecare din București, de pe Otopeni: 22 august 2017, ora 9.00. Urma ca, pe 12 septembrie 2017, ora 21.40 să ne luăm zborul înapoi spre țară, de pe Aeroportul Pierre Eliott Trudeau din Montréal. Dar... mai era până atunci.

Bagaje, cadouri, griji, emoții.

Bineînțeles că, la aeroport, prima persoană care m-a întâmpinat a fost chiar fiica mea, fată frumoasă, 35 de ani, nemăritată și cu o carieră promițătoare în față.

Îmbrățișări, sărutări tandre pe obraji, Ce mai faci, tati?/Bine, dar tu, fetița mea?, zâmbete, ochi strălucitori, lacrimi și iar îmbrățișări.

Depășit momentul emoțional, după petrecerea de bun venit de rigoare (în compania rudelor și a prietenilor de peste ocean), trebuia să fie atins (trăit, experimentat) și celălalt scop, cel turistic. Montréal, una dintre cele mai importante metropole ale lumii ne chema și trebuia musai cercetat, fotografiat și... cucerit. Centrul vechi, Catedrala Notre Dame, Grădina Botanică, Muzeul de Arte Frumoase, Stadionul Olimpic... Dar câte nu sunt de văzut într-un oraș atât de mare și cu o populație atât de eterogenă! Și nu numai Montréal. În funcție de fondurile din portofel și a timpului liber pe care fiică-mea ni l-a pus cu generozitate la dispoziție, mai erau și altele de văzut. Niagara, de exemplu...

Vremea în Canada în acest final de august și început de septembrie: bună. Am avut parte și de zile însorite cu temperaturi ce nu au depășit 25-26 de grade Celsius, dar și de altele cu nori și cu ploi ușoare. Doar seara temperaturile mai scădeau sub limita de confort termic de trebuia ca, atunci când ședeam cu musafirii afară, să mai punem câte un pulover pe noi.

...

Mi-am făcut multe probleme despre cum să abordez relatarea acestei călătorii. Ce să punctez mai întâi, cărui reper să-i acord prioritate, ce fotografii să postez din cele aproape două mii de instantanee surprinse? Am ajuns la concluzia că, o singură postare, nu va acoperi întreaga gama de impresii și emoțiile trăite. Vă promit, așadar, un serial, un serial al prezentării principalelor obiective vizitate, în ordinea cronologică a mișcării pașilor noștri pe pământul canadian. Iată, pe scurt, episoadele, așa cum le văd în acest moment:

Mont Tremblant

     

  

    1.     24 august 2017. Mont-Tremblant – stațiune montană (Munții Laurentini) situată la aproximativ 130 km. NV de Montréal. Munte, răcoare, nori, plimbare cu telecabina. Peisaj montan superb. Bușteni?

   

   2.     26 august 2017. Montréal – întâlnire cu scriitorii membri ai Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec (A.S.L.R.Q.). Tema acestei întâlniri o voi trata separat, pe blogul Jurnal Literar (http://florinmesca.blogspot.ro).

Oratoriul St. Joseph

   3.     28 august 2017. Oratoriul Sf. Iosif. Domul bazilicii este considerat ca fiind al treilea din lume ca mărime, după cel de pe Sf. Petru de la Roma și un altul din Coasta de Fildeș. Oratoriul impune prin mărime, prin frumusețe și prestanță. Culmea pe care a fost poziționat îl transformă într-un reper greu de ratat și influențează, de asemenea, ochiul privitorului.

  

   4. 29 august 2017. Montréal – Grădina Botanică. Considerată ca fiind a doua cea mai mare din lume, era un reper ce nu putea fi trecut cu vederea. Ignorant fiind, probabil că am trecut pe lângă multe plante unicat din lume, dar tot am fost fermecat de frumusețea și gingășia lor.

Blockville. Cele 1000 de insule

   5.     30 august 2017. Brockville – Cele 1000 de insule. În drum spre Niagara, am oprit la Brockville. Prea mulți îmi vorbiseră despre frumusețea celor 1000 de insule înșirate pe o distanță relativ scurtă a fluviului Sf. Laurențiu. Nu am regretat!

Niagara

   6.  30, 31 august 2017. Niagara. Formidabila Niagara! Încă de pe băncile școlii, când am învățat la Geografie despre marile cascade ale lumii, numele acesteia mi-a rămas întipărit în minte ducându-mă cu gândul la ceva imens, minunat și de neatins (de către oamenii obișnuiți) obiectiv turistic. Eventual, când aș fi ajuns în Rai... Nici măcar nu îndrăzneam să gândesc că, vreodată, picioarele îmi vor călca prin zonă. Și totuși...  

Otawa

    

   7.     1, 2 septembrie 2017. Otawa, capitala Canadei. Superb oraș! Situat pe malul fluviului cu același nume, am fost impresionat de fluviu, de podurile ce-l traversau, de parcuri, de frumusețea clădirilor, de centrul orașului și, cel mai mult, de clădirea Parlamentului. Am vizitat, de asemenea, Muzeul Războiului, un exemplu de lecție de istorie și de patriotism local.

Muzeul de Arte Frumoase

  

   

  8.     6 septembrie 2017. Muzeul de Arte Frumoase. Nu se putea să ajung în marea metropolă Montréal fără a încerca a-i descoperi tezaurul de artă adăpostit în clădirile din Sherbrooke Street West. Ar fi fost ca și cum aș fi trecut prin Paris ignorând castelul Versaille. Și nu se făcea, nu-i așa?

Biodom

   

    9.  7 septembrie 2017. Biodom. Amenajat în fostul Complex Olimpic (ca și Grădina Botanică, Insectariul și Planetariul), la Biodom au fost reproduse cinci zone climaterice ale lumii. A fost și cald, și rece, și umed, și uscat, și lumină, și întuneric... a fost minunat!

   

Catedrala Notre Dame

     

      10.      8 septembrie 2017. Centrul vechi și Catedrala Notre Dame. Străzi înguste și pietruite, clădiri vechi și frumoase, magazine de suveniruri, mici galerii de artă, restaurante familiale, portul vechi unde au debarcat primii coloniști pe insula Mont Royal, oameni mulți, de toate națiile și de toate rasele.

China Town

   11.     9 septembrie 2017. China Town. De multe ori am auzit sintagma: Cartierul Chinezesc și așa s-a născut dorința de a vedea cu proprii ochi o astfel de așezare. Magazine și restaurante unul lângă altul, culori vii, suveniruri ieftine, căutători de chilipiruri, cântăreți ambulanți, ochi oblici și... un grup de practicanți ai Falun Gong (Dafa). Un grup de cinci meditau executând niște exerciții simple, iar o doamnă mai în vârstă oferea explicații detaliate celor interesați. Voi reveni și pe această temă.

Mont Royal

   

   

Sainte Agathe des Monts

     12.    9 septembrie 2017. Parc du Mont Royal. A fost o după-amiază de plimbare tihnită prin imensul parc și, în consecință, nu am atins toate punctele care ar fi meritat. Dar... ca prin toate celelalte parcuri (multe) prin care am umblat, am fost însoțit de veverițe și de porumbei. N-am zărit rațele și gâștele, prietenele bălților de prin alte locuri. Am ratat, printre altele, lacul cu castori.

     

Lacul din Siante Agathe des Monts

     

  

   13.      10 septembrie 2017. Saint Agathe des Monts et Saint Sauveur – două stațiuni montane cu mare potențial turistic ce pot fi comparate cu Sinaia. Ne-am plimbat pe malul lacului din Sainte Agathe, am fotografiat rațele sălbatice și apoi ne-am deplasat câțiva kilometri spre Saint Sauveur pentru a dejuna la un restaurant anume, unul grecesc, renumit pentru preparatele sale delicioase. Chiar au fost! Va urma...

  

    14.      Parcuri.

    15.      Restaurante.

     Dacă îmi va mai veni vreo idee, cu siguranță voi completa acest „Cuprins”. Dar vă promit: înafară de mici și banale povești, veți găsi imagini, înregistrări video, informații despre deplasările prin oraș cu metroul, prețurile de prin magazine,  restaurante și hoteluri, tarifele practicate la intrarea în muzee și în celelalte centre de interes turistic. Eu... vă invit într-o călătorie virtuală ce sper că vă va îmbogăți spiritual și vă va îndemna la reverie și meditație. 

     Drum bun și pe... foarte curând!

SĂRATA MONTEORU

Munții ce împrejmuiesc stațiunea Sărata Monteoru văzuți de la altitudinea la care se află Mina de petrol, unicat în Europa

Încă de anul trecut decisesem, împreună cu soția, să renunțăm la obișnuita vacanță de vară petrecută la Băile Felix în favoarea unei alte stațiuni, eventual mai apropiate. Ați intuit bine: ne-am hotărât pentru Sărata Monteoru, județul Buzău. Soția a propus-o și cam tot ea a... decis.
Vă spun sincer: am acceptat cu inima cam îndoită. Și gândurile îmi erau dintre cele mai lipsite de optimism: M-o bate soarele-n cap pe la ștrandurilea alea... ce naiba o să fac toată ziua?! Mi-am făcut griji degeaba.
Zona mi-a făcut o impresie extraordinară, încă de pe când am început să rulez pe drumul județean și am intrat prin primele sate. Multă verdeață, aer curat, gospodării frumoase, șosea bună.
Stațiunea Sărata Monteoru se întinde de-a lungul unei artere principale care, la un moment dat, se intersectează cu o alta, formând un fel de „Y” vizibil, bineînțeles, din avion. Sau elicopter, sau dronă, sau zmeu... În punctul de intersecție se află Centrul de Informare Turistică pe care, dacă veți avea noroc, îl veți găsi deschis. Eu am avut această șansă și m-am căpătat cu câteva pliante utile.

Monumentul Eroilor din Monteoru. 1916-1919.

În aceeași zonă (la intersecția celor trei artere), vă întâmpină Monumentul Eroilor din Monteoru, găzduit de o mică insulă de verdeață.

Cum vă uitați la monument, pe partea stângă, împrejmuit și ferecat, veți putea trage cu ochiul, peste gard, la ruinele casei Monteoru. În dreptul porții, biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de același boier, Grigore C. Monteoru.
Vila a fost construită în 1888, din calcar fasonat și are o suprafață de 510 mp, parter și etaj.
Este declarată monument istoric.

Bănuiesc că aceasta ar fi biserica ctitorită de boierul Monteoru, deoarece părea a fi cuprinsă în domeniul închis și... avea lacăt pe poartă. Doar că pe ea era o inscripție ce indica hramul Sfinților Petru și Pavel.
Fotografia aceasta am luat-o chiar în ziua marii sărbători a Sfinților Petru și Pavel și, după cum am mai spus, biserica era... ferecată!

Capela familiei Monteoru

Feronerie din dreptul intrării.

Biserica-capelă a fost construită pe la 1903, după planurile arhitectului Eduard Honzik și pictată de către Costin Petrescu, care a fost și pictorul Curții Regale a României. În subsol își află odihna veșnică șapte membri ai familiei Monteoru.
Este declarată monument istoric.

Feronerie

M-a impresionat feroneria capelei. Și nu numai. Am putut observa și ceea ce a mai rămas dintr-un vitraliu, parțial distrus.

Mina de Petrol

Mina de Petrol. Este cea mai veche exploatare petrolieră din județul Buzău (a doua jumătate a secolului al XIX-lea). Din păcate, nici acest reper important (din punct de vedere turistic) nu este semnalizat corespunzător. Nimic nu indică faptul că aceasta este sonda ce extrage petrolul din celebra mină. Doar însemnele O.M.V. sunt vizibile peste tot. Eu am recunoscut-o ghidându-mă după unul dintre pliantele primite de la Centrul de Informare Turistică.
Sursă importantă de îmbogățire a grecului Grigore Stavri, acesta, probabil că și îndrăgostit de zonă, și-a schimbat numele în Grigore Constantinescu-Monteoru. Se spune că, în urma vânzării Minei de Petrol, conștient de valoarea terapeutică a apelor sărate din zonă, a pus bazele stațiunii turistice și balneoclimaterice. Stațiunea ajunsese ca, la începutul secolului XX, să rivalizeze cu cele mai importante stațiuni balneare din Europa.

Chioșcul din centru.

Chiar în centrul stațiunii, în dreptul ștrandului principal (în aer liber), se află chioșcul. Cândva, aici cânta fanfara întru distracția turiștilor. Acum reprezintă un loc de repaos pentru pensionari.
Alături de chioșc este un părculeț amenajat special pentru copii.

Copii jucând fotbal.

Copiii se joacă în spatele chioșcului.
Pe partea cealaltă a străzii sunt mai multe chioșcuri cu de toate: articole de plajă, cosmetice, jucării, gogoși...
Dincolo de acestea, la vreo 50 de metri mai în spate, se găsește unicul (super)market de unde, în afara clasicelor produse, am cumpărat roșii, castraveți și caise românești. Delicioase! Prețurile: aproape normale.

Ștrandul acoperit din cadrul complexului „Ceres”.

Începându-mi sejurul la începutul săptămânii, m-am bucurat de beneficiile apei sărate într-o piscină acoperită și neaglomerată, cea a complexului „Ceres”. În primele zile, cred că nu am fost niciodată mai mult de douăzeci de persoane în bazin. Cam câte se văd și în fotografie plus încă câteva ce nu au intrat în cadru. Apa - foarte sărată (salinitatea mult peste cea a Mării Negre) - te ține fără eforturi la suprafață. Chiar dacă vrei să te scufunzi, nu reușești. Temperatura apei - excelentă, poți să stai cu orele în piscină. Nu vă sfătuiesc să încercați să înotați - vă intră apa în ochi și ustură...
În incinta bazinului sunt scaune de jur-împrejur unde vă puteți lăsa hainele. Afară sunt amenajate multe șezlonguri cu umbrele; cred că fac față în zilele aglomerate.
În incintă este amenajat un bar, iar afară, cu acces pentru toată lumea, veți găsi o linie caldă unde se poate mânca decent și la prețuri accesibile pentru toate buzunarele.
Intrarea la piscină: 20 de lei/persoană, inclusiv copiii peste trei ani. (La capitolul acesta nu prea le-am înțeles criteriile de eligibilitate.)
Sunt mai multe bazine cu apă sărată în stațiune, inclusiv la unele pensiuni.

Copil încercându-și voinicia în Parcul de aventură „Escapada”.

Iată și un adult rătăcit.

La marginea stațiunii se află Parcul de Aventură „Escapada” ce nu trebuie ratat sub nicio formă - mă refer doar la cei cu chef de o astfel de experiență.
Conform promisiunii, l-am dus pe nepotul meu, dar eram și eu un aventurier... Așa că... la cățărat cu noi!
După ce am plătit intrarea (25 lei/copil și 35 lei/adult), am fost băgați în hamuri (adică... înhămați?!), instruiți și... urcați în pomi.
Pentru fiecare grupă de vârstă sunt două trasee în același preț: unul mai ușor și unul care chiar te pune la încercare din toate punctele de vedere: forță, îndemânare, inteligență, tenacitate.
După cum vedeți, nepotul a făcut față cu brio.
În ce mă privește... ăla atârnat din poza din stânga, eu sunt. Mă pregăteam să-mi dau drumul pe tiroliană. Vă mărturisesc, prima tiroliană am ratat-o: n-am știut că trebuie să mă las liber (să mă sprijin) în hamuri. Dar la a doua coborâre... cine striga prin pădure de plăcere!
Să nu mă pârâți nepotului: al doilea traseu l-am făcut doar pe jumătate! Nu mai puteam: îmi ieșise limba de-un cot, gâfâiam de mama focului și-mi tremurau membrele. M-am cerut jos și bine am făcut!

Mânăstirea „Ciolanu”.

Nu trebuie ratate două repere (turistice, culturale și spirituale) importante: Mânăstirea „Ciolanu” și „Tabăra de creație de la Măgura”.
Mânăstirea „Ciolanu” este cea mai veche așezare monahală din județul Buzău, fiind atestată documentar încă din secolul al XVI-lea.
Biserica și toate construcțiile monahale situate în întreaga împrejmuire creează un decor minunat, ce îndeamnă la liniște și meditație.
La vreo cincizeci de metri depărtare de mânăstire veți da de „Tabăra de creație de la Măgura”. Despre aceasta voi pregăti o altă postare, într-un viitor apropiat.

Vila „Țara Luanei” - colaj cu imagini din interiorul vilei.

Vila „Țara Luanei” - colaj cu imagini din exterior.

Am fost inspirați în alegerea vilei în care ne-am cazat. Despre „Țara Luanei” este vorba, vilă cotată cu patru stele.
După ce intri în stațiune dinspre Buzău (sau Poiești), trebuie să o străbați în întregime pentru ca, la capătul ei, să dai de „Țara Luanei”, chiar înainte de intrarea în Parcul de Aventură „Escapada”. Încă de la intrarea în stațiune, indicatoarele te îndrumă fără greș spre destinație.
Parcare în drum, în fața vilei, gratuită și fără rezervare.
Amenajarea exterioară a micuțului domeniu, faină!
Se urcă o pantă destul de abruptă (dar scurtă) până pe platoul pe care se află vila, piscina (cu apă sărată!) și terasa-restaurant ce împrejmuiește bazinul.
Mesele din lemn sunt protejate de razele deranjante ale soarelui prin intermediul baldachinelor.
Piscina este mică, dar niciodată nu am văzut mai mult de patru persoane în apă.
Urcând panta, pe stânga, puteți admira (în toată splendoarea cozii lor) mândrii păuni înfoiați. Dacă le pasă de turist, bineînțeles.
Interiorul vilei... vintage. Mobilierul vechi al camerelor, ușile masive din lemn, feronerie multă și tot felul de obiecte de anticariat te tranportă în atmosfera anilor '20. Pe holuri, la toate nivelele, cărți și C.D.-uri la discreția turiștilor. Fără „permis de înscriere”.
Retaurantul este parcă și mai bine mobilat urmând aceeași linie de design.
Curățenie desăvârșită și în camere, și la restaurant, și afară, și în piscină.
Mâncarea bună și foarte bună la prețuri ceva mai mari decât estimasem, dar de, ca pentru o... mâncare aleasă.
Personalul amabil și receptiv la eventualele nemulțumiri - cele câteva probleme s-au rezolvat rapid și în favoarea clientului.
Rezervarea făcând-o prin „Early Booking”, am plătit 180 lei/zi/cameră, fără mic dejun inclus.
Apropo de mic dejun: comandați omleta țărănească, 12 lei - face toți banii!
Că tot am vorbit de mâncare: mi-a fost recomandat să merg la „Casa cu Tei”. Am fost și nu am regretat! Am servit un „Ceaun buzoian”! Este recomandat pentru două persoane (40 de lei), dar se pot înfrupta din el chiar trei.

În așteptarea „omletei țărănești” de la „Țara Luanei”. După figură îmi puteți ghici foamea ce mă încerca.

Am fost curios să aflu de unde inspirația aceasta cu denumirea de „Țara Luanei” dată vilei. E o legendă cu un rege (Luana) și o fată frumoasă care... dar mai bine intrați și voi pe Google.

Concluzie: mai mult ca sigur vom merge și vara viitoare la Sărata Monteoru. Și tot la „Țara Luanei” vom poposi.

Note:

• pitoresc stațiune: 9;
• curățenie: 9;
• liniște: 10;
• amabilitate oameni: 10;
• posibilități de evadare: 10;
• prețuri: 7-8.

Pe curând! Ne mai vedem, ne mai auzim!

Ultima notă: multe din informațiile pe care vi le-am oferit sunt culese de prin pliantele primite de la Centrul de Informare Turistică din stațiune.

BRĂILA - GRĂDINA MARE

Intrarea în Grădina Mare - perspectivă

Pe 20 ianuarie 2017 s-au împlinit 649 de ani de la prima atestare documentară a localității Brăila.
Un oraș ce a cunoscut mari perioade de dezvoltare economică în vremuri de bună cârmuire. Români, greci, turci, tătari, evrei, țigani, ruși, bulgari, ucrainieni, armeni - toate aceste etnii s-au stabilit și au conviețuit în bună pace de-a lungul secolelor pe aceste meleaguri, ducând la formarea unei populații omogene, sănătoase și frumoase. De altfel, brăilencele sunt renumite ca fiind cele mai frumoase fete/femei din România.
Deci, când coborâți din tren în gară, din autocar sau autoturism în centrul orașului, înainte de toate să vă uitați după cele mai frumoase fete din țară!

Dar, reperul de azi îl reprezintă Grădina Mare, situată în zona centrului vechi și care este dispusă deasupra celebrelor (și secretelor) hrube construite de către turci în perioada în care Brăila era raia turcească și care traversau orașul dintr-o parte în alta. Rolul acestor hrube era unul strategic, de adăpost al oamenilor și alimentelor pe timp de război. De asemenea, permiteau trupelor deplasarea rapidă de la un aliniament militar la altul. În timpul perioadei comuniste mare parte din aceste hrube au fost distruse premeditat de către autorități.

Grădina Mare sau Grădina Împărătească cum a fost denumită în planul Riniev la 1830, ocupa, inițial, 60 de hectare de-a lungul malului înalt al Dunării.

Repere de marcat în timpul plimbării prin Grădina Mare: Castelul de Apă, Chioșcul Muzicii, Casa Memorială Panait Istrati, Restaurantul Privighetoarea, ceasul de flori, fântânile arteziene și cele câteva statui realizate de câțiva din cei mai mari sculptori români.  

Castelul de Apă

Castelul de apă a fost construit în perioada 1912-1913 din necesitatea de a asigura populației Brăilei necesarul de apă potabilă.
Castelul (30,5 m. înălțime) adăpostește la interior un rezervor cu o capacitate de 2000 mc.
În 1982, pierzându-și utilitatea inițială, castelul a trecut în serviciul public, fiind transformat în restaurant.
În acest moment (imaginea din dreapta), castelul nu poate fi vizitat, el intrând într-o reabilitare despre a cărei finalizare nu am aflat nimic.
Imaginea din stânga este făcută în aprilie 2011, într-o perioadă în care copacii erau, în mare parte, golași.

Chioșcul Muzicii

Chioșcul Muzicii. Construcție din structură metalică, ornată în stilul Art Nouveau.
Ca și Castelul de Apă, Chioșcul Muzicii s-a realizat tot la inițiativa municipalității, dar cu câțiva ani buni mai devreme, pe la 1864 când, având în vedere că „singura distracție ce pot avea domnii orășani și mulțimea de străini ce se află în acest oraș, în timp de vară, se mărginește numai într-o grădină publică”, decide să angajeze o fanfară ce urma să încânte lumea cu muzica lor din chioșcul special amenajat. Nu lipseau din repertoriu valsurile lui Strauss sau „Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici.

Colaj Casa Memorială „Panait Istrati”

În 1984, cu ocazia centenarului nașterii lui Panait Istrati (1884-1984), s-a decis să se amenajeze Casa Memorială „Panait Istrati” în fosta locuință a grădinarului, ce apare în planul din 1867, alături de bufet (actualul restaurant „Privighetoarea”) și seră.
Chiar dacă „Scriitorul vagabond” nu a locuit niciodată în această casă, alegerea decidenților s-a bazat pe faptul că Panait Istrati frecventa adeseori Grădina însoțit de prietenii săi. Casa-muzeu adăpostește câteva dintre lucrurile personale ale scriitorului, piese de mobilier, manuscrise etc. În imaginile alăturate: Casa Memorială „Panait Istrati!” - sus, iar mai jos, două instantanee de la una dintre întâlnirile de suflet organizate de Muzeul Brăilei în acest cadru-templu. În imaginea din mijloc poate fi recunoscut Prof. Dr. Lucian Chișu (cu ochelari), un prieten bun al Brăilei și al brăilenilor.

Restaurantul „Privighetoarea”

Când m-am mutat, în 1978, la Brăila, una dintre primele atracții pentru tânărul căsătorit ce eram, a fost grădina de vară din Grădina Mare. Mici, bere și muzică populară live. Aer curat, copii ce alergau printre scaune și... țânțari.
Apoi, autoritățile timpului au ajuns la concluzia că era un loc desuet și, prin urmare, localul a fost închis. Credeți-mă, Grădina Mare și-a pierdut mult din strălucire. Nu are rost să vă povestesc că habar n-aveam de istoria și poezia locului, despre hrube, turci, biserici vechi, Panait Istrati, Chira Chiralina și Terente... Dacă nu mai erau micii și berea... Între timp, s-a decis (tot autoritățile - nu mă-ntrebați care) ca, la adresa respectivă, să fie mutat Muzeul de Etnografie al Brăilei. O altă eroare: arta populară în locul micilor și a berii! Rar trecea câte un vizitator amețit de căldură pe-acolo. În curând, clădirea a intrat în paragină și exponatele au început să sufere! Din fericire, într-un final s-a găsit soluția optimă: refacerea construcției printr-un proiect european și reintroducerea ei în circuitul alimentar public.

Izvor. Ciobanul și ciobănița

Izvor-grotă realizat în 1892. În 1984 au fost atașate cele două sculpturi, „Ciobanul” și „Ciobănița”.

Mihai Eminescu - bust

Mihai Eminescu - bust al poetului realizat de către sculptorul Dumitru Pasima.
În spate se poate observa impunătorul Castel de Apă.

Extaz

Extaz, bronz - lucrare realizată de către sculptorul Constantin Baraschi (1902-1966).

Panait Istrati - bust

Panait Istrati, bronz - lucrare realizată de sculptorul Oscar Han (1891-1976).

Nud

Nud, bronz - lucrare realizată de sculptorul Ion Jalea (1887-1960).

Trei buni prieteni brăileni: scriitorul Ion Meca, profesorul Aurel Furtună și caricaturistul Costel Pătrășcan

Era aprilie - primăvară. Nu era frig. Tocmai ne întâlniserăm cu amicul Panait Istrati și ne făcurăm cu niște pliante. Doar atât - nu prea a avut timp de noi. Cică era grăbit, urma să ia nu știu ce vapor. Și aș fi avut atâtea să-l întreb... 

Ne-am continuat plimbarea în căutarea unei grădini cu mici și bere.

Observație: întrucât nu sunt un tip suficient de citit, multe informații le-am cules din mediul virtual. De un mare folos mi-a fost lucrarea Prof. Ioan Munteanu, „Monumentele istorice ale orașului Brăila. Istorie ilustrată”. Dar, pentru a rămâne în spiritul adevărului, mărturisesc că am consultat și alte surse.

Biserica lui Ștefan cel Mare din Borzești

Când eram mic, tata obișnuia ca, ori de câte ori ne duceam la bunica, la țară, să oprim la Borzești și să vizităm biserica ctitorită de mărețul voievod, pe la 1493-1494. Atunci am primit primele lecții de istorie și de patriotism de la bunul și dragul meu tată.
Satul Borzești (acum cartier al orașului Onești) este locul nașterii și copilăriei voievodului.
Legenda spune că miriștile Borzeștiului erau locul preferat de joacă al micuțului Ștefan și ai prietenilor lui cei mai buni. Jocul preferat: de-a moldovenii și tătarii. De regulă, Ștefan conducea grupul moldovenilor, iar în fruntea tătarilor era bunul său prieten, Mitruț. Ca de obicei, moldovenii îi învingeau pe tătari, iar șeful lor (al tătarilor) era spânzurat în stejarul ce se înălța falnic în mijlocul miriștii. Tot legenda spune că, într-o zi fatidică, după ce l-au spânzurat pe „tătarul” Mitruț, au năvălit adevărații tătari. Copiii n-au avut timp să-l elibereze pe prietenul lor, iar șeful tătarilor l-a săgetat de moarte pe prietenul viitorului domn. Ștefan a jurat că, de va trăi hanul până ce va ajunge el domn, îl va spânzura de același stejar. Acest lucru s-a întâmplat imediat ce Ștefan a preluat domnia Moldovei și a înfăptuit primele incursiuni de „cumințire” a tătarilor. Hanul tătar trăia și... Ștefan cel Mare și-a respectat jurământul.
Apoi, din lemnul stejarului, carbonizat, s-a construit o masă ce a fost pusă în altarul bisericii ctitorite de domnitor în amintirea prietenului său. Altarul se află chiar pe locul stejarului.

Vedere spre intrarea în biserică

Biserica a fost construită din piatră de râu, păstrând arhitectura moldovenească, specifică vremii. Hramul bisericii: Adormirea Maicii Domnului. Deasupra intrării se poate observa o pictură reprezentativă.

Aleea duce spre inhtrarea în biserică. În față, clopotnița.

Clopotnița este din lemn de stejar

Inițial, am crezut că această clopotniță ocupă locul faimosului stejar. Recunosc, m-am înșelat. Noroc cu atoateștiutorul prieten GOOGLE.

De la intrare, printre copaci, se zărește biserica. În stânga, cimitirul. În dreapta, Muzeul de Cultură și Artă Religioasă

În cimitir se află mormântul fiicei lui Vasile Alecsandri, Maria Bogdan (după soț), care a locuit în conacul din imediata apropiere, astăzi Restaurantul Stejarul din Borzești.
Muzeul deține numeroase cărți bisericești vechi, de o inestimabilă valoare istorică, culturală și religioasă.

Intrarea ce desparte pronaosul de naos.

Această foarte scundă intrare a fost concepută astfel încât să-i permită intrarea voievodului cu coroana așezată pe cap. Mai sunt și alte interpretări: de pildă, atunci când voievodul se afla pe jilțul său în biserică, oricine ar fi intrat ulterior, ar fi fost obligat să se aplece - voievodul știa să-și impună autoritatea!
În dreapta intrării se găsește o icoană veche, care ar fi fost vandalizată de tătari, într-unul din raidurile lor. Restul picturii interioare a fost refăcută de către maestrul Grigore Popescu.

Catapeteasma. Partea inferioară.

În centrul imaginii, în plan secund, se observă masa construită din lemnul faimosului stejar. Dedesubt, acoperită cu un covoraș, se găsește o groapă ce mai păstrează parte din rădăcina carbonizată de timp a stejarului.

Catapeteasma. Partea superioară.

Catapeteasma a fost turnată din piatră, o dată cu construcția bisericii și păstrează pictura originală.

Hramul bisericii: Adormirea Maicii Domnului

Un Grivei ce păzește intrarea bisericii ctitorite de marele Ștefan. Doar celor cu inima curată li se permite accesul în sfântul lăcaș!

Muzeul de Cultură și Artă Religioasă

Statuia domnitorului

Nu se pune problema calificativelor. Locul are o puternică încărcătură emoțională și istorică. Pe de altă parte, Borzeștii, aflat pe malul Trotușului, oferă o priveliște minunată călătorului. Vizitați-l oricând, din primăvară până în toamnă, când soarele luminează puterrnic locul, iar păsăretul se lansează în minunate concerte, de fiecare dată în premieră absolută.
Cum v-am mai spus, pentru mine locul prezintă și niște conotații speciale. Aici, tata mi-a dat primele lecții de istorie și, mulți ani mai târziu, când el era trecut la cele veșnice, am fost aici și cu mama mea, bătrână și greu mergătoare. Ne-am amintit de tata, ne-am închinat, am pus niște acatiste și... nu mult timp după aceasta, mama a plecat după soțul ei iubit.
Poate... s-au găsit și cu Ștefan cel Mare! Sper ca ai mei să nu-i fi relatat ceva despre actualii noștri conducători! Ne mai trezim cu voievodul pe cap, acum, după mai bine de cinci sute de ani! Nu de alta, dar vederea mea gingașă n-ar suporta să vadă mulțimea pădurilor de spânzurători de care să atârne toți trădătorii de țară. După cum spune cronicarul, Ștefan era iute la mânie și degrabă vărsătoriu de sânge. Am rămâne atât de puțini!

La Mulți Ani 2017!

1 DECEMBRIE 1918 - MAREA UNIRE - ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Mihai Viteazul - primul unificator al țărilor române

Regina Maria

„Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. - Vasile Goldiș, Cuvântarea solemnă la Adunarea Națională de la Alba Iulia.                                                                              

11/24 decembrie 1918 - Regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.

18/31 decembrie 1918 - Decret-lege privind unirea Bucovinei cu România.

Regele Ferdinand

29 decembrie 1918/11 ianuarie 1919 — Decret-lege prin care se stabilește că locuitorii României, majori, fără deosebire de religie, se vor bucura de toate drepturile cetățenești și vor putea să le exercite dacă vor face dovadă că sunt născuți în țară și sunt sau n-au fost supuși unui stat străin.

 10 septembrie 1919 — Se semnează, la Saint — Germain — en — Laye, Tratatul de pace între Puterile Aliate și Austria, prin care Austria capătă configurația teritorială de azi. Se recunoștea pe plan internațional unirea Bucovinei cu România și a creării statelor cehoslovac și iugoslav.

29 decembrie 1919 — Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului, Banatului, Bucovinei și Basarabiei cu România.
 4 iunie 1920 — Se încheie, la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate și Asociate și Ungaria. Recunoașterea pe plan internațional a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, a Slovaciei și Ucrainei Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croației, Sloveniei și părții de vest a Banatului cu Serbia etc. (intră în vigoare la 25 iulie 1921).

Catedrala Reîntregirii Neamului de la Alba Iulia

Curtea interioară a catedralei

Busturile celor doi monarhi au fost postate în fața clopotniței, situată la intrarea în curtea catedralei.

Catedrala Reîntregirii Neamului de la Alba Iulia

În curtea catedralei, pe data de 15 octombrie 1922, a avut loc încoronarea primilor regi ai României Mari, Ferdinand și Maria. La manifestare au fost prezenți, de asemenea, prințul moștenitor Carol și soția sa, Elena.
Regele a preferat ca întreaga ceremonie să aibă loc în fața catedralei, și nu în interior, pentru a nu se crea confuzii în ceea ce privea apartenența sa religioasă.
Slujba religioasă a fost oficiată de către mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan.
Coroana Reginei Maria a fost confecționată la o casă de bijuterii celebră din Paris, iar aurul (1,8 kg.) a fost donat de un proprietar de mină din Munții Apuseni.
Regele și-a păstrat coroana de la 1881, confecționată din oțelul tunurilor turcești capturate la Plevna.

Trebuie să recunoaștem: am avut și conducători vrednici!