ITINERARII CANADIENE 7 - OTTAWA: PARLAMENTUL și CANALUL RIDEAU

Niagara, Niagara Falls, ca să țin pasul cu tineretul cosmopolit, ne-a impresionat. Prin frumusețe, prin grandoare, prin muzicalitatea căderii apelor, prin poezia locului. Da, poezie, multă poezie.

Vă propun un exercițiu de imaginație: priviți din nou fotografiile ce v-am prezentat în postarea trecută și închipuiți-vă că au dispărut toți turiștii, toate magazinele, hotelurile, restaurantele și cazinourile. Adio șosele și  autoturisme și pas muzicii și oricărui alt zgomot produs de oameni sau de tehnica modernă. Doar apele cascadei prăvălindu-se în hău, cu pescărușii în zbor planat răcorindu-se printre stropii lansați spre înalturi. Și chemările lor specifice. A invitație la masă. A tihnă. A iubire. A liniște. A pace. Ce-ați spune și de un minunat curcubeu? Sunt condiții. Dacă adăugați și ceva vegetație neatinsă de mâna omului...

Cu o astfel de stare de spirit am părăsit Niagara Falls. Îmi dădea și mâna: eram doar pasager în autoturism, un pasager ce proba sentimente variate: de bucurie, de împlinire, de satisfacție, poate chiar de... fericire?!

Lumea îndreptându-se seara spre Parlament pentru spectacolul de sunet și lumină proiectat pe frumoasa clădire

Mădălina mai are de dat un telefon

Ne îndreptam spre Ottawa, orașul de reședință a Mădălinei sau, mai bine spus, spre Gatineau, localitate situată de cealaltă parte a râului Ottawa și care desăvârșește zona metropolitană a capitalei statului canadian. - Chiriile sunt mai mici la Gatineau decât la Ottawa, tati și, chiar dacă distanțele sunt ceva mai mari, cu mașina te descurci, fără probleme! – îmi explicase fiică-mea cu ceva vreme în urmă.

A început spectacolul de sunet și lumină: Canada -150 de ani

- În seara asta nu mai avem timp, dar mâine vă duc la Parlament să vedeți și voi spectacolul de sunet și lumină – ne-a lămurit fata asupra programului ce ne pregătise pentru următoarele ore.

- Sună interesant, propunerea ta, Mădălina.

- E puțin spus, interesant, tati – mă tachină fata.

Am tăcut. Ce era să fac, eram la mâna ei și, știți ceva? Îmi făcea plăcere aceasta! 

Când am ajuns noi, platoul din fața Parlamentului era în mare parte ocupat de o mulțime pașnică de oameni, turiști sau rezidenți canadieni. Care așezați pe păturile aduse de acasă, care direct pe iarba tunsă scurt.

Canadienii au aniversat anul acesta (2017) 150 de ani de la înființarea Confederației și, toată vara, de la ora 10 seara, clădirea Parlamentului se transforma într-un uriaș ecran pe care se derulau secvențe din istoria Canadei, o adevărată lecție de istorie și patriotism local.

Canada este o ţară puternică, nu în ciuda diversităţii, ci datorită ei. Fără să aspirăm să fim un amestec eterogen, ştim că forţa şi determinarea se regăsesc în diversitatea canadiană. Pământul nostru este deopotrivă al nativilor cât şi al celor nou veniţi. Iar mândria noastră supremă este că puteţi veni de oriunde din lume, să construiţi aici o viaţă bună şi să fiţi parte din comunitatea noastră, a declarat premierul canadian Justin Trudeau.

Am fost profund impresionat. De ce? Pentru că, fără să-mi dau seama, pentru aproape o oră m-am identificat cu cetățenii canadieni, am vibrat o dată cu ei și mi-am redescoperit patriotismul. Care patriotism? De român, bineînțeles! De româno-canadian, în acea seară. De CETĂȚEAN UNIVERSAL dintotdeauna! 

La finalul spectacolului, când s-a cântat imnul Canadei, toată lumea s-a ridicat în picioare. Și eu, fără niciun fel de reținere. De asta afirm că sunt/suntem CETĂȚEAN/NI UNIVERSAL/I!

Clădirea Parlamentului, ziua. 

Clădirea Parlamentului. Dreapta jos: Turnul Păcii.

A doua zi am revenit pe Colina Parlamentului – ne impresionase atât de mult frumusețea locului și a clădirii, că era musai să revenim pe ziuă. Mădălina chiar sunase să ne înscrie pentru un tur gratuit și însoțiți de un ghid, dar... am avut ghinion: deoarece vizita noastră s-a-ntâmplat să fie într-o zi de sâmbătă, era atât de multă lume, că nu se mai eliberau permise de „Vizitator”. Mare păcat, deoarece, după ce am ajuns acasă și m-am mai consultat cu prietenul „Google”, mi-am dat seama ce frumuseți pierdusem. Nu-i nimic, n-au intrat zilele în sac!

Corpul central al Parlamentului – Turnul Păcii – are o înălțime de 92,2 m. și adăpostește 53 de clopote, din care, cel mai greu, cântărește peste 10 tone.

Sir John A. Macdonald

Dând ocol clădirii, am avut parte de două întâlniri de grad „0”. Prima personalitate ce m-a onorat cu nobila-i atenție a fost Sir John A. Macdonald, unul dintre fondatorii Confederației și primul Prim Ministru al Canadei (1867-1873 și 1878-1881).  

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Și-apoi, n-o să vă vină să credeți, am dat nas în nas cu Însăși Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii! 

Am înțepenit. Majestatea Sa m-a privit sever, „ecvestru” și, de la înălțimea regalității, m-a apostrofat: - Ce cauți dumneata, tinere, în regatul meu? 

I-auzi: „tinere”! E-adevărat că sunt mult mai tânăr decât Majestatea Sa, dar... mi-am înghițit cuvintele. Și bine am făcut, căci i-a înflorit un zâmbet pe chip când o fetiță s-a apropiat sfioasă de soclu-i regal. 

Multă lume își făcea de lucru pe lângă Parlament. Nu departe de regină – câtă îndrăzneală, cât curaj! – două doamne demonstrau pentru drepturile femeilor:

„18 octombrie 1929. Femeile sunt oameni”. 

Veneau tocmai din vremea marii crize economice a anilor 1929-1933. Le remarcasem în același loc de cu o seară înainte! După cum observați au început să apară și susținătorii.

Am primit și-o invitație la cafea, dar... n-am mai găsit loc la masă. Oricum, am apreciat gentilețea simpaticelor bunicuțe.

Remarcați insula de verdeață din fața Parlamentului

Suntem din nou în fața clădirii. Abia acum mi-am dat seama de cât de întinsă este oaza de verdeață ce te întâmpină la sosirea la Parlament. Mulți se plimbau în voie, alții se bucurau de razele soarelui întinși pe covorul verde. Nu tu garduri înalte cât casa, nu tu paznici... Ce vedeți în colajul alăturat reprezintă doar partea din stânga, stând cu spatele la impozanta clădire. O suprafață identică se găsește și în partea dreaptă a aleei centrale.

Pe aleea principală, în dreptul Turnului Păcii, la intrare, a fost amplasată Flacăra centenară, inaugurată la 1 ianuarie 1967, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la întemeierea Confederației canadiene.

În vecinătate și-a făcut apariția  și „CANADA 150”, loc numai bun de cățărat și demn de imortalizat pe camerele foto. 

- Plecăm, tati?

- Plecăm, Mădălina.

- Ai terminat cu pozele?

- Deocamdată...

- Să știi că ne-ai rămas dator cu un hot-dog!

- Cu un hot-dog?! De unde ai mai scos-o și pe asta?

- Las', c-o să vezi tu. Să trecem doar strada.

Terry Fox

N-o să ghiciți cu cine m-am mai întâlnit: cu celebrul atlet canadian Terry Fox!

Recunosc, nu mai știam exact de ce a intrat în istorie sportivul și am apelat (din nou) la prietenul Google. 

Terry Fox (1958-1981), după ce i-a fost amputat un picior, s-a angajat într-un cros solidar traversând Canada de la est la vest, pentru a susține cauza bolnavilor de cancer. 

Observați toneta stradală cu Hot-Dog!

Cu siguranță, proiectele atletului au fost continuate de alți inimoși chiar și după  plecarea sportivului într-o lume mai bună, iar eu, trăitorul acestor vremi, a trebuit să mai fac vreo zece pași până la toneta cu hot-dog. Fetele dăduseră comanda, iar eu... eu am scos banii (cred c-am plătit 15 CAD). Nu știu dacă am mai mâncat vreodată așa ceva. A fost atât de bun, atât de gustos cu toate sosurile alea ce dădeau pe-afară! Mi-am lins degetele fără nicio rușine.

- Doar atât pe ziua de azi, Mădălina? – am întrebat-o, amuzat și cu gura plină, pe fiica mea.
- Ai răbdare, tati, după ce o să vizităm și Canalul Rideau, v-am pregătit o surpriză culinară. 
- Ce surpriză, ce surpriză? – nu-mi dădea pace curiozitatea.
- Păi ce surpriză ar mai fi aia dacă ți-aș spune despre ce este vorba? Ai răbdare și... mai bine concentrează-te pe noul obiectiv turistic! Vei fi încântat!
Am tăcut și mi-am făcut de lucru cu aparatul de fotografiat. Trebuia să-i dau dreptate. Dar... despre ce surpriză culinară o fi vorba?

Înainte de a coborî spre canal, am trecut pe lângă o serie de personalități pe care, trebuie să recunosc, le-am ignorat. Ochii îmi erau ațintiți spre statuia domnului Pierre Le Moyne d'Iberville (1661-1706), un personaj cel puțin interesant, navigator, comerciant, corsar și explorator francez în epoca colonizării franceze a Americilor. Este recunoscut în special pentru meritele militare, el repurtând numeroase victorii contra trupelor engleze.

Ecluze pe Canalul Rideau, la Ottawa

Canalul Rideau, inaugurat în 1832, are o lungime de 202 km. și unește râul Ottawa de lacul Ontario și fluviul Sf. Laurențiu în dreptul orașului Kingstone, Ontario. Imperativitatea construirii lui a fost determinată de considerente strategice, pentru a asigura deplasarea trupelor și a furniturilor militare, în caz de conflict armat cu vecinii americani de la sud.  

Ecluze pe Canalul Rideau. Ambarcațiuni în așteptarea manevrelor.

Pe întreg parcursul canalului, acesta a fost prevăzut cu un sistem complex de ecluze ce permit trecerea ambarcațiunilor dintr-un loc în altul. În dreptul capitalei canadiene a fost construit un grup de opt ecluze ce facilitează ambarcațiunilor depășirea unei diferențe de nivel de 24 m. Și în ziua de azi, ecluzele sunt manevrate manual, la fel ca la inaugurare. De altfel, am avut șansa de a fi martor al eforturilor muncitorilor ce asigurau manevrarea ecluzelor. 

Stânga-jos: ambarcațiunea cu care am traversat canalul.
În stânga fotografiei se poate observa podul Alexandra pe care-l vom lua,
în curând, la picior.

Sistemul de ecluze este destinat exclusiv navelor mici, de plăcere, iar traversarea durează aproximativ o oră și jumătate. 

Pe canal pot fi văzute tot felul de ambarcațiuni particulare, mai mari sau mai mici, unele dintre ele asigurând croaziere de-a lungul canalului, altele doar o simplă traversare (ca în cazul nostru - 8 CAD/pers.).  

Podul Alexandra

Podul Alexandra, cunoscut și ca „Interprovincial Bridge”, conectează cele două orașe, Ottawa și Gatineau și este destinat atât autovehiculelor, cât și pietonilor. În imaginea din dreapta-jos, am fotografiat o lucrare artistică ce ne face cunoscute  principalele repere turistice din zonă.

The Royal Alexandra Interprovincial Bridge

Sistemul de ecluze văzut de pe podul Alexandra

Cu o lungime de 563,27 m. și o lățime de 18,89 m., podul traversează râul Ottawa prin partea de est a Colinei Parlamentului. Este folosit nu numai de pietoni, ci și de bicicliști și rolleri.

Samuel de Champlain

Încă de pe pod am remarcat o frumoasă, impozantă și inspirat plasată statuie a unui fel de muschetar. Am crezut că este vorba despre Maisonneuve, eroul francez fondator al orașului Ville Marie (Montréal) în Noua Franță. Când am consultat mai în amănunt sursele binecunoscute, am aflat că era vorba despre Samuel de Champlain, un alt francez, geograf, explorator și cartograf, întemeietorul orașului Quebec și primul Guvernator General al Canadei, numit de către regele Ludovic al XIII-lea al Franței.

În drum spre mult râvnita limonadă

Gata cu plimbarea, e vremea ca fiica mea să se țină de cuvânt și să devoaleze surpriza:
- Deci, unde ne duci să mâncăm, Mădălina?
- Tati, până atunci... mai ai de trecut o probă!
- Ce probă, fata mea?
- Nouă, fetelor, ne este cam sete și...
- Și? – îi luai eu, nerăbdător, vorba din gură.
- Am bea o limonadă!...  
- Și eu aș bea, și mie mi-e sete, dar pe unde crezi că s-ar găsi sursa asta neprețuită de răcoritoare?
- Aproape, tati, foarte aproape, urcăm scările și, după clădirea-muzeu-restaurant ce vezi pe mâna  dreaptă, am zărit eu o vânzătoare de limonadă.  
- Hai să ne răcorim, atunci? Și... să-nțeleg că eu plătesc?
- Bineînțeles, tati – și mă căpătai cu un pupic dulce pe obraz. Vă dați seama că am început să zbor. Mai ales după ce am mai fost ușurat de vreo 18 CAD...
Propunerea a fost cât se poate de bine-venită. Într-un pahar mare de carton umplut pe jumătate cu gheață, vânzătoarea storcea câteva lămâi în fața noastră și apoi completa cu apă minerală. La cât de încinși și deshidratați eram...

Vedere spre Colina Parlamentului

La despărțire, o ultimă imagine spre Colina Parlamentului. Cu Parlamentul am început acest episod, să-l terminăm la fel. 

Episodul următor va fi dedicat tot capitalei Ottawa, dar vă voi prezenta imagini inedite din vizita la Muzeul Canadian al Războiului. Muzeul este organizat pe mai multe secțiuni, începând cu războaiele purtate de către primii exploratori cu triburile băștinașe și terminând cu intervențiile armate ale trupelor canadiene pe fronturile fierbinți ale zilelor noastre: Irak și Afganistan.

Pentru a vă trezi interesul, vă prezint tancul sovietic T-34/85, urmașul celebrului T-34 care le-a cam surclasat pe cele germane în timpul Celui de-al II-lea Război Mondial.

Tancul sovietic T-34/85

ITINERARII CANADIENE 4 - MONTRÉAL. GRĂDINA BOTANICĂ

29 august 2017. Continuăm să scotocim. Unde? În Montréal. Cum? Ei, cum? Așa! Criteriile sunt simple. Ținând cont de timpul (scurt) avut la dispoziție, trebuie să ne limităm (pentru acest prim sejur) la reperele principale, urmând ca, într-un viitor nedefinit să intrăm pe teritorii mai puțin cercetate de turiștii ocazionali, dar care pot oferi satisfacții neașteptate.

Ne-am decis să vizităm Grădina Botanică, una dintre cele mai mari și mai spectaculoase din lume. Nu era de ratat. Informații suplimentare? Achiziționasem vreo patru ghiduri turistice, dar... nu am avut răbdare să intru prea mult în detalii. Urma ca studiul să rămână pentru acasă.

Ne-am folosit de oferta fiicei mele și, la dus, ne-am plimbat cu Honda. Fata a profitat de ocazie și, traversând zona centrală, ne-a mai arătat câte ceva din mersul mașinii. Dar tot pasul omului rămâne sfânt.

Intrarea la Grădina Botanică se află pe Rue Sherbrooke, în imediata vecinătate a Parcului Olimpic. Intrarea: 20 CAD/pers. Cam scump, dar... începusem să mă obișnuiesc cu tarifele canadienilor. Oricum, ne-a mai salvat ceva bani fiica mea care, având rezidența în Quebec, ne-a asigurat o reducere de la 20 la 16 CAD/pers. Așa sunt legile peste tot în Canada. Turiștii plătesc mai mult decât localnicii la intrarea în muzee. 

Fratele Marie-Victorin, botanist, fondatorul Grădinii Botanice

Cum puteți citi și pe placa din poza alăturată, Grădina Botanică a luat ființă în 1931 și este opera de suflet a fratelui Marie-Victorin, botanist renumit, cercetător și profesor și Henry Teuscher, arhitect peisagist care s-a ocupat de amenajarea spațiilor.

Întinsă pe o suprafață de 75 ha., Grădina Botanică din Montréal cuprinde  20 de grădini tematice, 10 sere și o impresionantă colecție de 22000 de specii de plante. 

75 ha.! Când străbatem noi toată suprafața aceasta? Într-o singură zi?! Vă dați seama: n-am străbătut-o. 

Pădure tropicală umedă

Harta procurată de la intrare ne-a fost de folos doar în parte deoarece, de îndată ce am pășit în sere, ne-am trezit într-un decor fantastic, unul pe care-l mai admirasem doar prin documentarele de la televizor și... am cam uitat de ea.

Prima seră, prima tematică: pădure tropicală umedă. 

Clima era pe gustul meu: temperatura: 23⁰C și umiditatea: 50%. 

Diana și Mădălina se simt bine în acest decor

Vegetația luxuriantă impresiona prin mărime, prin forme, suplețe și... frumusețe. Dacă am fi avut mai mult timp la dispoziție (timpul ăsta tare s-a făcut zgârcit!), m-aș fi așezat pe o piatră, retras într-un colț, și aș fi căzut într-o admirație vecină cu extazul.

Grădina celestă

Grădina celestă. Este o seră special amenajată în anul 1985, pentru a găzdui prețioasa colecție de arbori „penjing” dăruită de către M. Wu Yee-Sun din Hong Kong, eminent specialist în arta „bonsai”. „Penjing” este străvechea artă chinezească de a cultiva arbori și plante lemnoase în miniatură și este precursoarea artei japoneze „bonsai”.  
Cu toate că arborii de ghiveci sunt pitici, nu cred c-am remarcat vreunul mai tânăr de 30 de ani. Formele lor delicate și grațioase le fac ideale pentru interioare. Documentându-mă, am aflat că diferența dintre cele două arte este dată de faptul că, „penjing” pregătește operele pentru a fi admirate în aer liber, pe când „bonsai” le adaptează interioarelor. Altfel... eu, ignorantul, nu sesizez diferențe.

„Hacienda” - Sera Soarelui

„Hacienda” reproduce climatul uscat și însorit de inspirație sud-americană.

Temperatura: 21⁰C.

  

Clipe de răgaz în incinta serelor

Toate soiurile de cactus sunt la ele acasă, într-un astfel de climat. Sunt plante nepretențioase cărora, dacă le asiguri căldura și lumina necesară, poți fi sigur că vor fi fericite și te vor ferici, la rândul lor. 

Cum se mai spune pe la noi: „cresc din pământ și apă seacă”. 

Din păcate, datorită popularității lor, au apărut și în acest domeniu indivizi care se îmbogățesc prin traficarea acestor specii. De remarcat eforturile Convenției asupra comertului internațional a speciilor de faună și floră sălbatică (CITES) ce a reușit, prin acțiuni concrete, să diminueze fenomenul. 

În fine, suntem afară. Fiica mea, având ceva probleme de rezolvat la serviciu, ne-a lăsat singuri. Am părăsit atmosfera artificială a serelor pentru a ne bucura de cea a Mamei Naturi: cerul era acoperit, dar fără a ne da motive de îngrijorare, iar temperatura... optimă pentru plimbat și bucurat simțurile, cele ale văzului și mirosului, în primul rând. Să nu omit auzul: era liniște!
Nu eram doar noi pe-acolo: ne-am intersectat cu tot felul de turiști calmi și surâzători - era evidentă influența locului.    

Banca Îndrăgostiților - grup statuar creat de sculptorița Lea Vivot

Sculptorița Lea Vivot creează o antiteză așezând pe aceeași bancă, „Banca îndrăgostiților”, un cuplu fericit aflat într-o ipostază mai mult decât tandră și o femeie singură care, poate scârbită, întoarce capul în cealaltă parte. Nu uită însă, să se sprijine pe spatele bărbatului: a atenționare că este și ea femeie, a reproș... cine știe? Se poate construi o poveste pe marginea acestei idei.
Lucrarea, inițial montată în centrul comercial al orașului Toronto, a șocat și a fost mutată în apropierea Muzeului de Arte Frumoase din Montréal. A fost achiziționată de către Abraham Hirschfeld, om de afaceri și colecționar care a mutat-o la New York. Întrucât, în anii '50 se stabilise pentru o perioadă la Montréal și fiind recunoscător comunității canadiene pentru felul în care a fost acceptat, a comandat artistei un duplicat al operei pe care l-a dăruit Canadei. Aceasta este lucrarea văzută și fotografiată de mine în Grădina Botanică din Montréal. 

Grădina arbuștilor. Heleșteu.

Situată spre nord, Grădina arbuștilor numită și „Fruticetum” încântă privirile și celui mai cârcotaș individ. Iar felul în care a fost amenajat heleșteul... cam acesta cred că era decorul cu care se înconjurau marii regi, pași sau sultani. Cu muzică, recitatori și dansatori/oare prin preajmă. Am făcut poze după poze, pentru că mereu descopeream unghiuri noi ce revelau frumuseți noi.

Monumental Dougherty

Observați bogăția coloristică a florilor

Am avut șansa de a prinde una dintre multele expoziții pe care administratorii Grădinii Botanice le organizează în mod regulat. Este vorba despre expoziția monumentală a americanului Patrick Dougherty, specializat în arta în aer liber. El a împletit direct pe teren trei structuri monumentale inedite din ramuri de salcie. Expoziția a fost deschisă pe data de 15 iunie 2017 dar, începând cu data de 24 iunie, toți doritorii care au vrut să învețe meșteșugul împletirii, au avut parte de instructaj calificat și... au plecat acasă cu operele proprii.



Mărturisesc: nu mai sunt sigur în ce „grădină” a fost surprins acest instantaneu. Bănuiesc c-ar fi vorba despre „Grădina japoneză”, dacă ar fi să mă ghidez după cupola porții ce se observă în plan secund.

Ne-au ieșit în cale mistreții! Din fericire (sau din păcate?), nu erau reali. Oricum, întâlnirea a fost plăcută:
- Respectele mele, domnilor!
- Groh, groh! - mi-au răspuns porcii.
Eu pe limba mea, a oamenilor, ei... pe limba lor.
Înainte de această întâlnire am cules vreo două mere pădurețe direct din pom. Erau dulci-acrișoare și mi-au amintit de copilăria petrecută la Moinești când, urcat prin pomii de pe deal, după ce mâncam pe săturate (de îmi făceau gura pungă), îndesam mere în sân până începeau să se împrăștie pe jos. Nu ajungeam cu mare lucru acasă. De altfel, mama nu le prețuia și găsea motiv să mă certe pentru că am dispărut din fața blocului.

Peisaj de baltă. În plan îndepărtat se profilează silueta
Stadionului Olimpic.

Parcă luasem vaporul de la Sulina și mă debarcase în inima Deltei Dunării. Sălcii, nuferi, lotuși, pești argintii zbenguindu-se prin apă, broaște. Lipseau bărcile și pescarii de rigoare. Liniște. Am respectat locul și l-am părăsit tăcuți, cu respectul cuvenit. 

Explozie de culori

Flori. Flori roșii, flori galbene, flori de toate culorile și trei doamne sporovăind.

Descriere banală. 

În prim plan: flori.
În planul de mijloc: flori.
În plan îndepărtat: trei doamne stau comod pe șezlonguri și... vorbesc. O rază de lumină, mângîiere a Regelui Soare, coboară ca din întâmplare și încălzește atmosfera. Doar atât să fi fost?!

Grădina Botanică din Montréal este, așa cum am mai spus, imensă și ar fi imposibil de vizitat la picior într-o singură zi. Fie vorba între noi, nici două și nici chiar trei zile nu i-ar fi suficiente unui bătrânel așa, ca mine, trecut bine de 60 de ani. În consecință, am ratat (și aici) multe din obiectivele demne de atenția turistului. Nu vorbesc de specialiști - ei merg direct la țintă. 

Știți ce mi-aș dori la o viitoare vizită? Să stau și eu, precum doamnele din fotografiile de mai sus, pe o bancă și să admir florile. Să admir florile și... să intru în meditație. Dacă mă va vizita și Regele Soare...

ITINERARII CANADIENE 3 - MONTRÉAL. ORATORIUL SF. IOSIF

Oratoriul Sf. Iosif. Scările de pe mijloc sunt destinate pelerinilor ce vor să urce în genunchi până la bazilică.
Sunt multe trepte, credeți-mă!

Episodul III - ORATORIUL SF. IOSIF

Canada. Montréal. Laval.

Rude, prieteni, mese întinse, mult zgomot și voie bună.

Dar… dacă voiam să ne asumăm și rolul de  turiști, nu doar de musafiri în vizită la neamuri, era musai să ne desprindem de confortul primitoarei case a cumnatei mele și s-o luăm la picior prin marea metropolă.

Cum ? 

Montréal este deservit de o rețea de trenuri subterane foarte bine pusă la punct – spun aceasta din perspectiva călătorului venit de departe și care vrea să se miște cât mai ușor și să viziteze cât mai mult.

Cu rucsacul la purtător pe Rue de Clairvaux

Stația „De la Concorde” (a doua de pe linia portocalie) era cea mai la îndemână. O plimbare de vreo două sute de metri pe „Rue de Clairvaux”, strada pe care locuiește cumnata mea, traversam pe la semafor „Avenue Ampère”, treceam pe lângă un mic complex unde pusesem ochii pe un restaurant taiwanez (cu gândul de a-l încerca) și coboram la metrou.

Primele informații (și harta rețelei de metrou) utile de la funcționarul de la ghișeu le-am aflat. Să nu vă bazați pe cunoștințele de limba franceză, oricât de buni v-ați considera, căci nu prea vă folosesc. Vorbesc quebecoșii (așa sunt numiți cei ce locuiesc în zona Quebec) o franceză... de-ți vine să plângi. Oricât ai ciuli urechile la ce-ți spune cel din fața ta, oricât ar fi de amabil și ți-ar repeta la nesfârșit o informație, nu vei reuși să înțelegi mare lucru. Am trecut pe engleza mea aproximativă și ne-am înțeles mai bine.

Rețeaua de metrou din Montréal este formată din patru linii (desenate pe hartă cu portocaliu, albastru, verde și galben), iar prețul unei călătorii cu metroul la Montréal este de 3 CAD (dolari canadieni). Dus-întors = 6 CAD/pers. Puteți încerca niște calcule, ținând cont și de cursul BNR: 1 CAD ~ 3,1 lei.

Oricât de greu ne-a fost să ne înțelegem cu noul nostru prieten, amabilul (și răbdătorul) funcționar cu mustață de la ghișeul din stația de metrou „De la Concorde”, omul a reușit să ne dea cele mai bune sfaturi pentru a ne atinge scopul turistic al zilei: urma să luăm trenul portocaliu în direcția „Côte Vertu”, schimbam la „Jean-Talon” și luam trenul albastru în direcția „Snowdon”, coborând însă cu o stație mai devreme, la „Côte des Neiges”. E foarte simplu, nu-i așa? Credeți-mă, chiar este simplu să te orientezi la metroul montrealez cu harta în mână.

Ce am remarcat acasă, studiind micuța hartă ce avea să devină de neprețuit pentru următoarele călătorii: într-o legendă alăturată, pentru fiecare stație de metrou erau indicate principalele obiective turistice. De exemplu, la stația „Viau” erau trecute: Arena Maurice-Richard, Biodomul, Insectariul, Parcul Maisonneuve, Planetariul, și Stadionul Olimpic. Ce-și poate dori mai mult (și mai clar) nou-venitul în imensa metropolă, dornic de vizite de neuitat și îngrijorat că poate rata vreun reper important?

Chemin Queen Mary

După ce am ieșit la suprafață, am luat-o la dreapta pe „Chemin de la Côte des Neiges”. Dacă vă amintiți, pe același bulevard, dar în partea opusă, se află și „Centrul Socio-Cultural” unde avusesem cu două zile în urmă întâlnirea cu scriitorii români din Montréal (vezi https://florinmesca.blogspot.com/2017/10/aslrq-9-ani.html - Jurnal literar). Bulevard larg, luminos, cu clădiri frumoase. Multe bănci, magazine de suveniruri, magazine alimentare, o piață, biserici, veverițe și restaurante, multe restaurante aparținând multitudinii de etnii ce s-au stabilit pe acele meleaguri: turci, vietnamezi, indieni, pakistanezi, japonezi, chinezi, arabi, greci...

N-am mers mult. Pe „Chemin Queen Mary” am virat la dreapta și am avut puțin până la destinație. Deja se vedea silueta impunătoare a Oratoriului Sf. Iosif. 

Colegiul Notre-Dame.
Aici a activat fratele Andrei ca portar vreme de 40 de ani.

Înainte de a traversa „Queen Mary”, chiar dacă atenția ne era captată de grandioasa bazilică, nu am putut să nu remarcăm, pe partea noastră, colegiul Notre-Dame. Clădire sobră, zugrăvită în nuanțe de gri și alb; cercetând-o, gândul m-a dus la sărmanii elevi din filmele clasice englezești, ce erau supuși unui regim spartan și... m-am cam înfiorat. Ulterior, ajuns în fața computerului și căutând pe Google, mi-am dat seama că am trecut pe lângă un liceu modern și bine clasat, în care elevii se bucură de multă libertate și sunt fericiți.

Oratoriul. Sunt multe scări de urcat până la Dumnezeu. Mi-a fost greu, dar... le-am urcat.
„Chiar le-ai urcat?! Ești sigur?!” - mă întreabă Vocea Interioară.

Oratoriu. Umblând prin DEX pentru a mă lămuri asupra termenului, am văzut că se referă la o capelă mică, la o încăpere special amenajată pentru rugăciuni într-o casă particulară. Credeți-mă, Oratoriul Sf. Iosif din Montréal nu este deloc o capelă mică! 

L'Oratoire St. Joseph. Pe fațada bazilicii, portretul fratelui Andrei.

Istoria Oratoriului se identifică cu viața spirituală a Fratelui Andrei, un călugăr primit în Congregația Sfintei Cruci din Montréal în 1870. Acesta, postat de superiorii săi încă de la început la poarta colegiului Notre-Dame, a dovedit, datorită profunzimii credinței sale, că a primit darul tămăduirii oamenilor. Veneau bolnavi din împrejurimi și-și găseau alinarea fizică și sufletească la Fratele Andrei. Acesta îi sfătuia pe toți să se roage la Sf. Iosif, soțul Fecioarei Maria, pentru vindecare. El însuși se ruga împreună cu bolnavii pentru sănătate. Îi trata pe toți cu aceeași compasiune, fără a solicita niciun fel de recompensă. 

Bunul Dumnezeu și cu Sf Iosif sunt cei ce vă pot tămădui, nu eu! Mă voi ruga la Sf. Iosif pentru voi - Fratele Andrei.

Îi trata și pe săraci, și pe bogați, și pe tineri, și pe bătrâni, în egală măsură. Veneau la Fratele Andrei bolnavi și muribunzi din ținuturi din ce în ce mai îndepărtate. Întrucât biroul său de la colegiu s-a dovedit neîncăpător, a fost amenajată o mică capelă (oratoriu) dedicată Sfântului Iosif, peste drum de colegiu, pe la 1904. Apoi, dovedindu-se și aceasta neîncăpătoare, a fost mărită pe la 1908, din nou pe la 1910... dar tot era prea puțin.

Dacă aveați nevoie de vreo dovadă c-am fost și eu pe-aici...
La intrarea în parc, statuia Sf. Iosif. De remarcat,
de asemenea, grădina. 

Arhitectura exterioară este realizată în stilul renașterii italiene. Construcția a început în anul 1924 după planurile arhitecților Dalbé Viau și Alphonse Venne.
Domul a fost acoperit cu cupru.
Interiorul a fost finalizat în anul 1966 după planurile arhitectului canadian Gérard Notebaert.

Altarul, crucifixul și cei 12 apostoli au fost realizate de către artistul francez Henri Charlier

Toată viața și-a dedicat-o Fratele Andrei ridicării acestui oratoriu grandios dedicat Sfântului Iosif, fără a-și pierde umilința și fără a-și neglija bolnavii ce i se înfățișau pentru tămăduiri fizice și sufletești.

Datorită crizei economice de la 1931, au fost nevoiți să întrerupă lucrările, cu toate că acoperișul încă nu era finalizat, riscând ca, ceea ce se ridicase până atunci, să se deterioreze sub acțiunea intemperiilor. 

Nu este opera mea, este a Sfântului Iosif - a spus fratele Andrei. Puneți una dintre statuile sale în mijlocul edificiului. Dacă el va vrea să-l acopere, vom vedea... 

Și a vrut. Două luni mai târziu, banii necesari erau strânși și au fost reluate lucrările.

Fratele Andrei a fost beatificat de către Papa Ioan Paul al II-lea la 23 mai 1982 și canonizat de către Papa Benedict al XVI-lea la 17 octombrie 2010.

Orga 

Timp de doi ani a lucrat Rudolf von Beckerath la construcția marii orgi și șapte luni pentru instalarea ei.

Înălțime: 18,28 m.

Lățime: 13,40 m.

Structură: 5811 tuburi repartizate în 78 de registre.

Altar și crucifix

Spectaculozitatea interiorului bazilicii este evidențiată printr-o iluminare bine gândită.  

Colaj ce cuprinde doar trei lucrări din „Drumul Crucii”

Roger de Villier este artistul care a sculptat „Drumul Crucii” (1955-1959).

Un alt splendid basorelief prezentându-i pe Fecioara Maria, Pruncul Iisus și Sf. Iosif

Peste tot pe unde mă învârteam eram copleșit de frumusețea operelor de artă. Mă uitam, mă minunam și fotografiam cu disperarea ca nu cumva să ratez ceva important și să regret apoi. Bineînțeles că am ratat!  

Clopotnița și pavilionul pelerinilor

Clopotnița Oratoriului este una dintre cele mai importante din America de Nord. 
Impresionează calitatea sunetelor emise de cele 56 de clopote realizate de casa Paccard et Frères, din Annecy-le-Vieux din Franța. Ele cântăresc 10900 kg. și, inițial, au fost destinate Turnului Eiffel din Paris.

Pavilionul pelerinilor, din lemn, a fost ridicat tot la inițiativa Fratelui Andrei. El a fost destinat adăpostirii biroului Fratelui Andrei, a unui magazin de obiecte de cult, a unui restaurant și a unui loc de odihnă pentru pelerini. Pavilionul și-a păstrat și astăzi destinația inițială. 

De pe terasa aflată Oratoriului se poate admira panorama metropolei. Pentru cine dorește să observe detaliile, se poate folosi de unul din aparatele special montate. Dacă-mi amintesc bine, cred că am băgat 1 CAD, poate mai puțin.

Imagine surprinsă de pe terasa Oratoriului. În față, în plan îndepărtat, se poate recunoaște Colegiul Notre-Dame.

Imagine panoramică surprinsă de pe terasa Oratoriului

Așa cum am mai specificat, Oratoriul din Montréal este considerat ca fiind a treia mare bazilică din lume, după Sf. Petru din Roma și încă una din Coasta de Fildeș.

Câteva date tehnice:
Lungimea totală: 105 m.
Înălțimea totală: 124 m.
Lățimea naosului: 37 m.
Înălțimea de la planșeu până la vârful domului interior: 60 m.
Înălțimea de la planșeu până la capătului crucii de pe domul exterior: 97 m.

După ce am ajuns acasă, mi-am dat seama că am ratat câteva repere esențiale în timpul vizitării acestui important reper al catolicismului mondial. Nu-mi rămâne decât ca, la o viitoare traversare a Atlanticului (mi-o mai face fiică-mea vreo invitație), să mai vizitez o dată Oratoriul. Vă promit că voi repara erorile din această postare. Până atunci... sper să vă mulțumiți cu modestele mele povești de-acum.