VULCANII NOROIOȘI de la Pâclele Mari

 

Considerați ca fiind o curiozitate de către turiști, dar un fenoment demn de atenția oamenilor de știință, vulcanii noroioși din județul Buzău atrag, în egală măsură, ambele categorii de vizitatori.

Despre vulcani, în general

Vulcanii noroioși iau naștere prin urcarea gazelor naturale provenite de la mari adâncimi și care, în drumul lor, antrenează pânzele de apă freatică și straturile de argilă întâlnite, ajungând la suprafață sub forma unui noroi ce pare a fierbe. 

Conform Wikipedia, în lume sunt aproximativ 1100 de vulcani noroioși, majoritatea aflându-se sub mări. Dintre cei de uscat, cei mai cunoscuți sunt în România și Azerbaidjan.

Cei mai spectaculoși vulcani noroioși din România se află în Subcarpații Buzăului - Rezervația Vulcanii Noroioși (30 ha.) - între localitățile Scorțoasa și Berca, formând patru zone distincte: La Fierbători, Pâclele Mari, Pâclele Mici și Beciu.

Toate imaginile prezentate în această postare sunt de la Pâclele Mari.

Impresionează nu numai spectacolul vulcanilor noroioși ce par a fierbe, ci și decorul arid format în jurul acestora, un decor ce mă duce cu gândul la western-urile cu Clint Eastwood sau - de ce nu? - la imaginile culese de sondele spațiale de pe planeta Marte. 

Șanțuri săpate în timp de noroiul vulcanic

Din păcate, vizitatorii, din dorința de a-i vedea mai bine și de a obține fotografii cât mai bune, se apropie nepermis de mult de marginea vulcanilor, distrugând din fașă craterele care încearcă să se formeze. Cu totul altfel ar arăta acești vulcani, inclusiv din punct de vedere al spectaculozității lor. 

Unde se termină deșertul, încep munții încărcați de vegetație. Ca de obicei, contrastele atrag.

Și totuși, conform informațiilor din acest tablou, se dezvoltă o vegetație variată în zonă. Spectacolul (mai mult pentru specialiști) trebuie căutat și dincolo de cele văzute la o primă descindere.

Un videoclip care vă va oferi posibilitatea să vedeți și să... admirați vulcanii „pe viu”, chiar dacă prin intermediul tehnicii. Oricum, „Vulcanii Noroioși” din zona Buzăului nu ar trebui ignorați de niciun iubitor de natură. Eu doar v-am lansat o provocare.

ITINERARII CANADIENE 4 - MONTRÉAL. GRĂDINA BOTANICĂ

29 august 2017. Continuăm să scotocim. Unde? În Montréal. Cum? Ei, cum? Așa! Criteriile sunt simple. Ținând cont de timpul (scurt) avut la dispoziție, trebuie să ne limităm (pentru acest prim sejur) la reperele principale, urmând ca, într-un viitor nedefinit să intrăm pe teritorii mai puțin cercetate de turiștii ocazionali, dar care pot oferi satisfacții neașteptate.

Ne-am decis să vizităm Grădina Botanică, una dintre cele mai mari și mai spectaculoase din lume. Nu era de ratat. Informații suplimentare? Achiziționasem vreo patru ghiduri turistice, dar... nu am avut răbdare să intru prea mult în detalii. Urma ca studiul să rămână pentru acasă.

Ne-am folosit de oferta fiicei mele și, la dus, ne-am plimbat cu Honda. Fata a profitat de ocazie și, traversând zona centrală, ne-a mai arătat câte ceva din mersul mașinii. Dar tot pasul omului rămâne sfânt.

Intrarea la Grădina Botanică se află pe Rue Sherbrooke, în imediata vecinătate a Parcului Olimpic. Intrarea: 20 CAD/pers. Cam scump, dar... începusem să mă obișnuiesc cu tarifele canadienilor. Oricum, ne-a mai salvat ceva bani fiica mea care, având rezidența în Quebec, ne-a asigurat o reducere de la 20 la 16 CAD/pers. Așa sunt legile peste tot în Canada. Turiștii plătesc mai mult decât localnicii la intrarea în muzee. 

Fratele Marie-Victorin, botanist, fondatorul Grădinii Botanice

Cum puteți citi și pe placa din poza alăturată, Grădina Botanică a luat ființă în 1931 și este opera de suflet a fratelui Marie-Victorin, botanist renumit, cercetător și profesor și Henry Teuscher, arhitect peisagist care s-a ocupat de amenajarea spațiilor.

Întinsă pe o suprafață de 75 ha., Grădina Botanică din Montréal cuprinde  20 de grădini tematice, 10 sere și o impresionantă colecție de 22000 de specii de plante. 

75 ha.! Când străbatem noi toată suprafața aceasta? Într-o singură zi?! Vă dați seama: n-am străbătut-o. 

Pădure tropicală umedă

Harta procurată de la intrare ne-a fost de folos doar în parte deoarece, de îndată ce am pășit în sere, ne-am trezit într-un decor fantastic, unul pe care-l mai admirasem doar prin documentarele de la televizor și... am cam uitat de ea.

Prima seră, prima tematică: pădure tropicală umedă. 

Clima era pe gustul meu: temperatura: 23⁰C și umiditatea: 50%. 

Diana și Mădălina se simt bine în acest decor

Vegetația luxuriantă impresiona prin mărime, prin forme, suplețe și... frumusețe. Dacă am fi avut mai mult timp la dispoziție (timpul ăsta tare s-a făcut zgârcit!), m-aș fi așezat pe o piatră, retras într-un colț, și aș fi căzut într-o admirație vecină cu extazul.

Grădina celestă

Grădina celestă. Este o seră special amenajată în anul 1985, pentru a găzdui prețioasa colecție de arbori „penjing” dăruită de către M. Wu Yee-Sun din Hong Kong, eminent specialist în arta „bonsai”. „Penjing” este străvechea artă chinezească de a cultiva arbori și plante lemnoase în miniatură și este precursoarea artei japoneze „bonsai”.  
Cu toate că arborii de ghiveci sunt pitici, nu cred c-am remarcat vreunul mai tânăr de 30 de ani. Formele lor delicate și grațioase le fac ideale pentru interioare. Documentându-mă, am aflat că diferența dintre cele două arte este dată de faptul că, „penjing” pregătește operele pentru a fi admirate în aer liber, pe când „bonsai” le adaptează interioarelor. Altfel... eu, ignorantul, nu sesizez diferențe.

„Hacienda” - Sera Soarelui

„Hacienda” reproduce climatul uscat și însorit de inspirație sud-americană.

Temperatura: 21⁰C.

  

Clipe de răgaz în incinta serelor

Toate soiurile de cactus sunt la ele acasă, într-un astfel de climat. Sunt plante nepretențioase cărora, dacă le asiguri căldura și lumina necesară, poți fi sigur că vor fi fericite și te vor ferici, la rândul lor. 

Cum se mai spune pe la noi: „cresc din pământ și apă seacă”. 

Din păcate, datorită popularității lor, au apărut și în acest domeniu indivizi care se îmbogățesc prin traficarea acestor specii. De remarcat eforturile Convenției asupra comertului internațional a speciilor de faună și floră sălbatică (CITES) ce a reușit, prin acțiuni concrete, să diminueze fenomenul. 

În fine, suntem afară. Fiica mea, având ceva probleme de rezolvat la serviciu, ne-a lăsat singuri. Am părăsit atmosfera artificială a serelor pentru a ne bucura de cea a Mamei Naturi: cerul era acoperit, dar fără a ne da motive de îngrijorare, iar temperatura... optimă pentru plimbat și bucurat simțurile, cele ale văzului și mirosului, în primul rând. Să nu omit auzul: era liniște!
Nu eram doar noi pe-acolo: ne-am intersectat cu tot felul de turiști calmi și surâzători - era evidentă influența locului.    

Banca Îndrăgostiților - grup statuar creat de sculptorița Lea Vivot

Sculptorița Lea Vivot creează o antiteză așezând pe aceeași bancă, „Banca îndrăgostiților”, un cuplu fericit aflat într-o ipostază mai mult decât tandră și o femeie singură care, poate scârbită, întoarce capul în cealaltă parte. Nu uită însă, să se sprijine pe spatele bărbatului: a atenționare că este și ea femeie, a reproș... cine știe? Se poate construi o poveste pe marginea acestei idei.
Lucrarea, inițial montată în centrul comercial al orașului Toronto, a șocat și a fost mutată în apropierea Muzeului de Arte Frumoase din Montréal. A fost achiziționată de către Abraham Hirschfeld, om de afaceri și colecționar care a mutat-o la New York. Întrucât, în anii '50 se stabilise pentru o perioadă la Montréal și fiind recunoscător comunității canadiene pentru felul în care a fost acceptat, a comandat artistei un duplicat al operei pe care l-a dăruit Canadei. Aceasta este lucrarea văzută și fotografiată de mine în Grădina Botanică din Montréal. 

Grădina arbuștilor. Heleșteu.

Situată spre nord, Grădina arbuștilor numită și „Fruticetum” încântă privirile și celui mai cârcotaș individ. Iar felul în care a fost amenajat heleșteul... cam acesta cred că era decorul cu care se înconjurau marii regi, pași sau sultani. Cu muzică, recitatori și dansatori/oare prin preajmă. Am făcut poze după poze, pentru că mereu descopeream unghiuri noi ce revelau frumuseți noi.

Monumental Dougherty

Observați bogăția coloristică a florilor

Am avut șansa de a prinde una dintre multele expoziții pe care administratorii Grădinii Botanice le organizează în mod regulat. Este vorba despre expoziția monumentală a americanului Patrick Dougherty, specializat în arta în aer liber. El a împletit direct pe teren trei structuri monumentale inedite din ramuri de salcie. Expoziția a fost deschisă pe data de 15 iunie 2017 dar, începând cu data de 24 iunie, toți doritorii care au vrut să învețe meșteșugul împletirii, au avut parte de instructaj calificat și... au plecat acasă cu operele proprii.



Mărturisesc: nu mai sunt sigur în ce „grădină” a fost surprins acest instantaneu. Bănuiesc c-ar fi vorba despre „Grădina japoneză”, dacă ar fi să mă ghidez după cupola porții ce se observă în plan secund.

Ne-au ieșit în cale mistreții! Din fericire (sau din păcate?), nu erau reali. Oricum, întâlnirea a fost plăcută:
- Respectele mele, domnilor!
- Groh, groh! - mi-au răspuns porcii.
Eu pe limba mea, a oamenilor, ei... pe limba lor.
Înainte de această întâlnire am cules vreo două mere pădurețe direct din pom. Erau dulci-acrișoare și mi-au amintit de copilăria petrecută la Moinești când, urcat prin pomii de pe deal, după ce mâncam pe săturate (de îmi făceau gura pungă), îndesam mere în sân până începeau să se împrăștie pe jos. Nu ajungeam cu mare lucru acasă. De altfel, mama nu le prețuia și găsea motiv să mă certe pentru că am dispărut din fața blocului.

Peisaj de baltă. În plan îndepărtat se profilează silueta
Stadionului Olimpic.

Parcă luasem vaporul de la Sulina și mă debarcase în inima Deltei Dunării. Sălcii, nuferi, lotuși, pești argintii zbenguindu-se prin apă, broaște. Lipseau bărcile și pescarii de rigoare. Liniște. Am respectat locul și l-am părăsit tăcuți, cu respectul cuvenit. 

Explozie de culori

Flori. Flori roșii, flori galbene, flori de toate culorile și trei doamne sporovăind.

Descriere banală. 

În prim plan: flori.
În planul de mijloc: flori.
În plan îndepărtat: trei doamne stau comod pe șezlonguri și... vorbesc. O rază de lumină, mângîiere a Regelui Soare, coboară ca din întâmplare și încălzește atmosfera. Doar atât să fi fost?!

Grădina Botanică din Montréal este, așa cum am mai spus, imensă și ar fi imposibil de vizitat la picior într-o singură zi. Fie vorba între noi, nici două și nici chiar trei zile nu i-ar fi suficiente unui bătrânel așa, ca mine, trecut bine de 60 de ani. În consecință, am ratat (și aici) multe din obiectivele demne de atenția turistului. Nu vorbesc de specialiști - ei merg direct la țintă. 

Știți ce mi-aș dori la o viitoare vizită? Să stau și eu, precum doamnele din fotografiile de mai sus, pe o bancă și să admir florile. Să admir florile și... să intru în meditație. Dacă mă va vizita și Regele Soare...

BĂILE FELIX

Lacul cu lotuși din centrul stațiunii

Practic, celebra stațiune Băile Felix se confundă (până la identificare) cu comuna Sînmartin, situată în imediata apropiere a municipiului Oradea. De altfel, există o preocupare tot mai intensă a oficialităților din Sînmartin și Oradea să purceadă la o unire (să-i spunem așa) a celor două localități. Se intenționează organizarea unui nou referendum în acest scop.
Cât despre celebrul lac cu nuferi despre care am învățat cândva la geografie... nu-l mai căutați: în locul lui a rămas doar o mică mlaștină, o... palmă de loc umedă ce mai amintește de renumita atracție turistică ocrotită prin lege. Dar cum legile în România sunt făcute doar pentru oamenii cinstiți, exploatarea peste măsură a resurselor termale subterane a dus la secarea acestui lac. Nu, nu vă speriați, apele termale nu au dispărut! Ele se regăsesc în incintele multitudinii de hoteluri și vile, mai noi sau mai vechi, ce și-au tras propriile piscine pentru atragerea turiștilor. Să mai amintesc și despre încălzirea din timpul iernii ce se face utilizând aceleași ape termale...  

Strandul Apollo

Ștrandul Apollo, cu o vechime de mai bine de 100 de ani, atrage, încă de la început, prin arhitectura sa.

Vedere dinspre interior a clădirii strandului

 

La scaldă. Sunt plouat.

Vedere

Complexul President. Bazin în aer liber.

Complexul President. Te șfichiuiește apa cascadei.

  



Complexul President, în comparație cu strandul Apollo, are, la interior, mai multe bazine, cu tot felul de forme de hidromasaj. Reprezintă o soluție solidă pentru toate anotimpurile. Personal, îl prefer și vara, deoarece afară, are suficiente șezlonguri și umbrele. Și, cum pe vreme favorabilă, turiștii preferă varianta Apollo, eu sunt cel mai fericit bătrânel venit la băi.

 La băi, la Felix, întâlnești și pensionari, și părinți/bunici cu copii. Cu aproximație, dacă ar fi să aproximez vârstele întâlnite, cam de la o lună la... 62 de ani, cât am eu și... mai puneți, mai puneți!... 

Biserica din lemn ce se află în incinta parcului.

Cupola ce penetrează înălțimile.

 

















În centrul stațiunii se află un parc. Parcul, aflat la marginea unei păduri ce eu nu am îndrăznit a-i descoperi hotarele, ca element central, găzduiește poarta de acces la strandul Apollo, un lac cu nuferi, un altul cu lotuși (și peștișori, și broscuțe...), un podeț între ele, biserica din lemn, o statuie a simbolului numit Eminescu, o alta a lui neica Creangă, băncuțe de odihnă, câteva restaurante, chioșcuri, magazine, un fel de bazar, langoși, porumb fiert, înghețată, vată pe băț, cântăreți ambulanți... Atmosferă tihnită.

Centrul, noaptea.

Doresc să închei acest periplu (care nu a fost deloc anevoios) printr-o înregistrare video. Deci: apă, soare, muzică, răcoritoare, spumă... într-un cuvânt: voie bună!

Note: Pitoresc stațiune: 10;
          Climă luna iunie: 9;
          Posibilități cazare: multiple;
          Cazarea mea: 10;
          Restaurante: 8,5;
          Calitate băi: 9.
          Altele: mai propuneți și voi.

ROȘIA MONTANĂ - AUR, AUR, AUR!...

La Roșia Montană am fost în urmă cu vreo cinci ani, la îndemnul prietenului meu, caricaturistul Costel Pătrășcan. Chemarea spre aventură, curiozitatea documentaristului și dorința de îmbogățire a căutătorului de aur, toate la un loc, mi-au determinat decizia de a da curs sugestiei lui Costel. Nu am regretat deloc! Locurile sunt superbe, oamenii - primitori, iar mina... mai are aur - cel puțin așa afirmă niște canadieni!

Ne pregătim de intrare în mină

ALBURNUS MAIOR - Intrarea în vechea mină de aur

„Dacă tunelul nu ar fi fost dotat cu iluminat electric, strictul necesar al unei minime vizibilităţi, în condiţiile în care trebuia să fim atenţi pe unde călcăm şi să ne ferim de bălţile de pe jos sau de scurgerile din plafon şi de pe pereţii laterali, cu siguranţă nu am fi avut curajul să ne avântăm în străfundurile minei, cu toată vechimea şi misterele daco-romane care ne provocau. Totuşi, întunericul persista, becurile de 24 de volţi dând o lumină prea palidă pentru pretenţiile noastre de securitate. Se poate spune că, prin zgârcenia iluminatului, atmosfera în care lucrau primii exploratori ai aurului din Munții Apuseni era destul de bine redată.” (Fragment din povestirea „Aurul Apusenilor” apărută în volumul „Am fost și eu revoluționar!”)

Inginerul ne face protecția muncii

Căutătorii de aur din zilele noastre

 

„- O lege nescrisă a căutătorilor spune că cine descoperă aur, îl poate lua. Este valabil şi în cazul dumneavoastră! – ne-a informat pe un ton... serios ghidul nostru, după ce a observat atenţia cu care cercetam noi pereţii în zonele care chiar străluceau într-un mod firesc pentru o mină de aur.”

...

      „Şi mie mi-a atras atenţia la un moment dat o dâră strălucitoare (să fie argint?!) dar, când m-am apropiat şi am pipăit, am constatat că era doar un... firişor de apă ce se prelingea pe pereţi! Eram suficient de naiv încât să sper că mai pot găsi ceva metale preţioase într-o mină amenajată special pentru vizitatori ca mine!”

(Fragmente din povestirea „Aurul Apusenilor” apărută în volumul „Am fost și eu revoluționar!”)

Vagoneți la ieșirea din mănă

Macheta exploatării aurifere de la Roșia Montata. Observați anul execuției machetei.

Utilaj din vremea exploatării moderne a minei

Utilaj din vremea exploatării romane a minei

Pia

Unul din tăurile rămase după exploatarea auriferă și transformat în lac de agrement. Aici am făcut plajă.

Terasa vilei unde am fost cazați

Vedere spre chioșc

După atâta minerit și speranțe deșarte de îmbogățire... puțin relaș nu strică.

Interesându-mă prin târg (adică în Piața Centrală) am aflat de o vilă frumoasă, situată puțin izolat față de centru. Am urcat cu mașina pe o străduță șerpuindă și îngustă până ce... a trebuit să renunțăm la Fiat. Ultimii metri i-am parcurs per pedes. Dar ce plăcere să te lași mângâiat la glezne de iarba necălcată de picior de om decât o dată pe zi!
Gazda - o fată tânără și încă o fată, la fel de tânără. Ele erau reprezentantele tatălui, cel care era patronul și pe care aveam să-l cunoaștem în ultima zi a petrecerii noastre pe acolo. Amabile și drăguțe. Ne-am înțeles rapid la condițiile de cazare (vila era nouă și mirosea a curat) și hrană (le-am rugat să ne gătească mâncare de-a lor, din zonă). Cu mâncarea... fetele nu prea s-au descurcat, dar au făcut eforturi. 

Gata, am ieșit din mină - se vede cerul!

Piatră funerară din vremea romanilor

În ultima zi a șederii noastre, l-am cunoscut și pe tatăl fetelor. Un fost miner, nostalgic după vremurile trecute și îngrijorat de viitor, nu atât al său, cât al iubitelor sale fiice, gazdele noastre. Drept recunoștință pentru faptul că le-am călcat pragul ca oaspeți, ne-a oferit, la plecare, un borcan de dulceață și... o sticluță de palincă.
Notele mele:
Natură: 10;
Ospitalitate localnici: 10;
Cazare: 10;
Masă: 7.
P.S. Din fericire, proiectul celor de la R.M.G.C. a picat! Felicitări domnului Sorin Jurca, vicepreședintele Fundației Culturale Roșia Montană (pe care l-am cunoscut personal), Fundației și tuturor celor ce au apărat, prin toate mijloacele, Roșia Montană! Stop distrugerii Mamei Naturi!