miercuri, 18 octombrie 2017

ITINERARII CANADIENE 4 - MONTRÉAL. GRĂDINA BOTANICĂ


29 august 2017. Continuăm să scotocim. Unde? În Montréal. Cum? Ei, cum? Așa! Criteriile sunt simple. Ținând cont de timpul (scurt) avut la dispoziție, trebuie să ne limităm (pentru acest prim sejur) la reperele principale, urmând ca, într-un viitor nedefinit să intrăm pe teritorii mai puțin cercetate de turiștii ocazionali, dar care pot oferi satisfacții neașteptate.
Ne-am decis să vizităm Grădina Botanică, una dintre cele mai mari și mai spectaculoase din lume. Nu era de ratat. Informații suplimentare? Achiziționasem vreo patru ghiduri turistice, dar... nu am avut răbdare să intru prea mult în detalii. Urma ca studiul să rămână pentru acasă.
Ne-am folosit de oferta fiicei mele și, la dus, ne-am plimbat cu Honda. Fata a profitat de ocazie și, traversând zona centrală, ne-a mai arătat câte ceva din mersul mașinii. Dar tot pasul omului rămâne sfânt.

Intrarea la Grădina Botanică se află pe Rue Sherbrooke, în imediata vecinătate a Parcului Olimpic. Intrarea: 20 CAD/pers. Cam scump, dar... începusem să mă obișnuiesc cu tarifele canadienilor. Oricum, ne-a mai salvat ceva bani fiica mea care, având rezidența în Quebec, ne-a asigurat o reducere de la 20 la 16 CAD/pers. Așa sunt legile peste tot în Canada. Turiștii plătesc mai mult decât localnicii la intrarea în muzee. 
Fratele Marie-Victorin, botanist, fondatorul Grădinii Botanice

Cum puteți citi și pe placa din poza alăturată, Grădina Botanică a luat ființă în 1931 și este opera de suflet a fratelui Marie-Victorin, botanist renumit, cercetător și profesor și Henry Teuscher, arhitect peisagist care s-a ocupat de amenajarea spațiilor.

Întinsă pe o suprafață de 75 ha., Grădina Botanică din Montréal cuprinde  20 de grădini tematice, 10 sere și o impresionantă colecție de 22000 de specii de plante. 

75 ha.! Când străbatem noi toată suprafața aceasta? Într-o singură zi?! Vă dați seama: n-am străbătut-o. 

Pădure tropicală umedă
Harta procurată de la intrare ne-a fost de folos doar în parte deoarece, de îndată ce am pășit în sere, ne-am trezit într-un decor fantastic, unul pe care-l mai admirasem doar prin documentarele de la televizor și... am cam uitat de ea.

Prima seră, prima tematică: pădure tropicală umedă. 
Clima era pe gustul meu: temperatura: 230C și umiditatea: 50%. 

Diana și Mădălina se simt bine în acest decor



Vegetația luxuriantă impresiona prin mărime, prin forme, suplețe și... frumusețe. Dacă am fi avut mai mult timp la dispoziție (timpul ăsta tare s-a făcut zgârcit!), m-aș fi așezat pe o piatră, retras într-un colț, și aș fi căzut într-o admirație vecină cu extazul.

Grădina celestă


Grădina celestă. Este o seră special amenajată în anul 1985, pentru a găzdui prețioasa colecție de arbori „penjing” dăruită de către M. Wu Yee-Sun din Hong Kong, eminent specialist în arta „bonsai”. „Penjing” este străvechea artă chinezească de a cultiva arbori și plante lemnoase în miniatură și este precursoarea artei japoneze „bonsai”.  
Cu toate că arborii de ghiveci sunt pitici, nu cred c-am remarcat vreunul mai tânăr de 30 de ani. Formele lor delicate și grațioase le fac ideale pentru interioare. Documentându-mă, am aflat că diferența dintre cele două arte este dată de faptul că, „penjing” pregătește operele pentru a fi admirate în aer liber, pe când „bonsai” le adaptează interioarelor. Altfel... eu, ignorantul, nu sesizez diferențe.
„Hacienda” - Sera Soarelui

„Hacienda” reproduce climatul uscat și însorit de inspirație sud-americană.

Temperatura: 210C.
  
Clipe de răgaz în incinta serelor
Toate soiurile de cactus sunt la ele acasă, într-un astfel de climat. Sunt plante nepretențioase cărora, dacă le asiguri căldura și lumina necesară, poți fi sigur că vor fi fericite și te vor ferici, la rândul lor. 

Cum se mai spune pe la noi: „cresc din pământ și apă seacă”. 

Din păcate, datorită popularității lor, au apărut și în acest domeniu indivizi care se îmbogățesc prin traficarea acestor specii. De remarcat eforturile Convenției asupra comertului internațional a speciilor de faună și floră sălbatică (CITES) ce a reușit, prin acțiuni concrete, să diminueze fenomenul. 
În fine, suntem afară. Fiica mea, având ceva probleme de rezolvat la serviciu, ne-a lăsat singuri. Am părăsit atmosfera artificială a serelor pentru a ne bucura de cea a Mamei Naturi: cerul era acoperit, dar fără a ne da motive de îngrijorare, iar temperatura... optimă pentru plimbat și bucurat simțurile, cele ale văzului și mirosului, în primul rând. Să nu omit auzul: era liniște!
Nu eram doar noi pe-acolo: ne-am intersectat cu tot felul de turiști calmi și surâzători - era evidentă influența locului.    
Banca Îndrăgostiților - grup statuar creat de sculptorița Lea Vivot

Sculptorița Lea Vivot creează o antiteză așezând pe aceeași bancă, „Banca îndrăgostiților”, un cuplu fericit aflat într-o ipostază mai mult decât tandră și o femeie singură care, poate scârbită, întoarce capul în cealaltă parte. Nu uită însă, să se sprijine pe spatele bărbatului: a atenționare că este și ea femeie, a reproș... cine știe? Se poate construi o poveste pe marginea acestei idei.
Lucrarea, inițial montată în centrul comercial al orașului Toronto, a șocat și a fost mutată în apropierea Muzeului de Arte Frumoase din Montréal. A fost achiziționată de către Abraham Hirschfeld, om de afaceri și colecționar care a mutat-o la New York. Întrucât, în anii '50 se stabilise pentru o perioadă la Montréal și fiind recunoscător comunității canadiene pentru felul în care a fost acceptat, a comandat artistei un duplicat al operei pe care l-a dăruit Canadei. Aceasta este lucrarea văzută și fotografiată de mine în Grădina Botanică din Montréal. 
Grădina arbuștilor. Heleșteu.
Situată spre nord, Grădina arbuștilor numită și „Fruticetum” încântă privirile și celui mai cârcotaș individ. Iar felul în care a fost amenajat heleșteul... cam acesta cred că era decorul cu care se înconjurau marii regi, pași sau sultani. Cu muzică, recitatori și dansatori/oare prin preajmă. Am făcut poze după poze, pentru că mereu descopeream unghiuri noi ce revelau frumuseți noi.
Monumental Dougherty

Observați bogăția coloristică a florilor
Am avut șansa de a prinde una dintre multele expoziții pe care administratorii Grădinii Botanice le organizează în mod regulat. Este vorba despre expoziția monumentală a americanului Patrick Dougherty, specializat în arta în aer liber. El a împletit direct pe teren trei structuri monumentale inedite din ramuri de salcie. Expoziția a fost deschisă pe data de 15 iunie 2017 dar, începând cu data de 24 iunie, toți doritorii care au vrut să învețe meșteșugul împletirii, au avut parte de instructaj calificat și... au plecat acasă cu operele proprii.



Mărturisesc: nu mai sunt sigur în ce „grădină” a fost surprins acest instantaneu. Bănuiesc c-ar fi vorba despre „Grădina japoneză”, dacă ar fi să mă ghidez după cupola porții ce se observă în plan secund.
Ne-au ieșit în cale mistreții! Din fericire (sau din păcate?), nu erau reali. Oricum, întâlnirea a fost plăcută:
- Respectele mele, domnilor!
- Groh, groh! - mi-au răspuns porcii.
Eu pe limba mea, a oamenilor, ei... pe limba lor.
Înainte de această întâlnire am cules vreo două mere pădurețe direct din pom. Erau dulci-acrișoare și mi-au amintit de copilăria petrecută la Moinești când, urcat prin pomii de pe deal, după ce mâncam pe săturate (de îmi făceau gura pungă), îndesam mere în sân până începeau să se împrăștie pe jos. Nu ajungeam cu mare lucru acasă. De altfel, mama nu le prețuia și găsea motiv să mă certe pentru că am dispărut din fața blocului.
Peisaj de baltă. În plan îndepărtat se profilează silueta
Stadionului Olimpic.


Parcă luasem vaporul de la Sulina și mă debarcase în inima Deltei Dunării. Sălcii, nuferi, lotuși, pești argintii zbenguindu-se prin apă, broaște. Lipseau bărcile și pescarii de rigoare. Liniște. Am respectat locul și l-am părăsit tăcuți, cu respectul cuvenit. 



Explozie de culori






Flori. Flori roșii, flori galbene, flori de toate culorile și trei doamne sporovăind.




Descriere banală. 

În prim plan: flori.
În planul de mijloc: flori.
În plan îndepărtat: trei doamne stau comod pe șezlonguri și... vorbesc. O rază de lumină, mângîiere a Regelui Soare, coboară ca din întâmplare și încălzește atmosfera. Doar atât să fi fost?!

Grădina Botanică din Montréal este, așa cum am mai spus, imensă și ar fi imposibil de vizitat la picior într-o singură zi. Fie vorba între noi, nici două și nici chiar trei zile nu i-ar fi suficiente unui bătrânel așa, ca mine, trecut bine de 60 de ani. În consecință, am ratat (și aici) multe din obiectivele demne de atenția turistului. Nu vorbesc de specialiști - ei merg direct la țintă. 

Știți ce mi-aș dori la o viitoare vizită? Să stau și eu, precum doamnele din fotografiile de mai sus, pe o bancă și să admir florile. Să admir florile și... să intru în meditație. Dacă mă va vizita și Regele Soare...


miercuri, 11 octombrie 2017

ITINERARII CANADIENE 3 - MONTRÉAL. ORATORIUL SF. IOSIF

Oratoriul Sf. Iosif. Scările de pe mijloc sunt destinate pelerinilor ce vor să urce în genunchi până la bazilică.
Sunt multe trepte, credeți-mă!
Episodul III - ORATORIUL SF. IOSIF


Canada. Montréal. Laval.
Rude, prieteni, mese întinse, mult zgomot și voie bună.
Dar… dacă voiam să ne asumăm și rolul de  turiști, nu doar de musafiri în vizită la neamuri, era musai să ne desprindem de confortul primitoarei case a cumnatei mele și s-o luăm la picior prin marea metropolă.
Cum ? 

Montréal este deservit de o rețea de trenuri subterane foarte bine pusă la punct – spun aceasta din perspectiva călătorului venit de departe și care vrea să se miște cât mai ușor și să viziteze cât mai mult.

Cu rucsacul la purtător pe Rue de Clairvaux
Stația „De la Concorde” (a doua de pe linia portocalie) era cea mai la îndemână. O plimbare de vreo două sute de metri pe „Rue de Clairvaux”, strada pe care locuiește cumnata mea, traversam pe la semafor „Avenue Ampère”, treceam pe lângă un mic complex unde pusesem ochii pe un restaurant taiwanez (cu gândul de a-l încerca) și coboram la metrou.
Primele informații (și harta rețelei de metrou) utile de la funcționarul de la ghișeu le-am aflat. Să nu vă bazați pe cunoștințele de limba franceză, oricât de buni v-ați considera, căci nu prea vă folosesc. Vorbesc quebecoșii (așa sunt numiți cei ce locuiesc în zona Quebec) o franceză... de-ți vine să plângi. Oricât ai ciuli urechile la ce-ți spune cel din fața ta, oricât ar fi de amabil și ți-ar repeta la nesfârșit o informație, nu vei reuși să înțelegi mare lucru. Am trecut pe engleza mea aproximativă și ne-am înțeles mai bine.
Rețeaua de metrou din Montréal este formată din patru linii (desenate pe hartă cu portocaliu, albastru, verde și galben), iar prețul unei călătorii cu metroul la Montréal este de 3 CAD (dolari canadieni). Dus-întors = 6 CAD/pers. Puteți încerca niște calcule, ținând cont și de cursul BNR: 1 CAD ~ 3,1 lei.
Oricât de greu ne-a fost să ne înțelegem cu noul nostru prieten, amabilul (și răbdătorul) funcționar cu mustață de la ghișeul din stația de metrou „De la Concorde”, omul a reușit să ne dea cele mai bune sfaturi pentru a ne atinge scopul turistic al zilei: urma să luăm trenul portocaliu în direcția „Côte Vertu”, schimbam la „Jean-Talon” și luam trenul albastru în direcția „Snowdon”, coborând însă cu o stație mai devreme, la „Côte des Neiges”. E foarte simplu, nu-i așa? Credeți-mă, chiar este simplu să te orientezi la metroul montrealez cu harta în mână.

Ce am remarcat acasă, studiind micuța hartă ce avea să devină de neprețuit pentru următoarele călătorii: într-o legendă alăturată, pentru fiecare stație de metrou erau indicate principalele obiective turistice. De exemplu, la stația „Viau” erau trecute: Arena Maurice-Richard, Biodomul, Insectariul, Parcul Maisonneuve, Planetariul, și Stadionul Olimpic. Ce-și poate dori mai mult (și mai clar) nou-venitul în imensa metropolă, dornic de vizite de neuitat și îngrijorat că poate rata vreun reper important?
Chemin Queen Mary
După ce am ieșit la suprafață, am luat-o la dreapta pe „Chemin de la Côte des Neiges”. Dacă vă amintiți, pe același bulevard, dar în partea opusă, se află și „Centrul Socio-Cultural” unde avusesem cu două zile în urmă întâlnirea cu scriitorii români din Montréal (vezi https://florinmesca.blogspot.ro/  - Jurnal literar). Bulevard larg, luminos, cu clădiri frumoase. Multe bănci, magazine de suveniruri, magazine alimentare, o piață, biserici, veverițe și restaurante, multe restaurante aparținând multitudinii de etnii ce s-au stabilit pe acele meleaguri: turci, vietnamezi, indieni, pakistanezi, japonezi, chinezi, arabi, greci...

N-am mers mult. Pe „Chemin Queen Mary” am virat la dreapta și am avut puțin până la destinație. Deja se vedea silueta impunătoare a Oratoriului Sf. Iosif. 
Colegiul Notre-Dame.
Aici a activat fratele Andrei ca portar vreme de 40 de ani.

Înainte de a traversa „Queen Mary”, chiar dacă atenția ne era captată de grandioasa bazilică, nu am putut să nu remarcăm, pe partea noastră, colegiul Notre-Dame. Clădire sobră, zugrăvită în nuanțe de gri și alb; cercetând-o, gândul m-a dus la sărmanii elevi din filmele clasice englezești, ce erau supuși unui regim spartan și... m-am cam înfiorat. Ulterior, ajuns în fața computerului și căutând pe Google, mi-am dat seama că am trecut pe lângă un liceu modern și bine clasat, în care elevii se bucură de multă libertate și sunt fericiți.

Oratoriul. Sunt multe scări de urcat până la Dumnezeu. Mi-a fost greu, dar... le-am urcat.
„Chiar le-ai urcat?! Ești sigur?!” - mă întreabă Vocea Interioară.
Oratoriu. Umblând prin DEX pentru a mă lămuri asupra termenului, am văzut că se referă la o capelă mică, la o încăpere special amenajată pentru rugăciuni într-o casă particulară. Credeți-mă, Oratoriul Sf. Iosif din Montréal nu este deloc o capelă mică! 
L'Oratoire St. Joseph. Pe fațada bazilicii, portretul fratelui Andrei.
Istoria Oratoriului se identifică cu viața spirituală a fratelui Andrei, un călugăr primit în Congregația Sfintei Cruci din Montréal în 1870. Acesta, postat de superiorii săi încă de la început la poarta colegiului Notre-Dame, a dovedit, datorită profunzimii credinței sale, că a primit darul tămăduirii oamenilor. Veneau bolnavi din împrejurimi și-și găseau alinarea fizică și sufletească la fratele Andrei. Acesta îi sfătuia pe toți să se roage la Sf. Iosif, soțul Fecioarei Maria, pentru vindecare. El însuși se ruga împreună cu bolnavii pentru sănătate. Îi trata pe toți cu aceeași compasiune, fără a solicita niciun fel de recompensă. 

Bunul Dumnezeu și cu Sf Iosif sunt cei ce vă pot tămădui, nu eu! Mă voi ruga la Sf. Iosif pentru voi.

Îi trata și pe săraci, și pe bogați, și pe tineri, și pe bătrâni, în egală măsură. Veneau la fratele Andrei bolnavi și muribunzi din ținuturi din ce în ce mai îndepărtate. Întrucât biroul său de la colegiu s-a dovedit neîncăpător, a fost amenajată o mică capelă (oratoriu) dedicată Sfântului Iosif, peste drum de colegiu, pe la 1904. Apoi, dovedindu-se și aceasta neîncăpătoare, a fost mărită pe la 1908, din nou pe la 1910... dar tot era prea puțin.
Dacă aveați nevoie de vreo dovadă c-am fost și eu pe-aici...
La intrarea în parc, statuia Sf. Iosif. De remarcat,
de asemenea, grădina. 

Arhitectura exterioară este realizată în stilul renașterii italiene. Construcția a început în anul 1924 după planurile arhitecților Dalbé Viau și Alphonse Venne.
Domul a fost acoperit cu cupru.
Interiorul a fost finalizat în anul 1966 după planurile arhitectului canadian Gérard Notebaert.
Altarul, crucifixul și cei 12 apostoli au fost realizate de către artistul francez Henri Charlier
Toată viața și-a dedicat-o fratele Andrei ridicării acestui oratoriu grandios dedicat Sfântului Iosif, fără a-și pierde umilința și fără a-și neglija bolnavii ce i se înfățișau pentru tămăduiri fizice și sufletești.
Datorită crizei economice de la 1931, au fost nevoiți să întrerupă lucrările, cu toate că acoperișul încă nu era finalizat, riscând ca, ceea ce se ridicase până atunci, să se deterioreze sub acțiunea intemperiilor. 

Nu este opera mea, este a Sfântului Iosif - a spus fratele Andrei. Puneți una dintre statuile sale în mijlocul edificiului. Dacă el va vrea să-l acopere, vom vedea... 

Și a vrut. Două luni mai târziu, banii necesari erau strânși și au fost reluate lucrările.

Fratele Andrei a fost beatificat de către Papa Ioan Paul al II-lea la 23 mai 1982 și canonizat de către Papa Benedict al XVI-lea la 17 octombrie 2010.
Orga 

Timp de doi ani a lucrat Rudolf von Beckerath la construcția marii orgi și șapte luni pentru instalarea ei.

Înălțime: 18,28 m.
Lățime: 13,40 m.
Structură: 5811 tuburi repartizate în 78 de registre.


Altar și crucifix




Spectaculozitatea interiorului bazilicii este evidențiată printr-o iluminare bine gândită.  
Colaj ce cuprinde doar trei lucrări din „Drumul Crucii”





Roger de Villiers este artistul care a sculptat „Drumul Crucii” (1955-1959).





Un alt splendid basorelief prezentându-i pe Fecioara Maria, Pruncul Iisus și Sf. Iosif

Peste tot pe unde mă învârteam eram copleșit de frumusețea operelor de artă. Mă uitam, mă minunam și fotografiam cu disperarea ca nu cumva să ratez ceva important și să regret apoi. Bineînțeles că am ratat!  
Clopotnița și pavilionul pelerinilor

Clopotnița Oratoriului este una dintre cele mai importante din America de Nord. 
Impresionează calitatea sunetelor emise de cele 56 de clopote realizate de casa Paccard et Frères, din Annecy-le-Vieux din Franța. Ele cântăresc 10900 kg. și, inițial, au fost destinate turnului Eiffel din Paris.

Pavilionul pelerinilor, din lemn, a fost ridicat tot la inițiativa fratelui Andrei. El a fost destinat adăpostirii biroului fratelui Andrei, a unui magazin de obiecte de cult, a unui restaurant și a unui loc de odihnă pentru pelerini. Pavilionul și-a păstrat și astăzi destinația inițială. 


De pe terasa aflată Oratoriului se poate admira panorama metropolei. Pentru cine dorește să observe detaliile, se poate folosi de unul din aparatele special montate. Dacă-mi amintesc bine, cred că am băgat 1 CAD, poate mai puțin.
Imagine surprinsă de pe terasa Oratoriului. În față, în plan îndepărtat, se poate recunoaște Colegiul Notre-Dame.
Imagine panoramică surprinsă de pe terasa Oratoriului
Așa cum am mai specificat, Oratoriul din Montréal este considerat ca fiind a treia mare bazilică din lume, după Sf. Petru din Roma și încă una din Coasta de Fildeș.

Câteva date tehnice:
Lungimea totală: 105 m.
Înălțimea totală: 124 m.
Lățimea naosului: 37 m.
Înălțimea de la planșeu până la vârful domului interior: 60 m.
Înălțimea de la planșeu până la capătului crucii de pe domul exterior: 97 m.

După ce am ajuns acasă, mi-am dat seama că am ratat câteva repere esențiale în timpul vizitării acestui important reper al catolicismului mondial. Nu-mi rămâne decât ca, la o viitoare traversare a Atlanticului (mi-o mai face fiică-mea vreo invitație), să mai vizitez o dată Oratoriul. Vă promit că voi repara erorile din această postare. Până atunci... sper să vă mulțumiți cu modestele mele povești de-acum.

marți, 26 septembrie 2017

ITINERARII CANADIENE 2 - MONT TREMBLANT

Mont Tremblant. Colaj
Episodul II – MONT TREMBLANT

V-am promis povești frumoase și am de gând să mă țin de cuvânt. Dacă voi fi și în stare să vi le relatez astfel încât să nu vă dezamăgesc...
Pe planetă, pe Planeta noastră, Cea Albastră, oamenii s-au găsit ei mai deștepți și au considerat că, pentru o bună conviețuire, nu le sunt suficiente Legile (zece, mari și late) date de Sus și, în consecință, au tot făcut (și desfăcut – ca la oameni) legi noi. Printre acestea o regăsim și pe cea referitoare la căsătoria liber consimțită dintre doi parteneri (un bărbat și o femeie), bazată pe afecțiune și încă câteva caracteristici speciale: atracție fizică, aspirații comune, concepții despre lume și viață asemănătoare etc. Că acum vor unii să se căsătorească bărbat cu bărbat și femeie cu femeie... n-aș avea nimic împotrivă dacă ar putea să și procreeze, să ducă specia umană mai departe. Ca să nu dispărem ca specie noi, oamenii, nu de altceva! Până atunci...
Ce vreau, de fapt, să scot în evidență în privința legilor date de oameni, este că acestea sunt arbitrare, nu sunt perfecte și nu rezistă timpului pentru că... nu sunt divine. Și, în această cheie, consider că o căsătorie stabilită printr-un act în fața unui organ administrativ, nu are nicio valoare reală – avem de-a face doar cu o convenție recunoscută de oameni – dacă nu are recunoașterea de Sus...
În 2008, de comun acord cu soția, am divorțat. Vremurile deveniseră neprietenoase pentru noi. Fără voia noastră, trăiam despărțiți de vreo opt ani și nu se întrevedeau posibilități de a schimba în vreun fel viitorul în bine. Așadar, ne-am dus de mână la Tribunal, ne-am pronunțat în favoarea divorțului în fața judecătorului și ne-am întors tot de mână acasă. Nu certuri, nu scandal, nu partaj. Doar înțelegere, ajutor reciproc și... iubire, multă iubire! Iubire pură!
În Canada ne-am regăsit într-o formulă lărgită, magică aș avea curajul să spun: fiica mea, eu, familia ce formam înainte de 2008 (după documente vorbind), cu soție, soacră, cumnată și nepoată, la care s-a adăugat actuala mea parteneră de viață. Ca la toți oamenii care sunt pe placul lui Dumnezeu, armonia a fost omniprezentă, toată lumea a îndrăgit pe toată lumea, ne-am distrat, am glumit, ne-am simțit bine împreună.
Dar... gata cu petrecerile! Fiică-mea, Mădălina, și-a asigurat câteva zile libere special pentru noi, cei veniți din Europa (Mary, fosta soție a venit din Italia) și ne-a propus o primă destinație: Mont Tremblant, o stațiune montană din Munții Laurentini, aflată la vreo 140 km. NV de Montréal (Google să trăiască!). În „Honda” Mădălinei, în față, eu, iar în spate s-au așezat Mary și Diana, actuala mea soție.
Ca în majoritatea zilelor petrecute pe tărâmurile nord-americane, și aceasta a fost una înnorată, dar nu mohorâtă. Temperatura era optimă: nici prea cald, dar nici prea frig. În privința frigului... noroc că am fost inspirați și ne-am luat niște bluzoane pe noi. Eu m-am găsit mai isteț și le-em făcut reclamă celor de la Omniasig. Doar îmi încheiasem asigurarea de călătorie la ei!
Am luat-o la picior

Imediat ce am parcat mașina, cu aparatul de fotografiat la gât am și luat-o la picior în căutarea de imagini speciale. Voiam să fiu primul care le descoperă - oare de ce?

Parcările - că tot veni vorba despre ele - erau multe gratuite, dar... ocupate. N-am avut ce face și am parcat la „cu plată” pentru un tarif orar consistent: 2,5$/20 min.
Turnul cu ceas






Am ajuns într-o piață mare. De jur-împrejur, corturi cu tot felul de oferte de sezon: gustări stradale, dulciuri, suveniruri, artizani prezentându-și operele, „saloane” de tatuaj, altele de medicină naturistă sau de yoga. O scenă de spectacole (în stânga fotografiei) pe care exersa un chitarist. Forfotă mare.
Mi-a atras atenția turnul cu ceas - cred că l-am imortalizat în prima imagine luată în stațiune. 
Diana și Mary




Diana și Mary, actuala și fosta mea soție: două bune prietene.


Telefericul
Înălțimile ne chemau. Munții păreau tare aproape, că-ți venea să-i escaladezi cu piciorul. Noroc cu înțelepciunea vârstei, că dac-ar fi fost după fiică-mea... Tată, ai cam îmbătrânit./Ei da, am trecut și eu de 40 de ani - i-am răspuns, înțepat.
Cu Mădălina, la rând, pentru bilete la telecabină

Am avut proasta inspirație să mă ofer că voi plăti eu toate cele patru bilete. Atât am insistat, că fetele, ca să-mi facă pe plac, au acceptat.
Uitați-vă la poza din dreapta și observați fețele stupefiate ale celor de la rând: când au văzut tarifele... 21$/pers.! 
21$? - am sărit ca ars. Înmulțit cu 4... 84$?! Asta e - am promis... am promis.
Treaba e că, de la 100$ am primit rest doar vreo 3. Liniștește-te, tată, ți-au adăugat și taxele!/Ce taxe, Mădălina?!/Lasă, că-ți explic mai târziu. 
Mi-am continuat calculele în gând: Dacă în fiecare zi voi cheltui câte 100$, înseamnă că banii îmi vor ajunge până... Trebuie să fiu atent!
Nu, nu m-am impacientat, dar cu toții am făcut haz de această primă experiență financiară.
Panoramă surprinsă din telecabină

Imaginea este surprinsă la coborârea de pe munte. La urcare, pereții din plexiglas ai cabinei erau atât de zgâriați, încât am renunțat la a mai înregistra instantanee. Oricum, peisajul ce ni s-a dezvăluit merita efortul financiar la care mă supusesem de bună voie. Partea cu escaladatul... fusese o glumă bună. 
Mary, Mădălina și Diana sus, pe munte


Peisajul ce ni s-a înfățișat la coborârea din telecabină a fost oarecum dezolant, cam sărăcăcios. Ne-am învârtit puțin prin zonă, am făcut câteva fotografii (nedemne de acest blog) și... ne-am hotărât să mâncăm ceva. 
Ce, când singurul restaurant identificat prezenta o gamă săracă de preparate gen fast food, la prețuri tare neprietenoase.
Afară... cam strângea, așa că ne-am grăbit să luăm telecabina pentru coborâre. Jos era viață!
Un restaurant

Alt restaurant. Aici am mâncat












La masă, cu fiica mea
Restaurantul avea produse cu specific italienesc. Fetele au comandat câte o pizza (clasică), iar eu, curios din fire, o calzone - nu mâncasem niciodată așa ceva. Mădălina mi-a explicat că este tot un fel de pizza, dar una împachetată ca o brânzoaică. Trebuie să mărturisesc că nu am fost prea încântat de alegere - prea multă cocă. Dar, cu o bere alături... Totul s-a dus pe la 100$ - a plătit Mădălina!
Strada principală
Ce poate fi mai potrivit, după o masă copioasă și într-o bună companie, decât o plimbare prin centru? Poate doar niște clătite uriașe cu sirop de arțar și cu nucă... 
Ne vin idei



Dar de o plimbare cu telescaunul ce spuneți? Mai ales că este și gratuită! Mary ia inițiativa și se îndreaptă hotărât spre stația de plecare.
Imagini surprinse din telescaun
Am făcut o tură. Într-un deplin acord, sătui fiind și relaxați, am decis să o facem și pe a doua. Prea era frumos peisajul. Iar eu nu uitasem încă de tariful plătit la urcarea cu telecabina.
Parcarea cu plată



Gata, s-a dat plecarea. Cu încă o pizza la purtător și cu câte o cafea în mână, ne-am îndreptat spre parcare. Măi, care vede mașina?




Am lăsat în urmă o stațiune montană superbă, asemănătoare celor de pe Valea Prahovei din România noastră dragă. Iarna (care este lungă pe-acolo), greu găsești locuri de cazare. Schiorii, în special, dar și ceilalți iubitori ai sporturilor de iarnă, iau cu asalt pârtiile. Data viitoare, când îmi va veni chef de munte, mă voi întoarce la... Sinaia!

Calificative:
Acces în stațiune: 8 (dacă n-am fi plătit parcarea...).
Peisaj: superb!
Curățenie: 10.
Servicii: 10.
Prețuri: 6 (comparându-le cu cele cu care sunt obișnuit din Grecia, Turcia, Bulgaria).
Localnici: care erau ăia?

miercuri, 20 septembrie 2017

ITINERARII CANADIENE

Montréal. Vedere panoramică
De fiecare dată când aleg o destinație de vacanță, o fac sub imboldul unor chemări interioare, a unor dorințe, a unor vise exprimate sau chiar... ne. Dar, când ai o fiică stabilită peste mări (oceane) și țări, tocmai hăt prin Canada, mai intervine o componentă, una de natură sentimentală – ce să-i faci, copilul (tău) tot copil rămâne!


Așadar, de prin noiembrie trecut am purces la căutarea celei mai convenabile (la preț - criteriul principal) oferte de bilete de avion. Am achiziționat de la British Airways două bilete dus-întors, pe traseul București-Montreal și retur, contra a 1120 de Euro (clasa Economic), cu staționare pe aeroportul Heathrow șapte ore la dus și zece la întors. Nu a fost mult, dar nici ieftin n-aș putea afirma că mi s-a părut prețul. La veniturile mele de (foarte) modest pensionar...
Heathrow Lodge
Considerând că, la întoarcere avem cam mult de staționat prin aeroport, am rezervat o cameră cu baie la Heathrow Lodge contra sumei de 46 de Lire sterline. Ni s-a părut piperat prețul pentru ceea ce ni s-a oferit dar, cel puțin, am făcut un duș, ne-am schimbat și ne-am odihnit câteva ore.  

Plecare din București, de pe Otopeni: 22 august 2017, ora 9.00. Urma ca, pe 12 septembrie 2017, ora 21.40 să ne luăm zborul înapoi spre țară, de pe aeroportul Pierre Elliott Trudeau din Montréal. Dar... mai era până atunci.
Bagaje, cadouri, griji, emoții.
Bineînțeles că, la aeroport, prima persoană care m-a întâmpinat a fost chiar fiica mea, fată frumoasă, 35 de ani, nemăritată și cu o carieră promițătoare în față.
Îmbrățișări, sărutări tandre pe obraji, Ce mai faci, tati?/Bine, dar tu, fetița mea?, zâmbete, ochi strălucitori, lacrimi și iar îmbrățișări.
Depășit momentul emoțional, după petrecerea de bun venit de rigoare (în compania rudelor și a prietenilor de peste ocean), trebuia să fie atins (trăit, experimentat) și celălalt scop, cel turistic. Montréal, una dintre cele mai importante metropole ale lumii ne chema și trebuia musai cercetat, fotografiat și... cucerit. Centrul vechi, Catedrala Notre Dame, Grădina Botanică, Muzeul de Arte Frumoase, Stadionul Olimpic... Dar câte nu sunt de văzut într-un oraș atât de mare și cu o populație atât de eterogenă! Și nu numai Montréal. În funcție de fondurile din portofel și a timpului liber pe care fiică-mea ni l-a pus cu generozitate la dispoziție, mai erau și altele de văzut. Niagara, de exemplu...
Vremea în Canada în acest final de august și început de septembrie: bună. Am avut parte și de zile însorite cu temperaturi ce nu au depășit 25-26 de grade Celsius, dar și de altele cu nori și cu ploi ușoare. Doar seara temperaturile mai scădeau sub limita de confort termic de trebuia ca, atunci când ședeam cu musafirii afară, să mai punem câte un pulover pe noi.
...
Mi-am făcut multe probleme despre cum să abordez relatarea acestei călătorii. Ce să punctez mai întâi, cărui reper să-i acord prioritate, ce fotografii să postez din cele aproape două mii de instantanee surprinse? Am ajuns la concluzia că, o singură postare, nu va acoperi întreaga gama de impresii și emoțiile trăite. Vă promit, așadar, un serial, un serial al prezentării principalelor obiective vizitate, în ordinea cronologică a mișcării pașilor noștri pe pământul canadian. Iată, pe scurt, episoadele, așa cum le văd în acest moment:


Mont Tremblant

     
  
    1.     24 august 2017. Mont-Tremblant – stațiune montană (Munții Laurentini) situată la aproximativ 130 km. NV de Montréal. Munte, răcoare, nori, plimbare cu telecabina. Peisaj montan superb. Bușteni?



   
   2.     26 august 2017. Montréal – întâlnire cu scriitorii membri ai Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec (A.S.L.R.Q.). Tema acestei întâlniri o voi trata separat, pe blogul Jurnal Literar (http://florinmesca.blogspot.ro).




Oratoriul St. Joseph
   3.     28 august 2017. Oratoriul Sf. Iosif. Domul bazilicii este considerat ca fiind al treilea din lume ca mărime, după cel de pe Sf. Petru de la Roma și un altul din Coasta de Fildeș. Oratoriul impune prin mărime, prin frumusețe și prestanță. Culmea pe care a fost poziționat îl transformă într-un reper greu de ratat și influențează, de asemenea, ochiul privitorului.


  
   4. 29 august 2017. Montréal – Grădina Botanică. Considerată ca fiind a doua cea mai mare din lume, era un reper ce nu putea fi trecut cu vederea. Ignorant fiind, probabil că am trecut pe lângă multe plante unicat din lume, dar tot am fost fermecat de frumusețea și gingășia lor.


Blockville. Cele 1000 de insule
   5.     30 august 2017. Brockville – Cele 1000 de insule. În drum spre Niagara, am oprit la Brockville. Prea mulți îmi vorbiseră despre frumusețea celor 1000 de insule înșirate pe o distanță relativ scurtă a fluviului Sf. Laurențiu. Nu am regretat!

Niagara
   6.  30, 31 august 2017. Niagara. Formidabila Niagara! Încă de pe băncile școlii, când am învățat la Geografie despre marile cascade ale lumii, numele acesteia mi-a rămas întipărit în minte ducându-mă cu gândul la ceva imens, minunat și de neatins (de către oamenii obișnuiți) obiectiv turistic. Eventual, când aș fi ajuns în Rai... Nici măcar nu îndrăzneam să gândesc că, vreodată, picioarele îmi vor călca prin zonă. Și totuși...  

Otawa
    
   7.     1, 2 septembrie 2017. Otawa, capitala Canadei. Superb oraș! Situat pe malul fluviului cu același nume, am fost impresionat de fluviu, de podurile ce-l traversau, de parcuri, de frumusețea clădirilor, de centrul orașului și, cel mai mult, de clădirea Parlamentului. Am vizitat, de asemenea, Muzeul Războiului, un exemplu de lecție de istorie și de patriotism local.
Muzeul de Arte Frumoase

  
   


  8.     6 septembrie 2017. Muzeul de Arte Frumoase. Nu se putea să ajung în marea metropolă Montréal fără a încerca a-i descoperi tezaurul de artă adăpostit în clădirile din Sherbrooke Street West. Ar fi fost ca și cum aș fi trecut prin Paris ignorând castelul Versaille. Și nu se făcea, nu-i așa?


Biodom
   





    9.  7 septembrie 2017. Biodom. Amenajat în fostul Complex Olimpic (ca și Grădina Botanică, Insectariul și Planetariul), la Biodom au fost reproduse cinci zone climaterice ale lumii. A fost și cald, și rece, și umed, și uscat, și lumină, și întuneric... a fost minunat!
   








Catedrala Notre Dame
     



      10.      8 septembrie 2017. Centrul vechi și Catedrala Notre Dame. Străzi înguste și pietruite, clădiri vechi și frumoase, magazine de suveniruri, mici galerii de artă, restaurante familiale, portul vechi unde au debarcat primii coloniști pe insula Mont Royal, oameni mulți, de toate națiile și de toate rasele.
China Town
   11.     9 septembrie 2017. China Town. De multe ori am auzit sintagma: Cartierul Chinezesc și așa s-a născut dorința de a vedea cu proprii ochi o astfel de așezare. Magazine și restaurante unul lângă altul, culori vii, suveniruri ieftine, căutători de chilipiruri, cântăreți ambulanți, ochi oblici și... un grup de practicanți ai Falun Gong (Dafa). Un grup de cinci meditau executând niște exerciții simple, iar o doamnă mai în vârstă oferea explicații detaliate celor interesați. Voi reveni și pe această temă.
Mont Royal
   


   
Sainte Agathe des Monts
     12.    9 septembrie 2017. Parc du Mont Royal. A fost o după-amiază de plimbare tihnită prin imensul parc și, în consecință, nu am atins toate punctele care ar fi meritat. Dar... ca prin toate celelalte parcuri (multe) prin care am umblat, am fost însoțit de veverițe și de porumbei. N-am zărit rațele și gâștele, prietenele bălților de prin alte locuri. Am ratat, printre altele, lacul cu castori.



     





Lacul din Siante Agathe des Monts
     





  






   13.      10 septembrie 2017. Saint Agathe des Monts et Saint Sauveur – două stațiuni montane cu mare potențial turistic ce pot fi comparate cu Sinaia. Ne-am plimbat pe malul lacului din Sainte Agathe, am fotografiat rațele sălbatice și apoi ne-am deplasat câțiva kilometri spre Saint Sauveur pentru a dejuna la un restaurant anume, unul grecesc, renumit pentru preparatele sale delicioase. Chiar au fost! Va urma...
  
    14.      Parcuri.

    15.      Restaurante.

     Dacă îmi va mai veni vreo idee, cu siguranță voi completa acest „Cuprins”. Dar vă promit: înafară de mici și banale povești, veți găsi imagini, înregistrări video, informații despre deplasările prin oraș cu metroul, prețurile de prin magazine,  restaurante și hoteluri, tarifele practicate la intrarea în muzee și în celelalte centre de interes turistic. Eu... vă invit într-o călătorie virtuală ce sper că vă va îmbogăți spiritual și vă va îndemna la reverie și meditație. 

     Drum bun și pe... foarte curând!