sâmbătă, 30 iunie 2018

ITINERARII BUZOIENE. IUNIE 2018


Vedere panoramică asupra munților Buzăului luată de pe platforma piscinei vilei „Casa cu tei”

  1. Sărata Monteoru

Întrucât anul trecut am avut parte de o vacanță reușită (din toate punctele de vedere) la Sărata Monteoru, am decis să repetăm experiența și să vedem: nu ne-a fost înșelată vigilența anul trecut? Nu cumva ne-am găsit noi într-o pasă bună și am fost prea îngăduitori?
Fântâna de la intrarea în stațiune
Răspunsul este unul singur și lipsit de echivoc: nu, nu ne-am înșelat - stațiunea Sărata Monteoru este una demnă de a fi luată în seamă! Este liniștită, curată, cu oameni amabili și - foarte important! - cu piscine cu apă (foarte) sărată care a făcut bine încheieturilor obosite de anii înregistrați pe firul mosoarelor noastre tot mai încărcate. 

(Pentru a vedea postarea de anul trecut, care cuprinde alte descrieri față de cele ce vor urma, dați clic aici.)
Ștrandul cu apă cloro-sodică, renumit pentru ameliorarea mai multor afecțiuni, reprezintă una dintre principalele atracții ale stațiunii. Apa este sărată și nămoloasă - nu este atractivă la aspect - dar efectele pentru sănătate sunt cele care stabilesc scorul!

Doi bunici

În imediata apropiere a ștrandului, se găsește amenajat un mic spațiu verde, dotat cu bănci și un foișor. Tot aici a fost amenajat și un loc de joacă pentru copii. Pentru părinți și bunici, băncuțele sunt cât se poate de... binevenite. 
Bunicul și nepotul









Iar vizavi, peste drum și peste albia râului Sărata, hotelul-restaurant Cazino te îmbie cu terasele sale primitoare, amenajate atât pe betonul din imediata apropiere, cât și pe gazonul bine întreținut. Am preferat gazonul și confortabilele scaune din rafie. Dacă v-aș fi prezentat și înghețatele asortate cu care ne-am răsfățat... ați fi spus că sunt rău! Doar atât mai adaug: mari, variate (șase tipuri), aromate, gustoase și... cu un preț acceptabil - 12 lei!
Pensiunea-restaurant „Casa cu tei” (imagine luată de la nivelul piscinei)


Am ales, pentru confortul nostru total, Casa cu tei. Încă de anul trecut îmi fusese recomandat s-o vizitez pentru mâncarea foarte bună cu care ești întâmpinat aici și, după vizita-control de rigoare, am plecat... satisfăcut: mâncare tradițională buzoiană gustoasă, farfuria încărcată și prețuri rezonabile!
Piscina și, în plan îndepărtat, „Casa cu tei”
De ce am vorbit despre confortul total? Pentru că, la Casa cu tei, în afara cazării și a restaurantului despre care am amintit, ne-am bucurat și de piscina cu apă sărată ce se găsește în aceeași incintă și la care, clienții Casei, aveau acces la jumătate de preț (15 lei) față de orice alt vizitator.


Da, fără doar și poate, piscina este principala atracție a locului, celelalte reprezentând doar „ingredientele” absolut necesare unui sejur perfect. 


Notă: având terasa cu ieșire spre piscina, am observat că, după închiderea acesteia la ora 19.00, urmează un program complex de rearanjare a paturilor și umbrelelor, curățarea și spălarea lor cu jet de apă. Apa piscinei este, de asemenea, reîmprospătată.


Pentru a accede la Casă, trebuie să urci o pantă abruptă, pietruită cu niște dale lungi, așezate inegal și cu spații între ele, astfel încât ascensiunea cu autoturismul reprezintă o adevărată piatră de încercare pentru șofer. Efortul este justificat însă de frumusețea locului în care s-a pus piatra de temelie a pensiunii. Poziționată la înălțime, asemenea unei cetăți medievale și înconjurată de păduri. Verde de jur-împrejur, iar panorama ce se deschide privirii vizitatorilor... este fascinantă!

















Casa scărilor și holurile dintre etaje impresionează prin felul în care au fost amenajate. Mobilierul vechi (inclusiv elementele rustice), pe care se observa patina timpului, tablourile, icoanele, cărțile, lampadarele vintage, feroneria, toate creează o atmosferă de liniște,
de pace interioară.





Aceeași senzație o resimțeam și când pătrundeam pe holul ce duce la camere. Observați: se vede „capătul tunelului”!
Pe peretele din stânga, frumoase lucrări de tapiserie.
Pastramă de oaie cu mămăliguță. Și cu ardei iuți.
Și cu varză acră. Și cu...





Partea de restaurant cuprinde mai multe zone: una interioară, mobilată în același stil vintage și două spații exterioare, dintre care unul acoperit. Vara, din motive lesne de înțeles, acesta este preferatul turiștilor. Mâncăruri bune și foarte bune! Ce se poate comanda? Ciorbă de burtă, de văcuță, de pasăre, de fasole cu afumătură... Apoi: clasicii mici (mari și foarte buni!) cu cartofi prăjiți, tochitură, grătare și frigărui, pastramă cu mămăliguță și tot felul de mâncăruri gătite cu carne și fără carne.
De asemenea, după ce se coboară câteva trepte, o altă terasă descoperită este disponibilă pentru doritorii de băuturi răcoritoare (și nu numai) servite în aer liber.

Peste tot, atât în spațiile restaurantului, cât și la piscină, gazdele sunt preocupate de asigurarea unei muzici ambientale de calitate, ce se suprapune perfect stării generale de pace și calm interior.





Restaurantul văzut noaptea, dinspre locul de joacă amenajat pentru copii.











Stăteam până seara
târziu la masă, cu o înghețată asortată în față sau observam joaca copiilor dintr-unul din leagănele din lemn ridicate în spațiul rezervat celor mici.


Concluzia finală: Casa cu tei este alegerea perfectă pentru o vacanță reușită la Sărata Monteoru. Servicii de calitate la un preț rezonabil. Eu și soția, de exemplu, am beneficiat de o ofertă de cameră dublă, pentru 5+1 zile, cu mic dejun inclus, la doar 900 de lei. Și, întrucât pentru copiii de până în 10 ani nu se plătește, l-am luat și pe nepoțelul nostru cu noi. Trebuie, de asemenea, avută în vedere și reducerea de la piscină. La „Ceres”, în urmă cu un an, tariful era de 20 lei/pers. Anul acesta am auzit c-ar fi ajuns la 25 lei/pers. 
Astfel încât, pentru cine dorește, se poate încadra într-un fel de „all inclusive”, fără alte bătăi de cap.  

Vii cât vezi cu ochii


2. Crama Pietroasa

Se putea să ne aflăm la o aruncătură de băț de crama Pietroasa și să nu trecem pe-acolo, măcar din curiozitate? De fapt, este vorba despre ceva mult mai important, și anume: Stațiunea de cercetare și dezvoltare pentru viticultură și vinificație Pietroasa
Exceptând zonele cultivate cu vii, întreaga stațiune este un fel de parc-muzeu în aer liber pe care-l poți vizita în voie și, bineînțeles, dacă vrei să și deguști ceva...
Expoziție cu vânzare




Vizitarea și observarea fluxului tehnologic este permisă doar grupurilor organizate. E-adevărat, și noi eram un grup organizat de trei: bunică, bunic și nepot, dar... n-a mers!

Considerând consumul moderat de vin de calitate ca fiind benefic organismului, chiar mi-aș fi dorit să aflu mai multe despre această știință. Poate altă dată.
Utilaje specifice viticulturii






După ce am achiziționat două sticle de Fetească neagră - cadouri - am părăsit răcoarea expoziției cu vânzare pentru a o vizita pe cea în aer liber.

Prese, zdrobitoare, butoaie, căruțe pentru transport, pe toate le poți studia într-o scurtă plimbare. 
Sala pentru degustări



Descoperirea sălii pentru degustări mi-a amintit de o vizită pe care am efectuat-o cu mulți ani în urmă (1982), undeva prin Asia Centrală, la Djambul (azi Talaz) și Cimkent (azi Șîmkent) - Kazahstan. Într-unul din cele două orașe am vizitat o cramă. Fiind un grup organizat (11 turiști din România), ni s-a permis vizitarea întregii linii tehnologice. Superlativele abundau. Peste tot, tablouri sau busturi ale marelui Lenin. Noi toți așteptam însă momentul degustării. 
Care a venit. Sală lungă, răcoroasă. Mese lungi, pe mijloc, acoperite cu fețe de masă albe, imaculate. Fructiere cu mere și farfurii cu felii groase de brânză. Directorul ne-a prezentat vinurile ce urmau a fi degustate. Cinci soiuri de vinuri. Vinuri dulci. Ne-a învățat și tehnica (minimă) degustării de vinuri: privit vinul, mirosit, rotit în pahar, iar privit, luat o înghițitură, plimbat prin gură, observată reacția papilelor gustative și abia la urmă... înghițit. O rusoaică plinuță, îmbujorată și îmbrăcată în alb, trecea pe la fiecare și-i turna dintr-o carafă în pahar câte un deget de vin. 
Degustare: vin-brânză-măr-notă. Iar vin-brânză... 
Nota finală. 
Supliment la liber din vinurile preferate. 
Toți bine dispuși, sprinteni, niciunul marcat de experimentul bahic.
Afară, în Kazastanul începutului de mai... arșiță. 
11 turiști români amețiți bine!




Atunci, în Asia Centrală, nu am fost binecuvântați de umbra de care ne-am bucurat de astă dată la Pietroasele. Acolo, din câte îmi amintesc, am ieșit în câmp deschis - stepă! Când îmi amintesc cum ne-au condus gazdele noastre primitoare la autocarul vechi și fără aer condiționat cu care eram plimbați prin interiorul U.R.S.S.... 







Da, vizitând crama Pietroasa, mi-am amintit de tinerețe. Experiența de acum a completat-o pe cea de atunci. Ne-am îndreptat spre mașină. Soția nu știa de ce zâmbeam. Abia acum o să-i deslușesc tâlcul bunei mele dispoziții. Și nu degustasem nimic!



3. Pensiunea La butoaie

Nici nu ne îndepărtasem bine de cramă când, pe șosea, un indicator la stânga ne ghida spre pensiunea La butoaie. Noroc că l-a reperat soția. Pe baza mea, atent la drum...




Ineditul pensiunii îl reprezintă cele câteva budane amenajate pentru găzduirea musafirilor. Un fel de minicăbănuțe. Pentru tineri, pentru cei cu fire boemă... Sunt amenajate simplist: două paturi cu scoarțe populare pe ele, o noptieră și o oglindă. Afară, un balansoar, o masă de piatră și câteva scaune. 
Un angajat amabil ne-a prezentat pensiunea







Pentru cei mai pretențioși, pensiunea dispune și de câteva camere duble, cu baie și cu tot ceea ce este necesar pentru un confort sporit.
Instalații moderne de vinificație








La beneficiile de care vă puteți bucura apelând la serviciile pensiunii, trebuie să aveți în vedere și vinurile nobile obținute din producție proprie cu care gazdele vă vor îmbia.








Ne-am luat la revedere de la amabilul nostru ghid, nu înainte ca nepotul să probeze balansoarul și să afirme că i-ar fi plăcut să doarmă în butoi. Nu-ți face griji: apar ele ocaziile, nepoate!










4. Casa memorială Vasile Voiculescu


Anul trecut îmi propusesem să vizitez și casa memorială a scriitorului și medicului Vasile Voiculescu, de la Pârscov, Buzău. N-a fost să fie atunci dar, cum s-a mai văzut, niciodată nu este prea târziu. Mai ales că eram însoțit de nepoțelul de 8 ani și voiam să-i ofer un model de urmat, un cu totul alt gen decât cele promovate de televiziunile comerciale de pe la noi. 


Casa de cultură și biblioteca „Vasile Voiculescu”


Când am ajuns noi, doamna ghidă era - am aflat de la un localnic binevoitor - prinsă într-o acțiune literară la Casa de cultură „Vasile Voiculescu”, aflată în apropiere.
Regret că nu am răspuns invitației scriitorilor prezenți de a participa la destinderea de după lansarea de carte, dar mă aștepta familia. 
Imagini exterioare ale casei în care s-a născut scriitorul și medicul Vasile Voiculescu
Ghida, o femeie foarte amabilă, ne-a făcut o prezentare amplă a vieții și personalității marelui om, un om care, pentru verticalitatea sa și pentru că nu a acceptat să facă compromisuri cu oficialitățile comuniste ale vremurilor trecute, a fost condamnat la cinci ani de pușcărie, la o vârstă înaintată (74 de ani), din care a ispășit patru. Autoritățile și-au recunoscut greșeala, dar... răul fusese făcut! La puțin timp după eliberare, martirul Vasile Voiculescu a murit de cancer, boală dobândită în timpul detenției.




Din păcate, nu ni s-a permis a surprinde imagini cu ajutorul camerei foto în interior. La intrare, în pridvor, am admirat câteva lucrări ale sculptorului Deac Ioan.











O ultimă amintire prețioasă pentru nepotul nostru (și nu numai): s-a fotografiat, alături de amabila și inimoasa ghidă, lângă bustul marelui om Vasile Voiculescu.




5. Fântâna lui Mihai Viteazul

Ținând cont de sfatul ghidei, după doar câțiva kilometri, am oprit în dreptul Fântânii lui Mihai Viteazul de la Ciuta, comuna Măgura. Se spune că, în acest loc, a poposit Mihai Viteazul pentru o noapte, în trecerea lui spre Transilvania. Monumentul a fost ridicat la aniversarea a 375 de ani de la evenimentul istoric, lucrarea fiind realizată de către sculptorul Gheorghe Coman, unul dintre inițiatorii și animatorii Taberei de sculptură în aer liber de la Măgura.
Fântâna nu este funcțională, chiar dacă este prevăzută cu jgheaburi și ciucur. Poate la anul...


După ce i-am spus nepotului o succintă și cât mai atractivă poveste a faptelor de vitejie a  domnitorului ce a înfăptuit prima unire a țărilor române, ne-am fotografiat a aducere aminte și... am admirat priveliștea ce ni se oferea de la înălțimea platoului.














În imediata apropiere a Fântânii, am descoperit un magazin cu obiecte de artizanat, de unde am cumpărat câteva mici suvenire pentru cei dragi de acasă.





În așteptarea tocăniței de ciuperci. În spatele meu îl veți recunoaște pe
unul dintre membrii trupei „Holograf”.
Și alături, un alt reper greu de ignorat, Complexul turistic Măgura, la serviciile căruia aveam să apelăm la sfârșitul aventurii noastre, după ultima vizită programată în acea zi, cea de la herghelia de la Cislău.  






6. Herghelia de la Cislău

De mult îmi doream să vizitez o herghelie, să văd îndeaproape cum sunt crescuți și îngrijiți caii - iubesc mult aceste animale inteligente și atât de fidele nouă, oamenilor.





O frumoasă alee, drumul spre grajdurile și terenurile de
antrernament ale
raselor de cai crescute la Cislău





Venind dinspre Măgura, cum intri în Cislău, o ia un drumeag pe stânga, pe lângă o unitate militară. Ignorați unitatea și o țineți tot înainte, până la birourile și grajdurile hergheliei.



Armăsar din rasa Gidran




Armăsar din rasa Gidran


















Herghelia crește cai din rasa Gidran și Pur Sânge Englez.

Armăsar din rasa Pur Sânge Englez




Nepotul a fost impresionat când am ajuns la pășunea pe care pășteau iepele însoțite de puii lor - mama și copilul.









Însoțiți și îndrumați permanent de un angajat al hergheliei, am putut să ne apropiem de minunatele ființe și să facem un schimb reciproc avantajos de afecțiune.




Acest mânz se născuse cu câteva zile în urmă și încă nu se alipise grupului de pe islaz. O observație care m-a înduioșat: și aici, ca și mai devreme, pe câmpul unde admirasem grupul de mame și pui, și aceasta era atentă și se posta mereu între mânz și noi.  
O ultimă imagine, una care să vă lase o amintire plăcută atât pe retină, cât și în suflet: acest pui a rămas orfan la naștere, dar este îngrijit cu dragoste de către inimoșii angajați ai hergheliei. Este cazat într-un țarc separat și hrănit cu biberonul de către îngrijitori. Nu crește la fel de repede ca ceilalți mânji, dar... are și el un viitor alături de confrații săi.
N-am fost inspirați să luăm niște zahăr la noi - ne-am fi împrietenit mai bine cu frumoasele și inteligentele animale. Faceți-o dumneavoastră și în locul nostru - sunt convins că nu ne veți considera datori!

Concluzii: 

  1. Atât stațiunea Sărata Monteoru, cât și împrejurimile buzoiene sunt demne de atenția oricărui turist dornic a cunoaște, a vedea, a admira și îndrăgi frumusețile acestei minunate țări, țara noastră, Rămânia. 
  2. Peste tot am întâlnit oameni amabili și săritori, atât printre angajații locurilor pe care le-am vizitat, cât și localnicii ieșiți în cale.
  3. Tarifele nu sunt exagerate și vă puteți organiza vacanța așa cum vă doriți, oferta fiind variată.
Așadar: PE CURÂND, PRIETENI!

duminică, 3 iunie 2018

ITINERARII CANADIENE 11. MONTRÉAL - BIODÔME

Adresă: Bulevardul Pierre de Coubertin, 4777, cu acces prin stația de metrou „Viau”.

Biodomul din Montréal este amenajat în incinta Complexului Olimpic din Montréal, mai precis, în spațiul în care s-a aflat velodromul, în imediata apropiere a Grădinii Botanice, a Insectarului și a Planetariului.


Este un alt reper pe care, cu siguranță, nu trebuie să-l ratați. 
De unde atâta „siguranță? - mă veți întreba.
Răspunsul este simplu: Pentru că, într-un perimetru relativ restrâns, sunt recreate patru ecosisteme total diferite: cel al pădurilor tropicale (America de Sud), cel al pădurilor de arțar din Munții Laurentini (Canada), cel al Golfului Sf. Laurențiu și cel sub-polar. Cu un efort fizic și financiar redus, vă puteți satisface dorința (și curiozitatea) de a intra în contact direct cu diversitatea și frumusețile naturii. În alte condiții... ați fi fost nevoiți să zburați dintr-un capăt în altul al planetei. Ore multe de zbor, hoteluri, restaurante, tichete de intrare în parcurile naturale, oboseală, bani...
Capibara. Este ora mesei.


Zona pădurilor tropicale


Este ecosistemul care m-a încântat cel mai mult. Probabil, pentru că mă adaptez mai ușor unui climat cald. 

Una dintre primele întâlniri a fost cu o simpatică capibara, aflată la ora mesei. Nu s-a sfiit de prezența noastră și și-a văzut de treaba ei: mâncatul și socializarea cu cele două îngrijitoare, prietenele ei. 
Este un animal blând, sociabil și care, la maturitate, poate atinge greutatea de 50 de kilograme la o lungime de 1,3 metri.






Clima era caldă și umedă. Simțeam cum se lipeau hainele de noi. Ne bucuram de sunetele naturii. 







Animalele se pierdeau ușor în decorul natural, astfel încât era greu să le descoperim. Am surprins totuși un caiman ieșit din apă,  pentru a se încălzi.
Feerie la tropice
Maimuța urlătoare roșie




S-a luat de noi o maimuță urlătoare roșie. Urla la noi, dar ne evita privirile întrebătoare. Ce să-i faci: maniere de maimuță-scandalagiță de serviciu!









Dar i-a zis și elegantul papagal zambilă vreo două...

Ochii la pești, vă rog!










Am văzut și câteva specii de pești. Frumoși, spectaculoși, exotici, pentru noi.





Da, am fost și eu pe-aici!


Zona pădurilor de arțar din Munții Laurentini


Munții Laurentini, munți compuși din roci magmatice, sunt considerați, din punct de vedere geologic, cei mai vechi din lume. Nu sunt înalți, vârfurile lor variind de la 783 m. - Mont Sir-Wilfrid, la 1181 m. - Mont Raoul-Blanchard. Dintre toate, se evidențiază Mont Tremblant - 968 m., aici aflându-se și stațiunea cu același nume (vezi aici), intens folosită de către turiști, atât în timpul verii, cât și al iernii. În anotimpul rece, iubitorii sporturilor de iarnă iau cu asalt pârtiile și atunci devine foarte greu să găsești o cazare.




O altă lume, un alt habitat, noi întâlniri. Am pătruns într-un climat temperat cald, ceva asemănător cu cel de prin munții noștri.
La capitolul întâlniri însă, trebuie să recunosc, acestea au fost puține, foarte puține. Locuitorii pădurilor sunt foarte discreți și-și părăsesc vizuinile doar atunci când se simt ei în siguranță. Totuși, ne-au amuzat indiferența/nepăsarea cu care ne-au tratat un raton, o familie de castori și niște rațe sălbatice. Indiferență... se pare că dezvolt eu un ego uriaș - nu: viețuitoarele își vedeau, pur și simplu, de viața lor!


Zona Golfului Sf. Laurențiu (1620 mp.)


Trecând de la un ecosistem la un altul complet diferit, de la un verde intens la un albastru la fel de intens, nu aveai cum să nu fii surprins, cum să nu fii încântat, cum să nu treci pe emoticonul „wow”!



Un bazin imens, de aproximativ 2,5 milioane de litri de apă sărată, construit pe două nivele, îți permite să observi viețuitoarele atât de la suprafață, în aer liber, cât și din adâncuri, prin  geamurile groase.










În apele mici, accesibile de la suprafață, se pot observa tot felul de moluște, crustacee, stele de mare, actinii bogat colorate și diverse plante marine.



Mirajul se amplifică atunci când ajungem la nivelul inferior, acolo de unde putem observa și admira, unde putem intra în intimitatea viețuitoarelor marine, în universul lor tăcut.
Ne-am așezat pe o bancă. Liniște și pace interioară, de nimic perturbată. Susurul înfundat al apelor supraterane ajungea până la noi. Eu, asemenea omului amfibie, mi-am închipuit că am trecut în lumea apelor și încercam să înțeleg ce-mi transmit confrații pești. Eram curios să aflu cum stau cu nivelul de trai, dacă au ce mânca, dacă la ei este instaurată democrația... chestii din astea lumești. Aiurea, n-aveau nicio treabă, peștii! Sau n-au avut curajul să se exprime: apăruse boss-ul de mai sus în patrulare!



Zona sub-polară


Aici ne-am întâlnit cu foarte simpaticii pinguini. Nu mă-ntrebați ce specii, că m-ați pierdut. În orice caz, erau mai multe.


Și de data aceasta am ajuns la ora mesei. Înghițeau de-a pești păsările astea, ceva de speriat! Am remarcat cu uimire (recunosc: sunt un ignorant, de felul meu) că onorabilii pinguini aveau o ierarhie bine stabilită și respectau câteva reguli stricte. Una dintre acestea era că stăteau ordonați la rând pentru a-și primi cota de pește. Niciunul nu pleca până nu-și făcea plinul! Iar mămica lor adoptivă avea pentru toți îndeajuns. 
Și totuși... unul a încercat să sară peste rând - nu vreți să știți cum și-a luat-o de la confrați!

























Un personaj simpatic, pitoresc: ghidul din zona sub-polară. Am avut șansa să debarc de pe „Belgica” - vă rog: luați-o ca metaforă! - și să-mi încep cercetările într-un moment în care ghidul le vorbea unor copii de vârstă școlară. 



Prezentarea sa documentată, dar acompaniată de umor și mult farmec, stârnea hohote de râs copiilor prezenți. Vorbea, alternativ, atât în limba franceză, cât și în engleză. Cred că studiase îndeaproape lucrările celebrului nostru compatriot Emil Racoviță.

Gata, s-a terminat prelegerea. Ghidul își verifică agenda. Pinguinii sunt sătui și cu chef de hârjoană prin apele reci. Copiii se-ndreaptă gălăgioși spre alte lumi. Ghețurile s-au topit și ele, „Belgica” a luat cap compas spre nord, iar cercetătorul de conjunctură - adică subsemnatul - se-ndreaptă spre lumea de-afară.

Clădirea din prim plan: Biodomul, fostul velodrom.
În plan secund, stadionul olimpic.




Afară... începuse să plouă. Nu ne-am întristat, stația de metrou era aproape.









Ploaia nu ne-a împiedicat să remarcăm prezența celebrului Nikolaj Kopernik. Monumentul ce i-a fost dedicat se află în imediata apropiere a Planetariului.
Autor: sculptorul danez Bertel Thorvaldsen.






Pentru următoarele „Itinerarii canadiene”, vă pregătesc o vizită prin centrul vechi al minunatului Montréal, cu o oprire la impunătoarea Catedrală Notre-Dame, unde veți avea șansa de a asculta un fragment din concertul de orgă.

VĂ AȘTEPT!