Faceți căutări pe acest blog

marți, 21 noiembrie 2017

ITINERARII CANADIENE 7 - OTTAWA: PARLAMENTUL și CANALUL RIDEAU

Niagara, Niagara Falls, ca să țin pasul cu tineretul cosmopolit, ne-a impresionat. Prin frumusețe, prin grandoare, prin muzicalitatea căderii apelor, prin poezia locului. Da, poezie, multă poezie.

Vă propun un exercițiu de imaginație: priviți din nou fotografiile ce v-am prezentat în postarea trecută și închipuiți-vă că au dispărut toți turiștii, toate magazinele, hotelurile, restaurantele și cazinourile. Adio șosele și  autoturisme și pas muzicii și oricărui alt zgomot produs de oameni sau de tehnica modernă. Doar apele cascadei prăvălindu-se în hău, cu pescărușii în zbor planat răcorindu-se printre stropii lansați spre înalturi. Și chemările lor specifice. A invitație la masă. A tihnă. A iubire. A liniște. A pace. Ce-ați spune și de un minunat curcubeu? Sunt condiții. Dacă adăugați și ceva vegetație neatinsă de mâna omului...

Cu o astfel de stare de spirit am părăsit Niagara Falls. Îmi dădea și mâna: eram doar pasager în autoturism, un pasager ce proba sentimente variate: de bucurie, de împlinire, de satisfacție, poate chiar de... fericire?!
Lumea îndreptându-se seara spre Parlament pentru spectacolul de sunet și lumină proiectat pe frumoasa clădire
Mădălina mai are de dat un telefon
Ne îndreptam spre Ottawa, orașul de reședință a Mădălinei sau, mai bine spus, spre Gatineau, localitate situată de cealaltă parte a râului Ottawa și care desăvârșește zona metropolitană a capitalei statului canadian. - Chiriile sunt mai mici la Gatineau decât la Ottawa, tati și, chiar dacă distanțele sunt ceva mai mari, cu mașina te descurci, fără probleme! – îmi explicase fiică-mea cu ceva vreme în urmă.
A început spectacolul de sunet și lumină: Canada -150 de ani










- În seara asta nu mai avem timp, dar mâine vă duc la Parlament să vedeți și voi spectacolul de sunet și lumină – ne-a lămurit fata asupra programului ce ne pregătise pentru următoarele ore.
- Sună interesant, propunerea ta, Mădălina.
- E puțin spus, interesant, tati – mă tachină fata.
Am tăcut. Ce era să fac, eram la mâna ei și, știți ceva? Îmi făcea plăcere aceasta! 

Când am ajuns noi, platoul din fața Parlamentului era în mare parte ocupat de o mulțime pașnică de oameni, turiști sau rezidenți canadieni. Care așezați pe păturile aduse de acasă, care direct pe iarba tunsă scurt.

Canadienii au aniversat anul acesta (2017) 150 de ani de la înființarea Confederației și, toată vara, de la ora 10 seara, clădirea Parlamentului se transforma într-un uriaș ecran pe care se derulau secvențe din istoria Canadei, o adevărată lecție de istorie și patriotism local.

Canada este o ţară puternică, nu în ciuda diversităţii, ci datorită ei. Fără să aspirăm să fim un amestec eterogen, ştim că forţa şi determinarea se regăsesc în diversitatea canadiană. Pământul nostru este deopotrivă al nativilor cât şi al celor nou veniţi. Iar mândria noastră supremă este că puteţi veni de oriunde din lume, să construiţi aici o viaţă bună şi să fiţi parte din comunitatea noastră, a declarat premierul canadian Justin Trudeau.
Am fost profund impresionat. De ce? Pentru că, fără să-mi dau seama, pentru aproape o oră m-am identificat cu cetățenii canadieni, am vibrat o dată cu ei și mi-am redescoperit patriotismul. Care patriotism? De român, bineînțeles! De româno-canadian, în acea seară. De CETĂȚEAN UNIVERSAL dintotdeauna! 
La finalul spectacolului, când s-a cântat imnul Canadei, toată lumea s-a ridicat în picioare. Și eu, fără niciun fel de reținere. De asta afirm că sunt/suntem CETĂȚEAN/NI UNIVERSAL/I!
Clădirea Parlamentului, ziua. 
Clădirea Parlamentului. Dreapta jos: Turnul Păcii.
A doua zi am revenit pe Colina Parlamentului – ne impresionase atât de mult frumusețea locului și a clădirii, că era musai să revenim pe ziuă. Mădălina chiar sunase să ne înscrie pentru un tur gratuit și însoțiți de un ghid, dar... am avut ghinion: deoarece vizita noastră s-a-ntâmplat să fie într-o zi de sâmbătă, era atât de multă lume, că nu se mai eliberau permise de „Vizitator”. Mare păcat, deoarece, după ce am ajuns acasă și m-am mai consultat cu prietenul „Google”, mi-am dat seama ce frumuseți pierdusem. Nu-i nimic, n-au intrat zilele în sac!

Corpul central al Parlamentului – Turnul Păcii – are o înălțime de 92,2 m. și adăpostește 53 de clopote, din care, cel mai greu, cântărește peste 10 tone.
Sir John A. Macdonald




Dând ocol clădirii, am avut parte de două întâlniri de grad „0”. Prima personalitate ce m-a onorat cu nobila-i atenție a fost Sir John A. Macdonald, unul dintre fondatorii Confederației și primul Prim Ministru al Canadei (1867-1873 și 1878-1881).  
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii


Și-apoi, n-o să vă vină să credeți, am dat nas în nas cu Însăși Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii! 
Am înțepenit. Majestatea Sa m-a privit sever, „ecvestru” și, de la înălțimea regalității, m-a apostrofat: - Ce cauți dumneata, tinere, în regatul meu? 
I-auzi: „tinere”! E-adevărat că sunt mult mai tânăr decât Majestatea Sa, dar... mi-am înghițit cuvintele. Și bine am făcut, căci i-a înflorit un zâmbet pe chip când o fetiță s-a apropiat sfioasă de soclu-i regal. 
Multă lume își făcea de lucru pe lângă Parlament. Nu departe de regină – câtă îndrăzneală, cât curaj! – două doamne demonstrau pentru drepturile femeilor:
„18 octombrie 1929. Femeile sunt oameni”. 
Veneau tocmai din vremea marii crize economice a anilor 1929-1933. Le remarcasem în același loc de cu o seară înainte! După cum observați au început să apară și susținătorii.



Am primit și-o invitație la cafea, dar... n-am mai găsit loc la masă. Oricum, am apreciat gentilețea simpaticelor bunicuțe.
Remarcați insula de verdeață din fața Parlamentului




Suntem din nou în fața clădirii. Abia acum mi-am dat seama de cât de întinsă este oaza de verdeață ce te întâmpină la sosirea la Parlament. Mulți se plimbau în voie, alții se bucurau de razele soarelui întinși pe covorul verde. Nu tu garduri înalte cât casa, nu tu paznici... Ce vedeți în colajul alăturat reprezintă doar partea din stânga, stând cu spatele la impozanta clădire. O suprafață identică se găsește și în partea dreaptă a aleei centrale.


Pe aleea principală, în dreptul Turnului Păcii, la intrare, a fost amplasată Flacăra centenară, inaugurată la 1 ianuarie 1967, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la întemeierea Confederației canadiene.
În vecinătate și-a făcut apariția  și „CANADA 150”, loc numai bun de cățărat și demn de imortalizat pe camerele foto. 

- Plecăm, tati?
- Plecăm, Mădălina.
- Ai terminat cu pozele?
- Deocamdată...
- Să știi că ne-ai rămas dator cu un hot-dog!
- Cu un hot-dog?! De unde ai mai scos-o și pe asta?
- Las', c-o să vezi tu. Să trecem doar strada.
Terry Fox


N-o să ghiciți cu cine m-am mai întâlnit: cu celebrul atlet canadian Terry Fox!
Recunosc, nu mai știam exact de ce a intrat în istorie sportivul și am apelat (din nou) la prietenul Google. 
Terry Fox (1958-1981), după ce i-a fost amputat un picior, s-a angajat într-un cros solidar traversând Canada de la est la vest, pentru a susține cauza bolnavilor de cancer. 


Observați toneta stradală cu Hot-Dog!
Cu siguranță, proiectele atletului au fost continuate de alți inimoși chiar și după  plecarea sportivului într-o lume mai bună, iar eu, trăitorul acestor vremi, a trebuit să mai fac vreo zece pași până la toneta cu hot-dog. Fetele dăduseră comanda, iar eu... eu am scos banii (cred c-am plătit 15 CAD). Nu știu dacă am mai mâncat vreodată așa ceva. A fost atât de bun, atât de gustos cu toate sosurile alea ce dădeau pe-afară! Mi-am lins degetele fără nicio rușine.

- Doar atât pe ziua de azi, Mădălina? – am întrebat-o, amuzat și cu gura plină, pe fiica mea.
- Ai răbdare, tati, după ce o să vizităm și Canalul Rideau, v-am pregătit o surpriză culinară. 
- Ce surpriză, ce surpriză? – nu-mi dădea pace curiozitatea.
- Păi ce surpriză ar mai fi aia dacă ți-aș spune despre ce este vorba? Ai răbdare și... mai bine concentrează-te pe noul obiectiv turistic! Vei fi încântat!
Am tăcut și mi-am făcut de lucru cu aparatul de fotografiat. Trebuia să-i dau dreptate. Dar... despre ce surpriză culinară o fi vorba?
Înainte de a coborî spre canal, am trecut pe lângă o serie de personalități pe care, trebuie să recunosc, le-am ignorat. Ochii îmi erau ațintiți spre statuia domnului Pierre Le Moyne d'Iberville (1661-1706), un personaj cel puțin interesant, navigator, comerciant, corsar și explorator francez în epoca colonizării franceze a Americilor. Este recunoscut în special pentru meritele militare, el repurtând numeroase victorii contra trupelor engleze.
Ecluze pe Canalul Rideau, la Ottawa
Canalul Rideau, inaugurat în 1832, are o lungime de 202 km. și unește râul Ottawa de lacul Ontario și fluviul Sf. Laurențiu în dreptul orașului Kingstone, Ontario. Imperativitatea construirii lui a fost determinată de considerente strategice, pentru a asigura deplasarea trupelor și a furniturilor militare, în caz de conflict armat cu vecinii americani de la sud.  
Ecluze pe Canalul Rideau. Ambarcațiuni în așteptarea manevrelor.
Pe întreg parcursul canalului, acesta a fost prevăzut cu un sistem complex de ecluze ce permit trecerea ambarcațiunilor dintr-un loc în altul. În dreptul capitalei canadiene a fost construit un grup de opt ecluze ce facilitează ambarcațiunilor depășirea unei diferențe de nivel de 24 m. Și în ziua de azi, ecluzele sunt manevrate manual, la fel ca la inaugurare. De altfel, am avut șansa de a fi martor al eforturilor muncitorilor ce asigurau manevrarea ecluzelor. 
Stânga-jos: ambarcațiunea cu care am traversat canalul.
În stânga fotografiei se poate observa podul Alexandra pe care-l vom lua,
în curând, la picior.

Sistemul de ecluze este destinat exclusiv navelor mici, de plăcere, iar traversarea durează aproximativ o oră și jumătate. 

Pe canal pot fi văzute tot felul de ambarcațiuni particulare, mai mari sau mai mici, unele dintre ele asigurând croaziere de-a lungul canalului, altele doar o simplă traversare (ca în cazul nostru - 8 CAD/pers.).  
Podul Alexandra






Podul Alexandra, cunoscut și ca „Interprovincial Bridge”, conectează cele două orașe, Ottawa și Gatineau și este destinat atât autovehiculelor, cât și pietonilor. În imaginea din dreapta-jos, am fotografiat o lucrare artistică ce ne face cunoscute  principalele repere turistice din zonă.
The Royal Alexandra Interprovincial Bridge
Sistemul de ecluze văzut de pe podul Alexandra




Cu o lungime de 563,27 m. și o lățime de 18,89 m., podul traversează râul Ottawa prin partea de est a Colinei Parlamentului. Este folosit nu numai de pietoni, ci și de bicicliști și rolleri.
Samuel de Champlain
Încă de pe pod am remarcat o frumoasă, impozantă și inspirat plasată statuie a unui fel de muschetar. Am crezut că este vorba despre Maisonneuve, eroul francez fondator al orașului Ville Marie (Montréalîn Noua Franță. Când am consultat mai în amănunt sursele binecunoscute, am aflat că era vorba despre Samuel de Champlain, un alt francez, geograf, explorator și cartograf, întemeietorul orașului Quebec și primul Guvernator General al Canadei, numit de către regele Ludovic al XIII-lea al Franței.
În drum spre mult râvnita limonadă
Gata cu plimbarea, e vremea ca fiica mea să se țină de cuvânt și să devoaleze surpriza:
- Deci, unde ne duci să mâncăm, Mădălina?
- Tati, până atunci... mai ai de trecut o probă!
- Ce probă, fata mea?
- Nouă, fetelor, ne este cam sete și...
- Și? – îi luai eu, nerăbdător, vorba din gură.
- Am bea o limonadă!...  
- Și eu aș bea, și mie mi-e sete, dar pe unde crezi că s-ar găsi sursa asta neprețuită de răcoritoare?
- Aproape, tati, foarte aproape, urcăm scările și, după clădirea-muzeu-restaurant ce vezi pe mâna  dreaptă, am zărit eu o vânzătoare de limonadă.  
- Hai să ne răcorim, atunci? Și... să-nțeleg că eu plătesc?
- Bineînțeles, tati – și mă căpătai cu un pupic dulce pe obraz. Vă dați seama că am început să zbor. Mai ales după ce am mai fost ușurat de vreo 18 CAD...
Propunerea a fost cât se poate de bine-venită. Într-un pahar mare de carton umplut pe jumătate cu gheață, vânzătoarea storcea câteva lămâi în fața noastră și apoi completa cu apă minerală. La cât de încinși și deshidratați eram...
Vedere spre Colina Parlamentului
La despărțire, o ultimă imagine spre Colina Parlamentului. Cu Parlamentul am început acest episod, să-l terminăm la fel. 

Episodul următor va fi dedicat tot capitalei Ottawa, dar vă voi prezenta imagini inedite din vizita la Muzeul Canadian al Războiului. Muzeul este organizat pe mai multe secțiuni, începând cu războaiele purtate de către primii exploratori cu triburile băștinașe și terminând cu intervențiile armate ale trupelor canadiene pe fronturile fierbinți ale zilelor noastre: Irak și Afganistan.

Pentru a vă trezi interesul, vă prezint tancul sovietic T-34/85, urmașul celebrului T-34 care le-a cam surclasat pe cele germane în timpul Celui de-al II-lea Război Mondial.
Tancul sovietic T-34/85

luni, 6 noiembrie 2017

ITINERARII CANADIENE 6 - CASCADA NIAGARA

Cascada Niagara în partea canadiană.

Am ajuns pe la ora 6 după-amiază la Niagara. Puțin cam obosiți și... flămânzi.
Vedere dinspre cascadă spre hotel. Apar, de asemenea,
hotelul Sheraton și unul dintre marile cazinouri.
Mădălina, folosindu-se de statutul de cetățean canadian, rezervase două camere la Crown Plaza, hotel de 4 stele. Camerele noastre, cel puțin, astfel erau cotate. Cu taxe cu tot, ne-a dus cam pe la 120 CAD/cameră. Nici nu vreau să știu cât am fi plătit ca turiști – cu siguranță, mai mult! (V-am mai spus: tarifele pentru turiști sunt mai mari decât pentru rezidenții canadieni. Nu comentez. Chiar apreciez aceste facilități asigurate propriilor cetățeni.) Tarif pentru o noapte de cazare, fără mic dejun, dar cu alte trei oferte incluse: acces la piscina hotelului, o degustare de bere, seara, la un anumit bistro și folosirea la discreție a liniilor de autobuz „WEGO” din „Niagara Falls”, pe o perioadă de două zile. Dacă am fi poposit mai mult timp, am fi profitat, cu siguranță, de toate cele trei privilegii (plătite). Parcarea asigurată, dar... contracost. 
Cascada Niagara. Colaj.
Camera frumoasă, curată, mică, cochetă, liniștită, cu vedere spre piscina interioară, fără frigider. În consecință, am amânat vizita la restaurant pentru a doua zi și ne-am liniștit foamea înfruptându-ne din ultimele fripturi pregătite (cu dragoste) de fosta soacră  trebuiau terminate! Apoi... direcția Niagara!
„Cascada americană” luminată, noaptea
Da, celebra cascadă, una dintre cele mai spectaculoase din lume, se dovedea a fi încă unul dintre visurile adolescenței ce-și găseau împlinirea la un moment dat. Se verifica vorba: „Ai grijă ce-ți dorești!” 
Situată la granița dintre Statele Unite ale Americii și Canada, cascada impresionează prin două mari căderi de apă: „Cascada americană” și „Cascada potcoavă”, aceasta aflându-se pe partea canadiană. Se mai vorbește de o cascadă pe partea americană: „Cascada vălul miresii” dar, dacă este cea care cred eu, se cam confundă cu cascada principală. În colajul de sus se regăsesc ambele căderi de apă.
A coborât întunericul. Spectacol de muzică pop-rock pe scena centrală.

Plimbându-ne pe faleză, admirând cascada și fotografiind la foc automat, nici n-am observat când s-a înnoptat. Alte frumuseți ni s-au relevat: în primul rând, cascada, ce a început să-și schimbe culorile într-o dinamică plăcută, veselă și odihnitoare. Apoi, pe o scenă în aer liber, un grup de tineri cânta (bine) o muzică antrenantă. Lumea dansa. Inclusiv noi. Și cei din scaunele cu rotile țineau ritmul. De sus, ne uda o ploaie măruntă și rară, suficient cât s-o remarcăm și... atât.
Niagara. „Cascada potcoavă” văzută de la distanță, noaptea.

Vă propun o înregistrare de doar 49 de secunde. Chiar dacă nu vă va convinge calitatea filmării, frumusețea cascadei va mai șterge din impresia proastă lăsată de operator. Dar, s-a învățat minte și, pentru altă ocazie, își va achiziționa un trepied. 
Niagara. Joc de artificii în dreptul „Cascadei americane”.

Cei de la recepția hotelului ne atenționaseră că, seara, după ora 10, avea să aibă loc un joc de artificii. Ce să vă spun, mă cam ajunsese oboseala și aș fi renunțat la acest spectacol de la care, vă mărturisesc, nu aveam prea mari așteptări. Dar Diana, nu și nu: 
- Dacă tot suntem aici, să ne bucurăm de tot spectacolul! 
Sus: strada ce ducea spre „Crown Plaza”. Imediat după cafeneaua „Hard Rock”.
Stânga-jos: vedere spre „Rainbow Bridge”, podul ce traversează vâltoarea
apei și unește cele două mari state.
Dreapta-jos: vedere spre principala arteră comercială: cafe-baruri,
suveniruri și jocuri de noroc.  
Mi-a părut bine că am ținut cont de părerea soției: jocul de artificii a fost, într-adevăr, deosebit! Și dacă ținem cont și de locul din care l-am urmărit: chiar vizavi de „Cascada americană”, luminată feeric și având asigurat confortul primului rând!
Târziu, cam după ora 11, ne-am îndreptat și noi spre hotel. Obosiți. Nu ne mai ardea de degustarea de bere. Mădălina, care vizita pentru a nu știu câta oară Niagara, ne părăsise de mai multă vreme, ducându-se la odihnă.
Ne simțeam foarte bine. Nu ne era foame. Eram fericiți.
Crown Plaza. Interioare.



Sunt cam indiscret și vă invit să trageți o ocheadă în hotel și în camera noastră. Nu pentru a mă lăuda – nu am niciun merit! – ci pentru a vă introduce în atmosfera locului. 
Hotelul este elegant, decorat în stil „vintage”. Spații mari pe holuri, la recepție, pe casa scării. Multe tablouri pe pereți. 
Aș fi vrut să fac mai multe poze la interior, dar o forță nevăzută m-a împiedicat. 
„Dacă se ia cineva de mine?” 
Nu, sigur nu s-ar fi luat nimeni de mine, dar... mai bine mergem la culcare:
- Noapte bună, Diana!
- Noapte bună, dragule!
Artera comercială. Stânga-jos: se poate observa stația de
autobuz „Clifton Hill”.

Dimineața, la o oră de bun simț, s-a dat deșteptarea și ne-am pregătit de plecare. Aveam de făcut un drum lung până la Otawa. Am renunțat și la a doua ofertă: piscina. Chiar dacă, de la geamul camerei noastre, apucasem să ne încântăm sufletele privind la doi copii ce se hârjoneau în apă.
Parcă eram la Las Vegas. Nu c-aș fi fost vreodată pe-acolo,
dar așa ceva doar prin filme am mai văzut: jocuri de noroc,
peste tot jocuri de noroc.




Mădălina ne-a dus la un restaurant tip fast food. Am solicitat, la recomandarea ei, omleta casei, adică o omletă mare, destul de condimentată și cu două bucăți de bacon rumenite la grătar. Ca desert ni s-a servit o... lipie groasă și pufoasă (o compoziție ca de aluat de cozonac), pe care am lăsat să curgă la greu siropul de arțar avut la dispoziție. A fost bun și sățios. Cu cafeaua de rigoare, totul s-a dus pe la 20 CAD/pers. 
Sunt nevoit să fac o mărturisire: sunt pofticios și, adeseori, din acest motiv, îmi mai uit prioritățile. De exemplu, în acest caz, am uitat să fotografiez platourile ce ni s-au servit. Pentru documentarea ce vreau să v-o ofer, ar fi fost un detaliu important. 
Stația de autobuz era chiar în dreptul ieșirii din restaurant. Abia atunci am remarcat-o. Mi-a venit și o idee:
- Mădălina, crezi c-am putea întârzia vreo jumătate de oră cu plecarea?
- Da, tată, ai vreo propunere?
- Da: ce-ați spune să facem un tur al orașului cu autobuzul? N-avem vreme să-l vizităm la picior, dar un tur cu autobuzul... măcar oferta asta s-o bifăm!
Știți ce ușor s-a ajuns la consens? Mai ales că, până să se entuziasmeze lumea și mai  tare, autobuzul a și oprit în dreptul nostru.
Autobuz mare, pasageri puțini, șofer amabil. Urcarea se făcea prin față, pe la șofer. Ne-a impresionat un anumit aspect: în stații, când trebuia să urce sau să coboare o persoană cu probleme fizice, șoferul avea posibilitatea să coboare scara autobuzului la un nivel accesibil. Și o cobora.
Doar zona centrală a orașului a fost interesantă. În rest, nimic de reținut pentru niște turiști grăbiți. 
Niagara. „Cascada potcoavă”. Observați „fierberea” din „oală” și particolele de apă aruncate spre înălțimi.

- Tati, vreți să mai coborâm o dată să vizităm cascada?
Am trecut și noi pe-aici
- Dar nu este târziu pentru tine, Mădălina?
- Nu, deloc și-apoi poți să mai faci niște fotografii...
- Ei, da!
- Oricum, altă dată să nu crezi că te mai aduc pe-aici!
- Aha!
Ce să fac: vine vremea când trebuie să predau ștafeta și să-mi las copilul să decidă. Dar să se și amuze pe seama mea!...
Turiști plimbându-se pe faleză. Și noi, și noi!



De data asta, gata: s-a dat plecarea! Ultimele fotografii. Fiica mea îmi acordă înțelegere (cu toate că nu înțelege!) și nu comentează atunci când îi solicit un ultim zâmbet, pentru o ultimă poză la „Niagara Falls”....
Oază de verdeață







Pe partea cealaltă a drumului pietonal, în partea opusă cascadei, abia acum, pe ziuă, am remarcat acest spațiu verde. După agitația și zgomotul învolburatelor ape, liniștea și calmul pomilor, florilor și al bălții. Albastrul apelor contrastând cu verdele crud al câmpului. Vecinătate fericită.

Știți cu cine ne-am întâlnit? Cu domnul Nikola Tesla!
Ce să vă spun? Marele om de știință era îngândurat: venea de la hidrocentrala construită puțin mai sus, pe râul Niagara și era preocupat de faptul că, prin instalația inventată de el, s-a micșorat debitul cascadei, ea pierzându-și astfel din spectaculozitate.
L-am lăsat pe marele inginer cu gândurile lui. Nu aveam cum să-l ajut. Cu toate că s-a născut cu un secol înaintea mea, cunoștințele sale le depășesc cu mai mult de un secol pe ale mele. Așa că: „Toată stima, Maestre!” 

Aceste două filmulețe sunt ultimele secvențe ce vi le mai propun din această călătorie. Reală, pentru noi și, până una-alta, virtuală pentru voi. Dar, așa cum s-a verificat adeseori, aveți grijă ce vă doriți! Visați frumos, construiți-vă lumea în care vă place să trăiți! Intrați în armonie cu Universul și Universul vă va recunoaște! 

Otawa. Clădirea Parlamentului.
Dacă mă mai răbdați: în episodul următor vom poposi la Otawa, capitala Canadei. Dacă ați ști cât de frumoasă este clădirea Parlamentului canadian!

miercuri, 25 octombrie 2017

ITINERARII CANADIENE 5 - BROCKVILLE SAU ORAȘUL CELOR 1000 DE INSULE

Când le-am spus rudelor și prietenilor din Montréal că mi-am programat să ajung și la Niagara, toți, la unison, m-au sfătuit să vizitez și cele 1000 de insule.
- Care e treaba cu cele 1000 de insule? – i-am întrebat, contrariat de probabilitatea de a-mi vedea programul perturbat, dar, în același timp, și cu atenția trează la noi informații.
- Se fac niște croaziere grozave pe fluviului Sf Laurențiu...
- Da, facem o escală la Brockville, tati, în drum spre Niagara...
- Ei, dacă spui și tu... Și apoi, prinzând ideea din zbor:
- Mergi și tu, Mădălina?
- Dacă vă face plăcere...
Cam așa s-a luat decizia, seara, în curte la cumnată-mea, la un grătar și cu o bere în față. Zen, cockerul familiei, un superb exemplar, bun de purtat pe la concursuri de frumusețe (dar prost educat – să nu m-audă fiică-mea!), dădea ture prin jurul nostru lătrând, trăgând sau furând câte-o bucățică.

Cunoscut și sub denumirea de „Orașul celor 1000 de insule”, Brockville este o așezare urbană frumoasă, cochetă și curată, situată cam pe la jumătatea drumului dintre Montréal și Toronto, pe malul nordic al fluviului Sf. Laurențiu, pe partea sudică găsindu-se localitatea americană Morristown, New York. 
Numele i-a fost dat după generalul britanic Isaac_Brock, supranumit, în anul 1812, „Eroul și Salvatorul” Canadei de Sus.

De pe cerul azuriu, printre norii pufoși și albi, soarele se strecura jucăuș, mângâindu-ne cu razele-i calde, doar atât cât să ne simțim bine: 250C.
Brockville, reprezentând doar o escală în drumul nostru spre celebra Niagara, nu ne-am rezervat timp și pentru vizitat orașul; ne-am mulțumit doar cu ce am văzut din mersul mașinii – Mădălina, fiica mea, a jucat rolul de șofer (priceput)  și de ghid turistic (amator). Străzi destul de largi, curate, clădiri frumoase, trafic liniștit. Am trecut cu  viteză redusă și pe lângă statuia generalului Isaac Brock, amplasată în fața Tribunalului din Brockville.
Părăsim portul

La ora 11.00 era plecarea în croazieră. Mădălina făcuse rezervări din timp pentru cea mai scurtă croazieră, una de o oră și jumătate, suficient însă, avea să se dovedească, pentru a ne bucura de soare, apă, briza fluviului și... minunate priveliști. 25$/pers.

La ora fixată ne-am desprins de chei. Nava: „Sea Fox II”. „Captain Andy” ne-a urat bun venit la bord și ne-a promis o croazieră de neuitat. N-a omis să ne sugereze să ținem la îndemână aparatele de fotografiat pentru o ședință foto de excepție.
Sus: vedere spre oraș.
Jos: o bază nautică.

Într-adevăr, de cum am ieșit din port și am început să ținem coasta, am fost surprinși de frumusețea conacelor, a vilelor și a cabanelor înșiruite de-a lungul malului, în cele mai interesante combinații arhitecturale și în cele mai pitorești decoruri naturale. 

După cum ne-au informat prin difuzoare ghizii (în franceză și în engleză), în zonele de coastă, dar și pe insule, locuiesc doar oameni bogați. Nu ne-a fost greu să ne explicăm motivele. 

Lungimea fluviului Sf. Laurențiu este controversată, în funcție de cele două limite luate în considerare: izvorul și vărsarea. Oricare ar fi interpretarea specialiștilor, la Brockville fluviul este lat, lărgimea sa fiind net superioară celei cu care m-am familiarizat în hoinărelile mele din copilăria petrecută pe malul Dunării.




Cu siguranță, nu chiar 1000 de insule s-au perindat prin fața ochilor noștri. Ce pot afirma însă cu mâna pe inimă: peisajul era, într-adevăr, încântător.




Rațe sălbatice












Unele insule sunt locuite de oameni, altele de... păsări.

În realitate, „Cele 1000 de insule” sunt în număr de 1793. Suprafețele lor variază mult: de la cele mari (aprox. 100 kilometri pătrați), până la cele mici, ocupate doar de o singură locuință sau foarte mici, cele de confortul cărora se bucură doar populațiile de păsări migratoare.
Vă invit la o scurtă croazieră, doar de un minut (știu, sunt zgârcit), pe fluviul Sf. Laurențiu. Dar... mai aveți apoi un minut pentru a admira conacele, vilele și cabanele de pe coasta fluviului. Pentru aceasta, dați clic pe eticheta ce va apărea în stânga-sus în ultimele 20 de secunde de vizionare. În înregistrarile pe care vi le ofer veți auzi vocile  plăcute ale celor doi ghizi și... vântul. Va trebui să recunoașteți: ați fost și voi în croaziera aceasta! 

Urmează... fără cuvinte.





Shake Island

Sparrow Island






Să nu uit: am fost și noi pe-aici!


Oare, ne vom putea strecura prin această strâmtoare?

Ne întoarcem în port. Tânărul ne face cu mâna. Fata...



Gata, am ajuns. Marinarii fixează nava la chei. Suntem încântați. Nici nu ne grăbim să coborâm, cu toate că mai avem câteva sute de kilometri de rulat pe autostrăzile canadiene până la Niagara. Observați insula de verdeață din stânga cheiului. Din loc în loc veți vedea măsuțe și bănci. Loc ideal pentru un picnic. Nu am fost singurii care s-au bucurat de ofertă. Am scos friptura de curcan de la pachet, roșiile și ardeii... Iertați-mă, nu vreau să vă fac poftă, poate nu ați mâncat încă, dar așa de bine au mers toate după croaziera pe Sf. Laurențiu! 

De reținut: nicăieri în Canada nu este permis consumul băuturilor alcoolice (aici este inclusă și berea) în spațiile libere! Nici măcar la picnic! Așa că: trăiască apa!