miercuri, 27 martie 2019

ITINERARII CANADIENE 13. MONTRÉAL-CARTIERUL CHINEZESC

9 septembrie 2017.
Cartierul chinezesc. Strada Gauchetière
O mai veche curiozitate mă îndemna ca, înainte de a mi se termina vacanța, să trag o raită și prin Cartierul Chinezesc. Mă așteptam să descopăr o lume deosebită (exotică, pentru a fi onest cu dumneavoastră), în care să regăsesc parfumurile orientale de care mă îndrăgostisem cândva, când am vizitat India. 
Magazin de suveniruri




Chinezii au venit în Canada prin anii 1860, pentru a lucra în mine și în căile ferate. Încă de atunci, ei s-au stabilit pe strada Gauchetière, unde au pus bazele cartierului care le va purta numele. Chiar dacă, între timp, numărul rezidenților chinezi s-a diminuat considerabil, cartierul a rămas, adăugând metropolei un plus de diversitate și originalitate.
De o parte și de alta a străzii Gauchetière sunt înșirate tot felul de magazine de suveniruri și restaurante cu specific chinezesc.
Turiști pe strada principală. În plan îndepărtat, pe stânga, cu acoperiș
portocaliu, restaurantul la care am servit masa.




Bineînțeles, la început, plin de entuziasm (și avânt), am intrat în mai toate prăvăliile care mi-au ieșit în cale, dar... am ieșit cam dezumflat: mărfuri asemănătoare cu cele din magazinele similare din România și de o calitate la fel de slabă - mă refer, în primul rând, la ceramică, cea care făcea obiectul interesului meu de turist.





M-am rezumat la achiziționarea câtorva obiecte necesare ședințelor de masaj ale soției și a încă câtorva nimicuri.



Membri ai comunității Fallun Dafa aflați într-o postură clasică de meditație




Pot spune că, cea mai plăcută surpriză, după decepția provocată de magazinele de suveniruri, a fost întâlnirea cu membrii comunității Falun Dafa (cunoscută și ca Falun Gong). Șase practicanți, de vârste diferite, femei și bărbați, ocupau centrul Pieții Sun Yat-Sen, așezați în postură de lotus și meditând. În fața lor, două pancarte de prezentare și un stand cu pliante care se ofereau gratuit.

O doamnă îmbrăcată modest, dar plăcută la vorbă, dădea explicații doritorilor de informații suplimentare.


Falun Dafa mi-a reținut atenția din cel puțin două motive: în primul rând, este o disciplină care militează pentru regăsirea în sine a individului și, în al doilea rând, pentru că eram la curent cu opresiunile la care sunt supuși membrii săi, de către guvernul chinez. Cuvântul „opresiuni” este prea sărac în semnificații pentru a putea cuprinde toate ororile pe care le suportă membrii acestei comunități pașnice. În urmă cu mai mulți ani, am semnat și eu o petiție în favoarea Falun Dafa. Până de curând, petiția putea fi semnată intrând pe: www.dafoh.org

Practicanții Falun Dafa își găsiseră locul de meditat alături de magazinul cu suveniruri-obiecte de artă, din fața căruia, așezat pe un soclu confortabil, domina Piața cu privirea-i severă, bustul lui Sun Yat-Sen, om politic și revoluționar chinez, despre care se afirmă, adeseori, că ar fi „tatăl Chinei moderne”. De altfel, Piața îi și poartă numele.
De data aceasta, vizitând magazinul cu obiecte de artă, ne-am confruntat cu o altă problemă: prețurile. Ajutându-mă și de argumentul că am putea avea probleme la îmbarcarea în avion... ne-am rezumat la achiziționarea câtorva vederi. 


Din loc în loc te întâmpina câte un trubadur stradal
Cum spuneam, magazin lângă magazin și restaurant lângă restaurant. Turiști să fie. Erau.

Am tras și noi la o terasă și, când ne-am uitat în galantarele cu mâncare, ne-a fost foarte greu să alegem ceva. Nimic nu semăna cu sărmăluțele cu mămăliguță de la noi de acasă. Am mâncat ceva - nu ne-ntrebați ce - și... ne-a plăcut!





Intersecție. În stânga, strada pe care se concentrează Cartierul Chinezesc. 
Vedere de-a lungul străzii Saint-Urbain








Perpendicular pe ea, strada Saint-Urbain se prezintă într-o cu totul altă arhitectură. Aici, așezați pe o bancă, obosiți după atâta alergătură, am așteptat-o pe nepoata mea să vină să ne ducă în alt capăt al metropolei. Mai aveam ceva programat pentru acea zi.


Cartierul Chinezesc din Montréal are suficiente atu-uri cu care să atragă turiștii: culoare și parfum local (figurativ vorbind, bineînțeles), suveniruri variate și ieftine, mâncare exotică (pentru noi, europenii), gustoasă și la fel de accesibilă. Și, dacă mai întâlnești și un grup de practicanți Falun Dafa, poți afirma că ai plecat mai bogat. Din mai multe puncte de vedere. 
Sunt suficiente câteva ore pentru a te dumiri și a-ți satisface toate curiozitățile.









Va urma: Parc du Mont Royal.