Se afișează postările cu eticheta Costel Pătrășcan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Costel Pătrășcan. Afișați toate postările

duminică, 21 ianuarie 2018

BRĂILA - 650 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARĂ

La mulți ani, Brăila!
Str. Eminescu, fostă Regală. Vedere spre Piața Traian 

Brăila (și brăilenii) sunt în sărbătoare. Au și motiv - și ce motiv: prima atestare a orașului datează din 20 ianuarie 1368 (650 de ani!), într-un document emis de Vladislav, Voievodul Țării Românești și Ban de Severin (Vlaicu Vodă)! Brăila este, deci, unul dintre cele mai vechi orașe românești!


Nu sunt istoric, nu sunt cercetător, sunt doar un fiu adoptiv al acestui oraș, un fiu recunoscător. Deci, nu vă voi face o prezentare academică, ci una de îndrăgostit, de îndrăgostit de oraș și de toate simbolurile sale. 
Imensitatea apelor Dunării la Brăila

De câte ori am avut ocazia, am imortalizat imagini cu ajutorul aparatului de fotografiat sau al telefonului mobil. Cu ajutorul câtorva dintre aceste secvențe, voi încerca să vă introduc în poezia meleagurilor brăilene. Un singur lucru nu vă voi putea reda: clipocitul apelor fluviului și mirosul pregnant al Dunării, ape îmbibate de iz de pește, sălcii plângătoare și tot felul de aluviuni venite din amonte. Și poezia primilor fiori de dragoste și al primului sărut furat pe malul bătrânului fluviu, martor tăcut al atâtor idile...
Gara Fluvială-vedere frontală, dinspre Dunăre
Gara fluvială a apărut ca o necesitate, urmare a dezvoltării transportului de pasageri (și mărfuri) pe Dunăre. Clădirea a fost construită între anii 1904-1906 pe baza proiectului celebrului Anghel Saligny.
Ambarcațiuni și pontoane, vizavi de Gara Fluvială
Am apucat vremurile bune când, cu doar 9 lei, puteai călători, în aceeași zi, de la Brăila la Galați și retur. La parterul clădirii - intrarea era chiar pe ușa centrală din imagine - erau casele de bilete, mai tot timpul aglomerate. 


Din păcate, după schimbarea regimului, cursele au devenit tot mai rare, până când, prin 1994-1995, au fost anulate complet. Nu mai erau rentabile. Și ce afacere s-ar putea dezvolta acum, cu o investiție bine canalizată și ceva voință politică și administrativă!
Casă, început de secol XX





Undeva, pe faleză, în dreptul Fântânii cinetice, se găsește această casă construită la început de secol XX. Îmi amintesc că, aici, înainte de '89, am apucat Clubul Tineretului, iar după, clădirea a fost folosită ca sediu de bancă. Acum... este părăsită...
Teatrul „Maria Filotti”


Un reper important al vieții culturale brăilene, Teatrul Maria Filotti, a fost înființat în 1896 ca Teatrul Rally. Aici, la fiecare doi ani, are loc de-acum consacratul Festival și Concurs Internațional de Canto Hariclea Darclee.  
În imaginea de sus este surprinsă o vedere dinspre Piața Traian.
Stânga-jos: cortina teatrului, autor Val Munteanu, a fost realizată la Decorativa București.
Dreapta-jos: vitraliile cupolei văzute din holul mare al teatrului.
Grupul statuar Traian

Grupul statuar Traian. Ridicat de sculptorul Dumitru Pavelescu-Dimo între 1904-1906, grupul statuar face parte din Ansamblul Traian, situat în centrul vechi al Brăilei, chiar în fața teatrului. Tot aici, mai poate fi admirat Ceasul public (1909) și Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavril (început de secol XVIII).
Ansamblul Traian, situat în piața cu același nume, a reprezentat cândva centrul orașului vechi, loc de întâlnire a îndrăgostiților (la ceas). 
Privirea împăratului scrutează depărtările de-a lungul străzii Eminescu (fostă Regală), iar în spatele său, coboară spre Dunăre, strada Împăratul Traian.
Centrul Cultural Nicăpetre

Casa Embiricos, așa cum sugerează și numele, a aparținut marelui armator Menelaos  Embiricos și a fost concepută și construită în 1912, după planurile  arhitectului Lazar I. Predinger.
Clădirea conține câteva elemente de inestimabilă valoare artistică care, cu toate că, de-a lungul timpului a cunoscut diferite utilizări, nu și-a pierdut nimic din valențele estetice.
Clădirea găzduiește o parte din colecțiile de artă brăilene și este cunoscută sub numele de Centrul Cultural Nicăpetre.
Palatul Agriculturii. Vedere dinspre primărie.

Situat vizavi de Primărie, pe partea cealaltă a Căii Călărașilor, în Piața IndependențeiPalatul Agriculturii reprezintă un alt simbol al Brăilei de altădată, al unui oraș dezvoltat, înfloritor - trebuie amintit că aici a funcționat bursa europeană a cerealelor. Actualmente, clădirea nu s-a îndepărtat prea mult de rostul ei inițial și găzduiește Casa Agronomului.
În zonă mai poate fi admirată Fântâna cinetică a sculptorului Constantin Lucaci și statuia Ecaterinei Teodoroiu.
Școalele Primare Spiru Haret
În zona numită Barieră, poate fi admirată o altă construcție superbă, Școalele Primare Spiru Haret. Clădirea și-a păstrat destinația inițială până în 2010, când a fost închisă pentru a fi reabilitată. Din păcate, din motive nu foarte clare (birocrație, lipsă de fonduri, lipsă de voință etc.), lucrările au stagnat, iar clădirea a început să se degradeze, înfruntând solitar vremurile și rămânând la dispoziția... oricui dorește un acoperiș vremelnic deasupra capului.
Catedrala „Nașterea Domnului”





Tot în Barieră, în anul 1990, a fost sfințit locul pentru construirea unei mari și frumoase biserici, Catedrala Nașterea Domnului. În marea piață din zona Barierei, aceasta se înalță maiestuoasă și arată, într-adevăr, foarte bine. Duminica, se pot auzi, de la mari distanțe, clopotele catedralei. 
La foarte mică distanță, puteți să vă deconectați în Parcul Monument.
Castelul de Apă din Grădina Mare. În dreapta, bustul lui Mihai Eminescu,
realizat de sculptorul Dumitru Pasima.





Castelul de Apă, ridicat între 1912 și 1913, după ce și-a pierdut destinația inițială, a devenit, începând din anul 1982, local de alimentație publică ce asigura o experiență inedită consumatorilor dornici a admira perspectiva orașului. Într-un timp, cupola ce găzduia barul se rotea, oferind o panoramă completă a zonei.
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”




Una dintre cele mai vechi și mai frumoase din Brăila, Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel (1872-1881) a fost construită pe locul unei biserici mai vechi, a uneia ridicată imediat după eliberarea de sub turci, în anul 1836.
În curtea bisericii funcționează Protoieria Brăilei.


Casa Christescu


În Casa Christescu a funcționat în ultimii ani, până la retrocedare, Casa Căsătoriilor. Aici am însoțit multe cupluri de prieteni ce au dorit să-și unească destinele prin minunatul act al căsătoriei. Clădirea necesită o renovare care, din păcate, întârzie. După cum se observă, proprietarii au pus-o în vânzare. 
Casa Irimia


În apropierea Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel poate fi admirată Casa Irimia (1902), o altă capodoperă arhitecturală în care, acum, funcționează un cămin de bătrâni. 
În urmă cu mai mulți ani, împreună cu câțiva prieteni, i-am vizitat pe pensionarii așezământului cu ocazia Crăciunului. În timpul serbării au fost veseli, bine dispuși, dar după aceea, când au început să ne depene din amintiri... au mai curs și lacrimi.
Casa Corpului Didactic
În Casa Corpului Didactic, clădire construită la sfârșit de secol XIX, situată pe strada Griviței, nr. 328, a funcționat Școala Generală nr. 11. Dacă informațiile mele sunt exacte, pe aici a trecut și celebrul „vagabond” Panait Istrati, cel care avea să dea culoare și farmec, prin scrierile sale, Brăilei și împrejurimilor, cu tot ceea ce se înțelege prin aceasta: portul, mahalalele, prăvăliile, femeile, Bărăganul și ai săi ciulini.
Strada Mihai Eminescu (fostă Regală) - vedere spre Ansamblul Traian
Revenind în centrul vechi, vă voi prezenta câteva clădiri la fel de frumoase din punct de vedere arhitectural, embleme ale Brăilei înfloritoare de odinioară, dar care, din motive mai mult sau mai puțin obiective, au rămas în paragină. Observație: nu toate - multe alte construcții au fost reabilitate!
O excepție fericită: Palatul Lyra (1924-1926, arh. Săvulescu). Construirea edificiului a devenit imperioasă după ce, în 1883 se înființase Societatea Filarmonică Lyra, iar în 1919 aceasta crease Academia de Muzică. Emulația culturală a vremii a făcut ca Palatul să apară datorită donațiilor generoase ale brăilenilor, ale mai multor personalități, dar și cu sprijinul Primăriei, mai ales a bravului primar Radu Portocală, cel care, peste câțiva ani, va pica victimă prigoanei comuniste și-și va pierde viața în închisoarea Sighet.
Am toată aprecierea pentru inimosul Dr. Nicu Teodorescu, singurul brăilean care a crezut în viitorul Societății Lyra și care a luptat timp de 14 ani în instanță pentru ca Palatul să fie retrocedat proprietarului de drept, Societatea Filarmonică Lyra. Și tot datorită meritelor doctorului Nicu Teodorescu, a fost înființată Filarmonica Lyra-George Cavadia ce își desfășoară activitatea în clădirea de curând retrocedată.  
Hotel Pescăruș (fost Bristol)

Emblemă a luxului de odinioară, hotelul Bristol a fost construit în 1892 după planurile arhitectului Paul Mihail. 
Amplasare: în centru, pe strada Regală (azi, Mihai Eminescu).
Destinația inițială: casă de modă. La 1892 brăilenii țineau cont de modă, își permiteau!
Când am ajuns eu la Brăila, aici funcționa Hotelul Pescăruș, hotel de mâna a II-a, eclipsat de mai noul și pătrățosul Hotel Traian, amplasat nu departe, în piața cu același nume.
Hotelul Pescăruș este unul dintre cele trei exemple triste de clădiri frumoase și faimoase lăsate în paragină.
Clădirea CEC

Într-o stare asemănătoare de degradare, nu departe de hotelul Pescăruș, se află o altă construcție de referință, clădirea ce a adăpostit până în anii din urmă sediul CEC
Creație a arhitectului brăilean I.L.Predinger, același care a proiectat și Palatul Agriculturii, și Baia Comunității Israelite, clădirea a fost ridicată în jurul anului 1900. 
Cinema „Popular”


O altă clădire de patrimoniu: Casa Meșteșugarilor, după cum i-a fost destinația inițială.
Eu am apucat aici cinematograful Popular, un cinematograf care, așa cum îi sugerează și numele, nu era dintre cele mai respectate. Era unul dintre acelea în care tinerii se manifestau zgomotos, mâncau semințe și aruncau cojile pe jos. Vă mărturisesc: și eu am fost tânăr. Câteva informații găsiți aici, într-un material succint găsit pe net.
Zilele Brăilei
În fiecare an, în prima jumătate a lunii august, timp de trei zile, la Brăila este mare sărbătoare. Prin centrul vechi (pe Regală), tineri îmbrăcați în costume de epocă sau pe picioroange, se plimbă agale, zâmbind trecătorilor plăcut impresionați. Pe stradă apar terasele cu bere, mici și cârnăciori, cafele și răcoritoare. 
Chiar vizavi de terasa ce o puteți vedea în colaj, și-a instalat expoziția simpaticul și cunoscutul caricaturist Costel Pătrășcan.
Expoziția la lumina felinarelor. Pe panoul din dreapta,
tot prin grija lui C. Pătrășcan, sunt omagiate
câteva dintre marile personalități brăilene.

S-a lăsat de mult seara, dar oamenii continuă să-l viziteze pe umorist, mai ales că, peste drum, sunt micii și berea, iar de la aparatul postat strategic de Costel, alături, se-aude doar muzică veche. Nu lipsește, bineînțeles, celebra: „La noi, la Brăila/La tanti Elvira/Ușor se câștigă lira...” 
Pietonii se-opresc, se-amuză, fac cunoștință unii cu ceilalți, se bucură de o seară de vară pe Regală și, cei mai mulți, ciocnesc o bere cu gândul vinovat la... tanti Elvira?!

Dacă vi se vor îndrepta pașii la vreun început de august (și nu numai!) pe la Brăila, vă asigur, nu veți regreta!

Da, zilele acestea, la Brăila, se aniversează 650 de ani de la prima atestare documentară. 


LA MULȚI ANI, BRĂILA!

LA MULȚI ANI, BRĂILENI!

miercuri, 7 iunie 2017

BRĂILA - GRĂDINA MARE

Intrarea în Grădina Mare - perspectivă
Pe 20 ianuarie 2017 s-au împlinit 649 de ani de la prima atestare documentară a localității Brăila.
Un oraș ce a cunoscut mari perioade de dezvoltare economică în vremuri de bună cârmuire. Români, greci, turci, tătari, evrei, țigani, ruși, bulgari, ucrainieni, armeni - toate aceste etnii s-au stabilit și au conviețuit în bună pace de-a lungul secolelor pe aceste meleaguri, ducând la formarea unei populații omogene, sănătoase și frumoase. De altfel, brăilencele sunt renumite ca fiind cele mai frumoase fete/femei din România.
Deci, când coborâți din tren în gară, din autocar sau autoturism în centrul orașului, înainte de toate să vă uitați după cele mai frumoase fete din țară!

Dar, reperul de azi îl reprezintă Grădina Mare, situată în zona centrului vechi și care este dispusă deasupra celebrelor (și secretelor) hrube construite de către turci în perioada în care Brăila era raia turcească și care traversau orașul dintr-o parte în alta. Rolul acestor hrube era unul strategic, de adăpost al oamenilor și alimentelor pe timp de război. De asemenea, permiteau trupelor deplasarea rapidă de la un aliniament militar la altul. În timpul perioadei comuniste mare parte din aceste hrube au fost distruse premeditat de către autorități.

Grădina Mare sau Grădina Împărătească cum a fost denumită în planul Riniev la 1830, ocupa, inițial, 60 de hectare de-a lungul malului înalt al Dunării.

Repere de marcat în timpul plimbării prin Grădina Mare: Castelul de Apă, Chioșcul Muzicii, Casa Memorială Panait Istrati, Restaurantul Privighetoarea, ceasul de flori, fântânile arteziene și cele câteva statui realizate de câțiva din cei mai mari sculptori români.  
Castelul de Apă







Castelul de apă a fost construit în perioada 1912-1913 din necesitatea de a asigura populației Brăilei necesarul de apă potabilă.
Castelul (30,5 m. înălțime) adăpostește la interior un rezervor cu o capacitate de 2000 mc.
În 1982, pierzându-și utilitatea inițială, castelul a trecut în serviciul public, fiind transformat în restaurant.
În acest moment (imaginea din dreapta), castelul nu poate fi vizitat, el intrând într-o reabilitare despre a cărei finalizare nu am aflat nimic.
Imaginea din stânga este făcută în aprilie 2011, într-o perioadă în care copacii erau, în mare parte, golași.

Chioșcul Muzicii


Chioșcul Muzicii. Construcție din structură metalică, ornată în stilul Art Nouveau.
Ca și Castelul de Apă, Chioșcul Muzicii s-a realizat tot la inițiativa municipalității, dar cu câțiva ani buni mai devreme, pe la 1864 când, având în vedere că „singura distracție ce pot avea domnii orășani și mulțimea de străini ce se află în acest oraș, în timp de vară, se mărginește numai într-o grădină publică”, decide să angajeze o fanfară ce urma să încânte lumea cu muzica lor din chioșcul special amenajat. Nu lipseau din repertoriu valsurile lui Strauss sau „Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici.

Colaj Casa Memorială „Panait Istrati”





În 1984, cu ocazia centenarului nașterii lui Panait Istrati (1884-1984), s-a decis să se amenajeze Casa Memorială „Panait Istrati” în fosta locuință a grădinarului, ce apare în planul din 1867, alături de bufet (actualul restaurant „Privighetoarea”) și seră.
Chiar dacă „Scriitorul vagabond” nu a locuit niciodată în această casă, alegerea decidenților s-a bazat pe faptul că Panait Istrati frecventa adeseori Grădina însoțit de prietenii săi. Casa-muzeu adăpostește câteva dintre lucrurile personale ale scriitorului, piese de mobilier, manuscrise etc. În imaginile alăturate: Casa Memorială „Panait Istrati!” - sus, iar mai jos, două instantanee de la una dintre întâlnirile de suflet organizate de Muzeul Brăilei în acest cadru-templu. În imaginea din mijloc poate fi recunoscut Prof. Dr. Lucian Chișu (cu ochelari), un prieten bun al Brăilei și al brăilenilor.


Restaurantul „Privighetoarea”





Când m-am mutat, în 1978, la Brăila, una dintre primele atracții pentru tânărul căsătorit ce eram, a fost grădina de vară din Grădina Mare. Mici, bere și muzică populară live. Aer curat, copii ce alergau printre scaune și... țânțari.
Apoi, autoritățile timpului au ajuns la concluzia că era un loc desuet și, prin urmare, localul a fost închis. Credeți-mă, Grădina Mare și-a pierdut mult din strălucire. Nu are rost să vă povestesc că habar n-aveam de istoria și poezia locului, despre hrube, turci, biserici vechi, Panait Istrati, Chira Chiralina și Terente... Dacă nu mai erau micii și berea... Între timp, s-a decis (tot autoritățile - nu mă-ntrebați care) ca, la adresa respectivă, să fie mutat Muzeul de Etnografie al Brăilei. O altă eroare: arta populară în locul micilor și a berii! Rar trecea câte un vizitator amețit de căldură pe-acolo. În curând, clădirea a intrat în paragină și exponatele au început să sufere! Din fericire, într-un final s-a găsit soluția optimă: refacerea construcției printr-un proiect european și reintroducerea ei în circuitul alimentar public.

Izvor. Ciobanul și ciobănița








Izvor-grotă realizat în 1892. În 1984 au fost atașate cele două sculpturi, „Ciobanul” și „Ciobănița”.







Mihai Eminescu - bust








Mihai Eminescu - bust al poetului realizat de către sculptorul Dumitru Pasima.
În spate se poate observa impunătorul Castel de Apă.








Extaz










Extaz, bronz - lucrare realizată de către sculptorul Constantin Baraschi (1902-1966).










Panait Istrati - bust












Panait Istrati, bronz - lucrare realizată de sculptorul Oscar Han (1891-1976).










Nud











Nud, bronz - lucrare realizată de sculptorul Ion Jalea (1887-1960).








Trei buni prieteni brăileni: scriitorul Ion Meca, profesorul Aurel Furtună și caricaturistul Costel Pătrășcan

Era aprilie - primăvară. Nu era frig. Tocmai ne întâlniserăm cu amicul Panait Istrati și ne făcurăm cu niște pliante. Doar atât - nu prea a avut timp de noi. Cică era grăbit, urma să ia nu știu ce vapor. Și aș fi avut atâtea să-l întreb... 

Ne-am continuat plimbarea în căutarea unei grădini cu mici și bere.

Observație: întrucât nu sunt un tip suficient de citit, multe informații le-am cules din mediul virtual. De un mare folos mi-a fost lucrarea Prof. Ioan Munteanu, „Monumentele istorice ale orașului Brăila. Istorie ilustrată”. Dar, pentru a rămâne în spiritul adevărului, mărturisesc că am consultat și alte surse.

vineri, 12 februarie 2016

ROȘIA MONTANĂ - AUR, AUR, AUR!...

La Roșia Montană am fost în urmă cu vreo cinci ani, la îndemnul prietenului meu, caricaturistul Costel Pătrășcan. Chemarea spre aventură, curiozitatea documentaristului și dorința de îmbogățire a căutătorului de aur, toate la un loc, mi-au determinat decizia de a da curs sugestiei lui Costel. Nu am regretat deloc! Locurile sunt superbe, oamenii - primitori, iar mina... mai are aur - cel puțin așa afirmă niște canadieni!



Ne pregătim de intrare în mină
ALBURNUS MAIOR - Intrarea în vechea mină de aur
„Dacă tunelul nu ar fi fost dotat cu iluminat electric, strictul necesar al unei minime vizibilităţi, în condiţiile în care trebuia să fim atenţi pe unde călcăm şi să ne ferim de bălţile de pe jos sau de scurgerile din plafon şi de pe pereţii laterali, cu siguranţă nu am fi avut curajul să ne avântăm în străfundurile minei, cu toată vechimea şi misterele daco-romane care ne provocau. Totuşi, întunericul persista, becurile de 24 de volţi dând o lumină prea palidă pentru pretenţiile noastre de securitate. Se poate spune că, prin zgârcenia iluminatului, atmosfera în care lucrau primii exploratori ai aurului din Munții Apuseni era destul de bine redată.” (Fragment din povestirea „Aurul Apusenilor” apărută în volumul „Am fost și eu revoluționar!”)
Inginerul ne face protecția muncii

Căutătorii de aur din zilele noastre






 


„- O lege nescrisă a căutătorilor spune că cine descoperă aur, îl poate lua. Este valabil şi în cazul dumneavoastră! – ne-a informat pe un ton... serios ghidul nostru, după ce a observat atenţia cu care cercetam noi pereţii în zonele care chiar străluceau într-un mod firesc pentru o mină de aur.”
...

      „Şi mie mi-a atras atenţia la un moment dat o dâră strălucitoare (să fie argint?!) dar, când m-am apropiat şi am pipăit, am constatat că era doar un... firişor de apă ce se prelingea pe pereţi! Eram suficient de naiv încât să sper că mai pot găsi ceva metale preţioase într-o mină amenajată special pentru vizitatori ca mine!”
(Fragmente din povestirea „Aurul Apusenilor” apărută în volumul „Am fost și eu revoluționar!”)

Vagoneți la ieșirea din mănă

Macheta exploatării aurifere de la Roșia Montata. Observați anul execuției machetei.







Utilaj din vremea exploatării moderne a minei

Utilaj din vremea exploatării romane a minei

Pia
Unul din tăurile rămase după exploatarea auriferă și transformat în lac de agrement. Aici am făcut plajă.

Terasa vilei unde am fost cazați

Vedere spre chioșc

După atâta minerit și speranțe deșarte de îmbogățire... puțin relaș nu strică.
Interesându-mă prin târg (adică în Piața Centrală) am aflat de o vilă frumoasă, situată puțin izolat față de centru. Am urcat cu mașina pe o străduță șerpuindă și îngustă până ce... a trebuit să renunțăm la Fiat. Ultimii metri i-am parcurs per pedes. Dar ce plăcere să te lași mângâiat la glezne de iarba necălcată de picior de om decât o dată pe zi!
Gazda - o fată tânără și încă o fată, la fel de tânără. Ele erau reprezentantele tatălui, cel care era patronul și pe care aveam să-l cunoaștem în ultima zi a petrecerii noastre pe acolo. Amabile și drăguțe. Ne-am înțeles rapid la condițiile de cazare (vila era nouă și mirosea a curat) și hrană (le-am rugat să ne gătească mâncare de-a lor, din zonă). Cu mâncarea... fetele nu prea s-au descurcat, dar au făcut eforturi. 
Gata, am ieșit din mină - se vede cerul!
Piatră funerară din vremea romanilor
În ultima zi a șederii noastre, l-am cunoscut și pe tatăl fetelor. Un fost miner, nostalgic după vremurile trecute și îngrijorat de viitor, nu atât al său, cât al iubitelor sale fiice, gazdele noastre. Drept recunoștință pentru faptul că le-am călcat pragul ca oaspeți, ne-a oferit, la plecare, un borcan de dulceață și... o sticluță de palincă.
Notele mele:
Natură: 10;
Ospitalitate localnici: 10;
Cazare: 10;
Masă: 7.
P.S. Din fericire, proiectul celor de la R.M.G.C. a picat! Felicitări domnului Sorin Jurca, vicepreședintele Fundației Culturale Roșia Montană (pe care l-am cunoscut personal), Fundației și tuturor celor ce au apărat, prin toate mijloacele, Roșia Montană! Stop distrugerii Mamei Naturi!