Se afișează postările cu eticheta Dunăre. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dunăre. Afișați toate postările

marți, 1 iunie 2021

Fântâna cinetică de la Brăila

 

Fântâna cinetică de la Brăila, creație a sculptorului Constantin Lucaci (1923-2014), a fost inaugurată în anul 1989 și de atunci reprezintă unul din reperele turistice emblematice ale orașului de la Dunăre.

Amplasată în Piața Independenței și completând armonios arhitectura zonei, a devenit principalul punct de atracție a brăilenilor, mai ales în zilele caniculare de vară, datorită stropilor împrăștiați de jeturile înalte de apă cu care sunt răcoriți. 

Zona a devenit, de altfel, locul preferat de promenadă a brăilenilor și datorită faptului că, urmând traseul ansamblului conceput de artist, pot coborî treptele până la nivelul fluviului, acolo de unde-și pot continua plimbarea de-a lungul falezei și chiar se pot opri la o terasă pentru un mic, o bere, o înghețată... Se mai găsesc: baloane, vată de băț, acadele, porumb fiert, gogoși... 

Dar, să nu uităm: subiectul postării îl reprezintă Fântâna cinetică. 






Concluzie: merită să vizitați Brăila, chiar și numai pentru acest reper atât de ofertant și ușor de descoperit: în centrul nou al orașului, la Dunăre... Dar sunt atâtea locuri de văzut și atâtea povești de ascultat!

Dacă v-a plăcut, nu ezitați să comentați, să adăugați informații sau imagini și să... APRECIAȚI!

duminică, 6 ianuarie 2019

CLISURA DUNĂRII

Decebal, regele dacilor
Cred că nu greșesc atunci când afirm că, basorelieful reprezentând chipul regelui dac Decebal, sculptat în stâncă, pe malul Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, reprezintă principala atracție turistică a zonei. Și aceasta, nu pentru că frumusețile naturale pe care fluviul Dunărea ni le oferă în zona „Cazanelor” și-ar fi pierdut din farmec, ci pentru că basorelieful cu pricina a devenit un reper la fel de atractiv și care mai prezintă avantajul că este ușor accesibil, pe șosea, cu autoturismul. În orice caz, de când s-au încheiat lucrările la monument, turismul a explodat în zonă.

După Eșelnița. Înainte de Cazanele Dunării.
Lucrarea, realizată la inițiativa omului de afaceri și istoricului Iosif Constantin Drăgan, impresionează atât prin subiectul ales - Decebal, regele dac - cât și prin monumentalitatea ei: înălțime: 55 m.; lățime: 23 m.; lungimea ochilor: 4,3m.; lungimea nasului: 7m.; lățimea nasului: 4m. La realizarea monumentului a lucrat, în condiții extrem de grele, o echipă formată din 12 sculptori-alpiniști, coordonată de sculptorul Florin Cotarcea.
Nici poziționarea lucrării nu a fost lăsată la voia întâmplării, ea fiind ridicată chiar în fața unui alt reper istoric, Tabula Traiana, ridicată din ordinul împăratului roman Traian, pentru a marca victoria asupra regatului dac în urma războului din anii 105-106 și aflată pe malul sârbesc.

Părăsind Orșova și, pentru o porțiune mică, și malul Dunării, drumul șerpuiește, provocator, prin zone de o frumusețe greu de egalat și care alternează cu așezări omenești. Până la Eșelnița, acolo unde șoseaua se îngemănează din nou cu cursul bătrânului fluviu. Trec cu vederea calitatea asfaltului.

M-am îmbarcat





În zonă, după ce te-ai săturat să admiri (de aproape) lucrarea monumentală reprezentându-l pe Decebal, ești tentat atât de tonetele cu suveniruri, cât și de „comandanții” care te invită pe navele lor pentru a-ți arăta frumusețile naturale ale Dunării în zona Cazanelor. Plimbarea durează aproximativ o oră și tariful este decent: 25-30 lei/pers.

Podul Mraconia traversează golful cu același nume









Podului Mraconia, care traversează golful cu același nume, i se atrebuie, uneori, numele marelui rege dac, Decebal, al cărui chip domină zona și atrage ca un magnet.

Imediat ce s-a desprins de chei, comandantul manevrează în așa fel ambarcațiunea, încât să permită turiștilor să admire de la distanță podul.
Colaj: Mănăstirea Mraconia










La puțină vreme, pe dreapta, pe un colț de stâncă înfipt îndrăzneț în apele parcă fierbânde ale Dunării, se zărește „Mănăstirea Mraconia”.

Am folosit ghilimele deoarece, pentru actuala construcție, termenul este, oarecum, impropriu. Mănăstirea Mraconia (cea originală) avea o cu totul altă poziționare, undeva pe valea Mrăcuniei și a fost distrusă în timpul războiului ruso-austro-turc (1787-1792).

Actuala construcție a fost ridicată în anul 1993 pe locul unde, cândva, a fost un punct de observație și dirijare a vaselor. 












Pe malul sârbesc, unul din multele tuneluri care perforează muntele. Locurile sunt foarte frumoase - știu, pentru că am trversat de mai multe ori zona, în excursiile făcute prin fostul spațiu yugoslav.

Mirifica Dunăre în zona Cazanelor Mici

Dubova

Cazanele Mari
Ni se arată intrarea în Peștera Ponicova
La întoarcere, am bifat încă două repere spectaculoase: Peștera Ponicova și Grota Veterani.

Accesul în Peștera Ponicova, cea mai mare peșteră din Defileul Dunării, se poate face atât de pe uscat, cât și de pe Dunăre, cu barca. Noi ne aflam în acest al doilea caz. Doar ne-am apropiat de intrare, vizita peșterii nefiind cuprinsă în programul excursiei.

Câteva din informațiile primite de la ghid: galeriile străbat masivul muntos Ciucaru Mare și se întind pe o lungime de 1660 m., cu ieșire în Dunăre.

În înregistrarea care urmează, chiar pe la început, se poate vedea intrarea în Peștera Ponicova. Apoi, comandantul și-a continuat drumul în aval, spre Grota Veterani.

Ce să spun: locul este superb! Combinația apă-munți din zona Cazanelor, vizionată din imediata apropiere a suprafeței apei, naște în ființa turistului simțiri greu de egalat și de... descris. Afirmația este cât se poate de onestă - credeți-mă: fac eforturi să găsesc cele mai potrivite formulări pentru a descrie frumusețile zonei.
Sus: scurtă descriere și istoric a Peșterii Veterani.
Jos: intrarea în peșteră




Am urmat cursul Dunării în aval și, nu după numai vreo 500 de metri, am ajuns la Grota Veterani.

Este considerată o peșteră de mici dimensiuni (lungime = 87m.), dar poziția ei strategică (acces doar de pe apă) și mărimea camerei principale au reprezentat caracteristicile care au făcut-o râvnită de toți cei care doreau să supravegheze zona.

Interior Grota Veterani
De-a lungul istoriei ei milenare (aprox. 4000 de ani), peștera a cunoscut mai multe utilități: dacă dacii au considerat-o ca fiind sanctuarul zeului Zamolxe, în alte vremuri fiind un simplu sălaș pentru animale, turcii și austriecii și-au disputat-o ca fortificație militară.










De altfel, numele îi provine de la generalul austriac de origine italiană Friedrich von Veterani, cel din ordinul căruia s-a dispus fortificarea peșterii în vederea rezistenței în fața atacurilor otomane.

La intrare a fost amenajat un mic ponton, prevăzut cu o scară destul de abruptă și care, cu un mic efort, poate fi folosită de majoritatea tutriștilor.

În partea superioară în peșteră este prevăzută o fereastră săpată în munte și care a fost folosită atât ca punct de observare, cât și ca loc de tragere - trupele austriece și-au fixat aici o mitralieră în timpul luptelor cu otomanii.
Înregistrarea de mai sus surprinde manevrele comandantului pentru tragerea la ponton, în vederea vizitării (cu ghid) Grotei Veterani.






Gata, comandantul a primit ordin să se retragă la bază. Pe chipurile turiștilor se pot descifra sentimente diferite. Și totuși, parcă ar mai trebui ceva...


Da, parca n-am vrea să se mai termine voiajul. Nu-i nimic, peste câteva zile avem programată o nouă aventură la bordul ambarcațiunii prietenului nostru Andi Oancea. Și tot pe Dunăre.

Regele Decebal, sever, ne face părtași la durerea sa: „Voi chiar ați crezut că ne-au învins romanii?!”

Nici soția nu este mai îngăduitoare: „Dragă, eu vreau să revenim cât mai curând aici!”

duminică, 21 ianuarie 2018

BRĂILA - 650 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARĂ

La mulți ani, Brăila!
Str. Eminescu, fostă Regală. Vedere spre Piața Traian 

Brăila (și brăilenii) sunt în sărbătoare. Au și motiv - și ce motiv: prima atestare a orașului datează din 20 ianuarie 1368 (650 de ani!), într-un document emis de Vladislav, Voievodul Țării Românești și Ban de Severin (Vlaicu Vodă)! Brăila este, deci, unul dintre cele mai vechi orașe românești!


Nu sunt istoric, nu sunt cercetător, sunt doar un fiu adoptiv al acestui oraș, un fiu recunoscător. Deci, nu vă voi face o prezentare academică, ci una de îndrăgostit, de îndrăgostit de oraș și de toate simbolurile sale. 
Imensitatea apelor Dunării la Brăila

De câte ori am avut ocazia, am imortalizat imagini cu ajutorul aparatului de fotografiat sau al telefonului mobil. Cu ajutorul câtorva dintre aceste secvențe, voi încerca să vă introduc în poezia meleagurilor brăilene. Un singur lucru nu vă voi putea reda: clipocitul apelor fluviului și mirosul pregnant al Dunării, ape îmbibate de iz de pește, sălcii plângătoare și tot felul de aluviuni venite din amonte. Și poezia primilor fiori de dragoste și al primului sărut furat pe malul bătrânului fluviu, martor tăcut al atâtor idile...
Gara Fluvială-vedere frontală, dinspre Dunăre
Gara fluvială a apărut ca o necesitate, urmare a dezvoltării transportului de pasageri (și mărfuri) pe Dunăre. Clădirea a fost construită între anii 1904-1906 pe baza proiectului celebrului Anghel Saligny.
Ambarcațiuni și pontoane, vizavi de Gara Fluvială
Am apucat vremurile bune când, cu doar 9 lei, puteai călători, în aceeași zi, de la Brăila la Galați și retur. La parterul clădirii - intrarea era chiar pe ușa centrală din imagine - erau casele de bilete, mai tot timpul aglomerate. 


Din păcate, după schimbarea regimului, cursele au devenit tot mai rare, până când, prin 1994-1995, au fost anulate complet. Nu mai erau rentabile. Și ce afacere s-ar putea dezvolta acum, cu o investiție bine canalizată și ceva voință politică și administrativă!
Casă, început de secol XX





Undeva, pe faleză, în dreptul Fântânii cinetice, se găsește această casă construită la început de secol XX. Îmi amintesc că, aici, înainte de '89, am apucat Clubul Tineretului, iar după, clădirea a fost folosită ca sediu de bancă. Acum... este părăsită...
Teatrul „Maria Filotti”


Un reper important al vieții culturale brăilene, Teatrul Maria Filotti, a fost înființat în 1896 ca Teatrul Rally. Aici, la fiecare doi ani, are loc de-acum consacratul Festival și Concurs Internațional de Canto Hariclea Darclee.  
În imaginea de sus este surprinsă o vedere dinspre Piața Traian.
Stânga-jos: cortina teatrului, autor Val Munteanu, a fost realizată la Decorativa București.
Dreapta-jos: vitraliile cupolei văzute din holul mare al teatrului.
Grupul statuar Traian

Grupul statuar Traian. Ridicat de sculptorul Dumitru Pavelescu-Dimo între 1904-1906, grupul statuar face parte din Ansamblul Traian, situat în centrul vechi al Brăilei, chiar în fața teatrului. Tot aici, mai poate fi admirat Ceasul public (1909) și Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavril (început de secol XVIII).
Ansamblul Traian, situat în piața cu același nume, a reprezentat cândva centrul orașului vechi, loc de întâlnire a îndrăgostiților (la ceas). 
Privirea împăratului scrutează depărtările de-a lungul străzii Eminescu (fostă Regală), iar în spatele său, coboară spre Dunăre, strada Împăratul Traian.
Centrul Cultural Nicăpetre

Casa Embiricos, așa cum sugerează și numele, a aparținut marelui armator Menelaos  Embiricos și a fost concepută și construită în 1912, după planurile  arhitectului Lazar I. Predinger.
Clădirea conține câteva elemente de inestimabilă valoare artistică care, cu toate că, de-a lungul timpului a cunoscut diferite utilizări, nu și-a pierdut nimic din valențele estetice.
Clădirea găzduiește o parte din colecțiile de artă brăilene și este cunoscută sub numele de Centrul Cultural Nicăpetre.
Palatul Agriculturii. Vedere dinspre primărie.

Situat vizavi de Primărie, pe partea cealaltă a Căii Călărașilor, în Piața IndependențeiPalatul Agriculturii reprezintă un alt simbol al Brăilei de altădată, al unui oraș dezvoltat, înfloritor - trebuie amintit că aici a funcționat bursa europeană a cerealelor. Actualmente, clădirea nu s-a îndepărtat prea mult de rostul ei inițial și găzduiește Casa Agronomului.
În zonă mai poate fi admirată Fântâna cinetică a sculptorului Constantin Lucaci și statuia Ecaterinei Teodoroiu.
Școalele Primare Spiru Haret
În zona numită Barieră, poate fi admirată o altă construcție superbă, Școalele Primare Spiru Haret. Clădirea și-a păstrat destinația inițială până în 2010, când a fost închisă pentru a fi reabilitată. Din păcate, din motive nu foarte clare (birocrație, lipsă de fonduri, lipsă de voință etc.), lucrările au stagnat, iar clădirea a început să se degradeze, înfruntând solitar vremurile și rămânând la dispoziția... oricui dorește un acoperiș vremelnic deasupra capului.
Catedrala „Nașterea Domnului”





Tot în Barieră, în anul 1990, a fost sfințit locul pentru construirea unei mari și frumoase biserici, Catedrala Nașterea Domnului. În marea piață din zona Barierei, aceasta se înalță maiestuoasă și arată, într-adevăr, foarte bine. Duminica, se pot auzi, de la mari distanțe, clopotele catedralei. 
La foarte mică distanță, puteți să vă deconectați în Parcul Monument.
Castelul de Apă din Grădina Mare. În dreapta, bustul lui Mihai Eminescu,
realizat de sculptorul Dumitru Pasima.





Castelul de Apă, ridicat între 1912 și 1913, după ce și-a pierdut destinația inițială, a devenit, începând din anul 1982, local de alimentație publică ce asigura o experiență inedită consumatorilor dornici a admira perspectiva orașului. Într-un timp, cupola ce găzduia barul se rotea, oferind o panoramă completă a zonei.
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”




Una dintre cele mai vechi și mai frumoase din Brăila, Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel (1872-1881) a fost construită pe locul unei biserici mai vechi, a uneia ridicată imediat după eliberarea de sub turci, în anul 1836.
În curtea bisericii funcționează Protoieria Brăilei.


Casa Christescu


În Casa Christescu a funcționat în ultimii ani, până la retrocedare, Casa Căsătoriilor. Aici am însoțit multe cupluri de prieteni ce au dorit să-și unească destinele prin minunatul act al căsătoriei. Clădirea necesită o renovare care, din păcate, întârzie. După cum se observă, proprietarii au pus-o în vânzare. 
Casa Irimia


În apropierea Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel poate fi admirată Casa Irimia (1902), o altă capodoperă arhitecturală în care, acum, funcționează un cămin de bătrâni. 
În urmă cu mai mulți ani, împreună cu câțiva prieteni, i-am vizitat pe pensionarii așezământului cu ocazia Crăciunului. În timpul serbării au fost veseli, bine dispuși, dar după aceea, când au început să ne depene din amintiri... au mai curs și lacrimi.
Casa Corpului Didactic
În Casa Corpului Didactic, clădire construită la sfârșit de secol XIX, situată pe strada Griviței, nr. 328, a funcționat Școala Generală nr. 11. Dacă informațiile mele sunt exacte, pe aici a trecut și celebrul „vagabond” Panait Istrati, cel care avea să dea culoare și farmec, prin scrierile sale, Brăilei și împrejurimilor, cu tot ceea ce se înțelege prin aceasta: portul, mahalalele, prăvăliile, femeile, Bărăganul și ai săi ciulini.
Strada Mihai Eminescu (fostă Regală) - vedere spre Ansamblul Traian
Revenind în centrul vechi, vă voi prezenta câteva clădiri la fel de frumoase din punct de vedere arhitectural, embleme ale Brăilei înfloritoare de odinioară, dar care, din motive mai mult sau mai puțin obiective, au rămas în paragină. Observație: nu toate - multe alte construcții au fost reabilitate!
O excepție fericită: Palatul Lyra (1924-1926, arh. Săvulescu). Construirea edificiului a devenit imperioasă după ce, în 1883 se înființase Societatea Filarmonică Lyra, iar în 1919 aceasta crease Academia de Muzică. Emulația culturală a vremii a făcut ca Palatul să apară datorită donațiilor generoase ale brăilenilor, ale mai multor personalități, dar și cu sprijinul Primăriei, mai ales a bravului primar Radu Portocală, cel care, peste câțiva ani, va pica victimă prigoanei comuniste și-și va pierde viața în închisoarea Sighet.
Am toată aprecierea pentru inimosul Dr. Nicu Teodorescu, singurul brăilean care a crezut în viitorul Societății Lyra și care a luptat timp de 14 ani în instanță pentru ca Palatul să fie retrocedat proprietarului de drept, Societatea Filarmonică Lyra. Și tot datorită meritelor doctorului Nicu Teodorescu, a fost înființată Filarmonica Lyra-George Cavadia ce își desfășoară activitatea în clădirea de curând retrocedată.  
Hotel Pescăruș (fost Bristol)

Emblemă a luxului de odinioară, hotelul Bristol a fost construit în 1892 după planurile arhitectului Paul Mihail. 
Amplasare: în centru, pe strada Regală (azi, Mihai Eminescu).
Destinația inițială: casă de modă. La 1892 brăilenii țineau cont de modă, își permiteau!
Când am ajuns eu la Brăila, aici funcționa Hotelul Pescăruș, hotel de mâna a II-a, eclipsat de mai noul și pătrățosul Hotel Traian, amplasat nu departe, în piața cu același nume.
Hotelul Pescăruș este unul dintre cele trei exemple triste de clădiri frumoase și faimoase lăsate în paragină.
Clădirea CEC

Într-o stare asemănătoare de degradare, nu departe de hotelul Pescăruș, se află o altă construcție de referință, clădirea ce a adăpostit până în anii din urmă sediul CEC
Creație a arhitectului brăilean I.L.Predinger, același care a proiectat și Palatul Agriculturii, și Baia Comunității Israelite, clădirea a fost ridicată în jurul anului 1900. 
Cinema „Popular”


O altă clădire de patrimoniu: Casa Meșteșugarilor, după cum i-a fost destinația inițială.
Eu am apucat aici cinematograful Popular, un cinematograf care, așa cum îi sugerează și numele, nu era dintre cele mai respectate. Era unul dintre acelea în care tinerii se manifestau zgomotos, mâncau semințe și aruncau cojile pe jos. Vă mărturisesc: și eu am fost tânăr. Câteva informații găsiți aici, într-un material succint găsit pe net.
Zilele Brăilei
În fiecare an, în prima jumătate a lunii august, timp de trei zile, la Brăila este mare sărbătoare. Prin centrul vechi (pe Regală), tineri îmbrăcați în costume de epocă sau pe picioroange, se plimbă agale, zâmbind trecătorilor plăcut impresionați. Pe stradă apar terasele cu bere, mici și cârnăciori, cafele și răcoritoare. 
Chiar vizavi de terasa ce o puteți vedea în colaj, și-a instalat expoziția simpaticul și cunoscutul caricaturist Costel Pătrășcan.
Expoziția la lumina felinarelor. Pe panoul din dreapta,
tot prin grija lui C. Pătrășcan, sunt omagiate
câteva dintre marile personalități brăilene.

S-a lăsat de mult seara, dar oamenii continuă să-l viziteze pe umorist, mai ales că, peste drum, sunt micii și berea, iar de la aparatul postat strategic de Costel, alături, se-aude doar muzică veche. Nu lipsește, bineînțeles, celebra: „La noi, la Brăila/La tanti Elvira/Ușor se câștigă lira...” 
Pietonii se-opresc, se-amuză, fac cunoștință unii cu ceilalți, se bucură de o seară de vară pe Regală și, cei mai mulți, ciocnesc o bere cu gândul vinovat la... tanti Elvira?!

Dacă vi se vor îndrepta pașii la vreun început de august (și nu numai!) pe la Brăila, vă asigur, nu veți regreta!

Da, zilele acestea, la Brăila, se aniversează 650 de ani de la prima atestare documentară. 


LA MULȚI ANI, BRĂILA!

LA MULȚI ANI, BRĂILENI!

miercuri, 25 octombrie 2017

ITINERARII CANADIENE 5 - BROCKVILLE SAU ORAȘUL CELOR 1000 DE INSULE

Când le-am spus rudelor și prietenilor din Montréal că mi-am programat să ajung și la Niagara, toți, la unison, m-au sfătuit să vizitez și cele 1000 de insule.
- Care e treaba cu cele 1000 de insule? – i-am întrebat, contrariat de probabilitatea de a-mi vedea programul perturbat, dar, în același timp, și cu atenția trează la noi informații.
- Se fac niște croaziere grozave pe fluviului Sf Laurențiu...
- Da, facem o escală la Brockville, tati, în drum spre Niagara...
- Ei, dacă spui și tu... Și apoi, prinzând ideea din zbor:
- Mergi și tu, Mădălina?
- Dacă vă face plăcere...
Cam așa s-a luat decizia, seara, în curte la cumnată-mea, la un grătar și cu o bere în față. Zen, cockerul familiei, un superb exemplar, bun de purtat pe la concursuri de frumusețe (dar prost educat – să nu m-audă fiică-mea!), dădea ture prin jurul nostru lătrând, trăgând sau furând câte-o bucățică.

Cunoscut și sub denumirea de „Orașul celor 1000 de insule”, Brockville este o așezare urbană frumoasă, cochetă și curată, situată cam pe la jumătatea drumului dintre Montréal și Toronto, pe malul nordic al fluviului Sf. Laurențiu, pe partea sudică găsindu-se localitatea americană Morristown, New York. 
Numele i-a fost dat după generalul britanic Isaac_Brock, supranumit, în anul 1812, „Eroul și Salvatorul” Canadei de Sus.

De pe cerul azuriu, printre norii pufoși și albi, soarele se strecura jucăuș, mângâindu-ne cu razele-i calde, doar atât cât să ne simțim bine: 250C.
Brockville, reprezentând doar o escală în drumul nostru spre celebra Niagara, nu ne-am rezervat timp și pentru vizitat orașul; ne-am mulțumit doar cu ce am văzut din mersul mașinii – Mădălina, fiica mea, a jucat rolul de șofer (priceput)  și de ghid turistic (amator). Străzi destul de largi, curate, clădiri frumoase, trafic liniștit. Am trecut cu  viteză redusă și pe lângă statuia generalului Isaac Brock, amplasată în fața Tribunalului din Brockville.
Părăsim portul

La ora 11.00 era plecarea în croazieră. Mădălina făcuse rezervări din timp pentru cea mai scurtă croazieră, una de o oră și jumătate, suficient însă, avea să se dovedească, pentru a ne bucura de soare, apă, briza fluviului și... minunate priveliști. 25$/pers.

La ora fixată ne-am desprins de chei. Nava: „Sea Fox II”. „Captain Andy” ne-a urat bun venit la bord și ne-a promis o croazieră de neuitat. N-a omis să ne sugereze să ținem la îndemână aparatele de fotografiat pentru o ședință foto de excepție.
Sus: vedere spre oraș.
Jos: o bază nautică.

Într-adevăr, de cum am ieșit din port și am început să ținem coasta, am fost surprinși de frumusețea conacelor, a vilelor și a cabanelor înșiruite de-a lungul malului, în cele mai interesante combinații arhitecturale și în cele mai pitorești decoruri naturale. 

După cum ne-au informat prin difuzoare ghizii (în franceză și în engleză), în zonele de coastă, dar și pe insule, locuiesc doar oameni bogați. Nu ne-a fost greu să ne explicăm motivele. 

Lungimea fluviului Sf. Laurențiu este controversată, în funcție de cele două limite luate în considerare: izvorul și vărsarea. Oricare ar fi interpretarea specialiștilor, la Brockville fluviul este lat, lărgimea sa fiind net superioară celei cu care m-am familiarizat în hoinărelile mele din copilăria petrecută pe malul Dunării.




Cu siguranță, nu chiar 1000 de insule s-au perindat prin fața ochilor noștri. Ce pot afirma însă cu mâna pe inimă: peisajul era, într-adevăr, încântător.




Rațe sălbatice












Unele insule sunt locuite de oameni, altele de... păsări.

În realitate, „Cele 1000 de insule” sunt în număr de 1793. Suprafețele lor variază mult: de la cele mari (aprox. 100 kilometri pătrați), până la cele mici, ocupate doar de o singură locuință sau foarte mici, cele de confortul cărora se bucură doar populațiile de păsări migratoare.
Vă invit la o scurtă croazieră, doar de un minut (știu, sunt zgârcit), pe fluviul Sf. Laurențiu. Dar... mai aveți apoi un minut pentru a admira conacele, vilele și cabanele de pe coasta fluviului. Pentru aceasta, dați clic pe eticheta ce va apărea în stânga-sus în ultimele 20 de secunde de vizionare. În înregistrarile pe care vi le ofer veți auzi vocile  plăcute ale celor doi ghizi și... vântul. Va trebui să recunoașteți: ați fost și voi în croaziera aceasta! 

Urmează... fără cuvinte.





Shake Island

Sparrow Island






Să nu uit: am fost și noi pe-aici!


Oare, ne vom putea strecura prin această strâmtoare?

Ne întoarcem în port. Tânărul ne face cu mâna. Fata...



Gata, am ajuns. Marinarii fixează nava la chei. Suntem încântați. Nici nu ne grăbim să coborâm, cu toate că mai avem câteva sute de kilometri de rulat pe autostrăzile canadiene până la Niagara. Observați insula de verdeață din stânga cheiului. Din loc în loc veți vedea măsuțe și bănci. Loc ideal pentru un picnic. Nu am fost singurii care s-au bucurat de ofertă. Am scos friptura de curcan de la pachet, roșiile și ardeii... Iertați-mă, nu vreau să vă fac poftă, poate nu ați mâncat încă, dar așa de bine au mers toate după croaziera pe Sf. Laurențiu! 

De reținut: nicăieri în Canada nu este permis consumul băuturilor alcoolice (aici este inclusă și berea) în spațiile libere! Nici măcar la picnic! Așa că: trăiască apa!