Se afișează postările cu eticheta Decebal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Decebal. Afișați toate postările

duminică, 25 august 2019

SARMIZEGETUSA REGIA




Noi, românii, avem motive îndreptățite de mândrie atunci când îi evocăm pe strămoșii noștri, viteazul rege dac Decebal și înțeleptul împărat roman Traian. Chiar dacă „cununia” a avut loc cu vărsare de sânge de ambele părți, „copilul” nou născut - statul și poporul român - a cumulat toate calitățile și virtuțile celor două entități.

Oricum, după plecarea romanilor, în urmă a rămas un nou stat, unul mult mai puternic și mai bine organizat și un popor vorbitor al unei noi limbi, una născută din simbioza limbilor-mamă.
Hartă copiată din pliantul CETĂȚI ȘI AȘEZĂRI DACICE DIN MUNȚII ORĂȘTIEI
al Centrului Local de Informare Turistică Costești
Împăratul Traian - municipiul Deva

Patru războaie de cucerire au purtat romanii împotriva dacilor. Primul război a fost pornit de împăratul Domitianus în anul 87 p.Cr., război care i-a permis lui Diurpaneus, conducătorul pus în fruntea armatei de către regele dac Duras, să repurteze o glorioasă victorie, conducătorul romanilor, generalul Fuscus, pierzându-și viața în luptă. După acest eveniment, Diurpaneus și-a căpătat renumele de Decebal (Onoratul viteaz).



Următoarele două războaie nu s-au mai bucurat de același final fericit pentru daci dar, aceștia, buni diplomați, au încheiat, de fiecare dată, o pace avantajoasă. 

Lupta finală s-a dat în anii 105-106, Decebal pierzându-și regatul și viața, capitala Sarmizegetusa Regia fiind distrusă, iar Dacia devenind provincie romană.

De aici am achiziționat biletele de intrare. Căsuțele, aveam să constat ulterior, sunt construite după modelul circular al locuințelor dacilor. Prețul de intrare pentru adulți: 10 lei. Pentru copii, elevi și studenți: 5 lei.

Organizarea Sarmizegetusa Regia

Pentru mine, călătoria la Sarmizegetusa Regia a fost dorită și efectuată nu doar în interes turistic, ci și inițiatic, Zamolxe, zeul suprem al dacilor, învăluindu-se de-a lungul timpului, pentru mine, într-o aură misterioasă ce se dorea descifrată. Sau, mă rog... 
După cum se vede în schemă, cetatea și zona sacră se aflau în zona cea mai înaltă (1000 m.), între Cartierul civil de vest și Cartierul civil de est.
Sarmisegetusa Regia - schemă organizare




Schema alăturată pune în evidență așezările civile, terasele, sanctuarele religioase și turnurile de observație.
Drumul pietruit ce cobora spre zona sacră








Este impresionant acest drum lat de 4 metri și vechi de aproximativ 2000 de ani. Încerc să-mi închipui procesiunile religioase coborând spre zona sacră în vederea evocării marilor zeități.
Zona sacră

Pentru imaginea de sus: În plan îndepărtat: sanctuarul mare rotund (29,40 m. diametru). În dreapta sanctuarului mare rotund: altarul de andezit (10 raze, 6,98 m. diametru, 30 cm. grosime). În plan apropiat, dreapta: sanctuarul mare nou (rectangular). În plan apropiat, stânga: sanctuar rectangular. În stânga extrem: sanctuarul mic rotund. Toate acestea și distribuția lor una față de cealaltă se pot observa și în fotografia alăturată.

Privind schema din dreapta și „îmbrăcând” elementele din imaginile de mai sus, putem să ne dăm seama de cum apărea arhitectura marelui templu în care se rugau strămoșii noștri. Sunt recunoscător acestor scheme afișate lângă fiecare element al sitului, deoarece mi-au permis să intuiesc felul în care arătau cetatea, zona sacră, construcțiile aferente și să înțeleg (în parte) organizarea strămoșilor noștri în comunitate.
Sanctuarul mare vechi - Templul de calcar
Într-o oarecare opoziție față de elementele prezentate mai sus - despărțite de un canal - se găsesc ruinele Templului de calcar, cel mai vechi templu de la Sarmizegetusa Regia.
În interiorul sitului au fost descoperite mai multe „ținte de fier frumos ornamentate, precum și un medalion din lut ars, depus ca ofrandă pentru divinitatea căreia îi era dedicat templul” (vezi descrierea de pe placa de prezentare).

Situl de prezentare al zonei sacre poate fi vizionat urmărind scurta înregistrare video de mai sus.





Turiști în zona Cartierului civil de vest coborând spre zona sacră.

Pe bancă, și așteptându-mă răbdător, colegul și prietenul meu, Emil, cel care mi-a facilitat realizarea acestei călătorii.

Imagini din Cartierul civil de vest, imagini ce le includ și la capitolul „Frumusețile naturii”.






Drumul pietruit ce urcă spre cetate, văzut de sus.










Frumusețile naturii.






Se vede zona de parcare, locul din care începe urcușul spre cetate
Acum, după ce am terminat această scurtă și neprețioasă prezentare, îmi dau seama (ca de obicei) că am trecut pe lângă multe elemente pe care, în dorința de a ajunge mai repede în punctul de maxim interes, nu le-am văzut. Mă cert singur și-mi promit ca, pe viitor, să fiu mai atent.

Pe curând, prieteni!

duminică, 6 ianuarie 2019

CLISURA DUNĂRII

Decebal, regele dacilor
Cred că nu greșesc atunci când afirm că, basorelieful reprezentând chipul regelui dac Decebal, sculptat în stâncă, pe malul Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, reprezintă principala atracție turistică a zonei. Și aceasta, nu pentru că frumusețile naturale pe care fluviul Dunărea ni le oferă în zona „Cazanelor” și-ar fi pierdut din farmec, ci pentru că basorelieful cu pricina a devenit un reper la fel de atractiv și care mai prezintă avantajul că este ușor accesibil, pe șosea, cu autoturismul. În orice caz, de când s-au încheiat lucrările la monument, turismul a explodat în zonă.

După Eșelnița. Înainte de Cazanele Dunării.
Lucrarea, realizată la inițiativa omului de afaceri și istoricului Iosif Constantin Drăgan, impresionează atât prin subiectul ales - Decebal, regele dac - cât și prin monumentalitatea ei: înălțime: 55 m.; lățime: 23 m.; lungimea ochilor: 4,3m.; lungimea nasului: 7m.; lățimea nasului: 4m. La realizarea monumentului a lucrat, în condiții extrem de grele, o echipă formată din 12 sculptori-alpiniști, coordonată de sculptorul Florin Cotarcea.
Nici poziționarea lucrării nu a fost lăsată la voia întâmplării, ea fiind ridicată chiar în fața unui alt reper istoric, Tabula Traiana, ridicată din ordinul împăratului roman Traian, pentru a marca victoria asupra regatului dac în urma războului din anii 105-106 și aflată pe malul sârbesc.

Părăsind Orșova și, pentru o porțiune mică, și malul Dunării, drumul șerpuiește, provocator, prin zone de o frumusețe greu de egalat și care alternează cu așezări omenești. Până la Eșelnița, acolo unde șoseaua se îngemănează din nou cu cursul bătrânului fluviu. Trec cu vederea calitatea asfaltului.

M-am îmbarcat





În zonă, după ce te-ai săturat să admiri (de aproape) lucrarea monumentală reprezentându-l pe Decebal, ești tentat atât de tonetele cu suveniruri, cât și de „comandanții” care te invită pe navele lor pentru a-ți arăta frumusețile naturale ale Dunării în zona Cazanelor. Plimbarea durează aproximativ o oră și tariful este decent: 25-30 lei/pers.

Podul Mraconia traversează golful cu același nume









Podului Mraconia, care traversează golful cu același nume, i se atrebuie, uneori, numele marelui rege dac, Decebal, al cărui chip domină zona și atrage ca un magnet.

Imediat ce s-a desprins de chei, comandantul manevrează în așa fel ambarcațiunea, încât să permită turiștilor să admire de la distanță podul.
Colaj: Mănăstirea Mraconia










La puțină vreme, pe dreapta, pe un colț de stâncă înfipt îndrăzneț în apele parcă fierbânde ale Dunării, se zărește „Mănăstirea Mraconia”.

Am folosit ghilimele deoarece, pentru actuala construcție, termenul este, oarecum, impropriu. Mănăstirea Mraconia (cea originală) avea o cu totul altă poziționare, undeva pe valea Mrăcuniei și a fost distrusă în timpul războiului ruso-austro-turc (1787-1792).

Actuala construcție a fost ridicată în anul 1993 pe locul unde, cândva, a fost un punct de observație și dirijare a vaselor. 












Pe malul sârbesc, unul din multele tuneluri care perforează muntele. Locurile sunt foarte frumoase - știu, pentru că am trversat de mai multe ori zona, în excursiile făcute prin fostul spațiu yugoslav.

Mirifica Dunăre în zona Cazanelor Mici

Dubova

Cazanele Mari
Ni se arată intrarea în Peștera Ponicova
La întoarcere, am bifat încă două repere spectaculoase: Peștera Ponicova și Grota Veterani.

Accesul în Peștera Ponicova, cea mai mare peșteră din Defileul Dunării, se poate face atât de pe uscat, cât și de pe Dunăre, cu barca. Noi ne aflam în acest al doilea caz. Doar ne-am apropiat de intrare, vizita peșterii nefiind cuprinsă în programul excursiei.

Câteva din informațiile primite de la ghid: galeriile străbat masivul muntos Ciucaru Mare și se întind pe o lungime de 1660 m., cu ieșire în Dunăre.

În înregistrarea care urmează, chiar pe la început, se poate vedea intrarea în Peștera Ponicova. Apoi, comandantul și-a continuat drumul în aval, spre Grota Veterani.

Ce să spun: locul este superb! Combinația apă-munți din zona Cazanelor, vizionată din imediata apropiere a suprafeței apei, naște în ființa turistului simțiri greu de egalat și de... descris. Afirmația este cât se poate de onestă - credeți-mă: fac eforturi să găsesc cele mai potrivite formulări pentru a descrie frumusețile zonei.
Sus: scurtă descriere și istoric a Peșterii Veterani.
Jos: intrarea în peșteră




Am urmat cursul Dunării în aval și, nu după numai vreo 500 de metri, am ajuns la Grota Veterani.

Este considerată o peșteră de mici dimensiuni (lungime = 87m.), dar poziția ei strategică (acces doar de pe apă) și mărimea camerei principale au reprezentat caracteristicile care au făcut-o râvnită de toți cei care doreau să supravegheze zona.

Interior Grota Veterani
De-a lungul istoriei ei milenare (aprox. 4000 de ani), peștera a cunoscut mai multe utilități: dacă dacii au considerat-o ca fiind sanctuarul zeului Zamolxe, în alte vremuri fiind un simplu sălaș pentru animale, turcii și austriecii și-au disputat-o ca fortificație militară.










De altfel, numele îi provine de la generalul austriac de origine italiană Friedrich von Veterani, cel din ordinul căruia s-a dispus fortificarea peșterii în vederea rezistenței în fața atacurilor otomane.

La intrare a fost amenajat un mic ponton, prevăzut cu o scară destul de abruptă și care, cu un mic efort, poate fi folosită de majoritatea tutriștilor.

În partea superioară în peșteră este prevăzută o fereastră săpată în munte și care a fost folosită atât ca punct de observare, cât și ca loc de tragere - trupele austriece și-au fixat aici o mitralieră în timpul luptelor cu otomanii.
Înregistrarea de mai sus surprinde manevrele comandantului pentru tragerea la ponton, în vederea vizitării (cu ghid) Grotei Veterani.






Gata, comandantul a primit ordin să se retragă la bază. Pe chipurile turiștilor se pot descifra sentimente diferite. Și totuși, parcă ar mai trebui ceva...


Da, parca n-am vrea să se mai termine voiajul. Nu-i nimic, peste câteva zile avem programată o nouă aventură la bordul ambarcațiunii prietenului nostru Andi Oancea. Și tot pe Dunăre.

Regele Decebal, sever, ne face părtași la durerea sa: „Voi chiar ați crezut că ne-au învins romanii?!”

Nici soția nu este mai îngăduitoare: „Dragă, eu vreau să revenim cât mai curând aici!”