Se afișează postările cu eticheta Ottawa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ottawa. Afișați toate postările

luni, 26 februarie 2018

ITINERARII CANADIENE 9 - OTTAWA-MONUMENTUL RĂZBOIULUI NAȚIONAL







După vizita la Muzeul Canadian al Războiului, fiica mea a ținut să-mi mai prezinte un reper istoric (și turistic) al capitalei canadiene, Ottawa: Monumentul Războiului Național.












Situat în zona centrală a orașului, în imediata apropiere a Palatului Parlamentului și a Canalului Rideau, Monumentul Războiului Național reprezintă încă o dovadă a cinstirii eroilor neamului de către canadieni.
Este un monument frumos, dar sobru și invită la liniște și respect. Turiștii se apropiau tăcuți și păstrau, fiecare în felul său, un moment de reculegere. Sobrietatea era amplificată și de garda formată din doi militari. Am avut șansa să să fiu martorul unui mic exercițiu al celor doi, exercițiu al cărui final l-am surprins în mica înregistrare video ce v-am prezentat mai sus. La o mică distanță de monument, câțiva militari supravegheau zona. Pe unul dintre ei îl puteți vedea în înregistrarea video.

Nu vreau să adaug comentarii. Nu sunt suficient de documentat și, probabil, nu aș fi credibil. Când este vorba despre istoria unui alt popor, trebuie să aparții poporului pentru a te simți autorizat să o comentezi.

Pentru data viitoare, vă pregătesc o vizită la Muzeul de Arte Frumoase din Montréal. Vă aștept.
Interior din Muzeul de Arte Frumoase din Montréal


.

miercuri, 14 februarie 2018

ITINERARII CANADIENE 8 - OTTAWA-MUZEUL CANADIAN AL RĂZBOIULUI





Canada este un stat relativ tânăr: anul trecut s-au sărbătorit 150 de ani de la înființarea confederației canadiene.
Aceasta nu înseamnă însă că teritoriile canadiene au fost ale nimănui înainte vreme și că toți cei care au poftit, au venit și s-au stabilit aici, pur și simplu.
Nu, chiar dacă statul canadian a împlinit doar 150 de ani de existență, istoria poporului său este una mult mai veche și complexă, dominată de luptele pentru teritorii ale popoarelor băștinașe din America de Nord, dar și ale acestora cu coloniștii francezi sau englezi. Practic, în urma acestor conflicte, s-au format cele două mari state: Statele Unite ale Americii și Canada.


Revin la temă: unul dintre meritele pe care le-am recunoscut acestui Muzeu Canadian al Războiului, este faptul că ia în considerare și istoria străveche a teritoriilor pe care s-a format statul canadian.

Foaierul muzeului


Ca să intru în problemă, după ce pătrunzi în impunătorul foaier al muzeului și faci, nerăbdător și curios, un tur al teatrului, magazinului de suveniruri, cafenelei și ale expozițiilor speciale, prin dreapta, intri în prima dintre cele patru galerii principale: cea dedicată popoarelor băștinașe și ale războaielor purtate de acestea cu colonizatorii francezi și englezi.
Celelalte galerii sunt: 2-Războiul Sud-African și Primul Război Mondial; 3-Al Doilea Război Mondial; 4-perioada Războiului Rece, până în zilele noastre. Remarcabile sunt și galeria „LeBreton” și „Sala Regenerării” despre care voi vorbi mai târziu.





Colaj: armele folosite de populațiile aborigene


GALERIA 1: primele războaie de pe teritoriul canadian




Timp de milenii teritoriul canadian a fost locuit de populații aborigene între care s-au stabilit relații sociale, comerciale și spirituale. Bineînțeles, nu întotdeauna armonia a primat. În lupta pentru existență...

Marea Pace de la 1701












Teritoriile nord-americane au fost râvnite, în egală măsură, de toate marile puteri ale vremii, de coloniștii francezi și englezi, în mod special.
Din tabloul din stânga reiese că, în anul 1701, între Confederația irocheză și alianța Primelor Popoare (aborigenii), pe de o parte, și francezi, pe de altă parte, a intervenit o benefică pace ce a permis stabilirea calmului în zonă. De asemenea, francezii s-au putut concentra asupra eforturilor de război cu englezii ce încercau să-și extindă influența în zonă.
Războiul de 7 ani. În stânga sus, un mortier folosit de armata franceză.








Războiul de 7 ani (1756-1763). Conflictul dintre cele două imperii, francez și englez, a devenit, în scurt timp, un adevărat război mondial, deoarece au fost implicate și celelalte mari puteri ale vremii: Prusia, Austria,  Imperiul Rus, Suedia, Spania, Regatul Portugaliei și Olanda și s-a extins atât în cele două Americi, cât și în Europa și Asia.
La sfârșitul conflictului, Regatul Marii Britanii și-a sporit puterea în detrimentul Franței. Mai mult, India a intrat sub dominația englezilor, devenind „nestemata Imperiului”.
Războiul de Independență american





Războiul de Independență a Statelor Unite ale Americii (1775-1783)


Împovărate tot mai mult de impozitele impuse de autorități, cele 13 colonii din America de Nord și-au declarat independența față de Coroana britanică.

În urma războiului purtat între Regatul Marii Britanii și revoluționarii celor treisprezece colonii britanice din America de Nord, o dată cu încheierea Tratatului de la Versaille, se recunoșteau Statele Unite ale Americii și suveranitatea lor față de Canada, vecinii de la nord de Sf. Laurențiu.





Războiul de la 1812 a fost, de fapt, un conflict militar între nou înființatele State Unite ale Americii și Imperiul Britanic ce-și impusese influența la nord de fluviu. A fost un război de expansiune din partea americanilor. În final, americanii au mai cucerit câteva teritorii, iar britanicii și-au apărat și consolidat pozițiile deținute.
Prima mitralieră din istorie







Mitraliera „Gatling”. De fapt, în stand am văzut un model îmbunătățit al acesteia, considerată a fi prima armă de acest gen cunoscută din istorie. Numele i se trage de la Richard Gatling, cel care a revoluționat tehnica (și tactica) războiului prin invenția sa.
După cum puteți citi și pe fișa exponatului, mitraliera „Gatling” mai mult făcea zgomot decât victime.

Din ce am găsit pe Google, varianta văzută de mine în muzeu este una îmbunătățită (probabil o mitralieră „Maxim”), una care recuperează energia pierdută a reculului, folosind-o pentru aruncarea tubului gol și introducerea unui cartuș nou pe țeavă.
Pentru prima dată, infernala mașinărie a fost folosită în timpul Războiului Civil din Statele Unite (1861-1865), începând din 1864; ulterior, variante îmbunătățite au fost folosite și de canadieni.
Canada's Answer - Norman Wilkinson





Galeria 2 - Primul Război Mondial




Din legenda lucrării lui Norman Wilkinson am putut înțelege că forțele canadiene, subordonate celor ale Marii Britanii, au participat cu trupe importante și însemnată tehnică militară încă din primele momente la marea conflagrație mondială.

Cu siguranță, efortul de război al Canadei, dominion englez, avea să fie mult mai însemnat.
Cum erau organizate tranșeele













Forțele armate canadiene s-au remarcat în ceea ce a devenit cunoscut în istoria primei conflagrații mondiale ca fiind Bătălia de la Vimy.
Vehicul blindat folosit de armata canadiană în timpul Primului Război Mondial

Pentru canadieni, reperul Vimy este important nu doar pentru victoria în sine - mai mult, ea reprezintă momentul în care Canada începe să iasă din umbra Marii Britanii și să dovedească capabilități demne de luat în seamă. Acesta este motivul principal pentru care statul canadian acordă o importanță deosebită „momentului Vimy.

Pierderile în vieți omenești au fost mari de ambele părți.












Practic, acest vehicul blindat este format din montarea pe o mașină descoperită a unei mitraliere și protejarea ei cu ajutorul unor plăci din oțel. Vehiculul era deservit de doi militari, un trăgător în partea din față și unul în spate. Pe blindajul vehiculului se pot observa urme de proiectile.
După cum scrie și pe legenda exponatului, acest model a fost puțin folosit de canadieni în timpul războiului. După umila mea părere, cei doi militari erau mult prea expuși: atât din lateral cât și atacurilor aeriene.







Galeria 3 - Al Doilea Război Mondial

Când am ajuns în fața acestui exponat, vă mărturisesc, m-au luat fiorii. Și am trecut mai departe. Dar, în fața fiecărei vitrine ce a urmat, nu reușeam să rețin nimic deoarece gândul îmi zbura înapoi: În definitiv, acest personaj sumbru este responsabil de tot ce a urmat, de tot prăpădul făcut în lume, de toate viețile curmate zadarnic, de crime, violuri și torturi! - mi-am spus în sinea mea. Și m-am întors. Nu puteam vorbi (nici măcar la modul sumar) despre acest război teribil, dacă nu-l aminteam pe cel ce se face vinovat de declanșarea lui, de cel ce se face vinovat de Holocaust, principalul criminal de război. Și încă ceva: suntem cu toții datori să știm adevărul, să-l știm și să nu uităm, pentru a nu permite repetarea unor astfel de tragedii mondiale. Să fim permanent vigilenți!
Din câte am citit pe Google, acest model de Mercedes-Benz, comandă specială, a fost executat în anul 1939, în doar patru exemplare. Nu sunt sigur dacă toate pentru același proprietar. În orice caz, pentru exemplarul ce poate fi văzut în Muzeul Canadian al Războiului, povestea o aflăm din legenda atașată.
De curând, din media, am aflat că, pe data de 17 ianuarie 2018, în Arizona, a fost scos la licitație un autovehicul similar ce i-ar fi aparținut aceluiași personaj. Întrucât are o altă poveste... am tras concluzia că, probabil, toate cele patru exemplare au avut același beneficiar.
Uniforme militare
Militar japonez















Canada a avut un rol determinant în protejarea rutelor maritime de aprovizionare din Atlanticul de nord și a asigurat un mare volum de transport prin intermediul navelor sale de marfă (peste 25000 de traversări ale Atlanticului-vezi aici).
Participarea femeilor canadiene la război

De asemenea, Canada a fost nevoită să facă față și eforturilor de război din Pacific, împotriva imperialiștilor japonezi.






Datorită faptului că forțele armate aveau un efectiv scăzut, femeile canadiene au participat activ la efortul de război. În anul 1941 s-a înființat Serviciul Feminin al Armatei Canadiene, cu cele trei ramuri ale forțelor armate auxiliare feminine: Forțele Regale Aeriene Canadiene (Divizia de femei), Corpul Feminin de Armată Canadiană și Serviciul Regal Naval Feminin.
”Terorarea vine de jos”








„Teroarea vine de jos”. Adică... de la antiaeriană.

În ultimii ani de viață, atunci când îl evocam pe tata, mama obișnuia să-mi amintească, cu un amestec de mândrie și compasiune în glas: Măi, îți dai tu seama prin ce-a trecut tac'tu atunci când de jos trăgeau tunurile în el? Când explodau de jur-împrejur proiectilele? Iar el trebuia să treacă prin acel baraj?

Toată viața am fost mândru de faptele de vitejie săvârșite de  tatăl meu, pilot de bombardier în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale dar, mărturisesc, niciodată nu am conștientizat pericolele prin care a trecut, niciodată nu m-am minunat că m-am născut, că am avut un tată prezent permanent să-mi vegheze creșterea și evoluția. Pentru mine, din fericire, totul s-a petrecut într-o normalitate firească: trebuia să am mamă și tată, îi aveam și eram fericit.

Abia acum, când lucrez la această postare și aleg, din mulțimea de fotografii făcute, pe cele care îmi par cele mai reprezentative, îmi dau seama de cât de norocos am fost să am tată. Da, tatăl meu s-a întors întreg de pe front și și-a continuat viața. A fost unul dintre cazurile fericite. Nu la fel s-a-ntâmplat cu căpitanul de aviație George Chequer, evocat pe panoul de mai sus. Părinții lui au plâns; nici nu vreau să-mi închipui durerea sfâșietoare ce i-a încercat atunci când, la ușă, un soldat le-a înmânat, într-un mod solemn, un plic.

Avion folosit de forțele armate canadiene în timpul
celui de-al Doilea Război Mondial
Tancul „Sherman” folosit de aliați la debarcarea din Normandia
Puterea de foc canadiană










Puterea de foc germană 
Galeria 4 - Perioada Războiului Rece și până în zilele noastre

Pentru informații detaliate (și competente) despre Războiul Rece vă puteți satisface curiozitatea dând clic pe link. Întrucât este vorba de istoria recentă, trăită de mulți dintre noi, chiar merită să aflați mai multe despre această perioadă sumbră, dominată de orgolii și ambiții ținute mai mult sau mai puțin în frâu de către cele două mari puteri: S.U.A. și U.R.S.S. Practic, lumea a fost polarizată în două mari tabere. Din păcate, noi... nu am nimerit unde ne-am fi dorit! 
În colaje v-am prezentat câteva dintre dotările militare ale N.A.T.O. utilizate în perioada Războiului Rece.






Tancul Leopard C2
Galeria LeBreton

Mărturisesc: partea aceasta mi s-a părut a fi cea mai spectaculoasă. De ce? Pentru că, efectiv, m-am plimbat printre tot felul de exponate reale, nu de carton: motociclete și mașini militare, tunuri, mortiere și tancuri, avioane. Multe purtând urme (evidente) ale războiului pe ele. Mijloace militare atât ale forțelor aliate, cât și ale inamicilor. De cele mai multe ori, exponatele erau atât de apropiate, încât am putut pune mâna pe ele. Nimeni nu-mi interzicea nimic și-atunci... de ce să nu le simt la modul concret? Istoria era în fața mea iar eu mă plimbam prin istorie încercând să simt durerile, suferințele, frustrările și speranțele prin care au trecut popoarele implicate atât de dureros într-un conflict ce nu a fost al lor, dar care a fost generat de dorința de expansiune a unor dezaxați ajunși la o putere efemeră.
Galeria LeBreton văzută de sus
Tancurile din Galeria LeBreton. Vedere de sus.
Interceptorul CF-101F Voodoo
Motocicletele canadiene...
... și cele germane
Tancul german Panzer IIC
Tancul german Jagdpanzer IV
Tancul german Panzer V Panther
Tancul sovietic T-34/85
Tancul sovietic Valentina, de concepție britanică și
fabricat în Canad
Tancul de asalt canadian Churchill

Sala Regenerării



În sala Regenerării sunt expuse duplicatele din ipsos ale lucrării sculptorului Walter Allward concepute pentru Memorialul Vimy de la Vimy, Franța.

Sala a fost concepută ca un liant între trecutul militar și prezentul politic, între ororile războiului și speranța de viață.




Am părăsit incinta muzeului după câteva ore, profund marcat de ceea ce văzusem. Pentru mine, un om născut în anul 1954, războiul este perceput printr-o lecție de istorie, o poveste citită în copilărie, un film artistic sau un serial documentar. Acum însă, am văzut cu ochii mei mijloacele de luptă, le-am pipăit, am citit despre faptele de eroism ale doar câtorva din milioanele de eroi anonimi.

După ce am părăsit muzeul, mi-am dat seama că mi-aș mai dori două lucruri:

  1. să-l mai vizitez o dată pentru a vedea, auzi și înțelege și mai bine istoria omenirii;
  2. să înceteze pentru totdeauna toate conflictele militare, de peste tot. 
Credeți că-mi doresc prea mult?

marți, 21 noiembrie 2017

ITINERARII CANADIENE 7 - OTTAWA: PARLAMENTUL și CANALUL RIDEAU

Niagara, Niagara Falls, ca să țin pasul cu tineretul cosmopolit, ne-a impresionat. Prin frumusețe, prin grandoare, prin muzicalitatea căderii apelor, prin poezia locului. Da, poezie, multă poezie.

Vă propun un exercițiu de imaginație: priviți din nou fotografiile ce v-am prezentat în postarea trecută și închipuiți-vă că au dispărut toți turiștii, toate magazinele, hotelurile, restaurantele și cazinourile. Adio șosele și  autoturisme și pas muzicii și oricărui alt zgomot produs de oameni sau de tehnica modernă. Doar apele cascadei prăvălindu-se în hău, cu pescărușii în zbor planat răcorindu-se printre stropii lansați spre înalturi. Și chemările lor specifice. A invitație la masă. A tihnă. A iubire. A liniște. A pace. Ce-ați spune și de un minunat curcubeu? Sunt condiții. Dacă adăugați și ceva vegetație neatinsă de mâna omului...

Cu o astfel de stare de spirit am părăsit Niagara Falls. Îmi dădea și mâna: eram doar pasager în autoturism, un pasager ce proba sentimente variate: de bucurie, de împlinire, de satisfacție, poate chiar de... fericire?!
Lumea îndreptându-se seara spre Parlament pentru spectacolul de sunet și lumină proiectat pe frumoasa clădire
Mădălina mai are de dat un telefon
Ne îndreptam spre Ottawa, orașul de reședință a Mădălinei sau, mai bine spus, spre Gatineau, localitate situată de cealaltă parte a râului Ottawa și care desăvârșește zona metropolitană a capitalei statului canadian. - Chiriile sunt mai mici la Gatineau decât la Ottawa, tati și, chiar dacă distanțele sunt ceva mai mari, cu mașina te descurci, fără probleme! – îmi explicase fiică-mea cu ceva vreme în urmă.
A început spectacolul de sunet și lumină: Canada -150 de ani










- În seara asta nu mai avem timp, dar mâine vă duc la Parlament să vedeți și voi spectacolul de sunet și lumină – ne-a lămurit fata asupra programului ce ne pregătise pentru următoarele ore.
- Sună interesant, propunerea ta, Mădălina.
- E puțin spus, interesant, tati – mă tachină fata.
Am tăcut. Ce era să fac, eram la mâna ei și, știți ceva? Îmi făcea plăcere aceasta! 

Când am ajuns noi, platoul din fața Parlamentului era în mare parte ocupat de o mulțime pașnică de oameni, turiști sau rezidenți canadieni. Care așezați pe păturile aduse de acasă, care direct pe iarba tunsă scurt.

Canadienii au aniversat anul acesta (2017) 150 de ani de la înființarea Confederației și, toată vara, de la ora 10 seara, clădirea Parlamentului se transforma într-un uriaș ecran pe care se derulau secvențe din istoria Canadei, o adevărată lecție de istorie și patriotism local.

Canada este o ţară puternică, nu în ciuda diversităţii, ci datorită ei. Fără să aspirăm să fim un amestec eterogen, ştim că forţa şi determinarea se regăsesc în diversitatea canadiană. Pământul nostru este deopotrivă al nativilor cât şi al celor nou veniţi. Iar mândria noastră supremă este că puteţi veni de oriunde din lume, să construiţi aici o viaţă bună şi să fiţi parte din comunitatea noastră, a declarat premierul canadian Justin Trudeau.
Am fost profund impresionat. De ce? Pentru că, fără să-mi dau seama, pentru aproape o oră m-am identificat cu cetățenii canadieni, am vibrat o dată cu ei și mi-am redescoperit patriotismul. Care patriotism? De român, bineînțeles! De româno-canadian, în acea seară. De CETĂȚEAN UNIVERSAL dintotdeauna! 
La finalul spectacolului, când s-a cântat imnul Canadei, toată lumea s-a ridicat în picioare. Și eu, fără niciun fel de reținere. De asta afirm că sunt/suntem CETĂȚEAN/NI UNIVERSAL/I!
Clădirea Parlamentului, ziua. 
Clădirea Parlamentului. Dreapta jos: Turnul Păcii.
A doua zi am revenit pe Colina Parlamentului – ne impresionase atât de mult frumusețea locului și a clădirii, că era musai să revenim pe ziuă. Mădălina chiar sunase să ne înscrie pentru un tur gratuit și însoțiți de un ghid, dar... am avut ghinion: deoarece vizita noastră s-a-ntâmplat să fie într-o zi de sâmbătă, era atât de multă lume, că nu se mai eliberau permise de „Vizitator”. Mare păcat, deoarece, după ce am ajuns acasă și m-am mai consultat cu prietenul „Google”, mi-am dat seama ce frumuseți pierdusem. Nu-i nimic, n-au intrat zilele în sac!

Corpul central al Parlamentului – Turnul Păcii – are o înălțime de 92,2 m. și adăpostește 53 de clopote, din care, cel mai greu, cântărește peste 10 tone.
Sir John A. Macdonald




Dând ocol clădirii, am avut parte de două întâlniri de grad „0”. Prima personalitate ce m-a onorat cu nobila-i atenție a fost Sir John A. Macdonald, unul dintre fondatorii Confederației și primul Prim Ministru al Canadei (1867-1873 și 1878-1881).  
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii


Și-apoi, n-o să vă vină să credeți, am dat nas în nas cu Însăși Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii! 
Am înțepenit. Majestatea Sa m-a privit sever, „ecvestru” și, de la înălțimea regalității, m-a apostrofat: - Ce cauți dumneata, tinere, în regatul meu? 
I-auzi: „tinere”! E-adevărat că sunt mult mai tânăr decât Majestatea Sa, dar... mi-am înghițit cuvintele. Și bine am făcut, căci i-a înflorit un zâmbet pe chip când o fetiță s-a apropiat sfioasă de soclu-i regal. 
Multă lume își făcea de lucru pe lângă Parlament. Nu departe de regină – câtă îndrăzneală, cât curaj! – două doamne demonstrau pentru drepturile femeilor:
„18 octombrie 1929. Femeile sunt oameni”. 
Veneau tocmai din vremea marii crize economice a anilor 1929-1933. Le remarcasem în același loc de cu o seară înainte! După cum observați au început să apară și susținătorii.



Am primit și-o invitație la cafea, dar... n-am mai găsit loc la masă. Oricum, am apreciat gentilețea simpaticelor bunicuțe.
Remarcați insula de verdeață din fața Parlamentului




Suntem din nou în fața clădirii. Abia acum mi-am dat seama de cât de întinsă este oaza de verdeață ce te întâmpină la sosirea la Parlament. Mulți se plimbau în voie, alții se bucurau de razele soarelui întinși pe covorul verde. Nu tu garduri înalte cât casa, nu tu paznici... Ce vedeți în colajul alăturat reprezintă doar partea din stânga, stând cu spatele la impozanta clădire. O suprafață identică se găsește și în partea dreaptă a aleei centrale.


Pe aleea principală, în dreptul Turnului Păcii, la intrare, a fost amplasată Flacăra centenară, inaugurată la 1 ianuarie 1967, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la întemeierea Confederației canadiene.
În vecinătate și-a făcut apariția  și „CANADA 150”, loc numai bun de cățărat și demn de imortalizat pe camerele foto. 

- Plecăm, tati?
- Plecăm, Mădălina.
- Ai terminat cu pozele?
- Deocamdată...
- Să știi că ne-ai rămas dator cu un hot-dog!
- Cu un hot-dog?! De unde ai mai scos-o și pe asta?
- Las', c-o să vezi tu. Să trecem doar strada.
Terry Fox


N-o să ghiciți cu cine m-am mai întâlnit: cu celebrul atlet canadian Terry Fox!
Recunosc, nu mai știam exact de ce a intrat în istorie sportivul și am apelat (din nou) la prietenul Google. 
Terry Fox (1958-1981), după ce i-a fost amputat un picior, s-a angajat într-un cros solidar traversând Canada de la est la vest, pentru a susține cauza bolnavilor de cancer. 


Observați toneta stradală cu Hot-Dog!
Cu siguranță, proiectele atletului au fost continuate de alți inimoși chiar și după  plecarea sportivului într-o lume mai bună, iar eu, trăitorul acestor vremi, a trebuit să mai fac vreo zece pași până la toneta cu hot-dog. Fetele dăduseră comanda, iar eu... eu am scos banii (cred c-am plătit 15 CAD). Nu știu dacă am mai mâncat vreodată așa ceva. A fost atât de bun, atât de gustos cu toate sosurile alea ce dădeau pe-afară! Mi-am lins degetele fără nicio rușine.

- Doar atât pe ziua de azi, Mădălina? – am întrebat-o, amuzat și cu gura plină, pe fiica mea.
- Ai răbdare, tati, după ce o să vizităm și Canalul Rideau, v-am pregătit o surpriză culinară. 
- Ce surpriză, ce surpriză? – nu-mi dădea pace curiozitatea.
- Păi ce surpriză ar mai fi aia dacă ți-aș spune despre ce este vorba? Ai răbdare și... mai bine concentrează-te pe noul obiectiv turistic! Vei fi încântat!
Am tăcut și mi-am făcut de lucru cu aparatul de fotografiat. Trebuia să-i dau dreptate. Dar... despre ce surpriză culinară o fi vorba?
Înainte de a coborî spre canal, am trecut pe lângă o serie de personalități pe care, trebuie să recunosc, le-am ignorat. Ochii îmi erau ațintiți spre statuia domnului Pierre Le Moyne d'Iberville (1661-1706), un personaj cel puțin interesant, navigator, comerciant, corsar și explorator francez în epoca colonizării franceze a Americilor. Este recunoscut în special pentru meritele militare, el repurtând numeroase victorii contra trupelor engleze.
Ecluze pe Canalul Rideau, la Ottawa
Canalul Rideau, inaugurat în 1832, are o lungime de 202 km. și unește râul Ottawa de lacul Ontario și fluviul Sf. Laurențiu în dreptul orașului Kingstone, Ontario. Imperativitatea construirii lui a fost determinată de considerente strategice, pentru a asigura deplasarea trupelor și a furniturilor militare, în caz de conflict armat cu vecinii americani de la sud.  
Ecluze pe Canalul Rideau. Ambarcațiuni în așteptarea manevrelor.
Pe întreg parcursul canalului, acesta a fost prevăzut cu un sistem complex de ecluze ce permit trecerea ambarcațiunilor dintr-un loc în altul. În dreptul capitalei canadiene a fost construit un grup de opt ecluze ce facilitează ambarcațiunilor depășirea unei diferențe de nivel de 24 m. Și în ziua de azi, ecluzele sunt manevrate manual, la fel ca la inaugurare. De altfel, am avut șansa de a fi martor al eforturilor muncitorilor ce asigurau manevrarea ecluzelor. 
Stânga-jos: ambarcațiunea cu care am traversat canalul.
În stânga fotografiei se poate observa podul Alexandra pe care-l vom lua,
în curând, la picior.

Sistemul de ecluze este destinat exclusiv navelor mici, de plăcere, iar traversarea durează aproximativ o oră și jumătate. 

Pe canal pot fi văzute tot felul de ambarcațiuni particulare, mai mari sau mai mici, unele dintre ele asigurând croaziere de-a lungul canalului, altele doar o simplă traversare (ca în cazul nostru - 8 CAD/pers.).  
Podul Alexandra






Podul Alexandra, cunoscut și ca „Interprovincial Bridge”, conectează cele două orașe, Ottawa și Gatineau și este destinat atât autovehiculelor, cât și pietonilor. În imaginea din dreapta-jos, am fotografiat o lucrare artistică ce ne face cunoscute  principalele repere turistice din zonă.
The Royal Alexandra Interprovincial Bridge
Sistemul de ecluze văzut de pe podul Alexandra




Cu o lungime de 563,27 m. și o lățime de 18,89 m., podul traversează râul Ottawa prin partea de est a Colinei Parlamentului. Este folosit nu numai de pietoni, ci și de bicicliști și rolleri.
Samuel de Champlain
Încă de pe pod am remarcat o frumoasă, impozantă și inspirat plasată statuie a unui fel de muschetar. Am crezut că este vorba despre Maisonneuve, eroul francez fondator al orașului Ville Marie (Montréalîn Noua Franță. Când am consultat mai în amănunt sursele binecunoscute, am aflat că era vorba despre Samuel de Champlain, un alt francez, geograf, explorator și cartograf, întemeietorul orașului Quebec și primul Guvernator General al Canadei, numit de către regele Ludovic al XIII-lea al Franței.
În drum spre mult râvnita limonadă
Gata cu plimbarea, e vremea ca fiica mea să se țină de cuvânt și să devoaleze surpriza:
- Deci, unde ne duci să mâncăm, Mădălina?
- Tati, până atunci... mai ai de trecut o probă!
- Ce probă, fata mea?
- Nouă, fetelor, ne este cam sete și...
- Și? – îi luai eu, nerăbdător, vorba din gură.
- Am bea o limonadă!...  
- Și eu aș bea, și mie mi-e sete, dar pe unde crezi că s-ar găsi sursa asta neprețuită de răcoritoare?
- Aproape, tati, foarte aproape, urcăm scările și, după clădirea-muzeu-restaurant ce vezi pe mâna  dreaptă, am zărit eu o vânzătoare de limonadă.  
- Hai să ne răcorim, atunci? Și... să-nțeleg că eu plătesc?
- Bineînțeles, tati – și mă căpătai cu un pupic dulce pe obraz. Vă dați seama că am început să zbor. Mai ales după ce am mai fost ușurat de vreo 18 CAD...
Propunerea a fost cât se poate de bine-venită. Într-un pahar mare de carton umplut pe jumătate cu gheață, vânzătoarea storcea câteva lămâi în fața noastră și apoi completa cu apă minerală. La cât de încinși și deshidratați eram...
Vedere spre Colina Parlamentului
La despărțire, o ultimă imagine spre Colina Parlamentului. Cu Parlamentul am început acest episod, să-l terminăm la fel. 

Episodul următor va fi dedicat tot capitalei Ottawa, dar vă voi prezenta imagini inedite din vizita la Muzeul Canadian al Războiului. Muzeul este organizat pe mai multe secțiuni, începând cu războaiele purtate de către primii exploratori cu triburile băștinașe și terminând cu intervențiile armate ale trupelor canadiene pe fronturile fierbinți ale zilelor noastre: Irak și Afganistan.

Pentru a vă trezi interesul, vă prezint tancul sovietic T-34/85, urmașul celebrului T-34 care le-a cam surclasat pe cele germane în timpul Celui de-al II-lea Război Mondial.
Tancul sovietic T-34/85