ITINERARII CANADIENE 3 - MONTRÉAL. ORATORIUL SF. IOSIF

Oratoriul Sf. Iosif. Scările de pe mijloc sunt destinate pelerinilor ce vor să urce în genunchi până la bazilică.
Sunt multe trepte, credeți-mă!

Episodul III - ORATORIUL SF. IOSIF

Canada. Montréal. Laval.

Rude, prieteni, mese întinse, mult zgomot și voie bună.

Dar… dacă voiam să ne asumăm și rolul de  turiști, nu doar de musafiri în vizită la neamuri, era musai să ne desprindem de confortul primitoarei case a cumnatei mele și s-o luăm la picior prin marea metropolă.

Cum ? 

Montréal este deservit de o rețea de trenuri subterane foarte bine pusă la punct – spun aceasta din perspectiva călătorului venit de departe și care vrea să se miște cât mai ușor și să viziteze cât mai mult.

Cu rucsacul la purtător pe Rue de Clairvaux

Stația „De la Concorde” (a doua de pe linia portocalie) era cea mai la îndemână. O plimbare de vreo două sute de metri pe „Rue de Clairvaux”, strada pe care locuiește cumnata mea, traversam pe la semafor „Avenue Ampère”, treceam pe lângă un mic complex unde pusesem ochii pe un restaurant taiwanez (cu gândul de a-l încerca) și coboram la metrou.

Primele informații (și harta rețelei de metrou) utile de la funcționarul de la ghișeu le-am aflat. Să nu vă bazați pe cunoștințele de limba franceză, oricât de buni v-ați considera, căci nu prea vă folosesc. Vorbesc quebecoșii (așa sunt numiți cei ce locuiesc în zona Quebec) o franceză... de-ți vine să plângi. Oricât ai ciuli urechile la ce-ți spune cel din fața ta, oricât ar fi de amabil și ți-ar repeta la nesfârșit o informație, nu vei reuși să înțelegi mare lucru. Am trecut pe engleza mea aproximativă și ne-am înțeles mai bine.

Rețeaua de metrou din Montréal este formată din patru linii (desenate pe hartă cu portocaliu, albastru, verde și galben), iar prețul unei călătorii cu metroul la Montréal este de 3 CAD (dolari canadieni). Dus-întors = 6 CAD/pers. Puteți încerca niște calcule, ținând cont și de cursul BNR: 1 CAD ~ 3,1 lei.

Oricât de greu ne-a fost să ne înțelegem cu noul nostru prieten, amabilul (și răbdătorul) funcționar cu mustață de la ghișeul din stația de metrou „De la Concorde”, omul a reușit să ne dea cele mai bune sfaturi pentru a ne atinge scopul turistic al zilei: urma să luăm trenul portocaliu în direcția „Côte Vertu”, schimbam la „Jean-Talon” și luam trenul albastru în direcția „Snowdon”, coborând însă cu o stație mai devreme, la „Côte des Neiges”. E foarte simplu, nu-i așa? Credeți-mă, chiar este simplu să te orientezi la metroul montrealez cu harta în mână.

Ce am remarcat acasă, studiind micuța hartă ce avea să devină de neprețuit pentru următoarele călătorii: într-o legendă alăturată, pentru fiecare stație de metrou erau indicate principalele obiective turistice. De exemplu, la stația „Viau” erau trecute: Arena Maurice-Richard, Biodomul, Insectariul, Parcul Maisonneuve, Planetariul, și Stadionul Olimpic. Ce-și poate dori mai mult (și mai clar) nou-venitul în imensa metropolă, dornic de vizite de neuitat și îngrijorat că poate rata vreun reper important?

Chemin Queen Mary

După ce am ieșit la suprafață, am luat-o la dreapta pe „Chemin de la Côte des Neiges”. Dacă vă amintiți, pe același bulevard, dar în partea opusă, se află și „Centrul Socio-Cultural” unde avusesem cu două zile în urmă întâlnirea cu scriitorii români din Montréal (vezi https://florinmesca.blogspot.com/2017/10/aslrq-9-ani.html - Jurnal literar). Bulevard larg, luminos, cu clădiri frumoase. Multe bănci, magazine de suveniruri, magazine alimentare, o piață, biserici, veverițe și restaurante, multe restaurante aparținând multitudinii de etnii ce s-au stabilit pe acele meleaguri: turci, vietnamezi, indieni, pakistanezi, japonezi, chinezi, arabi, greci...

N-am mers mult. Pe „Chemin Queen Mary” am virat la dreapta și am avut puțin până la destinație. Deja se vedea silueta impunătoare a Oratoriului Sf. Iosif. 

Colegiul Notre-Dame.
Aici a activat fratele Andrei ca portar vreme de 40 de ani.

Înainte de a traversa „Queen Mary”, chiar dacă atenția ne era captată de grandioasa bazilică, nu am putut să nu remarcăm, pe partea noastră, colegiul Notre-Dame. Clădire sobră, zugrăvită în nuanțe de gri și alb; cercetând-o, gândul m-a dus la sărmanii elevi din filmele clasice englezești, ce erau supuși unui regim spartan și... m-am cam înfiorat. Ulterior, ajuns în fața computerului și căutând pe Google, mi-am dat seama că am trecut pe lângă un liceu modern și bine clasat, în care elevii se bucură de multă libertate și sunt fericiți.

Oratoriul. Sunt multe scări de urcat până la Dumnezeu. Mi-a fost greu, dar... le-am urcat.
„Chiar le-ai urcat?! Ești sigur?!” - mă întreabă Vocea Interioară.

Oratoriu. Umblând prin DEX pentru a mă lămuri asupra termenului, am văzut că se referă la o capelă mică, la o încăpere special amenajată pentru rugăciuni într-o casă particulară. Credeți-mă, Oratoriul Sf. Iosif din Montréal nu este deloc o capelă mică! 

L'Oratoire St. Joseph. Pe fațada bazilicii, portretul fratelui Andrei.

Istoria Oratoriului se identifică cu viața spirituală a Fratelui Andrei, un călugăr primit în Congregația Sfintei Cruci din Montréal în 1870. Acesta, postat de superiorii săi încă de la început la poarta colegiului Notre-Dame, a dovedit, datorită profunzimii credinței sale, că a primit darul tămăduirii oamenilor. Veneau bolnavi din împrejurimi și-și găseau alinarea fizică și sufletească la Fratele Andrei. Acesta îi sfătuia pe toți să se roage la Sf. Iosif, soțul Fecioarei Maria, pentru vindecare. El însuși se ruga împreună cu bolnavii pentru sănătate. Îi trata pe toți cu aceeași compasiune, fără a solicita niciun fel de recompensă. 

Bunul Dumnezeu și cu Sf Iosif sunt cei ce vă pot tămădui, nu eu! Mă voi ruga la Sf. Iosif pentru voi - Fratele Andrei.

Îi trata și pe săraci, și pe bogați, și pe tineri, și pe bătrâni, în egală măsură. Veneau la Fratele Andrei bolnavi și muribunzi din ținuturi din ce în ce mai îndepărtate. Întrucât biroul său de la colegiu s-a dovedit neîncăpător, a fost amenajată o mică capelă (oratoriu) dedicată Sfântului Iosif, peste drum de colegiu, pe la 1904. Apoi, dovedindu-se și aceasta neîncăpătoare, a fost mărită pe la 1908, din nou pe la 1910... dar tot era prea puțin.

Dacă aveați nevoie de vreo dovadă c-am fost și eu pe-aici...
La intrarea în parc, statuia Sf. Iosif. De remarcat,
de asemenea, grădina. 

Arhitectura exterioară este realizată în stilul renașterii italiene. Construcția a început în anul 1924 după planurile arhitecților Dalbé Viau și Alphonse Venne.
Domul a fost acoperit cu cupru.
Interiorul a fost finalizat în anul 1966 după planurile arhitectului canadian Gérard Notebaert.

Altarul, crucifixul și cei 12 apostoli au fost realizate de către artistul francez Henri Charlier

Toată viața și-a dedicat-o Fratele Andrei ridicării acestui oratoriu grandios dedicat Sfântului Iosif, fără a-și pierde umilința și fără a-și neglija bolnavii ce i se înfățișau pentru tămăduiri fizice și sufletești.

Datorită crizei economice de la 1931, au fost nevoiți să întrerupă lucrările, cu toate că acoperișul încă nu era finalizat, riscând ca, ceea ce se ridicase până atunci, să se deterioreze sub acțiunea intemperiilor. 

Nu este opera mea, este a Sfântului Iosif - a spus fratele Andrei. Puneți una dintre statuile sale în mijlocul edificiului. Dacă el va vrea să-l acopere, vom vedea... 

Și a vrut. Două luni mai târziu, banii necesari erau strânși și au fost reluate lucrările.

Fratele Andrei a fost beatificat de către Papa Ioan Paul al II-lea la 23 mai 1982 și canonizat de către Papa Benedict al XVI-lea la 17 octombrie 2010.

Orga 

Timp de doi ani a lucrat Rudolf von Beckerath la construcția marii orgi și șapte luni pentru instalarea ei.

Înălțime: 18,28 m.

Lățime: 13,40 m.

Structură: 5811 tuburi repartizate în 78 de registre.

Altar și crucifix

Spectaculozitatea interiorului bazilicii este evidențiată printr-o iluminare bine gândită.  

Colaj ce cuprinde doar trei lucrări din „Drumul Crucii”

Roger de Villier este artistul care a sculptat „Drumul Crucii” (1955-1959).

Un alt splendid basorelief prezentându-i pe Fecioara Maria, Pruncul Iisus și Sf. Iosif

Peste tot pe unde mă învârteam eram copleșit de frumusețea operelor de artă. Mă uitam, mă minunam și fotografiam cu disperarea ca nu cumva să ratez ceva important și să regret apoi. Bineînțeles că am ratat!  

Clopotnița și pavilionul pelerinilor

Clopotnița Oratoriului este una dintre cele mai importante din America de Nord. 
Impresionează calitatea sunetelor emise de cele 56 de clopote realizate de casa Paccard et Frères, din Annecy-le-Vieux din Franța. Ele cântăresc 10900 kg. și, inițial, au fost destinate Turnului Eiffel din Paris.

Pavilionul pelerinilor, din lemn, a fost ridicat tot la inițiativa Fratelui Andrei. El a fost destinat adăpostirii biroului Fratelui Andrei, a unui magazin de obiecte de cult, a unui restaurant și a unui loc de odihnă pentru pelerini. Pavilionul și-a păstrat și astăzi destinația inițială. 

De pe terasa aflată Oratoriului se poate admira panorama metropolei. Pentru cine dorește să observe detaliile, se poate folosi de unul din aparatele special montate. Dacă-mi amintesc bine, cred că am băgat 1 CAD, poate mai puțin.

Imagine surprinsă de pe terasa Oratoriului. În față, în plan îndepărtat, se poate recunoaște Colegiul Notre-Dame.

Imagine panoramică surprinsă de pe terasa Oratoriului

Așa cum am mai specificat, Oratoriul din Montréal este considerat ca fiind a treia mare bazilică din lume, după Sf. Petru din Roma și încă una din Coasta de Fildeș.

Câteva date tehnice:
Lungimea totală: 105 m.
Înălțimea totală: 124 m.
Lățimea naosului: 37 m.
Înălțimea de la planșeu până la vârful domului interior: 60 m.
Înălțimea de la planșeu până la capătului crucii de pe domul exterior: 97 m.

După ce am ajuns acasă, mi-am dat seama că am ratat câteva repere esențiale în timpul vizitării acestui important reper al catolicismului mondial. Nu-mi rămâne decât ca, la o viitoare traversare a Atlanticului (mi-o mai face fiică-mea vreo invitație), să mai vizitez o dată Oratoriul. Vă promit că voi repara erorile din această postare. Până atunci... sper să vă mulțumiți cu modestele mele povești de-acum.