SĂRATA MONTEORU

Munții ce împrejmuiesc stațiunea Sărata Monteoru văzuți de la altitudinea la care se află Mina de petrol, unicat în Europa

Încă de anul trecut decisesem, împreună cu soția, să renunțăm la obișnuita vacanță de vară petrecută la Băile Felix în favoarea unei alte stațiuni, eventual mai apropiate. Ați intuit bine: ne-am hotărât pentru Sărata Monteoru, județul Buzău. Soția a propus-o și cam tot ea a... decis.
Vă spun sincer: am acceptat cu inima cam îndoită. Și gândurile îmi erau dintre cele mai lipsite de optimism: M-o bate soarele-n cap pe la ștrandurilea alea... ce naiba o să fac toată ziua?! Mi-am făcut griji degeaba.
Zona mi-a făcut o impresie extraordinară, încă de pe când am început să rulez pe drumul județean și am intrat prin primele sate. Multă verdeață, aer curat, gospodării frumoase, șosea bună.
Stațiunea Sărata Monteoru se întinde de-a lungul unei artere principale care, la un moment dat, se intersectează cu o alta, formând un fel de „Y” vizibil, bineînțeles, din avion. Sau elicopter, sau dronă, sau zmeu... În punctul de intersecție se află Centrul de Informare Turistică pe care, dacă veți avea noroc, îl veți găsi deschis. Eu am avut această șansă și m-am căpătat cu câteva pliante utile.

Monumentul Eroilor din Monteoru. 1916-1919.

În aceeași zonă (la intersecția celor trei artere), vă întâmpină Monumentul Eroilor din Monteoru, găzduit de o mică insulă de verdeață.

Cum vă uitați la monument, pe partea stângă, împrejmuit și ferecat, veți putea trage cu ochiul, peste gard, la ruinele casei Monteoru. În dreptul porții, biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de același boier, Grigore C. Monteoru.
Vila a fost construită în 1888, din calcar fasonat și are o suprafață de 510 mp, parter și etaj.
Este declarată monument istoric.

Bănuiesc că aceasta ar fi biserica ctitorită de boierul Monteoru, deoarece părea a fi cuprinsă în domeniul închis și... avea lacăt pe poartă. Doar că pe ea era o inscripție ce indica hramul Sfinților Petru și Pavel.
Fotografia aceasta am luat-o chiar în ziua marii sărbători a Sfinților Petru și Pavel și, după cum am mai spus, biserica era... ferecată!

Capela familiei Monteoru

Feronerie din dreptul intrării.

Biserica-capelă a fost construită pe la 1903, după planurile arhitectului Eduard Honzik și pictată de către Costin Petrescu, care a fost și pictorul Curții Regale a României. În subsol își află odihna veșnică șapte membri ai familiei Monteoru.
Este declarată monument istoric.

Feronerie

M-a impresionat feroneria capelei. Și nu numai. Am putut observa și ceea ce a mai rămas dintr-un vitraliu, parțial distrus.

Mina de Petrol

Mina de Petrol. Este cea mai veche exploatare petrolieră din județul Buzău (a doua jumătate a secolului al XIX-lea). Din păcate, nici acest reper important (din punct de vedere turistic) nu este semnalizat corespunzător. Nimic nu indică faptul că aceasta este sonda ce extrage petrolul din celebra mină. Doar însemnele O.M.V. sunt vizibile peste tot. Eu am recunoscut-o ghidându-mă după unul dintre pliantele primite de la Centrul de Informare Turistică.
Sursă importantă de îmbogățire a grecului Grigore Stavri, acesta, probabil că și îndrăgostit de zonă, și-a schimbat numele în Grigore Constantinescu-Monteoru. Se spune că, în urma vânzării Minei de Petrol, conștient de valoarea terapeutică a apelor sărate din zonă, a pus bazele stațiunii turistice și balneoclimaterice. Stațiunea ajunsese ca, la începutul secolului XX, să rivalizeze cu cele mai importante stațiuni balneare din Europa.

Chioșcul din centru.

Chiar în centrul stațiunii, în dreptul ștrandului principal (în aer liber), se află chioșcul. Cândva, aici cânta fanfara întru distracția turiștilor. Acum reprezintă un loc de repaos pentru pensionari.
Alături de chioșc este un părculeț amenajat special pentru copii.

Copii jucând fotbal.

Copiii se joacă în spatele chioșcului.
Pe partea cealaltă a străzii sunt mai multe chioșcuri cu de toate: articole de plajă, cosmetice, jucării, gogoși...
Dincolo de acestea, la vreo 50 de metri mai în spate, se găsește unicul (super)market de unde, în afara clasicelor produse, am cumpărat roșii, castraveți și caise românești. Delicioase! Prețurile: aproape normale.

Ștrandul acoperit din cadrul complexului „Ceres”.

Începându-mi sejurul la începutul săptămânii, m-am bucurat de beneficiile apei sărate într-o piscină acoperită și neaglomerată, cea a complexului „Ceres”. În primele zile, cred că nu am fost niciodată mai mult de douăzeci de persoane în bazin. Cam câte se văd și în fotografie plus încă câteva ce nu au intrat în cadru. Apa - foarte sărată (salinitatea mult peste cea a Mării Negre) - te ține fără eforturi la suprafață. Chiar dacă vrei să te scufunzi, nu reușești. Temperatura apei - excelentă, poți să stai cu orele în piscină. Nu vă sfătuiesc să încercați să înotați - vă intră apa în ochi și ustură...
În incinta bazinului sunt scaune de jur-împrejur unde vă puteți lăsa hainele. Afară sunt amenajate multe șezlonguri cu umbrele; cred că fac față în zilele aglomerate.
În incintă este amenajat un bar, iar afară, cu acces pentru toată lumea, veți găsi o linie caldă unde se poate mânca decent și la prețuri accesibile pentru toate buzunarele.
Intrarea la piscină: 20 de lei/persoană, inclusiv copiii peste trei ani. (La capitolul acesta nu prea le-am înțeles criteriile de eligibilitate.)
Sunt mai multe bazine cu apă sărată în stațiune, inclusiv la unele pensiuni.

Copil încercându-și voinicia în Parcul de aventură „Escapada”.

Iată și un adult rătăcit.

La marginea stațiunii se află Parcul de Aventură „Escapada” ce nu trebuie ratat sub nicio formă - mă refer doar la cei cu chef de o astfel de experiență.
Conform promisiunii, l-am dus pe nepotul meu, dar eram și eu un aventurier... Așa că... la cățărat cu noi!
După ce am plătit intrarea (25 lei/copil și 35 lei/adult), am fost băgați în hamuri (adică... înhămați?!), instruiți și... urcați în pomi.
Pentru fiecare grupă de vârstă sunt două trasee în același preț: unul mai ușor și unul care chiar te pune la încercare din toate punctele de vedere: forță, îndemânare, inteligență, tenacitate.
După cum vedeți, nepotul a făcut față cu brio.
În ce mă privește... ăla atârnat din poza din stânga, eu sunt. Mă pregăteam să-mi dau drumul pe tiroliană. Vă mărturisesc, prima tiroliană am ratat-o: n-am știut că trebuie să mă las liber (să mă sprijin) în hamuri. Dar la a doua coborâre... cine striga prin pădure de plăcere!
Să nu mă pârâți nepotului: al doilea traseu l-am făcut doar pe jumătate! Nu mai puteam: îmi ieșise limba de-un cot, gâfâiam de mama focului și-mi tremurau membrele. M-am cerut jos și bine am făcut!

Mânăstirea „Ciolanu”.

Nu trebuie ratate două repere (turistice, culturale și spirituale) importante: Mânăstirea „Ciolanu” și „Tabăra de creație de la Măgura”.
Mânăstirea „Ciolanu” este cea mai veche așezare monahală din județul Buzău, fiind atestată documentar încă din secolul al XVI-lea.
Biserica și toate construcțiile monahale situate în întreaga împrejmuire creează un decor minunat, ce îndeamnă la liniște și meditație.
La vreo cincizeci de metri depărtare de mânăstire veți da de „Tabăra de creație de la Măgura”. Despre aceasta voi pregăti o altă postare, într-un viitor apropiat.

Vila „Țara Luanei” - colaj cu imagini din interiorul vilei.

Vila „Țara Luanei” - colaj cu imagini din exterior.

Am fost inspirați în alegerea vilei în care ne-am cazat. Despre „Țara Luanei” este vorba, vilă cotată cu patru stele.
După ce intri în stațiune dinspre Buzău (sau Poiești), trebuie să o străbați în întregime pentru ca, la capătul ei, să dai de „Țara Luanei”, chiar înainte de intrarea în Parcul de Aventură „Escapada”. Încă de la intrarea în stațiune, indicatoarele te îndrumă fără greș spre destinație.
Parcare în drum, în fața vilei, gratuită și fără rezervare.
Amenajarea exterioară a micuțului domeniu, faină!
Se urcă o pantă destul de abruptă (dar scurtă) până pe platoul pe care se află vila, piscina (cu apă sărată!) și terasa-restaurant ce împrejmuiește bazinul.
Mesele din lemn sunt protejate de razele deranjante ale soarelui prin intermediul baldachinelor.
Piscina este mică, dar niciodată nu am văzut mai mult de patru persoane în apă.
Urcând panta, pe stânga, puteți admira (în toată splendoarea cozii lor) mândrii păuni înfoiați. Dacă le pasă de turist, bineînțeles.
Interiorul vilei... vintage. Mobilierul vechi al camerelor, ușile masive din lemn, feronerie multă și tot felul de obiecte de anticariat te tranportă în atmosfera anilor '20. Pe holuri, la toate nivelele, cărți și C.D.-uri la discreția turiștilor. Fără „permis de înscriere”.
Retaurantul este parcă și mai bine mobilat urmând aceeași linie de design.
Curățenie desăvârșită și în camere, și la restaurant, și afară, și în piscină.
Mâncarea bună și foarte bună la prețuri ceva mai mari decât estimasem, dar de, ca pentru o... mâncare aleasă.
Personalul amabil și receptiv la eventualele nemulțumiri - cele câteva probleme s-au rezolvat rapid și în favoarea clientului.
Rezervarea făcând-o prin „Early Booking”, am plătit 180 lei/zi/cameră, fără mic dejun inclus.
Apropo de mic dejun: comandați omleta țărănească, 12 lei - face toți banii!
Că tot am vorbit de mâncare: mi-a fost recomandat să merg la „Casa cu Tei”. Am fost și nu am regretat! Am servit un „Ceaun buzoian”! Este recomandat pentru două persoane (40 de lei), dar se pot înfrupta din el chiar trei.

În așteptarea „omletei țărănești” de la „Țara Luanei”. După figură îmi puteți ghici foamea ce mă încerca.

Am fost curios să aflu de unde inspirația aceasta cu denumirea de „Țara Luanei” dată vilei. E o legendă cu un rege (Luana) și o fată frumoasă care... dar mai bine intrați și voi pe Google.

Concluzie: mai mult ca sigur vom merge și vara viitoare la Sărata Monteoru. Și tot la „Țara Luanei” vom poposi.

Note:

• pitoresc stațiune: 9;
• curățenie: 9;
• liniște: 10;
• amabilitate oameni: 10;
• posibilități de evadare: 10;
• prețuri: 7-8.

Pe curând! Ne mai vedem, ne mai auzim!

Ultima notă: multe din informațiile pe care vi le-am oferit sunt culese de prin pliantele primite de la Centrul de Informare Turistică din stațiune.