joi, 19 ianuarie 2017

Biserica lui Ștefan cel Mare din Borzești

Când eram mic, tata obișnuia ca, ori de câte ori ne duceam la bunica, la țară, să oprim la Borzești și să vizităm biserica ctitorită de mărețul voievod, pe la 1493-1494. Atunci am primit primele lecții de istorie și de patriotism de la bunul și dragul meu tată.
Satul Borzești (acum cartier al orașului Onești) este locul nașterii și copilăriei voievodului.
Legenda spune că miriștile Borzeștiului erau locul preferat de joacă al micuțului Ștefan și ai prietenilor lui cei mai buni. Jocul preferat: de-a moldovenii și tătarii. De regulă, Ștefan conducea grupul moldovenilor, iar în fruntea tătarilor era bunul său prieten, Mitruț. Ca de obicei, moldovenii îi învingeau pe tătari, iar șeful lor (al tătarilor) era spânzurat în stejarul ce se înălța falnic în mijlocul miriștii. Tot legenda spune că, într-o zi fatidică, după ce l-au spânzurat pe „tătarul” Mitruț, au năvălit adevărații tătari. Copiii n-au avut timp să-l elibereze pe prietenul lor, iar șeful tătarilor l-a săgetat de moarte pe prietenul viitorului domn. Ștefan a jurat că, de va trăi hanul până ce va ajunge el domn, îl va spânzura de același stejar. Acest lucru s-a întâmplat imediat ce Ștefan a preluat domnia Moldovei și a înfăptuit primele incursiuni de „cumințire” a tătarilor. Hanul tătar trăia și... Ștefan cel Mare și-a respectat jurământul.
Apoi, din lemnul stejarului, carbonizat, s-a construit o masă ce a fost pusă în altarul bisericii ctitorite de domnitor în amintirea prietenului său. Altarul se află chiar pe locul stejarului.
Vedere spre intrarea în biserică
Biserica a fost construită din piatră de râu, păstrând arhitectura moldovenească, specifică vremii. Hramul bisericii: Adormirea Maicii Domnului. Deasupra intrării se poate observa o pictură reprezentativă.
Aleea duce spre inhtrarea în biserică. În față, clopotnița.

Clopotnița este din lemn de stejar



















Inițial, am crezut că această clopotniță ocupă locul faimosului stejar. Recunosc, m-am înșelat. Noroc cu atoateștiutorul prieten GOOGLE.
De la intrare, printre copaci, se zărește biserica. În stânga, cimitirul. În dreapta, Muzeul de Cultură șin Artă Religioasă
În cimitir se află mormântul fiicei lui Vasile Alecsandri, Maria Bogdan (după soț), care a locuit în conacul din imediata apropiere, astăzi Restaurantul Stejarul din Borzești.
Muzeul deține numeroase cărți bisericești vechi, de o inestimabilă valoare istorică, culturală și religioasă.
Intrarea ce desparte pronaosul de naos.
Această foarte scundă intrare a fost concepută astfel încât să-i permită intrarea voievodului cu coroana așezată pe cap. Mai sunt și alte interpretări: de pildă, atunci când voievodul se afla pe jilțul său în biserică, oricine ar fi intrat ulterior, ar fi fost obligat să se aplece - voievodul știa să-și impună autoritatea!
În dreapta intrării se găsește o icoană veche, care ar fi fost vandalizată de tătari, într-unul din raidurile lor. Restul picturii interioare a fost refăcută de către maestrul Grigore Popescu.
Catapeteasma. Partea inferioară.
În centrul imaginii, în plan secund, se observă masa construită din lemnul faimosului stejar. Dedesubt, acoperită cu un covoraș, se găsește o groapă ce mai păstrează parte din rădăcina carbonizată de timp a stejarului.
Catapeteasma. Partea superioară.
Catapeteasma a fost turnată din piatră, o dată cu construcția bisericii și păstrează pictura originală.
Hramul bisericii: Adormirea Maicii Domnului

Un Grivei ce păzește intrarea bisericii ctitorite de marele Ștefan. Doar celor cu inima curată li se permite accesul în sfântul lăcaș!
Muzeul de Cultură și Artă Religioasă

Statuia domnitorului



















Nu se pune problema calificativelor. Locul are o puternică încărcătură emoțională și istorică. Pe de altă parte, Borzeștii, aflat pe malul Trotușului, oferă o priveliște minunată călătorului. Vizitați-l oricând, din primăvară până în toamnă, când soarele luminează puterrnic locul, iar păsăretul se lansează în minunate concerte, de fiecare dată în premieră absolută.
Cum v-am mai spus, pentru mine locul prezintă și niște conotații speciale. Aici, tata mi-a dat primele lecții de istorie și, mulți ani mai târziu, când el era trecut la cele veșnice, am fost aici și cu mama mea, bătrână și greu mergătoare. Ne-am amintit de tata, ne-am închinat, am pus niște acatiste și... nu mult timp după aceasta, mama a plecat după soțul ei iubit.
Poate... s-au găsit și cu Ștefan cel Mare! Sper ca ai mei să nu-i fi relatat ceva despre actualii noștri conducători! Ne mai trezim cu voievodul pe cap, acum, după mai bine de cinci sute de ani! Nu de alta, dar vederea mea gingașă n-ar suporta să vadă mulțimea pădurilor de spânzurători de care să atârne toți trădătorii de țară. După cum spune cronicarul, Ștefan era iute la mânie și degrabă vărsătoriu de sânge. Am rămâne atât de puțini!