29 august 2017. Continuăm să scotocim. Unde? În Montréal.
Cum? Ei, cum? Așa! Criteriile sunt simple. Ținând cont de timpul (scurt) avut la
dispoziție, trebuie să ne limităm (pentru acest prim sejur) la reperele
principale, urmând ca, într-un viitor nedefinit să intrăm pe teritorii mai
puțin cercetate de turiștii ocazionali, dar care pot oferi satisfacții
neașteptate.
Ne-am decis să vizităm Grădina Botanică, una dintre
cele mai mari și mai spectaculoase din lume. Nu era de ratat. Informații
suplimentare? Achiziționasem vreo patru ghiduri turistice, dar... nu am avut răbdare
să intru prea mult în detalii. Urma ca studiul să rămână pentru acasă.
Ne-am folosit de oferta fiicei mele și, la dus,
ne-am plimbat cu Honda. Fata a profitat de ocazie și, traversând zona centrală,
ne-a mai arătat câte ceva din mersul mașinii. Dar tot pasul omului rămâne sfânt.
Intrarea la Grădina Botanică se află pe Rue
Sherbrooke, în imediata vecinătate a Parcului Olimpic. Intrarea: 20 CAD/pers. Cam
scump, dar... începusem să mă obișnuiesc cu tarifele canadienilor. Oricum, ne-a mai salvat ceva bani fiica mea care, având rezidența în Quebec, ne-a asigurat o reducere de la 20 la 16 CAD/pers. Așa sunt legile peste tot în Canada. Turiștii plătesc mai mult decât localnicii la intrarea în muzee.
Fratele Marie-Victorin, botanist, fondatorul Grădinii Botanice |
Cum puteți citi și pe placa din poza alăturată, Grădina Botanică a luat ființă în 1931 și este opera de suflet a fratelui
Marie-Victorin, botanist renumit, cercetător și profesor și Henry Teuscher,
arhitect peisagist care s-a ocupat de amenajarea spațiilor.
Întinsă pe o suprafață de 75 ha., Grădina Botanică
din Montréal cuprinde 20 de grădini
tematice, 10 sere și o impresionantă colecție de 22000 de specii de plante.
75 ha.! Când străbatem noi toată suprafața aceasta? Într-o singură zi?! Vă dați seama: n-am străbătut-o.
Pădure tropicală umedă |
Harta procurată de la intrare ne-a fost de folos doar în parte deoarece, de îndată
ce am pășit în sere, ne-am trezit într-un decor fantastic, unul pe care-l mai admirasem doar prin documentarele de la televizor și... am cam uitat de ea.
Prima seră, prima tematică: pădure tropicală umedă.
Clima era pe gustul meu: temperatura: 230C și umiditatea: 50%.
Diana și Mădălina se simt bine în acest decor |
Vegetația luxuriantă impresiona prin mărime, prin forme, suplețe și... frumusețe. Dacă am fi avut mai mult timp la dispoziție (timpul ăsta tare s-a făcut zgârcit!), m-aș fi așezat pe o piatră, retras într-un colț, și aș fi căzut într-o admirație vecină cu extazul.
Grădina celestă |
Grădina celestă. Este o seră special amenajată în anul 1985, pentru a găzdui prețioasa colecție de arbori „penjing” dăruită de către M. Wu Yee-Sun din Hong Kong, eminent specialist în arta „bonsai”. „Penjing” este străvechea artă chinezească de a cultiva arbori și plante lemnoase în miniatură și este precursoarea artei japoneze „bonsai”.
Cu toate că arborii de ghiveci sunt pitici, nu cred c-am remarcat vreunul mai tânăr de 30 de ani. Formele lor delicate și grațioase le fac ideale pentru interioare. Documentându-mă, am aflat că diferența dintre cele două arte este dată de faptul că, „penjing” pregătește operele pentru a fi admirate în aer liber, pe când „bonsai” le adaptează interioarelor. Altfel... eu, ignorantul, nu sesizez diferențe.
„Hacienda” - Sera Soarelui |
„Hacienda” reproduce climatul uscat și însorit de inspirație sud-americană.
Temperatura: 210C.
Clipe de răgaz în incinta serelor |
Cum se mai spune pe la noi: „cresc din pământ și apă seacă”.
Din păcate, datorită popularității lor, au apărut și în acest domeniu indivizi care se îmbogățesc prin traficarea acestor specii. De remarcat eforturile Convenției asupra comertului internațional a speciilor de faună și floră sălbatică (CITES) ce a reușit, prin acțiuni concrete, să diminueze fenomenul.
În fine, suntem afară. Fiica mea, având ceva probleme de rezolvat la serviciu, ne-a lăsat singuri. Am părăsit atmosfera artificială a serelor pentru a ne bucura de cea a Mamei Naturi: cerul era acoperit, dar fără a ne da motive de îngrijorare, iar temperatura... optimă pentru plimbat și bucurat simțurile, cele ale văzului și mirosului, în primul rând. Să nu omit auzul: era liniște!
Nu eram doar noi pe-acolo: ne-am intersectat cu tot felul de turiști calmi și surâzători - era evidentă influența locului.
Banca Îndrăgostiților - grup statuar creat de sculptorița Lea Vivot |
Sculptorița Lea Vivot creează o antiteză așezând pe aceeași bancă, „Banca îndrăgostiților”, un cuplu fericit aflat într-o ipostază mai mult decât tandră și o femeie singură care, poate scârbită, întoarce capul în cealaltă parte. Nu uită însă, să se sprijine pe spatele bărbatului: a atenționare că este și ea femeie, a reproș... cine știe? Se poate construi o poveste pe marginea acestei idei.
Lucrarea, inițial montată în centrul comercial al orașului Toronto, a șocat și a fost mutată în apropierea Muzeului de Arte Frumoase din Montréal. A fost achiziționată de către Abraham Hirschfeld, om de afaceri și colecționar care a mutat-o la New York. Întrucât, în anii '50 se stabilise pentru o perioadă la Montréal și fiind recunoscător comunității canadiene pentru felul în care a fost acceptat, a comandat artistei un duplicat al operei pe care l-a dăruit Canadei. Aceasta este lucrarea văzută și fotografiată de mine în Grădina Botanică din Montréal.
Grădina arbuștilor. Heleșteu. |
Monumental Dougherty |
Observați bogăția coloristică a florilor |
Mărturisesc: nu mai sunt sigur în ce „grădină” a fost surprins acest instantaneu. Bănuiesc c-ar fi vorba despre „Grădina japoneză”, dacă ar fi să mă ghidez după cupola porții ce se observă în plan secund.
Ne-au ieșit în cale mistreții! Din fericire (sau din păcate?), nu erau reali. Oricum, întâlnirea a fost plăcută:
- Respectele mele, domnilor!
- Groh, groh! - mi-au răspuns porcii.
Eu pe limba mea, a oamenilor, ei... pe limba lor.
Înainte de această întâlnire am cules vreo două mere pădurețe direct din pom. Erau dulci-acrișoare și mi-au amintit de copilăria petrecută la Moinești când, urcat prin pomii de pe deal, după ce mâncam pe săturate (de îmi făceau gura pungă), îndesam mere în sân până începeau să se împrăștie pe jos. Nu ajungeam cu mare lucru acasă. De altfel, mama nu le prețuia și găsea motiv să mă certe pentru că am dispărut din fața blocului.
Peisaj de baltă. În plan îndepărtat se profilează silueta Stadionului Olimpic. |
Parcă luasem vaporul de la Sulina și mă debarcase în inima Deltei Dunării. Sălcii, nuferi, lotuși, pești argintii zbenguindu-se prin apă, broaște. Lipseau bărcile și pescarii de rigoare. Liniște. Am respectat locul și l-am părăsit tăcuți, cu respectul cuvenit.
Explozie de culori |
Flori. Flori roșii, flori galbene, flori de toate culorile și trei doamne sporovăind.
Descriere banală.
În prim plan: flori.
În planul de mijloc: flori.
În plan îndepărtat: trei doamne stau comod pe șezlonguri și... vorbesc. O rază de lumină, mângîiere a Regelui Soare, coboară ca din întâmplare și încălzește atmosfera. Doar atât să fi fost?!
Grădina Botanică din Montréal este, așa cum am mai spus, imensă și ar fi imposibil de vizitat la picior într-o singură zi. Fie vorba între noi, nici două și nici chiar trei zile nu i-ar fi suficiente unui bătrânel așa, ca mine, trecut bine de 60 de ani. În consecință, am ratat (și aici) multe din obiectivele demne de atenția turistului. Nu vorbesc de specialiști - ei merg direct la țintă.
Știți ce mi-aș dori la o viitoare vizită? Să stau și eu, precum doamnele din fotografiile de mai sus, pe o bancă și să admir florile. Să admir florile și... să intru în meditație. Dacă mă va vizita și Regele Soare...