Se afișează postările cu eticheta Mont Tremblant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mont Tremblant. Afișați toate postările

duminică, 3 iunie 2018

ITINERARII CANADIENE 11. MONTRÉAL - BIODÔME

Adresă: Bulevardul Pierre de Coubertin, 4777, cu acces prin stația de metrou „Viau”.

Biodomul din Montréal este amenajat în incinta Complexului Olimpic din Montréal, mai precis, în spațiul în care s-a aflat velodromul, în imediata apropiere a Grădinii Botanice, a Insectarului și a Planetariului.


Este un alt reper pe care, cu siguranță, nu trebuie să-l ratați. 
De unde atâta „siguranță? - mă veți întreba.
Răspunsul este simplu: Pentru că, într-un perimetru relativ restrâns, sunt recreate patru ecosisteme total diferite: cel al pădurilor tropicale (America de Sud), cel al pădurilor de arțar din Munții Laurentini (Canada), cel al Golfului Sf. Laurențiu și cel sub-polar. Cu un efort fizic și financiar redus, vă puteți satisface dorința (și curiozitatea) de a intra în contact direct cu diversitatea și frumusețile naturii. În alte condiții... ați fi fost nevoiți să zburați dintr-un capăt în altul al planetei. Ore multe de zbor, hoteluri, restaurante, tichete de intrare în parcurile naturale, oboseală, bani...
Capibara. Este ora mesei.


Zona pădurilor tropicale


Este ecosistemul care m-a încântat cel mai mult. Probabil, pentru că mă adaptez mai ușor unui climat cald. 

Una dintre primele întâlniri a fost cu o simpatică capibara, aflată la ora mesei. Nu s-a sfiit de prezența noastră și și-a văzut de treaba ei: mâncatul și socializarea cu cele două îngrijitoare, prietenele ei. 
Este un animal blând, sociabil și care, la maturitate, poate atinge greutatea de 50 de kilograme la o lungime de 1,3 metri.






Clima era caldă și umedă. Simțeam cum se lipeau hainele de noi. Ne bucuram de sunetele naturii. 







Animalele se pierdeau ușor în decorul natural, astfel încât era greu să le descoperim. Am surprins totuși un caiman ieșit din apă,  pentru a se încălzi.
Feerie la tropice
Maimuța urlătoare roșie




S-a luat de noi o maimuță urlătoare roșie. Urla la noi, dar ne evita privirile întrebătoare. Ce să-i faci: maniere de maimuță-scandalagiță de serviciu!









Dar i-a zis și elegantul papagal zambilă vreo două...

Ochii la pești, vă rog!










Am văzut și câteva specii de pești. Frumoși, spectaculoși, exotici, pentru noi.





Da, am fost și eu pe-aici!


Zona pădurilor de arțar din Munții Laurentini


Munții Laurentini, munți compuși din roci magmatice, sunt considerați, din punct de vedere geologic, cei mai vechi din lume. Nu sunt înalți, vârfurile lor variind de la 783 m. - Mont Sir-Wilfrid, la 1181 m. - Mont Raoul-Blanchard. Dintre toate, se evidențiază Mont Tremblant - 968 m., aici aflându-se și stațiunea cu același nume (vezi aici), intens folosită de către turiști, atât în timpul verii, cât și al iernii. În anotimpul rece, iubitorii sporturilor de iarnă iau cu asalt pârtiile și atunci devine foarte greu să găsești o cazare.




O altă lume, un alt habitat, noi întâlniri. Am pătruns într-un climat temperat cald, ceva asemănător cu cel de prin munții noștri.
La capitolul întâlniri însă, trebuie să recunosc, acestea au fost puține, foarte puține. Locuitorii pădurilor sunt foarte discreți și-și părăsesc vizuinile doar atunci când se simt ei în siguranță. Totuși, ne-au amuzat indiferența/nepăsarea cu care ne-au tratat un raton, o familie de castori și niște rațe sălbatice. Indiferență... se pare că dezvolt eu un ego uriaș - nu: viețuitoarele își vedeau, pur și simplu, de viața lor!


Zona Golfului Sf. Laurențiu (1620 mp.)


Trecând de la un ecosistem la un altul complet diferit, de la un verde intens la un albastru la fel de intens, nu aveai cum să nu fii surprins, cum să nu fii încântat, cum să nu treci pe emoticonul „wow”!



Un bazin imens, de aproximativ 2,5 milioane de litri de apă sărată, construit pe două nivele, îți permite să observi viețuitoarele atât de la suprafață, în aer liber, cât și din adâncuri, prin  geamurile groase.










În apele mici, accesibile de la suprafață, se pot observa tot felul de moluște, crustacee, stele de mare, actinii bogat colorate și diverse plante marine.



Mirajul se amplifică atunci când ajungem la nivelul inferior, acolo de unde putem observa și admira, unde putem intra în intimitatea viețuitoarelor marine, în universul lor tăcut.
Ne-am așezat pe o bancă. Liniște și pace interioară, de nimic perturbată. Susurul înfundat al apelor supraterane ajungea până la noi. Eu, asemenea omului amfibie, mi-am închipuit că am trecut în lumea apelor și încercam să înțeleg ce-mi transmit confrații pești. Eram curios să aflu cum stau cu nivelul de trai, dacă au ce mânca, dacă la ei este instaurată democrația... chestii din astea lumești. Aiurea, n-aveau nicio treabă, peștii! Sau n-au avut curajul să se exprime: apăruse boss-ul de mai sus în patrulare!



Zona sub-polară


Aici ne-am întâlnit cu foarte simpaticii pinguini. Nu mă-ntrebați ce specii, că m-ați pierdut. În orice caz, erau mai multe.


Și de data aceasta am ajuns la ora mesei. Înghițeau de-a pești păsările astea, ceva de speriat! Am remarcat cu uimire (recunosc: sunt un ignorant, de felul meu) că onorabilii pinguini aveau o ierarhie bine stabilită și respectau câteva reguli stricte. Una dintre acestea era că stăteau ordonați la rând pentru a-și primi cota de pește. Niciunul nu pleca până nu-și făcea plinul! Iar mămica lor adoptivă avea pentru toți îndeajuns. 
Și totuși... unul a încercat să sară peste rând - nu vreți să știți cum și-a luat-o de la confrați!

























Un personaj simpatic, pitoresc: ghidul din zona sub-polară. Am avut șansa să debarc de pe „Belgica” - vă rog: luați-o ca metaforă! - și să-mi încep cercetările într-un moment în care ghidul le vorbea unor copii de vârstă școlară. 



Prezentarea sa documentată, dar acompaniată de umor și mult farmec, stârnea hohote de râs copiilor prezenți. Vorbea, alternativ, atât în limba franceză, cât și în engleză. Cred că studiase îndeaproape lucrările celebrului nostru compatriot Emil Racoviță.

Gata, s-a terminat prelegerea. Ghidul își verifică agenda. Pinguinii sunt sătui și cu chef de hârjoană prin apele reci. Copiii se-ndreaptă gălăgioși spre alte lumi. Ghețurile s-au topit și ele, „Belgica” a luat cap compas spre nord, iar cercetătorul de conjunctură - adică subsemnatul - se-ndreaptă spre lumea de-afară.

Clădirea din prim plan: Biodomul, fostul velodrom.
În plan secund, stadionul olimpic.




Afară... începuse să plouă. Nu ne-am întristat, stația de metrou era aproape.









Ploaia nu ne-a împiedicat să remarcăm prezența celebrului Nikolaj Kopernik. Monumentul ce i-a fost dedicat se află în imediata apropiere a Planetariului.
Autor: sculptorul danez Bertel Thorvaldsen.






Pentru următoarele „Itinerarii canadiene”, vă pregătesc o vizită prin centrul vechi al minunatului Montréal, cu o oprire la impunătoarea Catedrală Notre-Dame, unde veți avea șansa de a asculta un fragment din concertul de orgă.

VĂ AȘTEPT!




marți, 26 septembrie 2017

ITINERARII CANADIENE 2 - MONT TREMBLANT

Mont Tremblant. Colaj
Episodul II – MONT TREMBLANT

V-am promis povești frumoase și am de gând să mă țin de cuvânt. Dacă voi fi și în stare să vi le relatez astfel încât să nu vă dezamăgesc...
Pe planetă, pe Planeta noastră, Cea Albastră, oamenii s-au găsit ei mai deștepți și au considerat că, pentru o bună conviețuire, nu le sunt suficiente Legile (zece, mari și late) date de Sus și, în consecință, au tot făcut (și desfăcut – ca la oameni) legi noi. Printre acestea o regăsim și pe cea referitoare la căsătoria liber consimțită dintre doi parteneri (un bărbat și o femeie), bazată pe afecțiune și încă câteva caracteristici speciale: atracție fizică, aspirații comune, concepții despre lume și viață asemănătoare etc. Că acum vor unii să se căsătorească bărbat cu bărbat și femeie cu femeie... n-aș avea nimic împotrivă dacă ar putea să și procreeze, să ducă specia umană mai departe. Ca să nu dispărem ca specie noi, oamenii, nu de altceva! Până atunci...
Ce vreau, de fapt, să scot în evidență în privința legilor date de oameni, este că acestea sunt arbitrare, nu sunt perfecte și nu rezistă timpului pentru că... nu sunt divine. Și, în această cheie, consider că o căsătorie stabilită printr-un act în fața unui organ administrativ, nu are nicio valoare reală – avem de-a face doar cu o convenție recunoscută de oameni – dacă nu are recunoașterea de Sus...
În 2008, de comun acord cu soția, am divorțat. Vremurile deveniseră neprietenoase pentru noi. Fără voia noastră, trăiam despărțiți de vreo opt ani și nu se întrevedeau posibilități de a schimba în vreun fel viitorul în bine. Așadar, ne-am dus de mână la Tribunal, ne-am pronunțat în favoarea divorțului în fața judecătorului și ne-am întors tot de mână acasă. Nu certuri, nu scandal, nu partaj. Doar înțelegere, ajutor reciproc și... iubire, multă iubire! Iubire pură!
În Canada ne-am regăsit într-o formulă lărgită, magică aș avea curajul să spun: fiica mea, eu, familia ce formam înainte de 2008 (după documente vorbind), cu soție, soacră, cumnată și nepoată, la care s-a adăugat actuala mea parteneră de viață. Ca la toți oamenii care sunt pe placul lui Dumnezeu, armonia a fost omniprezentă, toată lumea a îndrăgit pe toată lumea, ne-am distrat, am glumit, ne-am simțit bine împreună.
Dar... gata cu petrecerile! Fiică-mea, Mădălina, și-a asigurat câteva zile libere special pentru noi, cei veniți din Europa (Mary, fosta soție a venit din Italia) și ne-a propus o primă destinație: Mont Tremblant, o stațiune montană din Munții Laurentini, aflată la vreo 140 km. NV de Montréal (Google să trăiască!). În „Honda” Mădălinei, în față, eu, iar în spate s-au așezat Mary și Diana, actuala mea soție.
Ca în majoritatea zilelor petrecute pe tărâmurile nord-americane, și aceasta a fost una înnorată, dar nu mohorâtă. Temperatura era optimă: nici prea cald, dar nici prea frig. În privința frigului... noroc că am fost inspirați și ne-am luat niște bluzoane pe noi. Eu m-am găsit mai isteț și le-em făcut reclamă celor de la Omniasig. Doar îmi încheiasem asigurarea de călătorie la ei!
Am luat-o la picior

Imediat ce am parcat mașina, cu aparatul de fotografiat la gât am și luat-o la picior în căutarea de imagini speciale. Voiam să fiu primul care le descoperă - oare de ce?

Parcările - că tot veni vorba despre ele - erau multe gratuite, dar... ocupate. N-am avut ce face și am parcat la „cu plată” pentru un tarif orar consistent: 2,5$/20 min.
Turnul cu ceas






Am ajuns într-o piață mare. De jur-împrejur, corturi cu tot felul de oferte de sezon: gustări stradale, dulciuri, suveniruri, artizani prezentându-și operele, „saloane” de tatuaj, altele de medicină naturistă sau de yoga. O scenă de spectacole (în stânga fotografiei) pe care exersa un chitarist. Forfotă mare.
Mi-a atras atenția turnul cu ceas - cred că l-am imortalizat în prima imagine luată în stațiune. 
Diana și Mary




Diana și Mary, actuala și fosta mea soție: două bune prietene.


Telefericul
Înălțimile ne chemau. Munții păreau tare aproape, că-ți venea să-i escaladezi cu piciorul. Noroc cu înțelepciunea vârstei, că dac-ar fi fost după fiică-mea... Tată, ai cam îmbătrânit./Ei da, am trecut și eu de 40 de ani - i-am răspuns, înțepat.
Cu Mădălina, la rând, pentru bilete la telecabină

Am avut proasta inspirație să mă ofer că voi plăti eu toate cele patru bilete. Atât am insistat, că fetele, ca să-mi facă pe plac, au acceptat.
Uitați-vă la poza din dreapta și observați fețele stupefiate ale celor de la rând: când au văzut tarifele... 21$/pers.! 
21$? - am sărit ca ars. Înmulțit cu 4... 84$?! Asta e - am promis... am promis.
Treaba e că, de la 100$ am primit rest doar vreo 3. Liniștește-te, tată, ți-au adăugat și taxele!/Ce taxe, Mădălina?!/Lasă, că-ți explic mai târziu. 
Mi-am continuat calculele în gând: Dacă în fiecare zi voi cheltui câte 100$, înseamnă că banii îmi vor ajunge până... Trebuie să fiu atent!
Nu, nu m-am impacientat, dar cu toții am făcut haz de această primă experiență financiară.
Panoramă surprinsă din telecabină

Imaginea este surprinsă la coborârea de pe munte. La urcare, pereții din plexiglas ai cabinei erau atât de zgâriați, încât am renunțat la a mai înregistra instantanee. Oricum, peisajul ce ni s-a dezvăluit merita efortul financiar la care mă supusesem de bună voie. Partea cu escaladatul... fusese o glumă bună. 
Mary, Mădălina și Diana sus, pe munte


Peisajul ce ni s-a înfățișat la coborârea din telecabină a fost oarecum dezolant, cam sărăcăcios. Ne-am învârtit puțin prin zonă, am făcut câteva fotografii (nedemne de acest blog) și... ne-am hotărât să mâncăm ceva. 
Ce, când singurul restaurant identificat prezenta o gamă săracă de preparate gen fast food, la prețuri tare neprietenoase.
Afară... cam strângea, așa că ne-am grăbit să luăm telecabina pentru coborâre. Jos era viață!
Un restaurant

Alt restaurant. Aici am mâncat












La masă, cu fiica mea
Restaurantul avea produse cu specific italienesc. Fetele au comandat câte o pizza (clasică), iar eu, curios din fire, o calzone - nu mâncasem niciodată așa ceva. Mădălina mi-a explicat că este tot un fel de pizza, dar una împachetată ca o brânzoaică. Trebuie să mărturisesc că nu am fost prea încântat de alegere - prea multă cocă. Dar, cu o bere alături... Totul s-a dus pe la 100$ - a plătit Mădălina!
Strada principală
Ce poate fi mai potrivit, după o masă copioasă și într-o bună companie, decât o plimbare prin centru? Poate doar niște clătite uriașe cu sirop de arțar și cu nucă... 
Ne vin idei



Dar de o plimbare cu telescaunul ce spuneți? Mai ales că este și gratuită! Mary ia inițiativa și se îndreaptă hotărât spre stația de plecare.
Imagini surprinse din telescaun
Am făcut o tură. Într-un deplin acord, sătui fiind și relaxați, am decis să o facem și pe a doua. Prea era frumos peisajul. Iar eu nu uitasem încă de tariful plătit la urcarea cu telecabina.
Parcarea cu plată



Gata, s-a dat plecarea. Cu încă o pizza la purtător și cu câte o cafea în mână, ne-am îndreptat spre parcare. Măi, care vede mașina?




Am lăsat în urmă o stațiune montană superbă, asemănătoare celor de pe Valea Prahovei din România noastră dragă. Iarna (care este lungă pe-acolo), greu găsești locuri de cazare. Schiorii, în special, dar și ceilalți iubitori ai sporturilor de iarnă, iau cu asalt pârtiile. Data viitoare, când îmi va veni chef de munte, mă voi întoarce la... Sinaia!

Calificative:
Acces în stațiune: 8 (dacă n-am fi plătit parcarea...).
Peisaj: superb!
Curățenie: 10.
Servicii: 10.
Prețuri: 6 (comparându-le cu cele cu care sunt obișnuit din Grecia, Turcia, Bulgaria).
Localnici: care erau ăia?