ITINERARII CANADIENE 11. MONTRÉAL - BIODÔME

Adresă: Bulevardul Pierre de Coubertin, 4777, cu acces prin stația de metrou „Viau”.

Biodomul din Montréal este amenajat în incinta Complexului Olimpic din Montréal, mai precis, în spațiul în care s-a aflat velodromul, în imediata apropiere a Grădinii Botanice, a Insectarului și a Planetariului.

Este un alt reper pe care, cu siguranță, nu trebuie să-l ratați. 
De unde atâta „siguranță? - mă veți întreba.
Răspunsul este simplu: Pentru că, într-un perimetru relativ restrâns, sunt recreate patru ecosisteme total diferite: cel al pădurilor tropicale (America de Sud), cel al pădurilor de arțar din Munții Laurentini (Canada), cel al Golfului Sf. Laurențiu și cel sub-polar. Cu un efort fizic și financiar redus, vă puteți satisface dorința (și curiozitatea) de a intra în contact direct cu diversitatea și frumusețile naturii. În alte condiții... ați fi fost nevoiți să zburați dintr-un capăt în altul al planetei. Ore multe de zbor, hoteluri, restaurante, tichete de intrare în parcurile naturale, oboseală, bani...

Capibara. Este ora mesei.

Zona pădurilor tropicale

Este ecosistemul care m-a încântat cel mai mult. Probabil, pentru că mă adaptez mai ușor unui climat cald. 

Una dintre primele întâlniri a fost cu o simpatică capibara, aflată la ora mesei. Nu s-a sfiit de prezența noastră și și-a văzut de treaba ei: mâncatul și socializarea cu cele două îngrijitoare, prietenele ei. 

Este un animal blând, sociabil și care, la maturitate, poate atinge greutatea de 50 de kilograme la o lungime de 1,3 metri.

Clima era caldă și umedă. Simțeam cum se lipeau hainele de noi. Ne bucuram de sunetele naturii. 

Animalele se pierdeau ușor în decorul natural, astfel încât era greu să le descoperim. Am surprins totuși un caiman ieșit din apă,  pentru a se încălzi.

Feerie la tropice

Maimuța urlătoare roșie

S-a luat de noi o maimuță urlătoare roșie. Urla la noi, dar ne evita privirile întrebătoare. Ce să-i faci: maniere de maimuță-scandalagiță de serviciu!

Dar i-a zis și elegantul papagal zambilă vreo două...

Ochii la pești, vă rog!

Am văzut și câteva specii de pești. Frumoși, spectaculoși, exotici, pentru noi.

Da, am fost și eu pe-aici!

Zona pădurilor de arțar din Munții Laurentini

Munții Laurentini, munți compuși din roci magmatice, sunt considerați, din punct de vedere geologic, cei mai vechi din lume. Nu sunt înalți, vârfurile lor variind de la 783 m. - Mont Sir-Wilfrid, la 1181 m. - Mont Raoul-Blanchard. Dintre toate, se evidențiază Mont Tremblant - 968 m., aici aflându-se și stațiunea cu același nume (vezi aici), intens folosită de către turiști, atât în timpul verii, cât și al iernii. În anotimpul rece, iubitorii sporturilor de iarnă iau cu asalt pârtiile și atunci devine foarte greu să găsești o cazare.




O altă lume, un alt habitat, noi întâlniri. Am pătruns într-un climat temperat cald, ceva asemănător cu cel de prin munții noștri.

La capitolul întâlniri însă, trebuie să recunosc, acestea au fost puține, foarte puține. Locuitorii pădurilor sunt foarte discreți și-și părăsesc vizuinile doar atunci când se simt ei în siguranță. Totuși, ne-au amuzat indiferența/nepăsarea cu care ne-au tratat un raton, o familie de castori și niște rațe sălbatice. Indiferență... se pare că dezvolt eu un ego uriaș - nu: viețuitoarele își vedeau, pur și simplu, de viața lor!

Zona Golfului Sf. Laurențiu (1620 mp.)

Trecând de la un ecosistem la un altul complet diferit, de la un verde intens la un albastru la fel de intens, nu aveai cum să nu fii surprins, cum să nu fii încântat, cum să nu treci pe emoticonul „wow”!

Un bazin imens, de aproximativ 2,5 milioane de litri de apă sărată, construit pe două nivele, îți permite să observi viețuitoarele atât de la suprafață, în aer liber, cât și din adâncuri, prin  geamurile groase.

În apele mici, accesibile de la suprafață, se pot observa tot felul de moluște, crustacee, stele de mare, actinii bogat colorate și diverse plante marine.

Mirajul se amplifică atunci când ajungem la nivelul inferior, acolo de unde putem observa și admira, unde putem intra în intimitatea viețuitoarelor marine, în universul lor tăcut.

Ne-am așezat pe o bancă. Liniște și pace interioară, de nimic perturbată. Susurul înfundat al apelor supraterane ajungea până la noi. Eu, asemenea omului amfibie, mi-am închipuit că am trecut în lumea apelor și încercam să înțeleg ce-mi transmit confrații pești. Eram curios să aflu cum stau cu nivelul de trai, dacă au ce mânca, dacă la ei este instaurată democrația... chestii din astea lumești. Aiurea, n-aveau nicio treabă, peștii! Sau n-au avut curajul să se exprime: apăruse boss-ul de mai sus în patrulare!

Zona sub-polară

Aici ne-am întâlnit cu foarte simpaticii pinguini. Nu mă-ntrebați ce specii, că m-ați pierdut. În orice caz, erau mai multe.

Și de data aceasta am ajuns la ora mesei. Înghițeau de-a pești păsările astea, ceva de speriat! Am remarcat cu uimire (recunosc: sunt un ignorant, de felul meu) că onorabilii pinguini aveau o ierarhie bine stabilită și respectau câteva reguli stricte. Una dintre acestea era că stăteau ordonați la rând pentru a-și primi cota de pește. Niciunul nu pleca până nu-și făcea plinul! Iar mămica lor adoptivă avea pentru toți îndeajuns. 

Și totuși... unul a încercat să sară peste rând - nu vreți să știți cum și-a luat-o de la confrați!

Un personaj simpatic, pitoresc: ghidul din zona sub-polară. Am avut șansa să debarc de pe „Belgica” - vă rog: luați-o ca metaforă! - și să-mi încep cercetările într-un moment în care ghidul le vorbea unor copii de vârstă școlară. 

Prezentarea sa documentată, dar acompaniată de umor și mult farmec, stârnea hohote de râs copiilor prezenți. Vorbea, alternativ, atât în limba franceză, cât și în engleză. Cred că studiase îndeaproape lucrările celebrului nostru compatriot Emil Racoviță.

Gata, s-a terminat prelegerea. Ghidul își verifică agenda. Pinguinii sunt sătui și cu chef de hârjoană prin apele reci. Copiii se-ndreaptă gălăgioși spre alte lumi. Ghețurile s-au topit și ele, „Belgica” a luat cap compas spre nord, iar cercetătorul de conjunctură - adică subsemnatul - se-ndreaptă spre lumea de-afară.

Clădirea din prim plan: Biodomul, fostul velodrom.
În plan secund, stadionul olimpic.

Afară... începuse să plouă. Nu ne-am întristat, stația de metrou era aproape.

Ploaia nu ne-a împiedicat să remarcăm prezența celebrului Nikolaj Kopernik. Monumentul ce i-a fost dedicat se află în imediata apropiere a Planetariului.
Autor: sculptorul danez Bertel Thorvaldsen.

Pentru următoarele „Itinerarii canadiene”, vă pregătesc o vizită prin centrul vechi al minunatului Montréal, cu o oprire la impunătoarea Catedrală Notre-Dame, unde veți avea șansa de a asculta un fragment din concertul de orgă.

VĂ AȘTEPT!