ITINERARII CANADIENE 6 - CASCADA NIAGARA

Cascada Niagara în partea canadiană.

Am ajuns pe la ora 6 după-amiază la Niagara. Puțin cam obosiți și... flămânzi.

Vedere dinspre cascadă spre hotel. Apar, de asemenea,
hotelul Sheraton și unul dintre marile cazinouri.

Mădălina, folosindu-se de statutul de cetățean canadian, rezervase două camere la Crown Plaza, hotel de 4 stele. Camerele noastre, cel puțin, astfel erau cotate. Cu taxe cu tot, ne-a dus cam pe la 120 CAD/cameră. Nici nu vreau să știu cât am fi plătit ca turiști – cu siguranță, mai mult! (V-am mai spus: tarifele pentru turiști sunt mai mari decât pentru rezidenții canadieni. Nu comentez. Chiar apreciez aceste facilități asigurate propriilor cetățeni.) Tarif pentru o noapte de cazare, fără mic dejun, dar cu alte trei oferte incluse: acces la piscina hotelului, o degustare de bere, seara, la un anumit bistro și folosirea la discreție a liniilor de autobuz „WEGO” din „Niagara Falls”, pe o perioadă de două zile. Dacă am fi poposit mai mult timp, am fi profitat, cu siguranță, de toate cele trei privilegii (plătite). Parcarea asigurată, dar... contracost. 

Cascada Niagara. Colaj.

Camera frumoasă, curată, mică, cochetă, liniștită, cu vedere spre piscina interioară, fără frigider. În consecință, am amânat vizita la restaurant pentru a doua zi și ne-am liniștit foamea înfruptându-ne din ultimele fripturi pregătite (cu dragoste) de fosta soacră – trebuiau terminate! Apoi... direcția Niagara!

„Cascada americană” luminată, noaptea

Da, celebra cascadă, una dintre cele mai spectaculoase din lume, se dovedea a fi încă unul dintre visurile adolescenței ce-și găseau împlinirea la un moment dat. Se verifica vorba: „Ai grijă ce-ți dorești!” 

Situată la granița dintre Statele Unite ale Americii și Canada, cascada impresionează prin două mari căderi de apă: „Cascada americană” și „Cascada potcoavă”, aceasta aflându-se pe partea canadiană. Se mai vorbește de o cascadă pe partea americană: „Cascada vălul miresii” dar, dacă este cea care cred eu, se cam confundă cu cascada principală. În colajul de sus se regăsesc ambele căderi de apă.

A coborât întunericul. Spectacol de muzică pop-rock pe scena centrală.

Plimbându-ne pe faleză, admirând cascada și fotografiind la foc automat, nici n-am observat când s-a înnoptat. Alte frumuseți ni s-au relevat: în primul rând, cascada, ce a început să-și schimbe culorile într-o dinamică plăcută, veselă și odihnitoare. Apoi, pe o scenă în aer liber, un grup de tineri cânta (bine) o muzică antrenantă. Lumea dansa. Inclusiv noi. Și cei din scaunele cu rotile țineau ritmul. De sus, ne uda o ploaie măruntă și rară, suficient cât s-o remarcăm și... atât.

Niagara. „Cascada potcoavă” văzută de la distanță, noaptea.

Vă propun o înregistrare de doar 49 de secunde. Chiar dacă nu vă va convinge calitatea filmării, frumusețea cascadei va mai șterge din impresia proastă lăsată de operator. Dar, s-a învățat minte și, pentru altă ocazie, își va achiziționa un trepied. 

Niagara. Joc de artificii în dreptul „Cascadei americane”.

Cei de la recepția hotelului ne atenționaseră că, seara, după ora 10, avea să aibă loc un joc de artificii. Ce să vă spun, mă cam ajunsese oboseala și aș fi renunțat la acest spectacol de la care, vă mărturisesc, nu aveam prea mari așteptări. Dar Diana, nu și nu: 
- Dacă tot suntem aici, să ne bucurăm de tot spectacolul! 

Sus: strada ce ducea spre „Crown Plaza”. Imediat după cafeneaua „Hard Rock”.
Stânga-jos: vedere spre „Rainbow Bridge”, podul ce traversează vâltoarea
apei și unește cele două mari state.
Dreapta-jos: vedere spre principala arteră comercială: cafe-baruri,
suveniruri și jocuri de noroc.  

Mi-a părut bine că am ținut cont de părerea soției: jocul de artificii a fost, într-adevăr, deosebit! Și dacă ținem cont și de locul din care l-am urmărit: chiar vizavi de „Cascada americană”, luminată feeric și având asigurat confortul primului rând!
Târziu, cam după ora 11, ne-am îndreptat și noi spre hotel. Obosiți. Nu ne mai ardea de degustarea de bere. Mădălina, care vizita pentru a nu știu câta oară Niagara, ne părăsise de mai multă vreme, ducându-se la odihnă.
Ne simțeam foarte bine. Nu ne era foame. Eram fericiți.

Crown Plaza. Interioare.

Sunt cam indiscret și vă invit să trageți o ocheadă în hotel și în camera noastră. Nu pentru a mă lăuda – nu am niciun merit! – ci pentru a vă introduce în atmosfera locului. 
Hotelul este elegant, decorat în stil „vintage”. Spații mari pe holuri, la recepție, pe casa scării. Multe tablouri pe pereți. 
Aș fi vrut să fac mai multe poze la interior, dar o forță nevăzută m-a împiedicat. 
„Dacă se ia cineva de mine?” 
Nu, sigur nu s-ar fi luat nimeni de mine, dar... mai bine mergem la culcare:
- Noapte bună, Diana!
- Noapte bună, dragule!

Artera comercială. Stânga-jos: se poate observa stația de
autobuz „Clifton Hill”.

Dimineața, la o oră de bun simț, s-a dat deșteptarea și ne-am pregătit de plecare. Aveam de făcut un drum lung până la Otawa. Am renunțat și la a doua ofertă: piscina. Chiar dacă, de la geamul camerei noastre, apucasem să ne încântăm sufletele privind la doi copii ce se hârjoneau în apă.

Parcă eram la Las Vegas. Nu c-aș fi fost vreodată pe-acolo,
dar așa ceva doar prin filme am mai văzut: jocuri de noroc,
peste tot jocuri de noroc.

Mădălina ne-a dus la un restaurant tip fast food. Am solicitat, la recomandarea ei, omleta casei, adică o omletă mare, destul de condimentată și cu două bucăți de bacon rumenite la grătar. Ca desert ni s-a servit o... lipie groasă și pufoasă (o compoziție ca de aluat de cozonac), pe care am lăsat să curgă la greu siropul de arțar avut la dispoziție. A fost bun și sățios. Cu cafeaua de rigoare, totul s-a dus pe la 20 CAD/pers. 
Sunt nevoit să fac o mărturisire: sunt pofticios și, adeseori, din acest motiv, îmi mai uit prioritățile. De exemplu, în acest caz, am uitat să fotografiez platourile ce ni s-au servit. Pentru documentarea ce vreau să v-o ofer, ar fi fost un detaliu important. 
Stația de autobuz era chiar în dreptul ieșirii din restaurant. Abia atunci am remarcat-o. Mi-a venit și o idee:
- Mădălina, crezi c-am putea întârzia vreo jumătate de oră cu plecarea?
- Da, tată, ai vreo propunere?
- Da: ce-ați spune să facem un tur al orașului cu autobuzul? N-avem vreme să-l vizităm la picior, dar un tur cu autobuzul... măcar oferta asta s-o bifăm!
Știți ce ușor s-a ajuns la consens? Mai ales că, până să se entuziasmeze lumea și mai  tare, autobuzul a și oprit în dreptul nostru.
Autobuz mare, pasageri puțini, șofer amabil. Urcarea se făcea prin față, pe la șofer. Ne-a impresionat un anumit aspect: în stații, când trebuia să urce sau să coboare o persoană cu probleme fizice, șoferul avea posibilitatea să coboare scara autobuzului la un nivel accesibil. Și o cobora.
Doar zona centrală a orașului a fost interesantă. În rest, nimic de reținut pentru niște turiști grăbiți. 

Niagara. „Cascada potcoavă”. Observați „fierberea” din „oală” și particolele de apă aruncate spre înălțimi.

- Tati, vreți să mai coborâm o dată să vizităm cascada?

Am trecut și noi pe-aici

- Dar nu este târziu pentru tine, Mădălina?
- Nu, deloc și-apoi poți să mai faci niște fotografii...
- Ei, da!
- Oricum, altă dată să nu crezi că te mai aduc pe-aici!
- Aha!
Ce să fac: vine vremea când trebuie să predau ștafeta și să-mi las copilul să decidă. Dar să se și amuze pe seama mea!...

Turiști plimbându-se pe faleză. Și noi, și noi!

De data asta, gata: s-a dat plecarea! Ultimele fotografii. Fiica mea îmi acordă înțelegere (cu toate că nu înțelege!) și nu comentează atunci când îi solicit un ultim zâmbet, pentru o ultimă poză la „Niagara Falls”....

Oază de verdeață

Pe partea cealaltă a drumului pietonal, în partea opusă cascadei, abia acum, pe ziuă, am remarcat acest spațiu verde. După agitația și zgomotul învolburatelor ape, liniștea și calmul pomilor, florilor și al bălții. Albastrul apelor contrastând cu verdele crud al câmpului. Vecinătate fericită.

Știți cu cine ne-am întâlnit? Cu domnul Nikola Tesla!
Ce să vă spun? Marele om de știință era îngândurat: venea de la hidrocentrala construită puțin mai sus, pe râul Niagara și era preocupat de faptul că, prin instalația inventată de el, s-a micșorat debitul cascadei, ea pierzându-și astfel din spectaculozitate.
L-am lăsat pe marele inginer cu gândurile lui. Nu aveam cum să-l ajut. Cu toate că s-a născut cu un secol înaintea mea, cunoștințele sale le depășesc cu mai mult de un secol pe ale mele. Așa că: „Toată stima, Maestre!” 

Aceste două filmulețe sunt ultimele secvențe ce vi le mai propun din această călătorie. Reală, pentru noi și, până una-alta, virtuală pentru voi. Dar, așa cum s-a verificat adeseori, aveți grijă ce vă doriți! Visați frumos, construiți-vă lumea în care vă place să trăiți! Intrați în armonie cu Universul și Universul vă va recunoaște! 

Otawa. Clădirea Parlamentului.

Dacă mă mai răbdați: în episodul următor vom poposi la Otawa, capitala Canadei. Dacă ați ști cât de frumoasă este clădirea Parlamentului canadian!

ITINERARII CANADIENE 2 - MONT TREMBLANT

Mont Tremblant. Colaj

Episodul II – MONT TREMBLANT

V-am promis povești frumoase și am de gând să mă țin de cuvânt. Dacă voi fi și în stare să vi le relatez astfel încât să nu vă dezamăgesc...

Pe planetă, pe Planeta noastră, Cea Albastră, oamenii s-au găsit ei mai deștepți și au considerat că, pentru o bună conviețuire, nu le sunt suficiente Legile (zece, mari și late) date de Sus și, în consecință, au tot făcut (și desfăcut – ca la oameni) legi noi. Printre acestea o regăsim și pe cea referitoare la căsătoria liber consimțită dintre doi parteneri (un bărbat și o femeie), bazată pe afecțiune și încă câteva caracteristici speciale: atracție fizică, aspirații comune, concepții despre lume și viață asemănătoare etc. Că acum vor unii să se căsătorească bărbat cu bărbat și femeie cu femeie... n-aș avea nimic împotrivă dacă ar putea să și procreeze, să ducă specia umană mai departe. Ca să nu dispărem ca specie noi, oamenii, nu de altceva! Până atunci...

Ce vreau, de fapt, să scot în evidență în privința legilor date de oameni, este că acestea sunt arbitrare, nu sunt perfecte și nu rezistă timpului pentru că... nu sunt divine. Și, în această cheie, consider că o căsătorie stabilită printr-un act în fața unui organ administrativ, nu are nicio valoare reală – avem de-a face doar cu o convenție recunoscută de oameni – dacă nu are recunoașterea de Sus...

În 2008, de comun acord cu soția, am divorțat. Vremurile deveniseră neprietenoase pentru noi. Fără voia noastră, trăiam despărțiți de vreo opt ani și nu se întrevedeau posibilități de a schimba în vreun fel viitorul în bine. Așadar, ne-am dus de mână la Tribunal, ne-am pronunțat în favoarea divorțului în fața judecătorului și ne-am întors tot de mână acasă. Nu certuri, nu scandal, nu partaj. Doar înțelegere, ajutor reciproc și... iubire, multă iubire! Iubire pură!

În Canada ne-am regăsit într-o formulă lărgită, magică aș avea curajul să spun: fiica mea, eu, familia ce formam înainte de 2008 (după documente vorbind), cu soție, soacră, cumnată și nepoată, la care s-a adăugat actuala mea parteneră de viață. Ca la toți oamenii care sunt pe placul lui Dumnezeu, armonia a fost omniprezentă, toată lumea a îndrăgit pe toată lumea, ne-am distrat, am glumit, ne-am simțit bine împreună.

Dar... gata cu petrecerile! Fiică-mea, Mădălina, și-a asigurat câteva zile libere special pentru noi, cei veniți din Europa (Mary, fosta soție a venit din Italia) și ne-a propus o primă destinație: Mont Tremblant, o stațiune montană din Munții Laurentini, aflată la vreo 140 km. NV de Montréal (Google să trăiască!). În „Honda” Mădălinei, în față, eu, iar în spate s-au așezat Mary și Diana, actuala mea soție.

Ca în majoritatea zilelor petrecute pe tărâmurile nord-americane, și aceasta a fost una înnorată, dar nu mohorâtă. Temperatura era optimă: nici prea cald, dar nici prea frig. În privința frigului... noroc că am fost inspirați și ne-am luat niște bluzoane pe noi. Eu m-am găsit mai isteț și le-em făcut reclamă celor de la Omniasig. Doar îmi încheiasem asigurarea de călătorie la ei!

Am luat-o la picior

Imediat ce am parcat mașina, cu aparatul de fotografiat la gât am și luat-o la picior în căutarea de imagini speciale. Voiam să fiu primul care le descoperă - oare de ce?

Parcările - că tot veni vorba despre ele - erau multe gratuite, dar... ocupate. N-am avut ce face și am parcat la „cu plată” pentru un tarif orar consistent: 2,5$/20 min.

Turnul cu ceas

Am ajuns într-o piață mare. De jur-împrejur, corturi cu tot felul de oferte de sezon: gustări stradale, dulciuri, suveniruri, artizani prezentându-și operele, „saloane” de tatuaj, altele de medicină naturistă sau de yoga. O scenă de spectacole (în stânga fotografiei) pe care exersa un chitarist. Forfotă mare.

Mi-a atras atenția turnul cu ceas - cred că l-am imortalizat în prima imagine luată în stațiune. 

Diana și Mary

Diana și Mary, actuala și fosta mea soție: două bune prietene.

Telefericul

Înălțimile ne chemau. Munții păreau tare aproape, că-ți venea să-i escaladezi cu piciorul. Noroc cu înțelepciunea vârstei, că dac-ar fi fost după fiică-mea... Tată, ai cam îmbătrânit./Ei da, am trecut și eu de 40 de ani - i-am răspuns, înțepat.

Cu Mădălina, la rând, pentru bilete la telecabină

Am avut proasta inspirație să mă ofer că voi plăti eu toate cele patru bilete. Atât am insistat, că fetele, ca să-mi facă pe plac, au acceptat.
Uitați-vă la poza din dreapta și observați fețele stupefiate ale celor de la rând: când au văzut tarifele... 21$/pers.! 
21$? - am sărit ca ars. Înmulțit cu 4... 84$?! Asta e - am promis... am promis.
Treaba e că, de la 100$ am primit rest doar vreo 3. Liniștește-te, tată, ți-au adăugat și taxele!/Ce taxe, Mădălina?!/Lasă, că-ți explic mai târziu. 
Mi-am continuat calculele în gând: Dacă în fiecare zi voi cheltui câte 100$, înseamnă că banii îmi vor ajunge până... Trebuie să fiu atent!
Nu, nu m-am impacientat, dar cu toții am făcut haz de această primă experiență financiară.

Panoramă surprinsă din telecabină

Imaginea este surprinsă la coborârea de pe munte. La urcare, pereții din plexiglas ai cabinei erau atât de zgâriați, încât am renunțat la a mai înregistra instantanee. Oricum, peisajul ce ni s-a dezvăluit merita efortul financiar la care mă supusesem de bună voie. Partea cu escaladatul... fusese o glumă bună. 

Mary, Mădălina și Diana sus, pe munte

Peisajul ce ni s-a înfățișat la coborârea din telecabină a fost oarecum dezolant, cam sărăcăcios. Ne-am învârtit puțin prin zonă, am făcut câteva fotografii (nedemne de acest blog) și... ne-am hotărât să mâncăm ceva. 
Ce, când singurul restaurant identificat prezenta o gamă săracă de preparate gen fast food, la prețuri tare neprietenoase.
Afară... cam strângea, așa că ne-am grăbit să luăm telecabina pentru coborâre. Jos era viață!

Un restaurant

Alt restaurant. Aici am mâncat

La masă, cu fiica mea

Restaurantul avea produse cu specific italienesc. Fetele au comandat câte o pizza (clasică), iar eu, curios din fire, o calzone - nu mâncasem niciodată așa ceva. Mădălina mi-a explicat că este tot un fel de pizza, dar una împachetată ca o brânzoaică. Trebuie să mărturisesc că nu am fost prea încântat de alegere - prea multă cocă. Dar, cu o bere alături... Totul s-a dus pe la 100$ - a plătit Mădălina!

Strada principală

Ce poate fi mai potrivit, după o masă copioasă și într-o bună companie, decât o plimbare prin centru? Poate doar niște clătite uriașe cu sirop de arțar și cu nucă... 

Ne vin idei

Dar de o plimbare cu telescaunul ce spuneți? Mai ales că este și gratuită! Mary ia inițiativa și se îndreaptă hotărât spre stația de plecare.

Imagini surprinse din telescaun

Am făcut o tură. Într-un deplin acord, sătui fiind și relaxați, am decis să o facem și pe a doua. Prea era frumos peisajul. Iar eu nu uitasem încă de tariful plătit la urcarea cu telecabina.

Parcarea cu plată

Gata, s-a dat plecarea. Cu încă o pizza la purtător și cu câte o cafea în mână, ne-am îndreptat spre parcare. Măi, care vede mașina?




Am lăsat în urmă o stațiune montană superbă, asemănătoare celor de pe Valea Prahovei din România noastră dragă. Iarna (care este lungă pe-acolo), greu găsești locuri de cazare. Schiorii, în special, dar și ceilalți iubitori ai sporturilor de iarnă, iau cu asalt pârtiile. Data viitoare, când îmi va veni chef de munte, mă voi întoarce la... Sinaia!

Calificative:
Acces în stațiune: 8 (dacă n-am fi plătit parcarea...).
Peisaj: superb!
Curățenie: 10.
Servicii: 10.
Prețuri: 6 (comparându-le cu cele cu care sunt obișnuit din Grecia, Turcia, Bulgaria).
Localnici: care erau ăia?