În tinerețe, mi-am dorit mult să văd lumea. Călătoream doar pe... globul pământesc și visam la cele mai depărtate, sălbatice și exotice locuri. Liber la visare! La un moment dat, a intervenit o revoluție - hm! - și... iată-ne viețuind într-un alt sistem politic, unul democratic. Putem călători! Ne... ajung banii? Dacă ne limităm la puțin... Se pot realiza vacanțe reușite? Cu bani puțini? Se pot! Asta doresc să vă transmit prin intermediul acestui blog. Așadar, la drum!
În urmă cu mai mulți ani, călătorind hai-hui (și de capul meu) pe drumurile nevăzute ale net-ului, am ajuns - habar n-am cum! - și prin Pamukkale. „Pamukkale... pe unde mai vine și asta? Aha - prin Turcia!” - am primit imediat răspunsul, după ce am făcut obligatoriul efort de a citi și cele câteva rânduri cu pretenție de articol. Las deoparte sărăcia explicațiilor, deoarece imaginile au fost cele ce mi-au atras atenția și m-au făcut să... visez? Nici visând nu aveam curajul a crede că voi ajunge vreodată prin acele superbe locuri! Îmi păreau atât de îndepărtate!...
Da, imaginile cu superbele terasele albe de travertin ce găzduiau mici ochiuri de apă sărată în care te puteai bălăci, mi-au rămas adânc întipărite pe retină și... în suflet.
Niciodată nu vom ști ce ne rezervă viitorul, dar am învățat că, prin gândirea noastră, putem să-l prefigurăm. Trebuie doar să avem curajul să visăm și să credem în visele noastre.
1septembrie 2014 - am ajuns la Pamukkale!
Pamukkale, în traducere din turcă, ar însemna „Castelul de bumbac”.
Denumire veche: Hierapolis. În traducere: „Orașul sacru”.
Primele atestări documentare sunt de pe la anul 190a.c.
Renunț acum la istorie (dacă vi se trezește interesul, găsiți destule informații pe net) și încerc să-mi rezum impresiile călătoriei. Le-aș reduce la două aspecte principale: istorice/arheologice și turistice. Rezolvarea - prin imagini.
Arcade pe drumul spre templul lui Appolo
Ruine
Teatrul
Ruine: în plan depărtat se vede „Marea baie din sud”, acum muzeu
I se mai spune și Baia Cleopatrei. Se povestește că aici s-ar fi scăldat însăși frumoasa regină Cleopatra. Cine dorește să rămână veșnic tânăr și frumos, e musai să se îmbăieze aici. Doar că tinerețea și frumusețea...sunt cam pipărate la preț!
În fine, terasele de travertin
Râul cu apă termală ce taie (și șlefuiește) terasele
Turiștii se bucură și de priveliște, și de scăldat
Ce-ar fi să fiți și voi acolo?
Eu am fost! Visați și voi și... distracție plăcută vă doresc!
Și pentru că o înregistrare video este mai... vie, mai edificatoare, vă invit la o scurtă vizionare. Spre sfârșitul înregistrării va apărea un personaj (simpatic?!) cu o pălărie mare și caraghioasă pe cap care vă va transmite salutul său de vacanță.
Ce-aș putea adăuga? Totul, pentru mine, cel puțin, a fost la superlativ. În Turcia, sezonul turistic ține până prin luna octombrie. Așa că, în septembrie să nu vă mire că veți avea parte de temperaturi caniculare. Marea Egee - curată și caldă, croazieră cu vaporul, căscat gura prin bazar, seară turcească pentru turiști (contra cost) și multe alte atracții, la alegerea și după buzunarul fiecăruia. Mâncarea - bună, cafeaua turcească - EXCEPȚIONALĂ! Să nu vă lipsiți de această mică (și savuroasă) plăcere!
Să mai dau note? Păi, dacă totul a fost la superlativ! O singură supărare am avut: așa m-a păcălit un vânzător din bazar când m-am tocmit pentru renumitul rahat turcesc! Mi-a luat ultimii bani din buzunar, dar eu am plecat fericit crezând că am făcut cea mai bună afacere. Să nu aveți nevasta prin preajmă când faceți afaceri păguboase!
Fântâna
Cinetică din Brăila, prin frumusețea și grandoarea sa, practic, a mutat,
începând din anul 1989, anul inaugurării ei, centrul orașului în Piața
Independenței, undeva mai aproape de Dunăre. Este o lucrare monumentală a
sculptorului Constantin Lucaci (1923-2014), realizată în întregime din inox și
are în componență patru elemente bine definite, așezate într-o linie imaginară,
perpendiculară pe cursul bătrânului Danubiu. Nu știu cât de mult se
îndepărtează conceptul sculptorului de cel al ilustrului săi înaintaș,
Constantin Brâncuși. Nu mă consider un cunoscător și/sau critic de artă, dar eu
observ multe asemănări între cei doi maeștri. Voi ce părere aveți?
Primul segment - detaliu
Elementul principal al primului segment
Bazinul principal, rotund, adăpostește un grup central format din patru elemente stilizate, suple, ce-și lansează spre înalt jeturile de apă. Pe circumferința bazinului se balansează, într-un dans leneș, un fel de înotătoare. Ne putem închipui orice, în funcție de imaginația fiecăruia. Eu, de exemplu, în figurinele centrale, văd niște elefanți cu trompele în sus. Dar, aș putea, la fel de bine, să observ jeturile unor balene ieșite la suprafață. Jocul jeturilor de apă nu te lasă să te pierzi în inerția unei zile plate și toride de vară.
Al doilea bazin. În stânga, în plan secund, se observă a patra componentă a complexului sculptural.
Vedere de ansamblu a primelor două bazine. În plan secund se observă Casa de Cultură a Tineretului.
Al doilea bazin. De formă dreptunghiulară, este caracterizat de cele două perdele paralele de apă ce-și fac jocul într-o fericită variație de înălțimi și culori.
Al treilea segment
Al treilea segment - detaliu
Al treilea segment - perspectivă
Al treilea segment se desfășoară terasat, pe mai multe trepte, fiecare fiind formată din trei piese. Ce văd eu? Niște delfini jucăuși ce-și însoțesc prietenii și-i înveselesc prin salturile lor deasupra apei. Observați culoarele formate de delfini și jocul culorilor.
Elementul al patrulea este o figurină aeriană, suplă, ce parcă s-ar vrea izvorul tuturor minunilor.
Al patrulea element
Într-un
mod fericit (sau ne, depinde de
interpretare), complexul celor patru elemente este completat de două repere
culturale, situate la cele două capete ale liniei imaginare: Casa de Cultură a
Tineretului, situată de cealaltă parte de bulevardului Călărași și o scenă de
spectacole în aer liber ce, parcă, pune stavilă oricărei încercări de prăvălire
a sistemului în apele Dunării. Cele două construcții fac cinste complexului
sculptural doar prin funcția lor culturală, în rest... Casa Tineretului este o
construcție comunistă, iar scena în aer liber este una provizorie, pentru
spectacole de vară. Totuși, ar fi de menționat că prima instituție a găzduit
spectacolele finale ale primelor două (sau trei?) Festivaluri Darclée, în timp
ce scena în aer liber este gazdă, în fiecare an, a spectacolelor lirice
programate de către organizatorii Festivalului pentru publicul larg. De altfel,
Festivalul Darclée, în alternanță anuală cu cursurile de măiestrie susținute de
către renumita artistă Mariana Nicolesco, au devenit adevărate repere
culturale ale Brăilei de azi. Dacă vă nimeriți în partea finală a lunii august
pe la Brăila...
Seara,
vara mai ales, Fântâna Cinetică devine centrul cetății: loc de întâlnire și promenadă
pentru îndrăgostiți, de tihnă și răcoare pentru pensionari (adeseori însoțiți
de nepoți), de joacă pentru copiii de
toate vârstele.
Oh, să
nu omiteți să vizitați centrul vechi al Brăilei! Clădiri vechi, multe restaurate/terase, teatrul Maria Filotti, parcul cu ceas din centru... promit o postare ceva
mai detaliată într-un viitor apropiat.
Iar acum, feeria nocturnă asigurată de fântâna cinetică în timpul călduroaselor nopți brăilene de vară.
Acest element ar fi primul, pornind dinpre fluviu.
Al doilea element. Vedere dinspre fluviu.
Vedere dinspre Dunăre, spre Bulevardul Călărași.
Al doilea element. Vedere laterală.
Idem.
Al doilea element. S-a schimbat culoarea.
Al treilea element.
Idem.
Al treilea element. Un bazin dreptunghiular străjuit de două perdele laterale de apă. Și, bineînțeles, jocurile de lumini.
Fântâna cinetică. Perspectivă dinspre Dunăre spre bulevard.
Fântâna cinetică, noaptea.
Admirați capodopera omului și a naturii. Era o seară cu cerul acoperit, dar aceasta nu i-a împiedicat pe brăileni să se întâlnească pe faleza bătrânului fluviu. Copii, părinți și bunici deopotrivă, toți își extrag energia și se hrănesc din aceeași sursă: poezia Dunării la Brăila, poezia lui Panait Istrati și a fabuloaselor sale personaje. Și pentru că o imagine filmată este parcă mai spectaculoasă, vă ofer și o înregistrare video:
https://youtu.be/jDDw319kcIM
Practic, celebra stațiune Băile Felix se confundă (până la identificare) cu comuna Sînmartin, situată în imediata apropiere a municipiului Oradea. De altfel, există o preocupare tot mai intensă a oficialităților din Sînmartin și Oradea să purceadă la o unire (să-i spunem așa) a celor două localități. Se intenționează organizarea unui nou referendum în acest scop. Cât despre celebrul lac cu nuferi despre care am învățat cândva la geografie... nu-l mai căutați: în locul lui a rămas doar o mică mlaștină, o... palmă de loc umedă ce mai amintește de renumita atracție turistică ocrotită prin lege. Dar cum legile în România sunt făcute doar pentru oamenii cinstiți, exploatarea peste măsură a resurselor termale subterane a dus la secarea acestui lac. Nu, nu vă speriați, apele termale nu au dispărut! Ele se regăsesc în incintele multitudinii de hoteluri și vile, mai noi sau mai vechi, ce și-au tras propriile piscine pentru atragerea turiștilor. Să mai amintesc și despre încălzirea din timpul iernii ce se face utilizând aceleași ape termale...
Strandul Apollo
Ștrandul Apollo, cu o vechime de mai bine de 100 de ani, atrage, încă de la început, prin arhitectura sa.
Vedere dinspre interior a clădirii strandului
La scaldă. Sunt plouat.
Vedere
Complexul President. Bazin în aer liber.
Complexul President. Te șfichiuiește apa cascadei.
Complexul President, în comparație cu strandul Apollo,
are, la interior, mai multe bazine, cu tot felul de forme de hidromasaj.
Reprezintă o soluție solidă pentru toate anotimpurile. Personal, îl
prefer și vara, deoarece afară, are suficiente șezlonguri și umbrele.
Și, cum pe vreme favorabilă, turiștii preferă varianta Apollo, eu sunt
cel mai fericit bătrânel venit la băi.
La băi, la Felix, întâlnești și pensionari, și părinți/bunici cu copii. Cu aproximație, dacă ar fi să aproximez vârstele întâlnite, cam de la o lună la... 62 de ani, cât am eu și... mai puneți, mai puneți!...
În centrul stațiunii se află un parc. Parcul, aflat la marginea unei păduri ce eu nu am îndrăznit a-i descoperi hotarele, ca element central, găzduiește poarta de acces la strandul Apollo, un lac cu nuferi, un altul cu lotuși (și peștișori, și broscuțe...), un podeț între ele, biserica din lemn, o statuie a simbolului numit Eminescu, o alta a lui neica Creangă, băncuțe de odihnă, câteva restaurante, chioșcuri, magazine, un fel de bazar, langoși, porumb fiert, înghețată, vată pe băț, cântăreți ambulanți... Atmosferă tihnită.
Centrul, noaptea.
Doresc să închei acest periplu (care nu a fost deloc anevoios) printr-o înregistrare video. Deci: apă, soare, muzică, răcoritoare, spumă... într-un cuvânt: voie bună!
Note: Pitoresc stațiune: 10; Climă luna iunie: 9; Posibilități cazare: multiple; Cazarea mea: 10; Restaurante: 8,5; Calitate băi: 9. Altele: mai propuneți și voi.
Conacul Bellu l-am vizitat în urmă cu câțiva ani, în urma recomandării călduroase făcute de un prieten - nu mă întrebați care, căci... nu mi-l amintesc! Cert este că nu m-a dezamăgit! Iar azi, 9 august 2020, mi-am zis că este momentul să mă întorc din nou în timp și, eventual, să înțeleg mai bine epoca în care acest loc a reprezentat nu numai un pol al bogăției, ci și al culturii și bunului gust.
Captură preluată din pliantul Muzeului „Foișorul Bellu”
Amfitrionul? Cine altcineva decât baronul Alexandru Bellu (1850-1921), un iubitor și colecționar de frumos și un fotograf talentat, în același timp.
Extras din pliantul Muzeului „Foișorul Bellu”: Alexandru Bellu era înzestrat cu cele mai alese calități ale inimii și spiritului. Artist în toată accepțiunea cuvântului, el făcuse din locuința sa un adevărat templu al artei, fiind un fervent admirator al frumuseții pure sub toate formele sale. Pasionat de fotografie, ridicată la înălțimea unei arte, el s-a străduit cu succes să reproducă și să facă cunoscute scene pline de grație ale vieții noastre țărănești, care prin obiectivul său au devenit adevărate tablouri de maestru. (L’Indépandence Roumaine, anée 45, nr. 13804 din 30 aprilie 1921,
pag. 2)
De altfel, recunoscându-i-se valoarea, artistului-fotograf Alexandru Bellu i s-a acordat un loc însemnat în Encyclopédie Internationale des Photographes.
Nepermițându-mi-se să fac fotografii în muzeu, am ales să vă prezint câteva din pliantul amintit, pentru a-l cunoaște și înțelege mai bine pe artist.
Temele sale rurale, tratate cu atâta delicatețe, respect și lirism, l-au apropiat de celălalt pictor, cel al penelului, marele Nicolae Grigorescu, pe cei doi legându-i o prietenie durabilă.
Ce m-a mai impresionat? Construcția, în ansamblu, în primul rând. Mare, dar nu opulentă, zugrăvită simplu, albul varului de pe pereți contrastând fericit cu nuanțele închise ale acoperișului. Complexul muzeal cuprinde practic patru expoziții: una în clădirea principală, una la subsolul ei (vinăria), una în turnul de la intrare și ultima, în casa țărănească alipită turnului. Expoziție foto, mobilier, pictură, grafică, etnografie, cărți rare, stampe japoneze etc. Am remarcat un tablou de Theodor Aman și mai multe lucrări de grafică de Carol Pop de Szathmari.
Impresionant este interiorul clădirii principale, în care am pătruns în plină atmosferă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea până spre începutul secolului XX. Cam ceea ce am intuit cândva, ca făcând parte din decorul vieții boierilor de viță veche, contemporani ai lui A. I. Cuza și, mai apoi, ai primilor regi ai României, am regăsit în aranjamentele interioarelor din clădirea mare.
MERITĂ VIZIONAT!
Complexul se găsește în interiorul unui parc. Atât vă mai spun, spre trezirea curiozității: În anul 1926, familia Bellu a donat Academiei Române întregul complex de clădiri aflat la Urlați. Este vorba de urmașii baronului Barbu Bellu, cel care a donat administrației locale terenul pe care s-a amenajat cimitirul ce-i poartă numele.
Conacul
Conacul. Detaliu cu natură vie.
Turnul de la intrare
Casă alipită turnului. Dacă ar avea prispă, ar semăna cu casa țărănească a bunicii mele din Moldova.
Intrarea în complexul muzeal
Notă: La conac se ajunge cu autoturismul, pe drum asfaltat, părăsind șoseauna națională ce leagă Ploiești de Buzău, în dreptul localității Albești-Paleologu.
