ITINERARII CANADIENE 2 - MONT TREMBLANT

Mont Tremblant. Colaj

Episodul II – MONT TREMBLANT

V-am promis povești frumoase și am de gând să mă țin de cuvânt. Dacă voi fi și în stare să vi le relatez astfel încât să nu vă dezamăgesc...

Pe planetă, pe Planeta noastră, Cea Albastră, oamenii s-au găsit ei mai deștepți și au considerat că, pentru o bună conviețuire, nu le sunt suficiente Legile (zece, mari și late) date de Sus și, în consecință, au tot făcut (și desfăcut – ca la oameni) legi noi. Printre acestea o regăsim și pe cea referitoare la căsătoria liber consimțită dintre doi parteneri (un bărbat și o femeie), bazată pe afecțiune și încă câteva caracteristici speciale: atracție fizică, aspirații comune, concepții despre lume și viață asemănătoare etc. Că acum vor unii să se căsătorească bărbat cu bărbat și femeie cu femeie... n-aș avea nimic împotrivă dacă ar putea să și procreeze, să ducă specia umană mai departe. Ca să nu dispărem ca specie noi, oamenii, nu de altceva! Până atunci...

Ce vreau, de fapt, să scot în evidență în privința legilor date de oameni, este că acestea sunt arbitrare, nu sunt perfecte și nu rezistă timpului pentru că... nu sunt divine. Și, în această cheie, consider că o căsătorie stabilită printr-un act în fața unui organ administrativ, nu are nicio valoare reală – avem de-a face doar cu o convenție recunoscută de oameni – dacă nu are recunoașterea de Sus...

În 2008, de comun acord cu soția, am divorțat. Vremurile deveniseră neprietenoase pentru noi. Fără voia noastră, trăiam despărțiți de vreo opt ani și nu se întrevedeau posibilități de a schimba în vreun fel viitorul în bine. Așadar, ne-am dus de mână la Tribunal, ne-am pronunțat în favoarea divorțului în fața judecătorului și ne-am întors tot de mână acasă. Nu certuri, nu scandal, nu partaj. Doar înțelegere, ajutor reciproc și... iubire, multă iubire! Iubire pură!

În Canada ne-am regăsit într-o formulă lărgită, magică aș avea curajul să spun: fiica mea, eu, familia ce formam înainte de 2008 (după documente vorbind), cu soție, soacră, cumnată și nepoată, la care s-a adăugat actuala mea parteneră de viață. Ca la toți oamenii care sunt pe placul lui Dumnezeu, armonia a fost omniprezentă, toată lumea a îndrăgit pe toată lumea, ne-am distrat, am glumit, ne-am simțit bine împreună.

Dar... gata cu petrecerile! Fiică-mea, Mădălina, și-a asigurat câteva zile libere special pentru noi, cei veniți din Europa (Mary, fosta soție a venit din Italia) și ne-a propus o primă destinație: Mont Tremblant, o stațiune montană din Munții Laurentini, aflată la vreo 140 km. NV de Montréal (Google să trăiască!). În „Honda” Mădălinei, în față, eu, iar în spate s-au așezat Mary și Diana, actuala mea soție.

Ca în majoritatea zilelor petrecute pe tărâmurile nord-americane, și aceasta a fost una înnorată, dar nu mohorâtă. Temperatura era optimă: nici prea cald, dar nici prea frig. În privința frigului... noroc că am fost inspirați și ne-am luat niște bluzoane pe noi. Eu m-am găsit mai isteț și le-em făcut reclamă celor de la Omniasig. Doar îmi încheiasem asigurarea de călătorie la ei!

Am luat-o la picior

Imediat ce am parcat mașina, cu aparatul de fotografiat la gât am și luat-o la picior în căutarea de imagini speciale. Voiam să fiu primul care le descoperă - oare de ce?

Parcările - că tot veni vorba despre ele - erau multe gratuite, dar... ocupate. N-am avut ce face și am parcat la „cu plată” pentru un tarif orar consistent: 2,5$/20 min.

Turnul cu ceas

Am ajuns într-o piață mare. De jur-împrejur, corturi cu tot felul de oferte de sezon: gustări stradale, dulciuri, suveniruri, artizani prezentându-și operele, „saloane” de tatuaj, altele de medicină naturistă sau de yoga. O scenă de spectacole (în stânga fotografiei) pe care exersa un chitarist. Forfotă mare.

Mi-a atras atenția turnul cu ceas - cred că l-am imortalizat în prima imagine luată în stațiune. 

Diana și Mary

Diana și Mary, actuala și fosta mea soție: două bune prietene.

Telefericul

Înălțimile ne chemau. Munții păreau tare aproape, că-ți venea să-i escaladezi cu piciorul. Noroc cu înțelepciunea vârstei, că dac-ar fi fost după fiică-mea... Tată, ai cam îmbătrânit./Ei da, am trecut și eu de 40 de ani - i-am răspuns, înțepat.

Cu Mădălina, la rând, pentru bilete la telecabină

Am avut proasta inspirație să mă ofer că voi plăti eu toate cele patru bilete. Atât am insistat, că fetele, ca să-mi facă pe plac, au acceptat.
Uitați-vă la poza din dreapta și observați fețele stupefiate ale celor de la rând: când au văzut tarifele... 21$/pers.! 
21$? - am sărit ca ars. Înmulțit cu 4... 84$?! Asta e - am promis... am promis.
Treaba e că, de la 100$ am primit rest doar vreo 3. Liniștește-te, tată, ți-au adăugat și taxele!/Ce taxe, Mădălina?!/Lasă, că-ți explic mai târziu. 
Mi-am continuat calculele în gând: Dacă în fiecare zi voi cheltui câte 100$, înseamnă că banii îmi vor ajunge până... Trebuie să fiu atent!
Nu, nu m-am impacientat, dar cu toții am făcut haz de această primă experiență financiară.

Panoramă surprinsă din telecabină

Imaginea este surprinsă la coborârea de pe munte. La urcare, pereții din plexiglas ai cabinei erau atât de zgâriați, încât am renunțat la a mai înregistra instantanee. Oricum, peisajul ce ni s-a dezvăluit merita efortul financiar la care mă supusesem de bună voie. Partea cu escaladatul... fusese o glumă bună. 

Mary, Mădălina și Diana sus, pe munte

Peisajul ce ni s-a înfățișat la coborârea din telecabină a fost oarecum dezolant, cam sărăcăcios. Ne-am învârtit puțin prin zonă, am făcut câteva fotografii (nedemne de acest blog) și... ne-am hotărât să mâncăm ceva. 
Ce, când singurul restaurant identificat prezenta o gamă săracă de preparate gen fast food, la prețuri tare neprietenoase.
Afară... cam strângea, așa că ne-am grăbit să luăm telecabina pentru coborâre. Jos era viață!

Un restaurant

Alt restaurant. Aici am mâncat

La masă, cu fiica mea

Restaurantul avea produse cu specific italienesc. Fetele au comandat câte o pizza (clasică), iar eu, curios din fire, o calzone - nu mâncasem niciodată așa ceva. Mădălina mi-a explicat că este tot un fel de pizza, dar una împachetată ca o brânzoaică. Trebuie să mărturisesc că nu am fost prea încântat de alegere - prea multă cocă. Dar, cu o bere alături... Totul s-a dus pe la 100$ - a plătit Mădălina!

Strada principală

Ce poate fi mai potrivit, după o masă copioasă și într-o bună companie, decât o plimbare prin centru? Poate doar niște clătite uriașe cu sirop de arțar și cu nucă... 

Ne vin idei

Dar de o plimbare cu telescaunul ce spuneți? Mai ales că este și gratuită! Mary ia inițiativa și se îndreaptă hotărât spre stația de plecare.

Imagini surprinse din telescaun

Am făcut o tură. Într-un deplin acord, sătui fiind și relaxați, am decis să o facem și pe a doua. Prea era frumos peisajul. Iar eu nu uitasem încă de tariful plătit la urcarea cu telecabina.

Parcarea cu plată

Gata, s-a dat plecarea. Cu încă o pizza la purtător și cu câte o cafea în mână, ne-am îndreptat spre parcare. Măi, care vede mașina?




Am lăsat în urmă o stațiune montană superbă, asemănătoare celor de pe Valea Prahovei din România noastră dragă. Iarna (care este lungă pe-acolo), greu găsești locuri de cazare. Schiorii, în special, dar și ceilalți iubitori ai sporturilor de iarnă, iau cu asalt pârtiile. Data viitoare, când îmi va veni chef de munte, mă voi întoarce la... Sinaia!

Calificative:
Acces în stațiune: 8 (dacă n-am fi plătit parcarea...).
Peisaj: superb!
Curățenie: 10.
Servicii: 10.
Prețuri: 6 (comparându-le cu cele cu care sunt obișnuit din Grecia, Turcia, Bulgaria).
Localnici: care erau ăia?

ITINERARII CANADIENE

Montréal. Vedere panoramică

De fiecare dată când aleg o destinație de vacanță, o fac sub imboldul unor chemări interioare, a unor dorințe, a unor vise exprimate sau chiar... ne. Dar, când ai o fiică stabilită peste mări (oceane) și țări, tocmai hăt prin Canada, mai intervine o componentă, una de natură sentimentală – ce să-i faci, copilul (tău) tot copil rămâne!

Așadar, de prin noiembrie trecut am purces la căutarea celei mai convenabile (la preț - criteriul principal) oferte de bilete de avion. Am achiziționat de la British Airways două bilete dus-întors, pe traseul București-Montréal și retur, contra a 1120 de Euro (clasa Economic), cu staționare pe aeroportul Heathrow șapte ore la dus și zece la întors. Nu a fost mult, dar nici ieftin n-aș putea afirma că mi s-a părut prețul. La veniturile mele de (foarte) modest pensionar...

Heathrow Lodge

Considerând că, la întoarcere avem cam mult de staționat prin aeroport, am rezervat o cameră cu baie la Heathrow Lodge contra sumei de 46 de Lire sterline. Ni s-a părut piperat prețul pentru ceea ce ni s-a oferit dar, cel puțin, am făcut un duș, ne-am schimbat și ne-am odihnit câteva ore.  

Plecare din București, de pe Otopeni: 22 august 2017, ora 9.00. Urma ca, pe 12 septembrie 2017, ora 21.40 să ne luăm zborul înapoi spre țară, de pe Aeroportul Pierre Eliott Trudeau din Montréal. Dar... mai era până atunci.

Bagaje, cadouri, griji, emoții.

Bineînțeles că, la aeroport, prima persoană care m-a întâmpinat a fost chiar fiica mea, fată frumoasă, 35 de ani, nemăritată și cu o carieră promițătoare în față.

Îmbrățișări, sărutări tandre pe obraji, Ce mai faci, tati?/Bine, dar tu, fetița mea?, zâmbete, ochi strălucitori, lacrimi și iar îmbrățișări.

Depășit momentul emoțional, după petrecerea de bun venit de rigoare (în compania rudelor și a prietenilor de peste ocean), trebuia să fie atins (trăit, experimentat) și celălalt scop, cel turistic. Montréal, una dintre cele mai importante metropole ale lumii ne chema și trebuia musai cercetat, fotografiat și... cucerit. Centrul vechi, Catedrala Notre Dame, Grădina Botanică, Muzeul de Arte Frumoase, Stadionul Olimpic... Dar câte nu sunt de văzut într-un oraș atât de mare și cu o populație atât de eterogenă! Și nu numai Montréal. În funcție de fondurile din portofel și a timpului liber pe care fiică-mea ni l-a pus cu generozitate la dispoziție, mai erau și altele de văzut. Niagara, de exemplu...

Vremea în Canada în acest final de august și început de septembrie: bună. Am avut parte și de zile însorite cu temperaturi ce nu au depășit 25-26 de grade Celsius, dar și de altele cu nori și cu ploi ușoare. Doar seara temperaturile mai scădeau sub limita de confort termic de trebuia ca, atunci când ședeam cu musafirii afară, să mai punem câte un pulover pe noi.

...

Mi-am făcut multe probleme despre cum să abordez relatarea acestei călătorii. Ce să punctez mai întâi, cărui reper să-i acord prioritate, ce fotografii să postez din cele aproape două mii de instantanee surprinse? Am ajuns la concluzia că, o singură postare, nu va acoperi întreaga gama de impresii și emoțiile trăite. Vă promit, așadar, un serial, un serial al prezentării principalelor obiective vizitate, în ordinea cronologică a mișcării pașilor noștri pe pământul canadian. Iată, pe scurt, episoadele, așa cum le văd în acest moment:

Mont Tremblant

     

  

    1.     24 august 2017. Mont-Tremblant – stațiune montană (Munții Laurentini) situată la aproximativ 130 km. NV de Montréal. Munte, răcoare, nori, plimbare cu telecabina. Peisaj montan superb. Bușteni?

   

   2.     26 august 2017. Montréal – întâlnire cu scriitorii membri ai Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec (A.S.L.R.Q.). Tema acestei întâlniri o voi trata separat, pe blogul Jurnal Literar (http://florinmesca.blogspot.ro).

Oratoriul St. Joseph

   3.     28 august 2017. Oratoriul Sf. Iosif. Domul bazilicii este considerat ca fiind al treilea din lume ca mărime, după cel de pe Sf. Petru de la Roma și un altul din Coasta de Fildeș. Oratoriul impune prin mărime, prin frumusețe și prestanță. Culmea pe care a fost poziționat îl transformă într-un reper greu de ratat și influențează, de asemenea, ochiul privitorului.

  

   4. 29 august 2017. Montréal – Grădina Botanică. Considerată ca fiind a doua cea mai mare din lume, era un reper ce nu putea fi trecut cu vederea. Ignorant fiind, probabil că am trecut pe lângă multe plante unicat din lume, dar tot am fost fermecat de frumusețea și gingășia lor.

Blockville. Cele 1000 de insule

   5.     30 august 2017. Brockville – Cele 1000 de insule. În drum spre Niagara, am oprit la Brockville. Prea mulți îmi vorbiseră despre frumusețea celor 1000 de insule înșirate pe o distanță relativ scurtă a fluviului Sf. Laurențiu. Nu am regretat!

Niagara

   6.  30, 31 august 2017. Niagara. Formidabila Niagara! Încă de pe băncile școlii, când am învățat la Geografie despre marile cascade ale lumii, numele acesteia mi-a rămas întipărit în minte ducându-mă cu gândul la ceva imens, minunat și de neatins (de către oamenii obișnuiți) obiectiv turistic. Eventual, când aș fi ajuns în Rai... Nici măcar nu îndrăzneam să gândesc că, vreodată, picioarele îmi vor călca prin zonă. Și totuși...  

Otawa

    

   7.     1, 2 septembrie 2017. Otawa, capitala Canadei. Superb oraș! Situat pe malul fluviului cu același nume, am fost impresionat de fluviu, de podurile ce-l traversau, de parcuri, de frumusețea clădirilor, de centrul orașului și, cel mai mult, de clădirea Parlamentului. Am vizitat, de asemenea, Muzeul Războiului, un exemplu de lecție de istorie și de patriotism local.

Muzeul de Arte Frumoase

  

   

  8.     6 septembrie 2017. Muzeul de Arte Frumoase. Nu se putea să ajung în marea metropolă Montréal fără a încerca a-i descoperi tezaurul de artă adăpostit în clădirile din Sherbrooke Street West. Ar fi fost ca și cum aș fi trecut prin Paris ignorând castelul Versaille. Și nu se făcea, nu-i așa?

Biodom

   

    9.  7 septembrie 2017. Biodom. Amenajat în fostul Complex Olimpic (ca și Grădina Botanică, Insectariul și Planetariul), la Biodom au fost reproduse cinci zone climaterice ale lumii. A fost și cald, și rece, și umed, și uscat, și lumină, și întuneric... a fost minunat!

   

Catedrala Notre Dame

     

      10.      8 septembrie 2017. Centrul vechi și Catedrala Notre Dame. Străzi înguste și pietruite, clădiri vechi și frumoase, magazine de suveniruri, mici galerii de artă, restaurante familiale, portul vechi unde au debarcat primii coloniști pe insula Mont Royal, oameni mulți, de toate națiile și de toate rasele.

China Town

   11.     9 septembrie 2017. China Town. De multe ori am auzit sintagma: Cartierul Chinezesc și așa s-a născut dorința de a vedea cu proprii ochi o astfel de așezare. Magazine și restaurante unul lângă altul, culori vii, suveniruri ieftine, căutători de chilipiruri, cântăreți ambulanți, ochi oblici și... un grup de practicanți ai Falun Gong (Dafa). Un grup de cinci meditau executând niște exerciții simple, iar o doamnă mai în vârstă oferea explicații detaliate celor interesați. Voi reveni și pe această temă.

Mont Royal

   

   

Sainte Agathe des Monts

     12.    9 septembrie 2017. Parc du Mont Royal. A fost o după-amiază de plimbare tihnită prin imensul parc și, în consecință, nu am atins toate punctele care ar fi meritat. Dar... ca prin toate celelalte parcuri (multe) prin care am umblat, am fost însoțit de veverițe și de porumbei. N-am zărit rațele și gâștele, prietenele bălților de prin alte locuri. Am ratat, printre altele, lacul cu castori.

     

Lacul din Siante Agathe des Monts

     

  

   13.      10 septembrie 2017. Saint Agathe des Monts et Saint Sauveur – două stațiuni montane cu mare potențial turistic ce pot fi comparate cu Sinaia. Ne-am plimbat pe malul lacului din Sainte Agathe, am fotografiat rațele sălbatice și apoi ne-am deplasat câțiva kilometri spre Saint Sauveur pentru a dejuna la un restaurant anume, unul grecesc, renumit pentru preparatele sale delicioase. Chiar au fost! Va urma...

  

    14.      Parcuri.

    15.      Restaurante.

     Dacă îmi va mai veni vreo idee, cu siguranță voi completa acest „Cuprins”. Dar vă promit: înafară de mici și banale povești, veți găsi imagini, înregistrări video, informații despre deplasările prin oraș cu metroul, prețurile de prin magazine,  restaurante și hoteluri, tarifele practicate la intrarea în muzee și în celelalte centre de interes turistic. Eu... vă invit într-o călătorie virtuală ce sper că vă va îmbogăți spiritual și vă va îndemna la reverie și meditație. 

     Drum bun și pe... foarte curând!

SĂRATA MONTEORU

Munții ce împrejmuiesc stațiunea Sărata Monteoru văzuți de la altitudinea la care se află Mina de petrol, unicat în Europa

Încă de anul trecut decisesem, împreună cu soția, să renunțăm la obișnuita vacanță de vară petrecută la Băile Felix în favoarea unei alte stațiuni, eventual mai apropiate. Ați intuit bine: ne-am hotărât pentru Sărata Monteoru, județul Buzău. Soția a propus-o și cam tot ea a... decis.
Vă spun sincer: am acceptat cu inima cam îndoită. Și gândurile îmi erau dintre cele mai lipsite de optimism: M-o bate soarele-n cap pe la ștrandurilea alea... ce naiba o să fac toată ziua?! Mi-am făcut griji degeaba.
Zona mi-a făcut o impresie extraordinară, încă de pe când am început să rulez pe drumul județean și am intrat prin primele sate. Multă verdeață, aer curat, gospodării frumoase, șosea bună.
Stațiunea Sărata Monteoru se întinde de-a lungul unei artere principale care, la un moment dat, se intersectează cu o alta, formând un fel de „Y” vizibil, bineînțeles, din avion. Sau elicopter, sau dronă, sau zmeu... În punctul de intersecție se află Centrul de Informare Turistică pe care, dacă veți avea noroc, îl veți găsi deschis. Eu am avut această șansă și m-am căpătat cu câteva pliante utile.

Monumentul Eroilor din Monteoru. 1916-1919.

În aceeași zonă (la intersecția celor trei artere), vă întâmpină Monumentul Eroilor din Monteoru, găzduit de o mică insulă de verdeață.

Cum vă uitați la monument, pe partea stângă, împrejmuit și ferecat, veți putea trage cu ochiul, peste gard, la ruinele casei Monteoru. În dreptul porții, biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de același boier, Grigore C. Monteoru.
Vila a fost construită în 1888, din calcar fasonat și are o suprafață de 510 mp, parter și etaj.
Este declarată monument istoric.

Bănuiesc că aceasta ar fi biserica ctitorită de boierul Monteoru, deoarece părea a fi cuprinsă în domeniul închis și... avea lacăt pe poartă. Doar că pe ea era o inscripție ce indica hramul Sfinților Petru și Pavel.
Fotografia aceasta am luat-o chiar în ziua marii sărbători a Sfinților Petru și Pavel și, după cum am mai spus, biserica era... ferecată!

Capela familiei Monteoru

Feronerie din dreptul intrării.

Biserica-capelă a fost construită pe la 1903, după planurile arhitectului Eduard Honzik și pictată de către Costin Petrescu, care a fost și pictorul Curții Regale a României. În subsol își află odihna veșnică șapte membri ai familiei Monteoru.
Este declarată monument istoric.

Feronerie

M-a impresionat feroneria capelei. Și nu numai. Am putut observa și ceea ce a mai rămas dintr-un vitraliu, parțial distrus.

Mina de Petrol

Mina de Petrol. Este cea mai veche exploatare petrolieră din județul Buzău (a doua jumătate a secolului al XIX-lea). Din păcate, nici acest reper important (din punct de vedere turistic) nu este semnalizat corespunzător. Nimic nu indică faptul că aceasta este sonda ce extrage petrolul din celebra mină. Doar însemnele O.M.V. sunt vizibile peste tot. Eu am recunoscut-o ghidându-mă după unul dintre pliantele primite de la Centrul de Informare Turistică.
Sursă importantă de îmbogățire a grecului Grigore Stavri, acesta, probabil că și îndrăgostit de zonă, și-a schimbat numele în Grigore Constantinescu-Monteoru. Se spune că, în urma vânzării Minei de Petrol, conștient de valoarea terapeutică a apelor sărate din zonă, a pus bazele stațiunii turistice și balneoclimaterice. Stațiunea ajunsese ca, la începutul secolului XX, să rivalizeze cu cele mai importante stațiuni balneare din Europa.

Chioșcul din centru.

Chiar în centrul stațiunii, în dreptul ștrandului principal (în aer liber), se află chioșcul. Cândva, aici cânta fanfara întru distracția turiștilor. Acum reprezintă un loc de repaos pentru pensionari.
Alături de chioșc este un părculeț amenajat special pentru copii.

Copii jucând fotbal.

Copiii se joacă în spatele chioșcului.
Pe partea cealaltă a străzii sunt mai multe chioșcuri cu de toate: articole de plajă, cosmetice, jucării, gogoși...
Dincolo de acestea, la vreo 50 de metri mai în spate, se găsește unicul (super)market de unde, în afara clasicelor produse, am cumpărat roșii, castraveți și caise românești. Delicioase! Prețurile: aproape normale.

Ștrandul acoperit din cadrul complexului „Ceres”.

Începându-mi sejurul la începutul săptămânii, m-am bucurat de beneficiile apei sărate într-o piscină acoperită și neaglomerată, cea a complexului „Ceres”. În primele zile, cred că nu am fost niciodată mai mult de douăzeci de persoane în bazin. Cam câte se văd și în fotografie plus încă câteva ce nu au intrat în cadru. Apa - foarte sărată (salinitatea mult peste cea a Mării Negre) - te ține fără eforturi la suprafață. Chiar dacă vrei să te scufunzi, nu reușești. Temperatura apei - excelentă, poți să stai cu orele în piscină. Nu vă sfătuiesc să încercați să înotați - vă intră apa în ochi și ustură...
În incinta bazinului sunt scaune de jur-împrejur unde vă puteți lăsa hainele. Afară sunt amenajate multe șezlonguri cu umbrele; cred că fac față în zilele aglomerate.
În incintă este amenajat un bar, iar afară, cu acces pentru toată lumea, veți găsi o linie caldă unde se poate mânca decent și la prețuri accesibile pentru toate buzunarele.
Intrarea la piscină: 20 de lei/persoană, inclusiv copiii peste trei ani. (La capitolul acesta nu prea le-am înțeles criteriile de eligibilitate.)
Sunt mai multe bazine cu apă sărată în stațiune, inclusiv la unele pensiuni.

Copil încercându-și voinicia în Parcul de aventură „Escapada”.

Iată și un adult rătăcit.

La marginea stațiunii se află Parcul de Aventură „Escapada” ce nu trebuie ratat sub nicio formă - mă refer doar la cei cu chef de o astfel de experiență.
Conform promisiunii, l-am dus pe nepotul meu, dar eram și eu un aventurier... Așa că... la cățărat cu noi!
După ce am plătit intrarea (25 lei/copil și 35 lei/adult), am fost băgați în hamuri (adică... înhămați?!), instruiți și... urcați în pomi.
Pentru fiecare grupă de vârstă sunt două trasee în același preț: unul mai ușor și unul care chiar te pune la încercare din toate punctele de vedere: forță, îndemânare, inteligență, tenacitate.
După cum vedeți, nepotul a făcut față cu brio.
În ce mă privește... ăla atârnat din poza din stânga, eu sunt. Mă pregăteam să-mi dau drumul pe tiroliană. Vă mărturisesc, prima tiroliană am ratat-o: n-am știut că trebuie să mă las liber (să mă sprijin) în hamuri. Dar la a doua coborâre... cine striga prin pădure de plăcere!
Să nu mă pârâți nepotului: al doilea traseu l-am făcut doar pe jumătate! Nu mai puteam: îmi ieșise limba de-un cot, gâfâiam de mama focului și-mi tremurau membrele. M-am cerut jos și bine am făcut!

Mânăstirea „Ciolanu”.

Nu trebuie ratate două repere (turistice, culturale și spirituale) importante: Mânăstirea „Ciolanu” și „Tabăra de creație de la Măgura”.
Mânăstirea „Ciolanu” este cea mai veche așezare monahală din județul Buzău, fiind atestată documentar încă din secolul al XVI-lea.
Biserica și toate construcțiile monahale situate în întreaga împrejmuire creează un decor minunat, ce îndeamnă la liniște și meditație.
La vreo cincizeci de metri depărtare de mânăstire veți da de „Tabăra de creație de la Măgura”. Despre aceasta voi pregăti o altă postare, într-un viitor apropiat.

Vila „Țara Luanei” - colaj cu imagini din interiorul vilei.

Vila „Țara Luanei” - colaj cu imagini din exterior.

Am fost inspirați în alegerea vilei în care ne-am cazat. Despre „Țara Luanei” este vorba, vilă cotată cu patru stele.
După ce intri în stațiune dinspre Buzău (sau Poiești), trebuie să o străbați în întregime pentru ca, la capătul ei, să dai de „Țara Luanei”, chiar înainte de intrarea în Parcul de Aventură „Escapada”. Încă de la intrarea în stațiune, indicatoarele te îndrumă fără greș spre destinație.
Parcare în drum, în fața vilei, gratuită și fără rezervare.
Amenajarea exterioară a micuțului domeniu, faină!
Se urcă o pantă destul de abruptă (dar scurtă) până pe platoul pe care se află vila, piscina (cu apă sărată!) și terasa-restaurant ce împrejmuiește bazinul.
Mesele din lemn sunt protejate de razele deranjante ale soarelui prin intermediul baldachinelor.
Piscina este mică, dar niciodată nu am văzut mai mult de patru persoane în apă.
Urcând panta, pe stânga, puteți admira (în toată splendoarea cozii lor) mândrii păuni înfoiați. Dacă le pasă de turist, bineînțeles.
Interiorul vilei... vintage. Mobilierul vechi al camerelor, ușile masive din lemn, feronerie multă și tot felul de obiecte de anticariat te tranportă în atmosfera anilor '20. Pe holuri, la toate nivelele, cărți și C.D.-uri la discreția turiștilor. Fără „permis de înscriere”.
Retaurantul este parcă și mai bine mobilat urmând aceeași linie de design.
Curățenie desăvârșită și în camere, și la restaurant, și afară, și în piscină.
Mâncarea bună și foarte bună la prețuri ceva mai mari decât estimasem, dar de, ca pentru o... mâncare aleasă.
Personalul amabil și receptiv la eventualele nemulțumiri - cele câteva probleme s-au rezolvat rapid și în favoarea clientului.
Rezervarea făcând-o prin „Early Booking”, am plătit 180 lei/zi/cameră, fără mic dejun inclus.
Apropo de mic dejun: comandați omleta țărănească, 12 lei - face toți banii!
Că tot am vorbit de mâncare: mi-a fost recomandat să merg la „Casa cu Tei”. Am fost și nu am regretat! Am servit un „Ceaun buzoian”! Este recomandat pentru două persoane (40 de lei), dar se pot înfrupta din el chiar trei.

În așteptarea „omletei țărănești” de la „Țara Luanei”. După figură îmi puteți ghici foamea ce mă încerca.

Am fost curios să aflu de unde inspirația aceasta cu denumirea de „Țara Luanei” dată vilei. E o legendă cu un rege (Luana) și o fată frumoasă care... dar mai bine intrați și voi pe Google.

Concluzie: mai mult ca sigur vom merge și vara viitoare la Sărata Monteoru. Și tot la „Țara Luanei” vom poposi.

Note:

• pitoresc stațiune: 9;
• curățenie: 9;
• liniște: 10;
• amabilitate oameni: 10;
• posibilități de evadare: 10;
• prețuri: 7-8.

Pe curând! Ne mai vedem, ne mai auzim!

Ultima notă: multe din informațiile pe care vi le-am oferit sunt culese de prin pliantele primite de la Centrul de Informare Turistică din stațiune.