ITINERARII CANADIENE 11. MONTRÉAL - BIODÔME

Adresă: Bulevardul Pierre de Coubertin, 4777, cu acces prin stația de metrou „Viau”.

Biodomul din Montréal este amenajat în incinta Complexului Olimpic din Montréal, mai precis, în spațiul în care s-a aflat velodromul, în imediata apropiere a Grădinii Botanice, a Insectarului și a Planetariului.

Este un alt reper pe care, cu siguranță, nu trebuie să-l ratați. 
De unde atâta „siguranță? - mă veți întreba.
Răspunsul este simplu: Pentru că, într-un perimetru relativ restrâns, sunt recreate patru ecosisteme total diferite: cel al pădurilor tropicale (America de Sud), cel al pădurilor de arțar din Munții Laurentini (Canada), cel al Golfului Sf. Laurențiu și cel sub-polar. Cu un efort fizic și financiar redus, vă puteți satisface dorința (și curiozitatea) de a intra în contact direct cu diversitatea și frumusețile naturii. În alte condiții... ați fi fost nevoiți să zburați dintr-un capăt în altul al planetei. Ore multe de zbor, hoteluri, restaurante, tichete de intrare în parcurile naturale, oboseală, bani...

Capibara. Este ora mesei.

Zona pădurilor tropicale

Este ecosistemul care m-a încântat cel mai mult. Probabil, pentru că mă adaptez mai ușor unui climat cald. 

Una dintre primele întâlniri a fost cu o simpatică capibara, aflată la ora mesei. Nu s-a sfiit de prezența noastră și și-a văzut de treaba ei: mâncatul și socializarea cu cele două îngrijitoare, prietenele ei. 

Este un animal blând, sociabil și care, la maturitate, poate atinge greutatea de 50 de kilograme la o lungime de 1,3 metri.

Clima era caldă și umedă. Simțeam cum se lipeau hainele de noi. Ne bucuram de sunetele naturii. 

Animalele se pierdeau ușor în decorul natural, astfel încât era greu să le descoperim. Am surprins totuși un caiman ieșit din apă,  pentru a se încălzi.

Feerie la tropice

Maimuța urlătoare roșie

S-a luat de noi o maimuță urlătoare roșie. Urla la noi, dar ne evita privirile întrebătoare. Ce să-i faci: maniere de maimuță-scandalagiță de serviciu!

Dar i-a zis și elegantul papagal zambilă vreo două...

Ochii la pești, vă rog!

Am văzut și câteva specii de pești. Frumoși, spectaculoși, exotici, pentru noi.

Da, am fost și eu pe-aici!

Zona pădurilor de arțar din Munții Laurentini

Munții Laurentini, munți compuși din roci magmatice, sunt considerați, din punct de vedere geologic, cei mai vechi din lume. Nu sunt înalți, vârfurile lor variind de la 783 m. - Mont Sir-Wilfrid, la 1181 m. - Mont Raoul-Blanchard. Dintre toate, se evidențiază Mont Tremblant - 968 m., aici aflându-se și stațiunea cu același nume (vezi aici), intens folosită de către turiști, atât în timpul verii, cât și al iernii. În anotimpul rece, iubitorii sporturilor de iarnă iau cu asalt pârtiile și atunci devine foarte greu să găsești o cazare.




O altă lume, un alt habitat, noi întâlniri. Am pătruns într-un climat temperat cald, ceva asemănător cu cel de prin munții noștri.

La capitolul întâlniri însă, trebuie să recunosc, acestea au fost puține, foarte puține. Locuitorii pădurilor sunt foarte discreți și-și părăsesc vizuinile doar atunci când se simt ei în siguranță. Totuși, ne-au amuzat indiferența/nepăsarea cu care ne-au tratat un raton, o familie de castori și niște rațe sălbatice. Indiferență... se pare că dezvolt eu un ego uriaș - nu: viețuitoarele își vedeau, pur și simplu, de viața lor!

Zona Golfului Sf. Laurențiu (1620 mp.)

Trecând de la un ecosistem la un altul complet diferit, de la un verde intens la un albastru la fel de intens, nu aveai cum să nu fii surprins, cum să nu fii încântat, cum să nu treci pe emoticonul „wow”!

Un bazin imens, de aproximativ 2,5 milioane de litri de apă sărată, construit pe două nivele, îți permite să observi viețuitoarele atât de la suprafață, în aer liber, cât și din adâncuri, prin  geamurile groase.

În apele mici, accesibile de la suprafață, se pot observa tot felul de moluște, crustacee, stele de mare, actinii bogat colorate și diverse plante marine.

Mirajul se amplifică atunci când ajungem la nivelul inferior, acolo de unde putem observa și admira, unde putem intra în intimitatea viețuitoarelor marine, în universul lor tăcut.

Ne-am așezat pe o bancă. Liniște și pace interioară, de nimic perturbată. Susurul înfundat al apelor supraterane ajungea până la noi. Eu, asemenea omului amfibie, mi-am închipuit că am trecut în lumea apelor și încercam să înțeleg ce-mi transmit confrații pești. Eram curios să aflu cum stau cu nivelul de trai, dacă au ce mânca, dacă la ei este instaurată democrația... chestii din astea lumești. Aiurea, n-aveau nicio treabă, peștii! Sau n-au avut curajul să se exprime: apăruse boss-ul de mai sus în patrulare!

Zona sub-polară

Aici ne-am întâlnit cu foarte simpaticii pinguini. Nu mă-ntrebați ce specii, că m-ați pierdut. În orice caz, erau mai multe.

Și de data aceasta am ajuns la ora mesei. Înghițeau de-a pești păsările astea, ceva de speriat! Am remarcat cu uimire (recunosc: sunt un ignorant, de felul meu) că onorabilii pinguini aveau o ierarhie bine stabilită și respectau câteva reguli stricte. Una dintre acestea era că stăteau ordonați la rând pentru a-și primi cota de pește. Niciunul nu pleca până nu-și făcea plinul! Iar mămica lor adoptivă avea pentru toți îndeajuns. 

Și totuși... unul a încercat să sară peste rând - nu vreți să știți cum și-a luat-o de la confrați!

Un personaj simpatic, pitoresc: ghidul din zona sub-polară. Am avut șansa să debarc de pe „Belgica” - vă rog: luați-o ca metaforă! - și să-mi încep cercetările într-un moment în care ghidul le vorbea unor copii de vârstă școlară. 

Prezentarea sa documentată, dar acompaniată de umor și mult farmec, stârnea hohote de râs copiilor prezenți. Vorbea, alternativ, atât în limba franceză, cât și în engleză. Cred că studiase îndeaproape lucrările celebrului nostru compatriot Emil Racoviță.

Gata, s-a terminat prelegerea. Ghidul își verifică agenda. Pinguinii sunt sătui și cu chef de hârjoană prin apele reci. Copiii se-ndreaptă gălăgioși spre alte lumi. Ghețurile s-au topit și ele, „Belgica” a luat cap compas spre nord, iar cercetătorul de conjunctură - adică subsemnatul - se-ndreaptă spre lumea de-afară.

Clădirea din prim plan: Biodomul, fostul velodrom.
În plan secund, stadionul olimpic.

Afară... începuse să plouă. Nu ne-am întristat, stația de metrou era aproape.

Ploaia nu ne-a împiedicat să remarcăm prezența celebrului Nikolaj Kopernik. Monumentul ce i-a fost dedicat se află în imediata apropiere a Planetariului.
Autor: sculptorul danez Bertel Thorvaldsen.

Pentru următoarele „Itinerarii canadiene”, vă pregătesc o vizită prin centrul vechi al minunatului Montréal, cu o oprire la impunătoarea Catedrală Notre-Dame, unde veți avea șansa de a asculta un fragment din concertul de orgă.

VĂ AȘTEPT!

ITINERARII CANADIENE 10 - MONTRÉAL. MUZEUL DE ARTE FRUMOASE

Pavilionul Michal și Renata Hornstein

6 septembrie 2017

Într-o metropolă de talia Montréalului, cu siguranță voi avea șansa să vizitez un important muzeu de artă.  
Cam așa gândeam înainte de plecarea în vacanța programată, anul trecut, în Canada. Așteptările de la această călătorie au fost mari și vă pot spune că nici în privința muzeului de artă nu aveam să fiu dezamăgit.  
Ca de fiecare dată când ne-am aventurat de capul nostru prin marea metropolă, am folosit metroul. De data aceasta, am coborât la stația Guy-Concordia, linia verde. De cum am ieșit la suprafață, am fost impresionați de străzile largi, curate și animate și de arhitectura clădirilor. 

Pavilionul Jean-Noel Desmarais

Muzeul de Arte Frumoase din 
Montréal este găzduit în cinci mari pavilioane, grupate pe patru stăzi: Rue Sherbrooke, Av. du Musée, Rue Bishop și Rue Crescent. Intrarea principală este prin Rue Sherbrooke, 1380, prin Pavilionul Jean Nöel Desmarais. De aici se procură biletele (15 CAD/pers.) și se obțin primele informații (și pliante) pentru orientare. 
Vizavi de acesta, tot pe Rue Sherbrooke, la 1379, o altă clădire impunătoare, Pavilionul Michal et Renata Hornstein. Toate cele cinci pavilioane sunt conectate între ele printr-un pasaj subteran; în felul acesta, vizitatorul trece nestingherit dintr-un pavilion în altul, de la o expoziție la alta. 
Sunt atâtea de vizitat încât, abia când am ajuns acasă, mi-am dat seama că, din cele cinci pavilioane, pe unul l-am ratat: cel de artă quebecoasă și canadiană-Claire et Marc Bourgie. Sper să mai existe și o altă dată, pentru a recupera.

Robert Tait McKenzie - Alergătorul de ștafetă

Pavilionul Michal et Renata Hornstein. Culturile lumii.
Imediat după ce ne-am achiziționat biletele și ne-am familiarizat cu decorul și atmosfera, săgețile indicatoare și pasajul subteran ne-au purtat pașii înspre Pavilionul Michal et Renata Hornstein. Dintr-un hol mare aveam acces la diferitele expoziții. Acesta găzduia, pe părțile laterale, mai multe sculpturi de mici dimensiuni. Mi-a atras atenția acest atlet, lucrare a sculptorului canadian Robert Tait McKenzie. Ca medic, pasionat de sport, Robert Tait McKenzie a fost preocupat de studiul corpului uman și a făcut pionierat în pregătirea și refacerea sportivilor după efort. De altfel, metodele sale au fost aplicate cu succes și asupra militarilor canadieni aflați pe frontul primului Război Mondial. Lucrarea văzută de mine este una dintre multele realizate de către sculptorul canadian având ca temă atletul  aflat în postură de efort sau premergătoare efortului.

Vase și bijuterii din Iranul antic

Din acest hol imens aveam acces la diferite săli, fiecare găzduind o altă expoziție. Mărturisesc, le-am urmat intuitiv, întrucât, din dorința de a vedea cât mai mult într-un timp limitat, nu am mai avut răbdarea să studiez pliantul sau să fiu foarte atent la săgețile indicatoare. 

Cultura egipteană

Neavând formație de istoric (deci, doar cu foarte puține cunoștințe generale), trebuie să recunosc faptul că m-am oprit mai mult asupra exponatelor ce-mi erau familiare de prin cărțile de istorie din liceu, din lecturile particulare sau din documentarele vizionate pe canalele TV specializate. În mod firesc, și fotografiile pe care le-am luat au fost realizate urmând aceleași criterii. Cu certitudine, din ignoranță, am trecut pe lângă numeroase piese unicat.

În sala dedicată culturii egiptene am remarcat sarcofagul lui Isis-Weret, cea care-i cânta la sistru lui Min, zeul fertilității masculine, protector al minelor și agriculturii. De asemenea, o reprezentare a lui Horus, zeul protector al Egiptului, o pasăre ibis și diferite măști.

Cultura romană

De cum am intrat în sala dedicată culturii romane, mi-a și reținut atenția frumusețea sculpturilor din marmoră, cu toate că suspectam că ar fi, în marea lor majoritate, duplicate. În primul rând m-am oprit în dreptul bustului lui Socrate (copie după un original grec), unul dintre marii înțelepți antici de care m-am îndrăgostit iremediabil în urma citirii cărții lui Josef Toman și Miroslava Tomanova, Socrate. „Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic.” - grăit-a, cu peste două mii de ani în urmă, Maestrul Socrate. De ce ne-om fi crezut noi, oamenii, deștepți?! Când este suficient să intri într-un muzeu, oricare ar fi el, ca să-ți dai seama de cât de limitate ne sunt cunoștințele - am probat asta, de atâtea ori, pe pielea mea.
Superbă reprezentarea statuii zeului Apollo (copie, de asemenea,  după un original grec). În colaj o puteți admira atât din față, cât și din spate.

Artă decorativă modernă

Pavilionul Liliane et David M. Stewart. Artă decorativă și design.

Muzeul din  Montréal deține una dintre cele mai impresionante colecții de artă decorativă, organizată pe două secții: înainte și după 1900. Argintărie, sticlă, ceramică, textile, metal și mobilier. Unele exponate m-au impesionat prin inedit și nostalgiile trezite, altele, prin frumusețea lor.

În colajul din stânga, sus: dictafon din 1934;
jos: televizoare, difuzoare, aparate de radio și un dispozitiv de acces la metrou.









În colajul din dreapta puteți admira exponate atât dinainte de 1900, cât și după, într-o vecinătate, ați putea spune, forțată. Personal, am considerat că dorința organizatorilor a fost să ne permită să comparăm mai ușor direcțiile pe care arta frumosului le-a urmat de-a lungul timpului.

Design interior

Unele dintre interioarele ale căror design mi-au reținut atenția. Nu mă-ntrebați, vă rog, despre epocile de care țin și despre autorii tablourilor de pe pereți. Când am fotografiat, am sperat că voi putea descifra acasă și etichetele, dar... nu întotdeauna rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. 

Design interior

Discipol de-al lui Botticelli - Madona și Copilul

Design interior

Tablou atribuit lui Francois Hubert Drouait - Doamna de Pompadour

Două lucrări aparținând lui Robert Anning Bell

Două lucrări aparținând casei Fabergé

Louis Comfort Tiffany - Lampă de masă și o vază

Louis Comfort Tiffany - Lampă păun

Artă decorativă contemporană

Între două expoziții, între două pavilioane. De la atmosfera intimă a sălilor ce găzduiau delicatele exponate, la cea a holurilor mari, impunătoare și luminoase, decorate cu lucrări uriașe. Contrastele șochează și atrag, totodată. Uneori substituind... calitatea?

Două lucrări aparținând lui Pierre-Auguste Renoir

Pavilionul pentru Pace Michal și Renata Hornstein

În fine, după ce am traversat erele (din lumea antică și până în zilele noastre) pentru a afla câte ceva despre culturile popoarelor, am ajuns în sălile care mă interesau cel mai mult, cele în care aveam să mă întâlnesc cu o parte dintre maeștrii cunoscuți, celebritățile care asigură faima muzeelor, a galeriilor de artă și a colecționarilor. Urma să mă-ntâlnesc cu impresioniștii. M-a întâmpinat Pierre-Auguste Renoir.

Una dintre vizitatoare s-a așezat. Se odihnește. Sau... meditează. De ce nu - poate... „gândește”?
În imagine apar trei dintre lucrările maestrului Rodin.

Am avut parte de întâlniri inedite! De cum am intrat în prima sală, mi-au sărit în ochi lucrările maestrului Auguste Rodin. Trebuie să recunosc, sculpturile, lucrări executate în cele trei dimensiuni fizice, expuse central, acaparează imediat atenția privitorului, mai ales când te întâmpină unul dintre „gânditori”. „Gânditorul” mi-a dat și mie de „gândit” deoarece, în urmă cu câțiva ani, m-am mai oprit încântat în dreptul „unuia” la Muzeul Vatican. Doar că acela era din marmoră (sau ipsos?) și mai mic în comparație cu acesta, mai mare și realizat din bronz. Autor: Rodin, bineînțeles. Să fie amândouă autentice?! - m-am întrebat în sinea mea. Documentându-mă ulterior, am aflat că există mai multe versiuni ale capodoperei și... m-am liniștit.

Alături de „Gânditorul” lui Rodin, în imaginea de mai sus sunt de remarcat trei picturi de referință: „Femei urmărite de satiri” a lui Honoré Daumier (stânga), „Drumul de la By la pădurea Roches-Courtaut” a lui Alfred Sisley (mijloc) și „Vedere spre bumbăcăria din Oissel” a lui Camille Pissarro. 

Auguste Rodin - „Sirenele”

Salonul de Artă modernă

Părăsindu-i, nu fără regrete, pe maeștrii impresionismului, am avut parte de o nouă surpriză în sala următoare, cea dedicată artei moderne. Ca de obicei, am fost atras de lucrările care mie mi s-au părut frumoase, pentru ca abia apoi să mă aplec și asupra etichetelor. Și, când am întâlnit și nume cunoscute...
Tabloul central din imaginea din dreapta aparține lui Henri Matisse - „Femeie întoarsă cu spatele la fereastra deschisă”.

Salvador Dali - „Portretul Mariei Carbona”

Cu maestrul Salvador Dali (suprarealism) am făcut cunoștință printr-o lucrare care m-a surprins. M-așteptam la ceva schițat, la niște mustăți care să se piardă undeva, prin spatele tabloului... Când colo, un portret care mi s-a părut „cuminte”. Vă reamintesc: eu sunt doar un iubitor de artă!
Cu maestrul Dali aveam să mă mai întâlnesc.

Aristide Maillol - „Tors de tânără femeie”

Mi-a plăcut foarte mult acest „tors” al lui Aristide Maillol! În dreapta, o lucrare a lui Antoine Bourdelle. Din păcate, nu am reușit să descifrez numele lucrării.

Antoine Bourdelle - „Capul lui Apollo”

Ca de obicei, lucrările de sculptură erau amplasate central în sălile de expoziție. Nici cea a lui Bourdelle nu făcea excepție de la regulă.

Noua sală în care am intrat m-a copleșit nu numai prin frumusețea lucrărilor expuse, ci și prin atmosfera creată de fundalul purpuriu de pe pereți. Tentația de a afla mai repede numele artiștilor expozanți (hrănirea ego-ului propriu) pălea în fața minunățiilor ce-mi stimulau simțurile.

În dreapta: James Tissot - „Octombrie”

Ulterior, din albumul achiziționat din magazinul muzeului, urma să aflu că, în urma avântului economic pe care Montréalul l-a cunoscut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, colecționarii canadieni înstăriți, aflați la concurență cu omologii lor americani, achiziționau direct din saloanele pariziene sau londoneze, cele mai la modă lucrări. Unul dintre cei mai de succes artiști ai timpului a fost James Tissot, iar lucrarea sa, „Octombrie”, este considerată a fi una dintre cele mai reușite.

Salvatore Albano - „Nimfă odihnindu-se”

Vrând să nu pierd nimic din mirajul trăit, am încercat să fotografiez toate operele expuse. Precipitarea are însă și părțile ei mai puțin bune: unele fotografii n-au ieșit bine și, de cele mai multe ori, nu am reținut numele autorilor. Dar, cum am acordat prioritate frumosului... poate mă veți scuza.












Vă mărturisesc: eu și acum, după ce a trecut atâta timp de la această aventură personală, după ce am mai prelucrat puțin imaginile pentru a le posta, mă găsesc în aceeași ipostază: de uimire, de încântare, de smerenie în fața frumosului creat de oameni. Dar... să fi fost ei doar oameni?

Charles-Henri-Joseph Cordier - „Tânără sclavă abisiniană”

Întotdeauna am considerat omul ca fiind creația supremă a lui Dumnezeu. Omul este frumos! Iar chipul „sclavei” lui Charles-Henri-Joseph Cordier exprimă atât de multe!














În imaginea de jos a colajului, pictura din stânga: Gabriel Max - „Învierea fiicei lui Jair”.
Imaginea de jos a colajului, pictura din dreapta: Jean-Joseph Benjamin Constant - „Seara pe terasele marocane”.

În aceeași sală, un colț i-a fost dedicat împăratului Napoleon. Prin câteva lucrări expuse, am parcurs întreaga istorie a împăratului. De la glorie, la decădere. De la cuceritor, la învins. De la faimă, la uitare.

În dreapta, sculptura de mici dimensiuni a lui Jean-Léon Gérôme, „Bonaparte intrând în Cairo”. 

Orice soldat poartă în raniță bastonul de mareșal - Napoleon

Vincenzo Vela - „Ultimele zile ale lui Napoleon”

Zilele de glorie ale împăratului și... uitarea.

Totul este efemer - pare a transmite postura resemnată a împăratului. Să fi fost el vreodată resemnat?! M-aș îndoi.

Muzeul deține o colecție bogată de exponate (obiecte personale, mobilier, documente...) și lucrări reprezentându-l pe marele lider politic și militar. Nu am avut acces sau nu am descoperit noi expoziția. 

Două lucrări aparținând lui Salvador Dali

Doi mari artiști, doi titani, reprezentanți ai suprarealismului: Salvador Dali și, mai puțin, Pablo Picasso.

Pablo Picasso
Stânga: „Îmbrățișare”
Dreapta: „Capul unui muschetar al cardinalului Richelieu”

Artă abstractă și artă figurativă

În ultima parte a vizitei la Muzeul de Arte Frumoase din Montréal, m-am familiarizat cu arta abstractă și arta figurativă. Dând clic pe  link-uri, veți constata că cele două stiluri se întrepătrund și se pot confunda. Cel puțin eu, ignorantul, la o astfel de concluzie am ajuns. 
Limitat fiind, vă mărturisesc faptul că nu sunt un mare admirator al acestor stiluri. Aceasta nu m-a împiedicat însă să apreciez câteva dintre lucrările expuse. În colaj v-am oferit câteva mostre care mi-au reținut atenția.
Tabloul din colțul din dreapta-jos al colajului îi aparține lui Mark Tansey și se numește: „Action Painting II”.

Claudio Parmiggiani - „Venus din Montreal”

Înainte de ieșire, m-am oprit îndelung în fața unei alte sculpturi care mi-a încântat privirile: „Venus din Montréal” a lui Claudio Parmiggiani. (Din păcate, un afiș nefericit postat prin interiorul cuștii de sticlă, strica armonia.)

V-am mai spus: sunt un admirator al omului, creația supremă a lui Dumnezeu. Și nimic nu se compară cu perfecțiunea femeii: potrivită de statură, gingașă, liniile corpului îi sunt delicate, curbele armonioase, carnația... divină. Nu mușchii o caracterizează, ci grația. Amintiți-vă, apoi, câtă iubire poate emana inima femeii, singura ființă al cărei abdomen primește sămânța vieții și o ocrotește până la apariția primului strigăt în eter. 

Da, m-am oprit în fața acestei sculpturi și, admirând-o, am meditat la cele pe care vi le-am expus mai sus. Nu m-am rușinat și n-o să mă rușinez niciodată pentru această slăbiciune a mea. Nu vă sfiiți nici voi să admirați perfecțiunea! 

„Je suis Charlie”

Acum, când consider că am încheiat de expus tot ceea ce mi-am propus despre Muzeul de Arte Frumoase din Montréal, am ajuns la concluzia (tristă și, în același timp, optimistă) că trebuie să mai trec o dată pe-acolo. Nu vă explic motivele, pentru că le bănuiți și... nici nu-mi sunt favorabile. 

Pentru următoarea întâlnire vă pregătesc o vizită la Biodomul din Montréal. Pregătiți-vă pentru familiarizarea cu lumea fascinantă a patru ecosisteme din cele două Americi: floră și faună din toate mediile.

V-am captat atenția? Atunci, pe curând!