Turist în Bulgaria: Sozopol, Beglik Tash și Yasna Polyana

 SOZOPOL

În singura zi ploioasă din perioada celor șapte petrecute pe malul Mării Negre la Primorsko în Bulgaria, ne-am propus să rulăm cu mașina aproximativ 20 de kilometri spre nord, pe șoseaua ce urmează litoralul bulgăresc, până la Sozopol. Sozopol, un oraș ce aparține de Regiunea Burgas, este una din cele mai populare stațiuni bulgare de la Marea Neagră și „este apreciat atât pentru cadrul natural cât și pentru arhitectura orașului vechi” (Wikipedia).  

După ce am părăsit șoseaua principală, GPS-ul ne-a condus, conform solicitării, până în centrul vechi al orașului. Necunoscând condițiile de la fața locului, am ignorat parcările imense ce ne-au apărut în cale și am plătit taxa de intrare în orașul vechi. Aici... străzi înguste și în pantă, locuri de parcare închiriate, locuri libere... „ne” (nu, în bulgară)! Mi-am lipit și eu mașina de un perete, lângă intrarea unei vile și... am stat cu teamă tot timpul cât am vizitat orașul.

Prima străduță la stânga, vreo douăzeci de pași și... am dat peste niște ruine bine conservate, dar despre care nu știam (încă) nimic.

Ruinele văzute dintr-un alt unghi, unul ce dădea înspre o galerie de artă - Laskaridi.

Galeria de artă „Laskaridi”

Fiind, dintotdeauna, atras de frumos, nu am ezitat niciun moment și am intrat.

Multe lucrări frumoase ne-au reținut atenția. Lucrări de pictură realizate în tehnici diferite, fotografii, mici sculpturi metalice, ceramică și... suveniruri. 

În fine vizitând galeria, mi s-a descifrat (în parte) și misterul ruinelor, citind plăcile din partea de jos a unei vitrine (foto dreapta).

Vitrina, pe care sunt expuse o parte din lucrări, este așezată deasupra  rămășițelor altarului unui templu medieval, construit peste un strat antic târziu (sec IV-VI d.Cr.). Biserica este datată din secolele XII-XIV d.Cr. 

Ansamblul cuprinde un sanctuar antic, o veche biserică creștină și o biserică medievală construită ulterior.  

Continuându-ne plimbarea, ne-au ieșit în cale multe alte galerii de artă. Dar, îngrijorat fiind de parcarea nu tocmai corectă, am grăbit vizitarea unor locuri ce meritau mult mai multă atenție. Puțin mai jos am dat peste un magazin de antichități.

Străzi înguste, dar prietenoase

Coborând panta și minunându-ne de oferta variată și inedită de arhitectură veche, am ajuns la frumoasa biserică Sf. Chiril și Metodiu (varianta Sozopol). Era multă lume (turiști) cu care ne-am intersectat drumurile (spirituale) în gând și în simțire. După cum am aflat, aici sunt adăpostite câteva din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul.

Despre sfinții Chiril și Metodiu puteți afla mai multe aici.

Biserica Chiril și Metodiu-colaj

Alături, ruinele unei vechi mănăstiri.

Lumea laică este, parcă, mai... atractivă. Poate pentru că este plină de... ispite? Poate. 

Spiritul te invită la meditație, la liniște, pe când ispitele... ispitele se adresează celor cinci simțuri primare: sunt zgomotoase, strident colorate, mirositoare... te trag din toate părțile și te subjugă. Cel mai adesea se înveșmântează în haine frumoase și te mint… frumos - iluzia fericirii!

Înainte de a părăsi orașul, cu toate că vremea nu se arăta deloc prietenoasă, am oprit două minute și, cu riscul de a mă uda ploaia, am ieșit din mașină pentru a surprinde Marea Neagră, așa supărată cum se prezenta ea în acel moment. I-am înțeles frământările și i-am transmis toate gândurile mele bune. Cred c-au fost bine primite. 

O ultimă vedere din port. Ploua.

BEGLIK TASH

Am părăsit Sozopol cu regretul că nu am putut să stăm suficient pentru a ne bucura cât mai mult de oferta turistică a vechiului oraș. Poate... altădată. Dar, cine știe? Altădată ne vom îndrepta spre noi repere ce ne vor trezi interesul și curiozitatea. Prin urmare, „Tot înainte”!, conform unui vechi salut pionieresc.

Am părăsit Sozopol pe o vreme rece, ploioasă și, cu cât ne apropiam de Primorsko, soarele se arăta tot mai voios de după nori. Mai aveam juma' de zi în față, dar nu pentru plajă. 

Ce facem, mergem la Beglik Tash, nevastă? / Mergem, bărbate! 

Beglik Tash - vedere generală

„Beglik Tash este un sanctuar de rocă preistoric situat pe coasta sudică a Mării Negre a Bulgariei, la câțiva kilometri nord de Primorsko. A fost refolosit de triburile tracice în epoca fierului.” - Wikipedia 

Beglik Tash-plan general 
By Filipov Ivo - Own work, CC BY-SA 4.0,
https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=34589790

Din Primorsko, după ce se se părăsește șoseaua, sunt de rulat aproximativ 4 kilometri pe un drum, aș zice, forestier, destul de accidentat, dar... circulabil, totuși. Altfel, pentru cei antrenați și/sau dornici de a o face pe cercetașii, nu cred că ar reprezenta o probă prea dificilă. Am întâlnit destui sportivi de genul acesta.

Întregul ansamblu (foto dreapta) este format din roci naturale-megaliți din magmă întărită proveniți din erupția unui vulcan din era mezozoică.  

Din păcate, necunoscând această schemă la momentul vizitei, nu am identificat în teren toate reperele. Nedescoperind nici toate indicatoarele...

1. Intrarea; vezi foto sus, vedere generală;

2. Pat nupțial; conform explicațiilor găsite în pliantul oficial, pe acest pat, în noaptea dinaintea echinoxului de vară, preotul și preoteasa reprezentau ritualul sacru al căsătoriei dintre Zeul Soare și Zeița Mamă.  

3. Altarul; este montat deasupra unor mici găuri în care se turnau lichide: apă, vin, lapte și ulei de măsline. Ofranda era formată în special din fructe de pădure, mere, struguri, pâine și semințe, rareori fiind sacrificate animale.

4. Tronul; un bolovan cu rol de tron. Doar marele preot trac avea dreptul să se așeze pe el.

5. Sculptură în rocă sacră reprezentând pentagrame și simboluri falice.

6, 7, 8, 9. elemente pe care, în timpul vizitei, negăsind numerele indicatoare, nu le-am reperat în teren, dar pe care am călcat sau am trecut pe lângă ele. În fotografia de ansamblu (vezi foto sus - vedere generală) ele apar, cu siguranță.

10. Apostolul Tash - este o piatră gigantică în formă de inimă așezată invers. Se găsește în partea de est a ansamblului, separat fiind de acesta printr-un canal adânc (vezi schema sitului). La bază se observă o trecere în formă de arc prin care, inițiații treceau granița dintre țara Regelui Soare și regatul Zeiței Mamă.

11. Cadranul solar este compus din 16 plăci așezate în jurul unui obelisc central. 

În zilele noastre, șapte din ele sunt în poziția originală, sprijinite una de cealaltă, celelalte prăbușindu-se ca-ntr-un efect de domino, probabil în urma unui cutremur (extras din pliantul sitului). 

12. Dolmenul „Peștera Sacră” - monument megalitic format din doi piloni cu o placă pe ei, toate din piatră. Monumentul simbolizează pântecul Zeiței Mamă Pământ și aici are loc misterul nașterii „Eroului” - Eroul Rege și Preot. După naștere, Eroul apare în arcul Apostolului Tash, iluminat de răsăritul soarelui și binecuvântat de pelerini (extras din pliantul sitului). (Am tras concluzia că numărul din teren este fost pus greșit, inversându-se „11” cu „12”.)

13. Labirintul - un sistem de coridoare din pietre prin care, „neinițiații”, trecând, trebuiau să probeze tăria deciziei de căutători ai mesajului divin.

14. Casa Oracolului - reședință a preotului din perioada târzie a sanctuarului, secolul al IV-lea d.Cr, când centrul spiritual a fost mutat la nord, în golful „Sf. Parascheva”, unde a și fost construită o mănăstire. Astfel, cultul Zeiței Mamă s-a transformat în cultul Sfintei Parascheva, patroana nașterii copiilor (extras din pliantul sitului).

Aici am văzut mai mulți turiști punând bani. Motivația... și-o cunoaște fiecare. Nu am reușit să identific grupul de roci.

YASNA POLYANA

Intrarea în Muzeul-expoziție „Yasna Polyana bulgară”

O vizită memorabilă, care m-a determinat să citesc și să aflu mai multe despre marele romancier, filosof și om de spirit Lev Nicolaevici Tolstoi, am făcut-o la Yasna Polyana, sat situat la 12-13 kilometri de Primorsko. Nu știam decât că o să vizitez muzeul dedicat celebrului scriitor, în rest... aveam de învățat.

Așa am aflat că: Lev N. Tolstoi s-a născut într-o familie înstărită - avea titlul de conte - la Yasnaia Polyana-Imperiul Rus, acolo unde și-a și scris marile sale capodopere, romanele „Război și Pace” și „Anna Karenina”.

Bustul scriitorului din fața clădirii
care adăpostește muzeul

Observator fin al lumii în care trăia și un gânditor profund, Tolstoi a devenit, la maturitate, un aspru critic al tarelor societății și al obiceiurilor slujitorilor bisericii, în felul acesta picând în dizgrația celor două mari entități conducătoare: țarul și biserica. 

A studiat îndeaproape învățăturile Domnului Iisus, pătrunzându-le înțelesurile profunde și extrăgând și dezvoltând „sensul lor social, pacifist și nemediat de vreo putere lumească” (Wikipedia).

Au prins foarte bine ideile sale de nonviolență (cuprinse în lucrarea „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”), devenind un inspirator pentru poeții Rabindranath Tagore și Maitreyi Devi și, mai târziu, pentru Mahatma Gandhi și Martin Luther King.  

Dacă biserica ortodoxă l-a excomunicat, țarul nu și-a permis să ia atitudine oficială față de romancierul care ajunsese faimos.

„Tolstoienii” din Yasna Polyana bulgară-
colaj aflat pe frontispiciul clădirii muzeului
și pe pliantul de promovare 

Ajuns un fel de paria în propria țară, viziunea marelui scriitor și gânditor a prins foarte bine în Bulgaria. Astfel, în anul 1906, a venit în satul Alan Kayryak un grup de bărbați îmbrăcați în costume închise la culoare, solicitând primarului să le permită să se stabilească în sat și să înființeze o comunitate care să se conducă după învățătura și principiile lui Tolstoi: dragostea universală, egalitatea, viața liberă și nonviolența. Așa înțelegeau ei să experimenteze apropierea de Dumnezeu.

Primarul, un om deschis la minte, le-a acceptat solicitarea, punându-le la dispoziție o casă și un teren pe care să-l lucreze în folosul lor.

În centrul imaginii, desen al casei primite spre folosință
de către „tolstoieni”

Toți cei șase membri, oameni educați, s-au integrat rapid în mica comunitate sătească, câștigându-și existența din munca pământul primit în folosință și organizând periodic lecturi literare în scopuri educative.  

Au scos și o revistă literară - „Vuzrazhdane” (Renașterea) - al cărui prim număr i l-au trimis mentorului lor, Lev Tolstoi, la domiciliul său, Yasna Polyana din Rusia.

Interior al casei locuite de cei șase membri ai comunității

Tolstoi a fost impresionat de felul în care filosofia i-a fost înțeleasă și acceptată de membrii noii comunități și de căldura sufletească pe care o simțea citindu-le mesajele și articolele. Mai ales că, în țara sa, îi erau refuzate toate producțiile pe care le propunea editorilor, multe din acestea fiind preluate și publicate acum în noua revistă bulgară. 

Unul din cele mai edificatoare articole trimise de Tolstoi spre publicare în revista bulgară, este cel intitulat „Nu pot să tac” și în care acesta se ridică împotriva pedepsei cu moartea.

A urmat o serie lungă de epistole în ambele sensuri.  

Dintre toți cei șase intelectuali, Hristo Dossev, considerat liderul și inspiratorul grupului, l-a vizitat în mai multe rânduri pe marele scriitor la moșia sa din Yasna Polyana rusă și cei doi s-au împrietenit.

Tolstoi, spre finalul vieții, ajuns un fel de proscris în propria țară și în conflicte din ce în ce mai acute cu soția, se gândea chiar să se retragă în Bulgaria, la noii săi prieteni. Chiar a pornit la drum cu trenul, dar, datorită frigului de-afară și a precarității sănătății sale, a oprit în gara Astapovo unde a și murit în data de 7/20 noiembrie 1910.

Ușă originală de la intrarea în camera tolstoienilor 

După un timp, la presiunea opiniei publice bulgare, grupului i s-a interzis să mai ființeze și, astfel, după numai doi ani, în octombrie 1908, tolstoienii au fost nevoiți să părăsească satul. Ei au continuat însă să promoveze învățătura maestrului lor în străinătate.

Hristo Dossev s-a retras în Rusia, unde s-a căsătorit și a fondat o nouă comunitate tolstoiană într-un sat rusesc. 

Înaintași ai scriitorului

Muzeul „Yasna Poliana Bulgară” a fost inaugurat în anul 1998, în prezența lui Vladimir Tolstoi, stră-strănepot al marelui scriitor. 

În expoziție sunt prezentate fotografii, documente, scrisori (originale sau copii) și diverse obiecte personale ale scriitoului.

De asemenea, sunt recreate camerele în care au locuit „tolstoienii” (vezi foto sus).

 

Nu am reușit să aflu momentul în care satul Alan Kayryak a devenit Yasna Polyana. Cert este că așa l-am găsit în toate documentele și pe toate motoarele de căutare: Yasna Polyana, Regiunea Burgas-Bulgaria.

Fotografii din tinerețea scriitorului

Fotografii ale lui Lev Tolstoi la maturitate

Numărătoare

Fotografii ale scriitorului la bătrânețe

Imaginea din dreapta: în fotografia din centru-sus, Tolstoi se plimbă folosindu-se de un baston special. Pe acesta îl vedeți expus în partea de jos a fotografiei. El are o dublă utilizare, putând fi folosit și ca scaun cu un picior, atunci când partea superioară se desface formând suportul pentru șezut. Ghida muzeului, amabilă, ne-a făcut și o demonstrație practică a acestei funcții nebănuite.

Biroul scriitorului (copie)

Cărți din biblioteca lui Lev Tolstoi

Cărți din biblioteca scriitorului

Ghida prezentându-ne un document original

Lev Tolstoi la biroul său din Yasna Polyana din Rusia.

În partea dreaptă-jos a fotografiei, este expus un recipient în care se află pământ și frunze moarte aduse, în anul 1998, de pe mormântul scriitorului de la Yasna Polyana-Rusia. Din cauza pierderii umidității, volumul „materialului” adus a scăzut cam la jumătate.

Înainte de plecare, ghida, amabilă, ne-a invitat să luăm loc pe cele două fotolii din rafie, pentru o poză. Aveam impresia că am comite un sacrilegiu, așa că... am refuzat. Acum însă, studiind fotografia, observ un veritabil decor rusesc cu imaginea casei scriitorului din Yasna Polyana-Rusia în fundal și... parcă mă cuprind regretele.

Privirea severă a scriitorului ne cercetează, parcă, și la venire, și la plecare. 

Ați înțeles ceva din frământările mele, din filosofia de viață pe care am propus-o? - pare a ne întreba Maestrul.

Noi, cum am putea îndrăzni a ne ridica la înălțimea gândirii lui? 

Ne-am așternut, stângaci, impresiile în „Jurnalul” Muzeului și, evitându-i privirea scrutătoare, am ieșit degrabă. Dar cât aș mai fi stat! Cât îi invidiam pe contemporanii săi, pe „tolstoieni”!...  

La concluzii, ce aș putea spune în plus? Cert este că Bulgaria reprezintă o atracție turistică demnă de luat în seamă din foarte multe considerente:

1. este colea, aproape, peste Dunăre;
2. popor ospitalier;
3. geografie variată și ofertantă din toate punctele de vedere;
4. istorie care, din cele mai vechi timpuri, se intersectează cu a noastră;
5. prețuri cât se poate de decente și la cazare, și la masă, și la combustibili...;
6. pe șoselele din Bulgaria se circulă mult mai bine decât pe cele din România.

Or mai fi motive, dar... să-și mai povestească și alții experiențele din călătorie.

Marea Neagră la Primorsko-Bulgaria

Primorsko este o una din multele stațiuni bulgare de la Marea Neagră, vizitată, după cum am observat, în principal de turiștii autohtoni. Este situată în partea sudică a litoralului bulgăresc, făcând parte din Regiunea Burgas și, dacă studiem harta, observăm că este mult mai aproape de țărmul turcesc al Mării Negre decât de Varna. În ce ne privește, distanța de la Ploiești până la destinație este, conform hărții Google și a experienței noastre, cam între 450 și 500 de kilometri, depinzând de varianta aleasă. 

Se circulă ușor cu mașina prin Bulgaria. Nu cred că trebuie să vă mai spun cât timp am pierdut (și câți nervi) utilizând Centura Bucureștilor.

În speranța că, la început de septembrie, vom găsi litoralul bulgăresc mai puțin aglomerat, ne-am făcut programarea în consecință. Am sperat, de asemenea, ca și temperaturile debutului de toamnă să fie mai blânde cu noi, totuși, doi sexagenari. 

Cu temperaturile, putem spune că... ne-a ieșit. Nu ne-a chinuit  niciun moment canicula, gradele din termometru nesărind niciodată peste cifra 30. Rezonabil. 

În ceea ce privește aglomerația... plaja era aglomerată (ziua), iar seara, terasele (foarte multe!)... toate pline! De asemenea, prin centru făceai slalom printre oameni și tonete cu tot felul de oferte: alune prăjite pe loc, porumb fiert, clătite, hot-dog-i, suveniruri... Din toate părțile, chiar și pe artera principală, te luau de nas tot felul de mirosuri apetisante (grătarele, bate-le vina, și de carne... și de pește!...) care n-aveau cum să te lase indiferent și, la un moment dat, cedai ispitei și intrai. Imediat erai luat în primire de un ospătar și... al lor erai! Niciodată nu am regretat slăbiciunea cedării în fața ofertelor culinare. Pentru că nu ne-au înșelat niciodată așteptările! Dar despre variata ofertă culinară, voi reveni mai târziu.

Am multe impresii plăcute de împărtășit despre litoralul bulgăresc al Mării Negre de la Primorsko-Bulgaria. S-o luăm în ordine: apa limpede și caldă, plaja întinsă cât vedeai cu ochii de-a lungul malului mării, nispul fin, plăcut sub picioare.

Puteai să te așezi oriunde și plăteai doar dacă foloseai umbrelele de pe plajă și șezlongurile: 2,5 leva fiecare. Știți cum s-ar traduce în lei suma aceasta? 6,2 lei! Aceasta în timp ce, pe litoralul românesc, pentru un șezlong se plătesc 40 de lei! Vorbind de aceeași vară a anului cu COVID, 2020.

În prima zi, ajungând destul de târziu pe plajă, inițial ne-am întristat că am găsit doar o umbrelă liberă, șezlongurile fiind toate adjudecate. Recunosc: ne-am uitat puțin urât la cei care aveau mai multe astfel de paturi de plajă. Prin urmare, ne-am așezat direct pe nisip și... ne-am simțit foarte bine! Din acest motiv am spus mai devreme că nisipul se simțea bine sub picioare; de fapt, se simțea bine și pe sub prosop, granulația făcându-l perfect ca așternut. Iar noi am manevrat mult mai ușor prosopul căutând umbra de sub umbrelă.

Și mai încântați am fost atunci când a venit băiatul cu taxarea și care a încasat doar 2,5 leva pentru umbrelă. Cu alte cuvinte (doar) ce folosești, plătești! Mi s-a părut corect! Sau, dacă preferați, au fost fair-play.

Încă o observație: umbrelele erau instalate la o distanță de aproximativ 4 metri una de cealaltă. Astfel încât, oricum s-ar fi mișcat iubitorii de plajă după soare/umbră, tot era respectată distanța minimă de 2 metri stabilită prin legile... momentului.

De la hotelul „Zara” - afacere de familie - acolo unde ne-am cazat și până la plajă aveam de făcut, pe jos, un drum de vreo șapte minute. Șapte minute în care, la dus, coboram o pantă destul de abruptă și pe care, la întoarcere - n-aveam scăpare! - trebuia s-o urcăm. N-am avut niciodată dificultăți în parcurgerea acestei distanțe, deoarece ne-am asumat-o cu un oarecare impuls tineresc, mișcarea fiind și ea inclusă în programul nostru cotidian. De altfel, prietenul (sau dușmanul, cum vreți să interpretați) telefon mobil ne informa/avertiza, în orice moment i-o solicitam, numărul de pași efectuați în ziua respectivă. Programul minimal, unul ca pentru vârsta noastră, ne impunea acel clasic 6.000 de pași, dar noi niciodată nu ne-am oprit sub cota 10.000!

De câte ori părăseam hotelul, în drum spre plajă, sau seara, când plecam hai-hui prin oraș, treceam pe lângă un smochin ale cărui roade erau în curs de coacere. Mă necăjeam tare mult când vedeam bunătate de fructe coapte căzute pe jos și intrate în putrefacție. Mirosea a... distilerie.

Într-una din zile am lăsat deoparte orice rușine și m-am întins, cât sunt de lung, după o smochină coaptă. A fost delicioasă!

Hotelul „Zara”, situat pe strada „Laguna”, la nr. 11, în puține cuvinte, îl putem descrie astfel: parter + 4 etaje + mansardă, construcție frumoasă, modernă, dotat cu sisteme solare de produs apă caldă. Camere mari, luminoase, elegante și - foarte important! - curate. Baie micuță, dar dotată decent. La trei zile se schimba lenjeria, gunoiul era golit zilnic.

Personalul, drăguț și foarte amabil.

Un sigur aspect deranjant: La etajul cinci, acolo unde am fost cazați, semnalul Wi-Fi era inexistent. La parter, în schimb, era foarte bun.

Soția, la masă, verificându-și mesajele

La parter se afla, ca de obicei în astfel de locuri, recepția și era amenajată și o sală de mese pe care aș categorisi-o ca fiind intimă. În zona centrală, pe o mică masă se găseau, în fiecare dimineață, cele necesare unui mic dejun: cafea la termos, lapte, diferite sorturi de ceai la pliculețe, cereale, ouă fierte, macaroane cu brânză. O doamnă ceva mai în etate ne completa acest mic dejun cu un platou care cuprindea: salam/șuncă, unt, gem, brânză topită și un croisant... delicios! În felul acesta ne era asigurat un mic dejun consistent.

Marea, așa cum o vedeam de la înălțimea etajului al cincilea

Dar cel mai plăcut loc al acestui hotel îl reprezenta o cochetă terasă amenajată afară, la intrare. Câteva mese metalice cu scaune, sus și alte două mese din lemn, cu băncuțe, jos, pe trotuar, la stradă. Trebuie să mărturisesc că acest loc ne-a încântat cel mai mult, pe mine și pe soție, atunci când am ales hotelul de pe site-ul „airbnb”. A, să nu uit, la un preț mai mult decât decent: 160 Euro!

Coborând pe strada „Laguna”, spre faleza mării

Seara, în jurul orei șapte, ne începeam plimbarea prin oraș. Principalele repere: faleza mării și centrul. 

Pentru a coborî spre faleza mării era suficient să ținem strada („Laguna”) drept înainte. Treceam astfel printr-o zonă ocupată de hoteluri noi, și cu arhitecturi moderne, atractive.

Aflându-ne la început de septembrie, soarele cobora devreme de pe cer, astfel încât asfințitul ne prindea la începutul plimbării, întoarcerea la hotel având loc noaptea, luminați de stele, lună și felinarele de pe străzi.

Una din multele lucrări de sculptură care se întâlnesc la tot pasul

Și o alta, mai spre asfințit

De-a lungul falezei, în timpul plimbării, ne-a surprins un fel de expoziție de artă în aer liber. De pe pietrele ce susțin faleza ne privesc personalități din toate timpurile: Michael Jackson, dar și Leonardo da Vinci, Ray Charles sau figuri emblematice bulgare.

Locul și momentul erau propice meditației

Iar când se lăsa noaptea cu totul...

Pe faleză, la o anumită înălțime față de nivelul mării, este amenajată o peninsulă, loc de „belvedere” și promenadă. Și pe o parte, și pe cealaltă a aleei pietonale, pe niște stâlpi se sprijină mai multe cupole ce pot sugera imaginației privitorului orice, dar pe mine gândul m-a dus la pânzele unor veliere.

Strada „3 Martie”

Artera principală, „3 Martie”, traversează aproape drept orașul de la vest spre est, adică de la șoseaua „99” ce duce spre nord, spre Burgas, la faleza Mării Negre. Undeva, pe la mijlocul ei, am descoperit centrul orașului. Și pe o parte, și pe cealaltă, magazine de tot felul, cafenele, terase unde sfârâiau grătarele, tonete cu porumb fiert, alune proaspăt prăjite, hot-dog, gogoși, clătite, înghețată... Mirosuri care mai de care mai îmbietoare îți mutau nasul din loc. De plăcere, dacă nu aveai cumva vreun disconfort stomacal. 

Primăria Primorsko

Foarte animat centrul începând de după-amiază și până noaptea, târziu. Cred că în fața primăriei era zona preferată pentru promenadă. Mai multe băncuțe ofereau locuri de odină pentru cei obosiți și dornici de puțină tihnă.

În zona centrală a pieței, o fântână arteziană răcorea trecătorii și reprezenta un punct de atracție pentru hârjoana copiilor. 

Stând cu fața spre primărie, pe partea stângă ne-am regăsit cu Apostolul Libertății, marele patriot și erou național bulgar, Vasil Levski. 

Mi-am amintit cu această ocazie de vizita făcută astă iarnă la Veliko Tărnovo, ocazie cu care am aflat mai multe despre viața și faptele marelui patriot bulgar (pentru detalii, vezi aici).

Aceeași esplanadă din fața primăriei, noaptea, luminată feeric.

De undeva, din spatele primăriei, tot pe partea cu monumentul eroului național, se auzea un soi de muzică pe care am îndrăznit s-o categorisesc ca fiind populară bulgărească. Bineînțeles, pașii ni s-au îndreptat imediat în direcția respectivă. Am dat peste un amfiteatru mic, dar plin de un public iubitor de astfel de muzică.

Dar noi trebuia să realizăm (și chiar să depășim) cota celor 6.000 de pași. Și, ambițioși să demonstrăm și să ne demonstrăm că PUTEM, am luat-o iar la picior. Așa am dat peste un loc de agrement din care, dacă am fi ajuns cu nepoții, cu greu am fi reușit să mai plecăm.

Biserica Sf. Chiril și Metodiu

La prima noastră plimbare prin oraș - din cauză că am uitat la cameră harta orașului pe care mi-o procurasem deja de la un centru de informare turistică - după ce am trecut de centru, ne-am cam... rătăcit. 

Intrați fiind pe niște străduțe mai întunecoase și mai puțin circulate și oarecum îngrijorați din cauza oboselii pe care începusem să o resimțim, am descoperit frumoasa biserică Sf. Chiril și Metodiu. Luminată feeric, ne-a încântat privirile și sufletele. Apoi, ca prin minune, am descoperit și drumul spre casă!

Despre sfinții Chiril și Metodiu, cei doi frați teologi și misionari creștini greci bizantini din Salonic, puteți afla mai multe aici. 

 

Platoul de specialități marine din ultima seară

Am mai spus: la Primorsko se mănâncă bine. Bine și ieftin! Costul unui dejun sau al unei cine bune și consistente pentru două persoane, în general, nu depășește 20 Euro. Aici fiind inclus și vinul sau berea de rigoare. În ce ne privește, de câte ori am avut prilejul, am poftit la mese din pește și/sau fructe de mare.

Platoul din dreapta avea: patru feluri de pește, melci, inele de calamar și creveți. Plus lămâia de rigoare și câteva rondele de morcov tăiate artistic. Nu am reușit să mâncăm totul! Delicios!

Cu o seară înainte, la un alt restaurant/terasă servisem midii. La fel: gustoase!

Remarcă: toate arterele din zona centrală (și nu numai) sunt pline de restaurante și terase cu specificuri diferite. Și, în fiecare seară a începutului de septembrie, când ne plimbam prin oraș relaxându-ne, dar și cu gândul la contorul care ne înregistra numărul de pași efectuați, terasele și restaurantele erau pline ochi, unii clienți așteptând afară rândul la o masă liberă!

În ultima seară, o ultimă privire spre orizontul Mării Negre de la Primorsko-Bulgaria

De ținut minte: în stațiune, majoritatea plăților se fac cu cash. Doar la magazinele mai mari am reușit să plătesc cu cardul și o singură dată la restaurant. În rest... păstrați bani în portofel și vă orientați din timp la bancomate!

Rezolvarea unei curiozități: odată ajuns acasă, am aflat, răsfoind paginile „Google”, că pe 3 Martie se sărbătorește ziua națională a poporului bulgar.  

În concluzie: am avut parte de o vacanță reușită mergând la mare, la Primorsko-Bulgaria. Pe cei care consideră că dau dovadă de patriotism mergând la mare acasă, în România, nu-i condamn: dacă ei își permit să plătească de trei-patru ori mai mult pentru o vacanță cu servicii îndoielnice... și se mai simt și bine... bravo lor, înseamnă că dau dovadă de adaptabilitate, o calitate demnă de toată lauda!

Zona avea să ne mai ofere surprize plăcute: în singura zi ploioasă a sejurului nostru, am vizitat Sozopol (orașul vechi), situat la aproximativ 20 de kilometri nord de Primorsko și situl istoric BeglikTash (4 km. de Primorsko). Iar în ziua plecării spre casă, înainte de a ne așterne la drum, am oprit la Yasna Polyana bulgară pentru a vizita muzeul dedicat lui Lev Tolstoi. Dar, despre toate acestea, veți găsi detalii (și povești) accesând: https://vacantecalatoriiimpresii.blogspot.com/2020/10/turist-in-bulgaria-sozopol-beglik-tash.html

Sozopol - orașul vechi

Sanctuarul megalit tracic de la Beglik Tash

Intrarea în Muzeul „Yasna Polyana Bulgară”