În tinerețe, mi-am dorit mult să văd lumea. Călătoream doar pe... globul pământesc și visam la cele mai depărtate, sălbatice și exotice locuri. Liber la visare! La un moment dat, a intervenit o revoluție - hm! - și... iată-ne viețuind într-un alt sistem politic, unul democratic. Putem călători! Ne... ajung banii? Dacă ne limităm la puțin... Se pot realiza vacanțe reușite? Cu bani puțini? Se pot! Asta doresc să vă transmit prin intermediul acestui blog. Așadar, la drum!
Primorsko este o una din multele stațiuni bulgare de la Marea Neagră, vizitată, după cum am observat, în principal de turiștii autohtoni. Este situată în partea sudică a litoralului bulgăresc, făcând parte din Regiunea Burgas și, dacă studiem harta, observăm că este mult mai aproape de țărmul turcesc al Mării Negre decât de Varna. În ce ne privește, distanța de la Ploiești până la destinație este, conform hărții Google și a experienței noastre, cam între 450 și 500 de kilometri, depinzând de varianta aleasă.
Se circulă ușor cu mașina prin Bulgaria. Nu cred că trebuie să vă mai spun cât timp am pierdut (și câți nervi) utilizând Centura Bucureștilor.
În speranța că, la început de septembrie, vom găsi litoralul bulgăresc mai puțin aglomerat, ne-am făcut programarea în consecință. Am sperat, de asemenea, ca și temperaturile debutului de toamnă să fie mai blânde cu noi, totuși, doi sexagenari.
Cu temperaturile, putem spune că... ne-a ieșit. Nu ne-a chinuit niciun moment canicula, gradele din termometru nesărind niciodată peste cifra 30. Rezonabil.
În ceea ce privește aglomerația... plaja era aglomerată (ziua), iar seara, terasele (foarte multe!)... toate pline! De asemenea, prin centru făceai slalom printre oameni și tonete cu tot felul de oferte: alune prăjite pe loc, porumb fiert, clătite, hot-dog-i, suveniruri... Din toate părțile, chiar și pe artera principală, te luau de nas tot felul de mirosuri apetisante (grătarele, bate-le vina, și de carne... și de pește!...) care n-aveau cum să te lase indiferent și, la un moment dat, cedai ispitei și intrai. Imediat erai luat în primire de un ospătar și... al lor erai! Niciodată nu am regretat slăbiciunea cedării în fața ofertelor culinare. Pentru că nu ne-au înșelat niciodată așteptările! Dar despre variata ofertă culinară, voi reveni mai târziu.
Am multe impresii plăcute de împărtășit despre litoralul bulgăresc al Mării Negre de la Primorsko-Bulgaria. S-o luăm în ordine: apa limpede și caldă, plaja întinsă cât vedeai cu ochii de-a lungul malului mării, nispul fin, plăcut sub picioare.
Puteai să te așezi oriunde și plăteai doar dacă foloseai umbrelele de pe plajă și șezlongurile: 2,5 leva fiecare. Știți cum s-ar traduce în lei suma aceasta? 6,2 lei! Aceasta în timp ce, pe litoralul românesc, pentru un șezlong se plătesc 40 de lei! Vorbind de aceeași vară a anului cu COVID, 2020.
În prima zi, ajungând destul de târziu pe plajă, inițial ne-am întristat că am găsit doar o umbrelă liberă, șezlongurile fiind toate adjudecate. Recunosc: ne-am uitat puțin urât la cei care aveau mai multe astfel de paturi de plajă. Prin urmare, ne-am așezat direct pe nisip și... ne-am simțit foarte bine! Din acest motiv am spus mai devreme că nisipul se simțea bine sub picioare; de fapt, se simțea bine și pe sub prosop, granulația făcându-l perfect ca așternut. Iar noi am manevrat mult mai ușor prosopul căutând umbra de sub umbrelă.
Și mai încântați am fost atunci când a venit băiatul cu taxarea și care a încasat doar 2,5 leva pentru umbrelă. Cu alte cuvinte (doar) ce folosești, plătești! Mi s-a părut corect! Sau, dacă preferați, au fost fair-play.
Încă o observație: umbrelele erau instalate la o distanță de aproximativ 4 metri una de cealaltă. Astfel încât, oricum s-ar fi mișcat iubitorii de plajă după soare/umbră, tot era respectată distanța minimă de 2 metri stabilită prin legile... momentului.
De la hotelul „Zara” - afacere de familie - acolo unde ne-am cazat și până la plajă aveam de făcut, pe jos, un drum de vreo șapte minute. Șapte minute în care, la dus, coboram o pantă destul de abruptă și pe care, la întoarcere - n-aveam scăpare! - trebuia s-o urcăm. N-am avut niciodată dificultăți în parcurgerea acestei distanțe, deoarece ne-am asumat-o cu un oarecare impuls tineresc, mișcarea fiind și ea inclusă în programul nostru cotidian. De altfel, prietenul (sau dușmanul, cum vreți să interpretați) telefon mobil ne informa/avertiza, în orice moment i-o solicitam, numărul de pași efectuați în ziua respectivă. Programul minimal, unul ca pentru vârsta noastră, ne impunea acel clasic 6.000 de pași, dar noi niciodată nu ne-am oprit sub cota 10.000!
De câte ori părăseam hotelul, în drum spre plajă, sau seara, când plecam hai-hui prin oraș, treceam pe lângă un smochin ale cărui roade erau în curs de coacere. Mă necăjeam tare mult când vedeam bunătate de fructe coapte căzute pe jos și intrate în putrefacție. Mirosea a... distilerie.
Într-una din zile am lăsat deoparte orice rușine și m-am întins, cât sunt de lung, după o smochină coaptă. A fost delicioasă!
Hotelul „Zara”, situat pe strada „Laguna”, la nr. 11, în puține cuvinte, îl putem descrie astfel: parter + 4 etaje + mansardă, construcție frumoasă, modernă, dotat cu sisteme solare de produs apă caldă. Camere mari, luminoase, elegante și - foarte important! - curate. Baie micuță, dar dotată decent. La trei zile se schimba lenjeria, gunoiul era golit zilnic.
Personalul, drăguț și foarte amabil.
Un sigur aspect deranjant: La etajul cinci, acolo unde am fost cazați, semnalul Wi-Fi era inexistent. La parter, în schimb, era foarte bun.
Soția, la masă, verificându-și mesajele
La parter se afla, ca de obicei în astfel de locuri, recepția și era amenajată și o sală de mese pe care aș categorisi-o ca fiind intimă. În zona centrală, pe o mică masă se găseau, în fiecare dimineață, cele necesare unui mic dejun: cafea la termos, lapte, diferite sorturi de ceai la pliculețe, cereale, ouă fierte, macaroane cu brânză. O doamnă ceva mai în etate ne completa acest mic dejun cu un platou care cuprindea: salam/șuncă, unt, gem, brânză topită și un croisant... delicios! În felul acesta ne era asigurat un mic dejun consistent.
Marea, așa cum o vedeam de la înălțimea etajului al cincilea
Dar cel mai plăcut loc al acestui hotel îl reprezenta o cochetă terasă amenajată afară, la intrare. Câteva mese metalice cu scaune, sus și alte două mese din lemn, cu băncuțe, jos, pe trotuar, la stradă. Trebuie să mărturisesc că acest loc ne-a încântat cel mai mult, pe mine și pe soție, atunci când am ales hotelul de pe site-ul „airbnb”. A, să nu uit, la un preț mai mult decât decent: 160 Euro!
Coborând pe strada „Laguna”, spre faleza mării
Seara, în jurul orei șapte, ne începeam plimbarea prin oraș. Principalele repere: faleza mării și centrul.
Pentru a coborî spre faleza mării era suficient să ținem strada („Laguna”) drept înainte. Treceam astfel printr-o zonă ocupată de hoteluri noi, și cu arhitecturi moderne, atractive.
Aflându-ne la început de septembrie, soarele cobora devreme de pe cer, astfel încât asfințitul ne prindea la începutul plimbării, întoarcerea la hotel având loc noaptea, luminați de stele, lună și felinarele de pe străzi.
Una din multele lucrări de sculptură care se întâlnesc la tot pasul
Și o alta, mai spre asfințit
De-a lungul falezei, în timpul plimbării, ne-a surprins un fel de expoziție de artă în aer liber. De pe pietrele ce susțin faleza ne privesc personalități din toate timpurile: Michael Jackson, dar și Leonardo da Vinci, Ray Charles sau figuri emblematice bulgare.
Locul și momentul erau propice meditației
Iar când se lăsa noaptea cu totul...
Pe faleză, la o anumită înălțime față de nivelul mării, este amenajată o peninsulă, loc de „belvedere” și promenadă. Și pe o parte, și pe cealaltă a aleei pietonale, pe niște stâlpi se sprijină mai multe cupole ce pot sugera imaginației privitorului orice, dar pe mine gândul m-a dus la pânzele unor veliere.
Strada „3 Martie”
Artera principală, „3 Martie”, traversează aproape drept orașul de la vest spre est, adică de la șoseaua „99” ce duce spre nord, spre Burgas, la faleza Mării Negre. Undeva, pe la mijlocul ei, am descoperit centrul orașului. Și pe o parte, și pe cealaltă, magazine de tot felul, cafenele, terase unde sfârâiau grătarele, tonete cu porumb fiert, alune proaspăt prăjite, hot-dog, gogoși, clătite, înghețată... Mirosuri care mai de care mai îmbietoare îți mutau nasul din loc. De plăcere, dacă nu aveai cumva vreun disconfort stomacal.
Primăria Primorsko
Foarte animat centrul începând de după-amiază și până noaptea, târziu. Cred că în fața primăriei era zona preferată pentru promenadă. Mai multe băncuțe ofereau locuri de odină pentru cei obosiți și dornici de puțină tihnă.
În zona centrală a pieței, o fântână arteziană răcorea trecătorii și reprezenta un punct de atracție pentru hârjoana copiilor.
Stând cu fața spre primărie, pe partea stângă ne-am regăsit cu Apostolul Libertății, marele patriot și erou național bulgar, Vasil Levski.
Mi-am amintit cu această ocazie de vizita făcută astă iarnă la Veliko Tărnovo, ocazie cu care am aflat mai multe despre viața și faptele marelui patriot bulgar (pentru detalii, vezi aici).
Aceeași esplanadă din fața primăriei, noaptea, luminată feeric.
De undeva, din spatele primăriei, tot pe partea cu monumentul eroului național, se auzea un soi de muzică pe care am îndrăznit s-o categorisesc ca fiind populară bulgărească. Bineînțeles, pașii ni s-au îndreptat imediat în direcția respectivă. Am dat peste un amfiteatru mic, dar plin de un public iubitor de astfel de muzică.
Dar noi trebuia să realizăm (și chiar să depășim) cota celor 6.000 de pași. Și, ambițioși să demonstrăm și să ne demonstrăm că PUTEM, am luat-o iar la picior. Așa am dat peste un loc de agrement din care, dacă am fi ajuns cu nepoții, cu greu am fi reușit să mai plecăm.
Biserica Sf. Chiril și Metodiu
La prima noastră plimbare prin oraș - din cauză că am uitat la cameră harta orașului pe care mi-o procurasem deja de la un centru de informare turistică - după ce am trecut de centru, ne-am cam... rătăcit.
Intrați fiind pe niște străduțe mai întunecoase și mai puțin circulate și oarecum îngrijorați din cauza oboselii pe care începusem să o resimțim, am descoperit frumoasa biserică Sf. Chiril și Metodiu. Luminată feeric, ne-a încântat privirile și sufletele. Apoi, ca prin minune, am descoperit și drumul spre casă!
Despre sfinții Chiril și Metodiu, cei doi frați teologi și misionari creștini greci bizantini din Salonic, puteți afla mai multe aici.
Platoul de specialități marine din ultima seară
Am mai spus: la Primorsko se mănâncă bine. Bine și ieftin! Costul unui dejun sau al unei cine bune și consistente pentru două persoane, în general, nu depășește 20 Euro. Aici fiind inclus și vinul sau berea de rigoare. În ce ne privește, de câte ori am avut prilejul, am poftit la mese din pește și/sau fructe de mare.
Platoul din dreapta avea: patru feluri de pește, melci, inele de calamar și creveți. Plus lămâia de rigoare și câteva rondele de morcov tăiate artistic. Nu am reușit să mâncăm totul! Delicios!
Cu o seară înainte, la un alt restaurant/terasă servisem midii. La fel: gustoase!
Remarcă: toate arterele din zona centrală (și nu numai) sunt pline de restaurante și terase cu specificuri diferite. Și, în fiecare seară a începutului de septembrie, când ne plimbam prin oraș relaxându-ne, dar și cu gândul la contorul care ne înregistra numărul de pași efectuați, terasele și restaurantele erau pline ochi, unii clienți așteptând afară rândul la o masă liberă!
În ultima seară, o ultimă privire spre orizontul Mării Negre de la Primorsko-Bulgaria
De ținut minte: în stațiune, majoritatea plăților se fac cu cash. Doar la magazinele mai mari am reușit să plătesc cu cardul și o singură dată la restaurant. În rest... păstrați bani în portofel și vă orientați din timp la bancomate!
Rezolvarea unei curiozități: odată ajuns acasă, am aflat, răsfoind paginile „Google”, că pe 3 Martie se sărbătorește ziua națională a poporului bulgar.
În concluzie: am avut parte de o vacanță reușită mergând la mare, la Primorsko-Bulgaria. Pe cei care consideră că dau dovadă de patriotism mergând la mare acasă, în România, nu-i condamn: dacă ei își permit să plătească de trei-patru ori mai mult pentru o vacanță cu servicii îndoielnice... și se mai simt și bine... bravo lor, înseamnă că dau dovadă de adaptabilitate, o calitate demnă de toată lauda!
Pentru mine, un turist care nu are răbdare să cerceteze prea multă documentație înainte de a pleca în aventură, aflarea (la fața locului) că primele așezări umane cunoscute în zona de vest a orașului Veliko Tărnovo de azi datează încă de prin 4300 î.Cr., a fost o adevărată surpriză: ajunsesem într-un loc (sit istoric) care spunea mult mai multe povești decât bănuisem!
Panoramă spre colinele Trapesița și Țareveț. În centru, râul Iantra.
Prin urmare, în limita timpului avut la dispoziție (nu prea mult: două zile) am trecut la vizitarea (și cercetarea) locului.
În stânga, ruinele cetății de pe Colina Trapezița. În centru, râul Iantra.
În plan secund, zidurile fortăreței și ansamblul patriarhal.
Piața „Țar Ivan Asen I” și fortăreața Țareveț
Cel mai important reper istoric și turistic din Veliko Tărnovo îl reprezintă, fără îndoială, fortăreața Țareveț. Aici a fost stabilită capitala Bulgariei medievale, perioadă în care s-au ridicat, pe parcursul a două secole (XII-XIV), Palatul regal și Patriarhatul bulgar.
De altfel, colina a fost locuită încă de prin mileniul II î.Cr. de către traci, orașul fiind abandonat în primele secole de dominație romană și repopulat prin secolul al IV-lea e.n.
Fotograf imortalizând pe retina aparatului de fotografiat, dovada locului
istoric cercetat. În plan îndepărtat, Universitatea.
Accesul spre fortăreață și, implicit, prin cele trei porți (vezi imaginea de mai sus), se face din Piața „Țar Ivan Asen I”.
Restaurantul „Ivan Asen”
Bineînțeles, odată ajunși în Piața „Țar Ivan Asen I”, scopul principal al vizitei îl reprezintă fortăreața Țareveț, cu tot ce cuprinde ea. Turistul însă, obosit, flămând și însetat, nu poate ignora prezența unui restaurant în zonă. Mai ales atunci când acesta împrumută ceva din tema locului.
În plan îndepărtat se zăresc turlele catedralei „Nașterii Fecioarei Maria”
Din piață privind, în partea opusă fortăreței, se deschid, asemenea crăcanei unei prăștii, cele două ramuri ale străzilor (Ivan Vazov și Nikola Pikolo) ce duc spre centrul orașului și care trec, de o parte și de alta, pe lângă Catedrala „Nașterii Fecioarei Maria”.
Aceeași perspectivă, dar surprinsă pe înserat
Catedrala „Nașterii Fecioarei Maria”
Când am ajuns noi, era închisă. Fiind zile de sfârșit de an, nu ne-a surprins prea mult. Oricum, ne-a impresionat arhitectura exterioară. De altfel, toate muzeele pe care le-am descoperit și am fi vrut să le vizităm, erau, de asemenea, închise. Având în vedere că intenționăm să revenim la vară... În curtea catedralei am descoperit (și fotografiat) o sculptură reprezentându-l pe Todor Lefterov (1852-1976). Din păcate, nu am găsit informații despre acest personaj care, cu siguranță, este prețuit de poporul bulgar. Și, cum nici mie nu mi-a ieșit fotografia clară... regretele nepublicării nu mai sunt atât de mari.
„Mama Bulgaria”
În celălalt capăt al orașului, în zona centrală, la intersecția străzilor „Vasil Levski”, „Hristo Botev” și „Nezavisimost”, dominând un mic și cochet părculeț, se impune silueta maiestoasă a monumentului cunoscut ca „Mama Bulgaria”. Monumentul este ridicat în cinstea eroilor căzuți în războaiele: ruso-turc (1877-1878), sârbo-bulgar (1885), balcanic (1912-1913) și Primul Război Mondial (1915-1918).
În vârful monumentului este postată statuia unei femei încoronate (personificând Bulgaria), cu un steag aplecat în mâna dreaptă și o ramură de laur, în stânga. Pe laturile postamentului sunt reprezentați soldați în diferite ipostaze.
Universitatea „Sfinții Chiril și Metodiu”
În aceeași zonă, diametral opus „Monumentului”, descoperi silueta veselă a Facultății de Arte a Universității din Veliko Tărnovo.
Universitatea dispune de șapte clădiri situate în centrul orașului și pe Colina „Sveta Gora”, în ele pregătindu-se peste 10.000 de studenți bulgari și străini în, 7 facultăți și peste 60 de specialități.
Lobi Bar
În imediata apropiere a „Facultății de Arte” am descoperit „Lobi Bar”. Simțind nevoia unei pauze de mișcare și a unei relaxări, am intrat. Atmosferă plăcută, personalul, atent cu clienții. Ce pot să spun: ne-a priit coctailul răcoritor. Apoi, pentru că mergea, am comandat și câte un capuccino. Două alegeri excelente! Iar eu, la sfârșit, nu m-am putut abține de la „prăjitura casei” - delicioasă și aceasta! Nota finală, până în 20 de leva, adică vreo 8-9 Euro pentru două persoane! Sunt convins că „Lobi Bar” este unul din locurile preferate ale studenților.
Monumentul marelui patriot bulgar Vasil Levski
Nu departe de „Universitate” ne-am întâlnit cu marele patriot și revoluționar bulgar, Vasil Levski (1837-1873).
Supranumit „Apostolul libertății”, Vasil Levski a fost cel care a gândit strategia unei mișcări revoluționare de eliberare de sub dominația otomană a poporului bulgar.
Lui Vasil Levski i se atribuie cugetarea:
Dacă câștig, câștigă întreaga națiune, dacă pierd, pierd doar eu,
aceasta regăsindu-se și în partea de jos a monumentului.
Când vorbim despre trecut, cu siguranță, locuitorii orașului își amintesc cu nostalgie de vechea arteră comercială, „Samovodene”, astăzi, „G.S. Racovski”. Strada, foarte animată prin secolul al XIX-lea, adăpostea atelierele meșteșugărești și prăvăliile aferente, galerii de artă și artizanat, cuptoare de pâine, magazine alimentare cu produse specifice locului, cum ar fi: bragă, cataif, halva...
„Meseriașii”
Din fericire, gospodarii din Veliko Tărnovo au știut să conserve farmecul de odinioară al străzii, clădirile păstrându-și, în mare, destinațiile inițiale. În comparație cu vremile trecute, astăzi strada este animată de turiștii dornici să regăsească atmosfera de altădată și în căutarea ineditului, a unui inedit nedefinit ce li se clarifică abia după ce bat cu propriile picioare pietrele de pe caldarâm. Să nu omit: în timpul plimbării vă veți întâlni cu meseriașii vremilor trecute (foto dreapta), imortalizați de alți meseriași în lemn și încercând să vă convingă să le treceți pragul prăvăliilor.
Orașul
De unde am fost cazați, mergând spre centru, am putut remarca mai multe locuri de „belvedere”. Excelente locuri pentru înregistrat imagini panoramice, sunt suficient de vaste, frumos decorate și dotate cu bănci pe care îți poți odihni trupul în vederea satisfacerii simțului estetic.
Iarnă fiind, puțină zăpadă depusă și doar câteva grade în termometru (și alea pe minus), am renunțat, de data aceasta, la respectiva odihnă. Ne-am păstrat, însă, energia de a ne bucura în fața panoramei ce ni s-a desfășurat prin fața ochilor.
Platoul de „belvedere” este încadrat, de o parte și de alta, de imenșii pereți decorați cu scene istorice sau religioase a două clădiri.
Vedere nocturnă spre oraș de pe platoul de mai sus.
Fotografia de jos surprinde o altă perspectivă surprinsă de pe o terasă de „belvedere”. Pe platoul din stânga imaginii se disting ansamblul arhitectural al Galeriilor de Artă „Boris Denev” și, alături, Monumentul Dinastiei Asen. În plan secund și în dreapta, orașul.
Vedere panoramică spre oraș
Arhitectura „Galeriei” duce cu gândul la un templu medieval, dar construcția datează din anul 1927. Aici sunt adăpostite operele mai multor generații de pictori bulgari.
Monumentul Asenizilor a fost ridicat în cinstea regilor bulgari care au domnit în perioada de înflorire a statului medieval bulgar (1185-1241), perioadă în care țaratul și-a atins apogeul din punct de vedere politic, economic și cultural, capitala fiind stabilită la Târnovgrad (Veliko Tărnovo de azi).
Muzeul Renașterii Bulgare și a Adunării Constituante
Aici, printr-o multitudine de fotografii, documente și materiale autentice, este prezentată istoria regiunii în perioada secolelor XV-XIX.
La ultimul etaj este refăcută sala în care, în anul 1879, s-a reunit Adunarea Constituantă care a emis prima Constituție. Tot aici a fost ales primul prinț al Bulgariei independente, Alexandru Battenberg.
Muzeul închisorilor
În spatele Muzeului Renașterii Bulgare, un altul, mai puțin atrăgător, Muzeul închisorilor. Aici a fost reținut, torturat și i s-a luat primul interogatoriu, înainte de a fi transferat la Sofia, eroul revoluționar Vasil Levski.
În centrul imaginii, Monumentul Eroilor Spânzurați în 1876
Centrul orașului
Centrul este foarte frumos. Străzi în pantă, largi, luminoase, curate, cu clădirile vechi reabilitate și locuite, cu magazine, restaurante, baruri și cofetării la tot pasul. Dar, istoria își spune permanent povestea, ca în imaginea alăturată.
Strada Nezavisimost
Scrutând în depărtare. Nu mai știu exact la ce mă uitam atunci.
Poate... la casa cu maimuță?
Capodoperă a cunoscutului arhitect, constructor și sculptor bulgar Koliu Ficeto, este una dintre casele emblematica ale orașului. Realizată în 1849, pe fațada primului etaj are postată o mică maimuță în poziția șezândă. Astăzi, clădirea găzduiește Uniunea Savanților din Bulgaria.
Sau îi căutam privirea lui Ștefan Stambolov? Voiam să obțin, cumva, vreun favor din partea poetului? Sau... să intru în grațiile asprului prim-ministru bulgar?
EGO
Unde se poate mânca bine în Veliko Tărnovo? În multe locuri! Dar, poposind doar două zile în oraș, și alea la trecerea dintre ani, am ales să încercăm unul dintre cele trei localuri EGO care mi-au fost recomandate. Alegere inspirată!
Și ce se poate mânca?
Să încerc să vă explic. La gustoasele lipii atunci încălzite (n-am rezistat tentației și m-am înfruptat dintr-una până a venit felul principal) s-a adăugat o delicioasă mâncare de miel cu spanac (dreapta-sus). Apoi (noi eram deja sătui), ospătărița, maestră a divertismentului, a apărut cu un spectaculos ceaun cu flacără sub el, ceaun plin cu tot felul de cărnuri asezonate cu un sos... cu sosul potrivit! Porții uriașe, n-am putut face față cerințelor! Toate acestea însoțite de pahar cu vin roșu de calitate!
Ca de obicei, mi-am luat și prăjitura casei, o prăjitură cu blat de bezea și o cremă răcoritoare inclusă pe-acolo, prin zonele esențiale.
Se mănâncă bine în Bulgaria! Bine și ieftin! Tot ce v-am descris mai sus n-a depășit 25 de Euro! Cu bacșiș, cu tot!
Cântăreț stradal
Se spune că, „după o masă boierească, urmează o... nu, nu o țigară, ci o muzică... pe stradă”, dacă-mi permiteți modificarea.
Da, viața e frumoasă! - pare a spune cântărețul stradal. Cânta bine. L-am ascultat, i-am zâmbit - gata, ne-am împrietenit! - și mi-a permis să-l pozez. Am „plătit” 1 leva. Cântărețul, mulțumit, și-a văzut mai departe de program. Ce-ar mai fi de zis? Că am ajuns aici iarna, la trecerea dintre ani și că, sunt convins, la vară, cu siguranță, voi avea parte de o altă imagine a orașului. Adică, lumină și culori, ca pentru ochii unui iubitor de frumos. Și cum prețurile la cazare, la mâncare și la intrările în muzee sunt foarte mici... nu rămâne decât să urcăm în mașină și să pornim la drum!
