ITINERARII CANADIENE 10 - MONTRÉAL. MUZEUL DE ARTE FRUMOASE

Pavilionul Michal și Renata Hornstein

6 septembrie 2017

Într-o metropolă de talia Montréalului, cu siguranță voi avea șansa să vizitez un important muzeu de artă.  
Cam așa gândeam înainte de plecarea în vacanța programată, anul trecut, în Canada. Așteptările de la această călătorie au fost mari și vă pot spune că nici în privința muzeului de artă nu aveam să fiu dezamăgit.  
Ca de fiecare dată când ne-am aventurat de capul nostru prin marea metropolă, am folosit metroul. De data aceasta, am coborât la stația Guy-Concordia, linia verde. De cum am ieșit la suprafață, am fost impresionați de străzile largi, curate și animate și de arhitectura clădirilor. 

Pavilionul Jean-Noel Desmarais

Muzeul de Arte Frumoase din 
Montréal este găzduit în cinci mari pavilioane, grupate pe patru stăzi: Rue Sherbrooke, Av. du Musée, Rue Bishop și Rue Crescent. Intrarea principală este prin Rue Sherbrooke, 1380, prin Pavilionul Jean Nöel Desmarais. De aici se procură biletele (15 CAD/pers.) și se obțin primele informații (și pliante) pentru orientare. 
Vizavi de acesta, tot pe Rue Sherbrooke, la 1379, o altă clădire impunătoare, Pavilionul Michal et Renata Hornstein. Toate cele cinci pavilioane sunt conectate între ele printr-un pasaj subteran; în felul acesta, vizitatorul trece nestingherit dintr-un pavilion în altul, de la o expoziție la alta. 
Sunt atâtea de vizitat încât, abia când am ajuns acasă, mi-am dat seama că, din cele cinci pavilioane, pe unul l-am ratat: cel de artă quebecoasă și canadiană-Claire et Marc Bourgie. Sper să mai existe și o altă dată, pentru a recupera.

Robert Tait McKenzie - Alergătorul de ștafetă

Pavilionul Michal et Renata Hornstein. Culturile lumii.
Imediat după ce ne-am achiziționat biletele și ne-am familiarizat cu decorul și atmosfera, săgețile indicatoare și pasajul subteran ne-au purtat pașii înspre Pavilionul Michal et Renata Hornstein. Dintr-un hol mare aveam acces la diferitele expoziții. Acesta găzduia, pe părțile laterale, mai multe sculpturi de mici dimensiuni. Mi-a atras atenția acest atlet, lucrare a sculptorului canadian Robert Tait McKenzie. Ca medic, pasionat de sport, Robert Tait McKenzie a fost preocupat de studiul corpului uman și a făcut pionierat în pregătirea și refacerea sportivilor după efort. De altfel, metodele sale au fost aplicate cu succes și asupra militarilor canadieni aflați pe frontul primului Război Mondial. Lucrarea văzută de mine este una dintre multele realizate de către sculptorul canadian având ca temă atletul  aflat în postură de efort sau premergătoare efortului.

Vase și bijuterii din Iranul antic

Din acest hol imens aveam acces la diferite săli, fiecare găzduind o altă expoziție. Mărturisesc, le-am urmat intuitiv, întrucât, din dorința de a vedea cât mai mult într-un timp limitat, nu am mai avut răbdarea să studiez pliantul sau să fiu foarte atent la săgețile indicatoare. 

Cultura egipteană

Neavând formație de istoric (deci, doar cu foarte puține cunoștințe generale), trebuie să recunosc faptul că m-am oprit mai mult asupra exponatelor ce-mi erau familiare de prin cărțile de istorie din liceu, din lecturile particulare sau din documentarele vizionate pe canalele TV specializate. În mod firesc, și fotografiile pe care le-am luat au fost realizate urmând aceleași criterii. Cu certitudine, din ignoranță, am trecut pe lângă numeroase piese unicat.

În sala dedicată culturii egiptene am remarcat sarcofagul lui Isis-Weret, cea care-i cânta la sistru lui Min, zeul fertilității masculine, protector al minelor și agriculturii. De asemenea, o reprezentare a lui Horus, zeul protector al Egiptului, o pasăre ibis și diferite măști.

Cultura romană

De cum am intrat în sala dedicată culturii romane, mi-a și reținut atenția frumusețea sculpturilor din marmoră, cu toate că suspectam că ar fi, în marea lor majoritate, duplicate. În primul rând m-am oprit în dreptul bustului lui Socrate (copie după un original grec), unul dintre marii înțelepți antici de care m-am îndrăgostit iremediabil în urma citirii cărții lui Josef Toman și Miroslava Tomanova, Socrate. „Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic.” - grăit-a, cu peste două mii de ani în urmă, Maestrul Socrate. De ce ne-om fi crezut noi, oamenii, deștepți?! Când este suficient să intri într-un muzeu, oricare ar fi el, ca să-ți dai seama de cât de limitate ne sunt cunoștințele - am probat asta, de atâtea ori, pe pielea mea.
Superbă reprezentarea statuii zeului Apollo (copie, de asemenea,  după un original grec). În colaj o puteți admira atât din față, cât și din spate.

Artă decorativă modernă

Pavilionul Liliane et David M. Stewart. Artă decorativă și design.

Muzeul din  Montréal deține una dintre cele mai impresionante colecții de artă decorativă, organizată pe două secții: înainte și după 1900. Argintărie, sticlă, ceramică, textile, metal și mobilier. Unele exponate m-au impesionat prin inedit și nostalgiile trezite, altele, prin frumusețea lor.

În colajul din stânga, sus: dictafon din 1934;
jos: televizoare, difuzoare, aparate de radio și un dispozitiv de acces la metrou.









În colajul din dreapta puteți admira exponate atât dinainte de 1900, cât și după, într-o vecinătate, ați putea spune, forțată. Personal, am considerat că dorința organizatorilor a fost să ne permită să comparăm mai ușor direcțiile pe care arta frumosului le-a urmat de-a lungul timpului.

Design interior

Unele dintre interioarele ale căror design mi-au reținut atenția. Nu mă-ntrebați, vă rog, despre epocile de care țin și despre autorii tablourilor de pe pereți. Când am fotografiat, am sperat că voi putea descifra acasă și etichetele, dar... nu întotdeauna rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. 

Design interior

Discipol de-al lui Botticelli - Madona și Copilul

Design interior

Tablou atribuit lui Francois Hubert Drouait - Doamna de Pompadour

Două lucrări aparținând lui Robert Anning Bell

Două lucrări aparținând casei Fabergé

Louis Comfort Tiffany - Lampă de masă și o vază

Louis Comfort Tiffany - Lampă păun

Artă decorativă contemporană

Între două expoziții, între două pavilioane. De la atmosfera intimă a sălilor ce găzduiau delicatele exponate, la cea a holurilor mari, impunătoare și luminoase, decorate cu lucrări uriașe. Contrastele șochează și atrag, totodată. Uneori substituind... calitatea?

Două lucrări aparținând lui Pierre-Auguste Renoir

Pavilionul pentru Pace Michal și Renata Hornstein

În fine, după ce am traversat erele (din lumea antică și până în zilele noastre) pentru a afla câte ceva despre culturile popoarelor, am ajuns în sălile care mă interesau cel mai mult, cele în care aveam să mă întâlnesc cu o parte dintre maeștrii cunoscuți, celebritățile care asigură faima muzeelor, a galeriilor de artă și a colecționarilor. Urma să mă-ntâlnesc cu impresioniștii. M-a întâmpinat Pierre-Auguste Renoir.

Una dintre vizitatoare s-a așezat. Se odihnește. Sau... meditează. De ce nu - poate... „gândește”?
În imagine apar trei dintre lucrările maestrului Rodin.

Am avut parte de întâlniri inedite! De cum am intrat în prima sală, mi-au sărit în ochi lucrările maestrului Auguste Rodin. Trebuie să recunosc, sculpturile, lucrări executate în cele trei dimensiuni fizice, expuse central, acaparează imediat atenția privitorului, mai ales când te întâmpină unul dintre „gânditori”. „Gânditorul” mi-a dat și mie de „gândit” deoarece, în urmă cu câțiva ani, m-am mai oprit încântat în dreptul „unuia” la Muzeul Vatican. Doar că acela era din marmoră (sau ipsos?) și mai mic în comparație cu acesta, mai mare și realizat din bronz. Autor: Rodin, bineînțeles. Să fie amândouă autentice?! - m-am întrebat în sinea mea. Documentându-mă ulterior, am aflat că există mai multe versiuni ale capodoperei și... m-am liniștit.

Alături de „Gânditorul” lui Rodin, în imaginea de mai sus sunt de remarcat trei picturi de referință: „Femei urmărite de satiri” a lui Honoré Daumier (stânga), „Drumul de la By la pădurea Roches-Courtaut” a lui Alfred Sisley (mijloc) și „Vedere spre bumbăcăria din Oissel” a lui Camille Pissarro. 

Auguste Rodin - „Sirenele”

Salonul de Artă modernă

Părăsindu-i, nu fără regrete, pe maeștrii impresionismului, am avut parte de o nouă surpriză în sala următoare, cea dedicată artei moderne. Ca de obicei, am fost atras de lucrările care mie mi s-au părut frumoase, pentru ca abia apoi să mă aplec și asupra etichetelor. Și, când am întâlnit și nume cunoscute...
Tabloul central din imaginea din dreapta aparține lui Henri Matisse - „Femeie întoarsă cu spatele la fereastra deschisă”.

Salvador Dali - „Portretul Mariei Carbona”

Cu maestrul Salvador Dali (suprarealism) am făcut cunoștință printr-o lucrare care m-a surprins. M-așteptam la ceva schițat, la niște mustăți care să se piardă undeva, prin spatele tabloului... Când colo, un portret care mi s-a părut „cuminte”. Vă reamintesc: eu sunt doar un iubitor de artă!
Cu maestrul Dali aveam să mă mai întâlnesc.

Aristide Maillol - „Tors de tânără femeie”

Mi-a plăcut foarte mult acest „tors” al lui Aristide Maillol! În dreapta, o lucrare a lui Antoine Bourdelle. Din păcate, nu am reușit să descifrez numele lucrării.

Antoine Bourdelle - „Capul lui Apollo”

Ca de obicei, lucrările de sculptură erau amplasate central în sălile de expoziție. Nici cea a lui Bourdelle nu făcea excepție de la regulă.

Noua sală în care am intrat m-a copleșit nu numai prin frumusețea lucrărilor expuse, ci și prin atmosfera creată de fundalul purpuriu de pe pereți. Tentația de a afla mai repede numele artiștilor expozanți (hrănirea ego-ului propriu) pălea în fața minunățiilor ce-mi stimulau simțurile.

În dreapta: James Tissot - „Octombrie”

Ulterior, din albumul achiziționat din magazinul muzeului, urma să aflu că, în urma avântului economic pe care Montréalul l-a cunoscut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, colecționarii canadieni înstăriți, aflați la concurență cu omologii lor americani, achiziționau direct din saloanele pariziene sau londoneze, cele mai la modă lucrări. Unul dintre cei mai de succes artiști ai timpului a fost James Tissot, iar lucrarea sa, „Octombrie”, este considerată a fi una dintre cele mai reușite.

Salvatore Albano - „Nimfă odihnindu-se”

Vrând să nu pierd nimic din mirajul trăit, am încercat să fotografiez toate operele expuse. Precipitarea are însă și părțile ei mai puțin bune: unele fotografii n-au ieșit bine și, de cele mai multe ori, nu am reținut numele autorilor. Dar, cum am acordat prioritate frumosului... poate mă veți scuza.












Vă mărturisesc: eu și acum, după ce a trecut atâta timp de la această aventură personală, după ce am mai prelucrat puțin imaginile pentru a le posta, mă găsesc în aceeași ipostază: de uimire, de încântare, de smerenie în fața frumosului creat de oameni. Dar... să fi fost ei doar oameni?

Charles-Henri-Joseph Cordier - „Tânără sclavă abisiniană”

Întotdeauna am considerat omul ca fiind creația supremă a lui Dumnezeu. Omul este frumos! Iar chipul „sclavei” lui Charles-Henri-Joseph Cordier exprimă atât de multe!














În imaginea de jos a colajului, pictura din stânga: Gabriel Max - „Învierea fiicei lui Jair”.
Imaginea de jos a colajului, pictura din dreapta: Jean-Joseph Benjamin Constant - „Seara pe terasele marocane”.

În aceeași sală, un colț i-a fost dedicat împăratului Napoleon. Prin câteva lucrări expuse, am parcurs întreaga istorie a împăratului. De la glorie, la decădere. De la cuceritor, la învins. De la faimă, la uitare.

În dreapta, sculptura de mici dimensiuni a lui Jean-Léon Gérôme, „Bonaparte intrând în Cairo”. 

Orice soldat poartă în raniță bastonul de mareșal - Napoleon

Vincenzo Vela - „Ultimele zile ale lui Napoleon”

Zilele de glorie ale împăratului și... uitarea.

Totul este efemer - pare a transmite postura resemnată a împăratului. Să fi fost el vreodată resemnat?! M-aș îndoi.

Muzeul deține o colecție bogată de exponate (obiecte personale, mobilier, documente...) și lucrări reprezentându-l pe marele lider politic și militar. Nu am avut acces sau nu am descoperit noi expoziția. 

Două lucrări aparținând lui Salvador Dali

Doi mari artiști, doi titani, reprezentanți ai suprarealismului: Salvador Dali și, mai puțin, Pablo Picasso.

Pablo Picasso
Stânga: „Îmbrățișare”
Dreapta: „Capul unui muschetar al cardinalului Richelieu”

Artă abstractă și artă figurativă

În ultima parte a vizitei la Muzeul de Arte Frumoase din Montréal, m-am familiarizat cu arta abstractă și arta figurativă. Dând clic pe  link-uri, veți constata că cele două stiluri se întrepătrund și se pot confunda. Cel puțin eu, ignorantul, la o astfel de concluzie am ajuns. 
Limitat fiind, vă mărturisesc faptul că nu sunt un mare admirator al acestor stiluri. Aceasta nu m-a împiedicat însă să apreciez câteva dintre lucrările expuse. În colaj v-am oferit câteva mostre care mi-au reținut atenția.
Tabloul din colțul din dreapta-jos al colajului îi aparține lui Mark Tansey și se numește: „Action Painting II”.

Claudio Parmiggiani - „Venus din Montreal”

Înainte de ieșire, m-am oprit îndelung în fața unei alte sculpturi care mi-a încântat privirile: „Venus din Montréal” a lui Claudio Parmiggiani. (Din păcate, un afiș nefericit postat prin interiorul cuștii de sticlă, strica armonia.)

V-am mai spus: sunt un admirator al omului, creația supremă a lui Dumnezeu. Și nimic nu se compară cu perfecțiunea femeii: potrivită de statură, gingașă, liniile corpului îi sunt delicate, curbele armonioase, carnația... divină. Nu mușchii o caracterizează, ci grația. Amintiți-vă, apoi, câtă iubire poate emana inima femeii, singura ființă al cărei abdomen primește sămânța vieții și o ocrotește până la apariția primului strigăt în eter. 

Da, m-am oprit în fața acestei sculpturi și, admirând-o, am meditat la cele pe care vi le-am expus mai sus. Nu m-am rușinat și n-o să mă rușinez niciodată pentru această slăbiciune a mea. Nu vă sfiiți nici voi să admirați perfecțiunea! 

„Je suis Charlie”

Acum, când consider că am încheiat de expus tot ceea ce mi-am propus despre Muzeul de Arte Frumoase din Montréal, am ajuns la concluzia (tristă și, în același timp, optimistă) că trebuie să mai trec o dată pe-acolo. Nu vă explic motivele, pentru că le bănuiți și... nici nu-mi sunt favorabile. 

Pentru următoarea întâlnire vă pregătesc o vizită la Biodomul din Montréal. Pregătiți-vă pentru familiarizarea cu lumea fascinantă a patru ecosisteme din cele două Americi: floră și faună din toate mediile.

V-am captat atenția? Atunci, pe curând!

ITINERARII CANADIENE 9 - OTTAWA-MONUMENTUL RĂZBOIULUI NAȚIONAL

După vizita la Muzeul Canadian al Războiului, fiica mea a ținut să-mi mai prezinte un reper istoric (și turistic) al capitalei canadiene, Ottawa: Monumentul Războiului Național.












Situat în zona centrală a orașului, în imediata apropiere a Palatului Parlamentului și a Canalului Rideau, Monumentul Războiului Național reprezintă încă o dovadă a cinstirii eroilor neamului de către canadieni.

Este un monument frumos, dar sobru și invită la liniște și respect. Turiștii se apropiau tăcuți și păstrau, fiecare în felul său, un moment de reculegere. Sobrietatea era amplificată și de garda formată din doi militari. Am avut șansa să să fiu martorul unui mic exercițiu al celor doi, exercițiu al cărui final l-am surprins în mica înregistrare video ce v-am prezentat mai sus. La o mică distanță de monument, câțiva militari supravegheau zona. Pe unul dintre ei îl puteți vedea în înregistrarea video.

Nu vreau să adaug comentarii. Nu sunt suficient de documentat și, probabil, nu aș fi credibil. Când este vorba despre istoria unui alt popor, trebuie să aparții poporului pentru a te simți autorizat să o comentezi.

Pentru data viitoare, vă pregătesc o vizită la Muzeul de Arte Frumoase din Montréal. Vă aștept.

Interior din Muzeul de Arte Frumoase din Montréal

.

ITINERARII CANADIENE 8 - OTTAWA-MUZEUL CANADIAN AL RĂZBOIULUI

Canada este un stat relativ tânăr: anul trecut s-au sărbătorit 150 de ani de la înființarea confederației canadiene.
Aceasta nu înseamnă însă că teritoriile canadiene au fost ale nimănui înainte vreme și că toți cei care au poftit, au venit și s-au stabilit aici, pur și simplu.
Nu, chiar dacă statul canadian a împlinit doar 150 de ani de existență, istoria poporului său este una mult mai veche și complexă, dominată de luptele pentru teritorii ale popoarelor băștinașe din America de Nord, dar și ale acestora cu coloniștii francezi sau englezi. Practic, în urma acestor conflicte, s-au format cele două mari state: Statele Unite ale Americii și Canada.


Revin la temă: unul dintre meritele pe care le-am recunoscut acestui Muzeu Canadian al Războiului, este faptul că ia în considerare și istoria străveche a teritoriilor pe care s-a format statul canadian.

Foaierul muzeului

Ca să intru în problemă, după ce pătrunzi în impunătorul foaier al muzeului și faci, nerăbdător și curios, un tur al teatrului, magazinului de suveniruri, cafenelei și ale expozițiilor speciale, prin dreapta, intri în prima dintre cele patru galerii principale: cea dedicată popoarelor băștinașe și ale războaielor purtate de acestea cu colonizatorii francezi și englezi.
Celelalte galerii sunt: 2-Războiul Sud-African și Primul Război Mondial; 3-Al Doilea Război Mondial; 4-perioada Războiului Rece, până în zilele noastre. Remarcabile sunt și galeria „LeBreton” și „Sala Regenerării” despre care voi vorbi mai târziu.

Colaj: armele folosite de populațiile aborigene

GALERIA 1: primele războaie de pe teritoriul canadian




Timp de milenii teritoriul canadian a fost locuit de populații aborigene între care s-au stabilit relații sociale, comerciale și spirituale. Bineînțeles, nu întotdeauna armonia a primat. În lupta pentru existență...

Marea Pace de la 1701

Teritoriile nord-americane au fost râvnite, în egală măsură, de toate marile puteri ale vremii, de coloniștii francezi și englezi, în mod special.
Din tabloul din stânga reiese că, în anul 1701, între Confederația irocheză și alianța Primelor Popoare (aborigenii), pe de o parte, și francezi, pe de altă parte, a intervenit o benefică pace ce a permis stabilirea calmului în zonă. De asemenea, francezii s-au putut concentra asupra eforturilor de război cu englezii ce încercau să-și extindă influența în zonă.

Războiul de 7 ani. În stânga sus, un mortier folosit de armata franceză.

Războiul de 7 ani (1756-1763). Conflictul dintre cele două imperii, francez și englez, a devenit, în scurt timp, un adevărat război mondial, deoarece au fost implicate și celelalte mari puteri ale vremii: Prusia, Austria,  Imperiul Rus, Suedia, Spania, Regatul Portugaliei și Olanda și s-a extins atât în cele două Americi, cât și în Europa și Asia.
La sfârșitul conflictului, Regatul Marii Britanii și-a sporit puterea în detrimentul Franței. Mai mult, India a intrat sub dominația englezilor, devenind „nestemata Imperiului”.

Războiul de Independență american

Războiul de Independență a Statelor Unite ale Americii (1775-1783)


Împovărate tot mai mult de impozitele impuse de autorități, cele 13 colonii din America de Nord și-au declarat independența față de Coroana britanică.

În urma războiului purtat între Regatul Marii Britanii și revoluționarii celor treisprezece colonii britanice din America de Nord, o dată cu încheierea Tratatului de la Versaille, se recunoșteau Statele Unite ale Americii și suveranitatea lor față de Canada, vecinii de la nord de Sf. Laurențiu.





Războiul de la 1812 a fost, de fapt, un conflict militar între nou înființatele State Unite ale Americii și Imperiul Britanic ce-și impusese influența la nord de fluviu. A fost un război de expansiune din partea americanilor. În final, americanii au mai cucerit câteva teritorii, iar britanicii și-au apărat și consolidat pozițiile deținute.

Prima mitralieră din istorie

Mitraliera „Gatling”. De fapt, în stand am văzut un model îmbunătățit al acesteia, considerată a fi prima armă de acest gen cunoscută din istorie. Numele i se trage de la Richard Gatling, cel care a revoluționat tehnica (și tactica) războiului prin invenția sa.
După cum puteți citi și pe fișa exponatului, mitraliera „Gatling” mai mult făcea zgomot decât victime.

Din ce am găsit pe Google, varianta văzută de mine în muzeu este una îmbunătățită (probabil o mitralieră „Maxim”), una care recuperează energia pierdută a reculului, folosind-o pentru aruncarea tubului gol și introducerea unui cartuș nou pe țeavă.
Pentru prima dată, infernala mașinărie a fost folosită în timpul Războiului Civil din Statele Unite (1861-1865), începând din 1864; ulterior, variante îmbunătățite au fost folosite și de canadieni.

Canada's Answer - Norman Wilkinson

Galeria 2 - Primul Război Mondial




Din legenda lucrării lui Norman Wilkinson am putut înțelege că forțele canadiene, subordonate celor ale Marii Britanii, au participat cu trupe importante și însemnată tehnică militară încă din primele momente la marea conflagrație mondială.

Cu siguranță, efortul de război al Canadei, dominion englez, avea să fie mult mai însemnat.

Cum erau organizate tranșeele

Forțele armate canadiene s-au remarcat în ceea ce a devenit cunoscut în istoria primei conflagrații mondiale ca fiind Bătălia de la Vimy.

Vehicul blindat folosit de armata canadiană în timpul Primului Război Mondial

Pentru canadieni, reperul Vimy este important nu doar pentru victoria în sine - mai mult, ea reprezintă momentul în care Canada începe să iasă din umbra Marii Britanii și să dovedească capabilități demne de luat în seamă. Acesta este motivul principal pentru care statul canadian acordă o importanță deosebită „momentului Vimy.

Pierderile în vieți omenești au fost mari de ambele părți.












Practic, acest vehicul blindat este format din montarea pe o mașină descoperită a unei mitraliere și protejarea ei cu ajutorul unor plăci din oțel. Vehiculul era deservit de doi militari, un trăgător în partea din față și unul în spate. Pe blindajul vehiculului se pot observa urme de proiectile.
După cum scrie și pe legenda exponatului, acest model a fost puțin folosit de canadieni în timpul războiului. După umila mea părere, cei doi militari erau mult prea expuși: atât din lateral cât și atacurilor aeriene.







Galeria 3 - Al Doilea Război Mondial

Când am ajuns în fața acestui exponat, vă mărturisesc, m-au luat fiorii. Și am trecut mai departe. Dar, în fața fiecărei vitrine ce a urmat, nu reușeam să rețin nimic deoarece gândul îmi zbura înapoi: În definitiv, acest personaj sumbru este responsabil de tot ce a urmat, de tot prăpădul făcut în lume, de toate viețile curmate zadarnic, de crime, violuri și torturi! - mi-am spus în sinea mea. Și m-am întors. Nu puteam vorbi (nici măcar la modul sumar) despre acest război teribil, dacă nu-l aminteam pe cel ce se face vinovat de declanșarea lui, de cel ce se face vinovat de Holocaust, principalul criminal de război. Și încă ceva: suntem cu toții datori să știm adevărul, să-l știm și să nu uităm, pentru a nu permite repetarea unor astfel de tragedii mondiale. Să fim permanent vigilenți!
Din câte am citit pe Google, acest model de Mercedes-Benz, comandă specială, a fost executat în anul 1939, în doar patru exemplare. Nu sunt sigur dacă toate pentru același proprietar. În orice caz, pentru exemplarul ce poate fi văzut în Muzeul Canadian al Războiului, povestea o aflăm din legenda atașată.
De curând, din media, am aflat că, pe data de 17 ianuarie 2018, în Arizona, a fost scos la licitație un autovehicul similar ce i-ar fi aparținut aceluiași personaj. Întrucât are o altă poveste... am tras concluzia că, probabil, toate cele patru exemplare au avut același beneficiar.

Uniforme militare

Militar japonez

Canada a avut un rol determinant în protejarea rutelor maritime de aprovizionare din Atlanticul de nord și a asigurat un mare volum de transport prin intermediul navelor sale de marfă (peste 25000 de traversări ale Atlanticului-vezi aici).

Participarea femeilor canadiene la război

De asemenea, Canada a fost nevoită să facă față și eforturilor de război din Pacific, împotriva imperialiștilor japonezi.






Datorită faptului că forțele armate aveau un efectiv scăzut, femeile canadiene au participat activ la efortul de război. În anul 1941 s-a înființat Serviciul Feminin al Armatei Canadiene, cu cele trei ramuri ale forțelor armate auxiliare feminine: Forțele Regale Aeriene Canadiene (Divizia de femei), Corpul Feminin de Armată Canadiană și Serviciul Regal Naval Feminin.

”Terorarea vine de jos”

„Teroarea vine de jos”. Adică... de la antiaeriană.

În ultimii ani de viață, atunci când îl evocam pe tata, mama obișnuia să-mi amintească, cu un amestec de mândrie și compasiune în glas: Măi, îți dai tu seama prin ce-a trecut tac'tu atunci când de jos trăgeau tunurile în el? Când explodau de jur-împrejur proiectilele? Iar el trebuia să treacă prin acel baraj?

Toată viața am fost mândru de faptele de vitejie săvârșite de  tatăl meu, pilot de bombardier în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale dar, mărturisesc, niciodată nu am conștientizat pericolele prin care a trecut, niciodată nu m-am minunat că m-am născut, că am avut un tată prezent permanent să-mi vegheze creșterea și evoluția. Pentru mine, din fericire, totul s-a petrecut într-o normalitate firească: trebuia să am mamă și tată, îi aveam și eram fericit.

Abia acum, când lucrez la această postare și aleg, din mulțimea de fotografii făcute, pe cele care îmi par cele mai reprezentative, îmi dau seama de cât de norocos am fost să am tată. Da, tatăl meu s-a întors întreg de pe front și și-a continuat viața. A fost unul dintre cazurile fericite. Nu la fel s-a-ntâmplat cu căpitanul de aviație George Chequer, evocat pe panoul de mai sus. Părinții lui au plâns; nici nu vreau să-mi închipui durerea sfâșietoare ce i-a încercat atunci când, la ușă, un soldat le-a înmânat, într-un mod solemn, un plic.

Avion folosit de forțele armate canadiene în timpul
celui de-al Doilea Război Mondial

Tancul „Sherman” folosit de aliați la debarcarea din Normandia

Puterea de foc canadiană

Puterea de foc germană 

Galeria 4 - Perioada Războiului Rece și până în zilele noastre

Pentru informații detaliate (și competente) despre Războiul Rece vă puteți satisface curiozitatea dând clic pe link. Întrucât este vorba de istoria recentă, trăită de mulți dintre noi, chiar merită să aflați mai multe despre această perioadă sumbră, dominată de orgolii și ambiții ținute mai mult sau mai puțin în frâu de către cele două mari puteri: S.U.A. și U.R.S.S. Practic, lumea a fost polarizată în două mari tabere. Din păcate, noi... nu am nimerit unde ne-am fi dorit! 
În colaje v-am prezentat câteva dintre dotările militare ale N.A.T.O. utilizate în perioada Războiului Rece.

Tancul Leopard C2

Galeria LeBreton

Mărturisesc: partea aceasta mi s-a părut a fi cea mai spectaculoasă. De ce? Pentru că, efectiv, m-am plimbat printre tot felul de exponate reale, nu de carton: motociclete și mașini militare, tunuri, mortiere și tancuri, avioane. Multe purtând urme (evidente) ale războiului pe ele. Mijloace militare atât ale forțelor aliate, cât și ale inamicilor. De cele mai multe ori, exponatele erau atât de apropiate, încât am putut pune mâna pe ele. Nimeni nu-mi interzicea nimic și-atunci... de ce să nu le simt la modul concret? Istoria era în fața mea iar eu mă plimbam prin istorie încercând să simt durerile, suferințele, frustrările și speranțele prin care au trecut popoarele implicate atât de dureros într-un conflict ce nu a fost al lor, dar care a fost generat de dorința de expansiune a unor dezaxați ajunși la o putere efemeră.

Galeria LeBreton văzută de sus

Tancurile din Galeria LeBreton. Vedere de sus.

Interceptorul CF-101F Voodoo

Motocicletele canadiene...

... și cele germane

Tancul german Panzer IIC

Tancul german Jagdpanzer IV

Tancul german Panzer V Panther

Tancul sovietic T-34/85

Tancul sovietic Valentina, de concepție britanică și
fabricat în Canad

Tancul de asalt canadian Churchill

Sala Regenerării

În sala Regenerării sunt expuse duplicatele din ipsos ale lucrării sculptorului Walter Allward concepute pentru Memorialul Vimy de la Vimy, Franța.

Sala a fost concepută ca un liant între trecutul militar și prezentul politic, între ororile războiului și speranța de viață.




Am părăsit incinta muzeului după câteva ore, profund marcat de ceea ce văzusem. Pentru mine, un om născut în anul 1954, războiul este perceput printr-o lecție de istorie, o poveste citită în copilărie, un film artistic sau un serial documentar. Acum însă, am văzut cu ochii mei mijloacele de luptă, le-am pipăit, am citit despre faptele de eroism ale doar câtorva din milioanele de eroi anonimi.

După ce am părăsit muzeul, mi-am dat seama că mi-aș mai dori două lucruri:

1. să-l mai vizitez o dată pentru a vedea, auzi și înțelege și mai bine istoria omenirii;
2. să înceteze pentru totdeauna toate conflictele militare, de peste tot. 

Credeți că-mi doresc prea mult?