În tinerețe, mi-am dorit mult să văd lumea. Călătoream doar pe... globul pământesc și visam la cele mai depărtate, sălbatice și exotice locuri. Liber la visare! La un moment dat, a intervenit o revoluție - hm! - și... iată-ne viețuind într-un alt sistem politic, unul democratic. Putem călători! Ne... ajung banii? Dacă ne limităm la puțin... Se pot realiza vacanțe reușite? Cu bani puțini? Se pot! Asta doresc să vă transmit prin intermediul acestui blog. Așadar, la drum!
Primorsko este o una din multele stațiuni bulgare de la Marea Neagră, vizitată, după cum am observat, în principal de turiștii autohtoni. Este situată în partea sudică a litoralului bulgăresc, făcând parte din Regiunea Burgas și, dacă studiem harta, observăm că este mult mai aproape de țărmul turcesc al Mării Negre decât de Varna. În ce ne privește, distanța de la Ploiești până la destinație este, conform hărții Google și a experienței noastre, cam între 450 și 500 de kilometri, depinzând de varianta aleasă.
Se circulă ușor cu mașina prin Bulgaria. Nu cred că trebuie să vă mai spun cât timp am pierdut (și câți nervi) utilizând Centura Bucureștilor.
În speranța că, la început de septembrie, vom găsi litoralul bulgăresc mai puțin aglomerat, ne-am făcut programarea în consecință. Am sperat, de asemenea, ca și temperaturile debutului de toamnă să fie mai blânde cu noi, totuși, doi sexagenari.
Cu temperaturile, putem spune că... ne-a ieșit. Nu ne-a chinuit niciun moment canicula, gradele din termometru nesărind niciodată peste cifra 30. Rezonabil.
În ceea ce privește aglomerația... plaja era aglomerată (ziua), iar seara, terasele (foarte multe!)... toate pline! De asemenea, prin centru făceai slalom printre oameni și tonete cu tot felul de oferte: alune prăjite pe loc, porumb fiert, clătite, hot-dog-i, suveniruri... Din toate părțile, chiar și pe artera principală, te luau de nas tot felul de mirosuri apetisante (grătarele, bate-le vina, și de carne... și de pește!...) care n-aveau cum să te lase indiferent și, la un moment dat, cedai ispitei și intrai. Imediat erai luat în primire de un ospătar și... al lor erai! Niciodată nu am regretat slăbiciunea cedării în fața ofertelor culinare. Pentru că nu ne-au înșelat niciodată așteptările! Dar despre variata ofertă culinară, voi reveni mai târziu.
Am multe impresii plăcute de împărtășit despre litoralul bulgăresc al Mării Negre de la Primorsko-Bulgaria. S-o luăm în ordine: apa limpede și caldă, plaja întinsă cât vedeai cu ochii de-a lungul malului mării, nispul fin, plăcut sub picioare.
Puteai să te așezi oriunde și plăteai doar dacă foloseai umbrelele de pe plajă și șezlongurile: 2,5 leva fiecare. Știți cum s-ar traduce în lei suma aceasta? 6,2 lei! Aceasta în timp ce, pe litoralul românesc, pentru un șezlong se plătesc 40 de lei! Vorbind de aceeași vară a anului cu COVID, 2020.
În prima zi, ajungând destul de târziu pe plajă, inițial ne-am întristat că am găsit doar o umbrelă liberă, șezlongurile fiind toate adjudecate. Recunosc: ne-am uitat puțin urât la cei care aveau mai multe astfel de paturi de plajă. Prin urmare, ne-am așezat direct pe nisip și... ne-am simțit foarte bine! Din acest motiv am spus mai devreme că nisipul se simțea bine sub picioare; de fapt, se simțea bine și pe sub prosop, granulația făcându-l perfect ca așternut. Iar noi am manevrat mult mai ușor prosopul căutând umbra de sub umbrelă.
Și mai încântați am fost atunci când a venit băiatul cu taxarea și care a încasat doar 2,5 leva pentru umbrelă. Cu alte cuvinte (doar) ce folosești, plătești! Mi s-a părut corect! Sau, dacă preferați, au fost fair-play.
Încă o observație: umbrelele erau instalate la o distanță de aproximativ 4 metri una de cealaltă. Astfel încât, oricum s-ar fi mișcat iubitorii de plajă după soare/umbră, tot era respectată distanța minimă de 2 metri stabilită prin legile... momentului.
De la hotelul „Zara” - afacere de familie - acolo unde ne-am cazat și până la plajă aveam de făcut, pe jos, un drum de vreo șapte minute. Șapte minute în care, la dus, coboram o pantă destul de abruptă și pe care, la întoarcere - n-aveam scăpare! - trebuia s-o urcăm. N-am avut niciodată dificultăți în parcurgerea acestei distanțe, deoarece ne-am asumat-o cu un oarecare impuls tineresc, mișcarea fiind și ea inclusă în programul nostru cotidian. De altfel, prietenul (sau dușmanul, cum vreți să interpretați) telefon mobil ne informa/avertiza, în orice moment i-o solicitam, numărul de pași efectuați în ziua respectivă. Programul minimal, unul ca pentru vârsta noastră, ne impunea acel clasic 6.000 de pași, dar noi niciodată nu ne-am oprit sub cota 10.000!
De câte ori părăseam hotelul, în drum spre plajă, sau seara, când plecam hai-hui prin oraș, treceam pe lângă un smochin ale cărui roade erau în curs de coacere. Mă necăjeam tare mult când vedeam bunătate de fructe coapte căzute pe jos și intrate în putrefacție. Mirosea a... distilerie.
Într-una din zile am lăsat deoparte orice rușine și m-am întins, cât sunt de lung, după o smochină coaptă. A fost delicioasă!
Hotelul „Zara”, situat pe strada „Laguna”, la nr. 11, în puține cuvinte, îl putem descrie astfel: parter + 4 etaje + mansardă, construcție frumoasă, modernă, dotat cu sisteme solare de produs apă caldă. Camere mari, luminoase, elegante și - foarte important! - curate. Baie micuță, dar dotată decent. La trei zile se schimba lenjeria, gunoiul era golit zilnic.
Personalul, drăguț și foarte amabil.
Un sigur aspect deranjant: La etajul cinci, acolo unde am fost cazați, semnalul Wi-Fi era inexistent. La parter, în schimb, era foarte bun.
Soția, la masă, verificându-și mesajele
La parter se afla, ca de obicei în astfel de locuri, recepția și era amenajată și o sală de mese pe care aș categorisi-o ca fiind intimă. În zona centrală, pe o mică masă se găseau, în fiecare dimineață, cele necesare unui mic dejun: cafea la termos, lapte, diferite sorturi de ceai la pliculețe, cereale, ouă fierte, macaroane cu brânză. O doamnă ceva mai în etate ne completa acest mic dejun cu un platou care cuprindea: salam/șuncă, unt, gem, brânză topită și un croisant... delicios! În felul acesta ne era asigurat un mic dejun consistent.
Marea, așa cum o vedeam de la înălțimea etajului al cincilea
Dar cel mai plăcut loc al acestui hotel îl reprezenta o cochetă terasă amenajată afară, la intrare. Câteva mese metalice cu scaune, sus și alte două mese din lemn, cu băncuțe, jos, pe trotuar, la stradă. Trebuie să mărturisesc că acest loc ne-a încântat cel mai mult, pe mine și pe soție, atunci când am ales hotelul de pe site-ul „airbnb”. A, să nu uit, la un preț mai mult decât decent: 160 Euro!
Coborând pe strada „Laguna”, spre faleza mării
Seara, în jurul orei șapte, ne începeam plimbarea prin oraș. Principalele repere: faleza mării și centrul.
Pentru a coborî spre faleza mării era suficient să ținem strada („Laguna”) drept înainte. Treceam astfel printr-o zonă ocupată de hoteluri noi, și cu arhitecturi moderne, atractive.
Aflându-ne la început de septembrie, soarele cobora devreme de pe cer, astfel încât asfințitul ne prindea la începutul plimbării, întoarcerea la hotel având loc noaptea, luminați de stele, lună și felinarele de pe străzi.
Una din multele lucrări de sculptură care se întâlnesc la tot pasul
Și o alta, mai spre asfințit
De-a lungul falezei, în timpul plimbării, ne-a surprins un fel de expoziție de artă în aer liber. De pe pietrele ce susțin faleza ne privesc personalități din toate timpurile: Michael Jackson, dar și Leonardo da Vinci, Ray Charles sau figuri emblematice bulgare.
Locul și momentul erau propice meditației
Iar când se lăsa noaptea cu totul...
Pe faleză, la o anumită înălțime față de nivelul mării, este amenajată o peninsulă, loc de „belvedere” și promenadă. Și pe o parte, și pe cealaltă a aleei pietonale, pe niște stâlpi se sprijină mai multe cupole ce pot sugera imaginației privitorului orice, dar pe mine gândul m-a dus la pânzele unor veliere.
Strada „3 Martie”
Artera principală, „3 Martie”, traversează aproape drept orașul de la vest spre est, adică de la șoseaua „99” ce duce spre nord, spre Burgas, la faleza Mării Negre. Undeva, pe la mijlocul ei, am descoperit centrul orașului. Și pe o parte, și pe cealaltă, magazine de tot felul, cafenele, terase unde sfârâiau grătarele, tonete cu porumb fiert, alune proaspăt prăjite, hot-dog, gogoși, clătite, înghețată... Mirosuri care mai de care mai îmbietoare îți mutau nasul din loc. De plăcere, dacă nu aveai cumva vreun disconfort stomacal.
Primăria Primorsko
Foarte animat centrul începând de după-amiază și până noaptea, târziu. Cred că în fața primăriei era zona preferată pentru promenadă. Mai multe băncuțe ofereau locuri de odină pentru cei obosiți și dornici de puțină tihnă.
În zona centrală a pieței, o fântână arteziană răcorea trecătorii și reprezenta un punct de atracție pentru hârjoana copiilor.
Stând cu fața spre primărie, pe partea stângă ne-am regăsit cu Apostolul Libertății, marele patriot și erou național bulgar, Vasil Levski.
Mi-am amintit cu această ocazie de vizita făcută astă iarnă la Veliko Tărnovo, ocazie cu care am aflat mai multe despre viața și faptele marelui patriot bulgar (pentru detalii, vezi aici).
Aceeași esplanadă din fața primăriei, noaptea, luminată feeric.
De undeva, din spatele primăriei, tot pe partea cu monumentul eroului național, se auzea un soi de muzică pe care am îndrăznit s-o categorisesc ca fiind populară bulgărească. Bineînțeles, pașii ni s-au îndreptat imediat în direcția respectivă. Am dat peste un amfiteatru mic, dar plin de un public iubitor de astfel de muzică.
Dar noi trebuia să realizăm (și chiar să depășim) cota celor 6.000 de pași. Și, ambițioși să demonstrăm și să ne demonstrăm că PUTEM, am luat-o iar la picior. Așa am dat peste un loc de agrement din care, dacă am fi ajuns cu nepoții, cu greu am fi reușit să mai plecăm.
Biserica Sf. Chiril și Metodiu
La prima noastră plimbare prin oraș - din cauză că am uitat la cameră harta orașului pe care mi-o procurasem deja de la un centru de informare turistică - după ce am trecut de centru, ne-am cam... rătăcit.
Intrați fiind pe niște străduțe mai întunecoase și mai puțin circulate și oarecum îngrijorați din cauza oboselii pe care începusem să o resimțim, am descoperit frumoasa biserică Sf. Chiril și Metodiu. Luminată feeric, ne-a încântat privirile și sufletele. Apoi, ca prin minune, am descoperit și drumul spre casă!
Despre sfinții Chiril și Metodiu, cei doi frați teologi și misionari creștini greci bizantini din Salonic, puteți afla mai multe aici.
Platoul de specialități marine din ultima seară
Am mai spus: la Primorsko se mănâncă bine. Bine și ieftin! Costul unui dejun sau al unei cine bune și consistente pentru două persoane, în general, nu depășește 20 Euro. Aici fiind inclus și vinul sau berea de rigoare. În ce ne privește, de câte ori am avut prilejul, am poftit la mese din pește și/sau fructe de mare.
Platoul din dreapta avea: patru feluri de pește, melci, inele de calamar și creveți. Plus lămâia de rigoare și câteva rondele de morcov tăiate artistic. Nu am reușit să mâncăm totul! Delicios!
Cu o seară înainte, la un alt restaurant/terasă servisem midii. La fel: gustoase!
Remarcă: toate arterele din zona centrală (și nu numai) sunt pline de restaurante și terase cu specificuri diferite. Și, în fiecare seară a începutului de septembrie, când ne plimbam prin oraș relaxându-ne, dar și cu gândul la contorul care ne înregistra numărul de pași efectuați, terasele și restaurantele erau pline ochi, unii clienți așteptând afară rândul la o masă liberă!
În ultima seară, o ultimă privire spre orizontul Mării Negre de la Primorsko-Bulgaria
De ținut minte: în stațiune, majoritatea plăților se fac cu cash. Doar la magazinele mai mari am reușit să plătesc cu cardul și o singură dată la restaurant. În rest... păstrați bani în portofel și vă orientați din timp la bancomate!
Rezolvarea unei curiozități: odată ajuns acasă, am aflat, răsfoind paginile „Google”, că pe 3 Martie se sărbătorește ziua națională a poporului bulgar.
În concluzie: am avut parte de o vacanță reușită mergând la mare, la Primorsko-Bulgaria. Pe cei care consideră că dau dovadă de patriotism mergând la mare acasă, în România, nu-i condamn: dacă ei își permit să plătească de trei-patru ori mai mult pentru o vacanță cu servicii îndoielnice... și se mai simt și bine... bravo lor, înseamnă că dau dovadă de adaptabilitate, o calitate demnă de toată lauda!
Tânăr pescuind în lacul Ohrid, pe faleza orașului cu același nume.
Harta lacului Ohrid și a împrejurimilor
(LETRA DESIGN-www.letra.com.mk)
Eu, cel care am ajuns acolo ca turist, cum aș putea descrie acum lacul Ohrid și împrejurimile? Depășindu-mi condiția amintită, aș folosi un singur cuvânt: POEZIE. Și, pentru a fi mai convingător, mă ajut de fotografia de mai sus care, cred eu, vorbește de la sine despre ceea ce poți trăi transcendând cele cinci simțuri. Lacul Ohrid, poate principala atracție turistică a Republicii Macedonia de Nord (fostă FYROM), „marea” lor interioară, se află în partea de vest a țării, la granița cu Albania. Conform informațiilor obținute de pe harta-ghid achiziționată (www.letra.com.mk), vârsta lacului este de 3,4-4 milioane de ani, adâncimea maximă - 286 m., altitudinea - 695m., temperatura maximă vara - 25grade C. Pentru orașul Ohrid, informațiile primite sunt acestea: altitudinea - 695 m., suprafața - 203km. pătrați, populația - 56000 de locuitori, densitatea - 256 locuitori/km. pătrat. În ceea ce mă privește, am ținut cont de intuiția soției care, atunci când este vorba de vacanță, este mereu în căutarea ineditului. Mi-a propus o călătorie de documentare pe hartă și o vizită pe site-urile de specialitate și m-a convins că da, Ohrid este ținta noastră turistică pentru vara anului 2018. PLAJA, LACUL ȘI VILA KLIA
Villa Klia
Programările de vacanță obișnuim să le facem din timp, pentru a beneficia de reducerile specifice, iar aliatul nostru obișnuit este www.booking.com. De câțiva ani apelăm la serviciile acestui site și niciodată nu am fost dezamăgiți de oferte: nici din punct de vedere calitativ, și nici financiar. Pentru vacanța la Ohrid, am ales să ne cazăm la Villa Klia din stațiunea Lagadin, vilă ce a primit patru stele pentru serviciile turistice pe care le oferă.
Vedere spre lac, de pe terasă
Pot afirma că prețul plătit (40 €/cameră dublă, cu mic dejun inclus) a fost corect. Camera confortabilă, cu balcon și vedere spre lac. Lenjeria și prosoapele, schimbate zilnic! Mic-dejunul gustos și consistent - nu lipseau fructele și sucurile sau cafeaua și ceaiul, toate la discreție. La capitolul minusuri aș trece partea cu parcarea. Inclusă în preț, dar... nu tocmai la îndemână. Dacă aveai neșansa să te cazezi mai târziu (cum ni s-a întâmplat nouă), erai sfătuit să parchezi în spatele vilei, loc mai greu accesibil. Trebuia să rulezi pe o alee îngustă, atent să nu lovești sau să nu te... lovești (mă refer la mașină).
Dar, poate cel mai important argument (pro): chiar peste drum de curtea vilei se găsește plaja privată, dotată cu șezlonguri, măsuțe și scaune din plastic. Fără niciun tarif suplimentar! Pentru cei care se feresc de soare, copacii umbroși sunt de serviciu. Plaja este liniștită, iar apa lacului, curată și limpede. Temperatura apei la sfârșit de august, excelentă! Pietre, relativ puține și nu foarte mari - nu este obligatoriu să purtați pantofi speciali pentru a intra în lac. Foarte mulți peștișori aleargă de colo-colo fără nicio jenă.
În tot timpul sejurului, apa lacului a fost ușor agitată, ceva asemănător unei hule, oferindu-ne bucuria de a ne juca cu valurile și un spectacol pe măsură atunci când admiram natura așezați confortabil pe șezlonguri.
Spectacol grandios spre sfârșitul zilei. Intrarea liberă!
După două zile de odihnă și relaxare pe micuța plajă din fața vilei, ne-am propus să facem o primă plimbare prin oraș pentru a-i descoperi comorile istorice, geografice, religioase, culinare și... Primul obiectiv al ordinei de zi a fost: FORTĂREAȚA ȚARULUI SAMUEL (sec. X)
Vedere spre cetate, dinspre oraș
Colaj cu imagini ale fortăreței lui Samuel
Am fost inspirați și am comandat un taxi pentru a ne duce până aproape de „Fortăreața lui Samuel”. Pentru cei 15 kilometri nu am plătit mult, doar echivalentul a 6 €. Ținând cont că am fost patru călători în mașină... Fortăreața țarului Samuel este una dintre cele mai mari și mai bine conservate fortificații medievale din Macedonia.
În fața cetății oferta de suveniruri era mare și... ispititoare
Zidurile și meterezele sale masive ocupă întreaga culme a Ohridului, întinzându-se pe o lungime de 3 kilometri. Intrarea: 100 dinari macedoneni, adică puțin mai mult de 1,5 €/pers. Fortăreața impresionează prin masivitate și grandoare, oferind, în același timp, o perspectivă minunată înspre lac și oraș.
Perspectivă spre lac și spre oraș
Casa cu flori
Ieșind dintre zidurile fortăreței și depășind (cu greu) ispitele comerciale, am început coborârea (pe un drum pietruit) spre un alt reper al cetății, Teatrul antic. Pe drum, și de o parte, și de alta, case vechi, frumoase și cu foarte multe flori, ne încântau privirile.
Teatrul antic
TEATRUL ANTIC a fost construit în jurul anului 200 înainte de Cristos și este singurul de tip elenistic ridicat în acea perioadă. Destinat inițial luptelor de gladiatori, el a mai fost utilizat de romani și pentru execuția creștinilor. Din cauza acestor amintiri sumbre, el a fost îngropat de către localnici după căderea Imperiului Roman. Redescoperit întâmplător în anul 1980, Teatrul a fost redat circuitului cultural, el găzduind anual „Festivalul de vară de la Ohrid”, în perioada 12 iulie-20 august. Asta nu ne-a ieșit: noi am ajuns la Ohrid cu două zile mai târziu...
Tinerii și frumoșii miri
Câțiva pași mai jos de teatru, într-o intersecție, copleșiți de căldură, am tras undeva la umbră, pentru a ne mai trage sufletul și a ne răcori cu ceva de la micuțul magazin ce ne-a ieșit în cale. Am fost plăcut surprinși zărind un cuplu de miri coborând strada. Erau singuri-singurei, neînsoțiți de nimeni! Câțiva metri în fața lor mergea un tânăr fotograf cu un buchet de flori în mână. Săracii copii - i-am compătimit - chiar așa să le întoarcă spatele toate rudele și toți prietenii?!Mirii străluceau de fericire! Mai târziu, când aveam să văd un alt cuplu de tineri căsătoriții solitari și însoțiți doar de fotograf, mi-am spus c-așa o fi obiceiul pe la ei. BISERICA ST. BOGORODICA PERIVLEPTA (Sfânta Fecioară din Perivlept) - sec XIII
Biserica (cunoscută și sub denumirea de Sf. Clement) a fost construită și pictată în anul 1295, fiind ctitorită de Progon Zgur, comandant bizantin și ginerele lui Andronic al II-lea Paleologul, împăratul Bizanțului. Clopotnița și clopotul, unul dintre cele mai mari din Balcani, au fost donate de renumitul fizician sârb Mihajlo Pupin, în anul 1924. Pentru o perioadă îndelungată (în timpul ocupației otomane), aici au fost depuse moaștele Sfântului Clement, patronul Ohridului. Frescele, care prezintă toate elementele artei renascentiste, au devenit faimoase pentru vechimea și frumusețea lor. Față în față cu biserica, se află una dintre cele mai prețioase galerii de icoane ortodoxe din lume. Colecția cuprinde în jur de treizeci de icoane vechi.
Muzeul Național
MUZEUL NAȚIONAL Lăsând în urmă Poarta de Jos a cetății, luând-o pe îngusta și pietruita stradă (toate sunt așa în cetate) Țarul Samuel, ne programasem vizitarea a două repere importante ale cetății vechi: Muzeul Național și Biserica Sf. Sofia. Mai erau ele și alte puncte de interes, dar... trebuie să recunosc: îmi lipsește antrenamentul mersului „per pedes”. Din păcate, când am ajuns la muzeu, am avut parte de o surpriză neplăcută: fiind luni, acesta era închis. Având în vedere că și la noi muzeele sunt închise lunea, ar fi trebuit să mă aștept la așa ceva. Din ce-am citit pe pliantul turistic achiziționat anterior, colecția arheologică a muzeului găzduiește artefacte datând din preistorie până în perioada clasică și medievală a Ohridului. M-am mulțumit cu vizitarea lapidariului expus în micuța curte din fața muzeului.
Un trubadur și o dansatoare pe o stradă veche din Ohrid
Înainte de a ajunge la următoarea destinație, cam prin dreptul Muzeului Național, mi-au reținut atenția doi simpatici artiști stradali. Un trubadur încă tânăr și îmbrăcat în negru acompania o dansatoare trecută de mult de prima tinerețe. În ciuda vârstei ce i se citea pe chip, dansatoarea dădea dovadă de multă agilitate în mișcări și de vioiciune. Bucuria actului artistic li se citea pe chip.
Biserica Sf. Sofia
Stânga: perete al bisericii și lacul Ohrid în față;
Dreapta-sus: vedere de ansamblu spre biserică și lac;
Dreapta-jos: macheta bisericii Sf. Sofia
BISERICA SF. SOFIA (sec. XI-XIV) După ce am urcat drumul în pantă, am ajuns cam gâfâind la destinație. Bine, să nu credeți că drumul a fost atât de greu, dar... permiteți-mi și mie puțin răsfăț de sexagenar. Lăsând gluma la o parte, curtea mare te ademenea cu frumusețea, cu liniștea și cu... băncile ei. Fostă catedrală a Arhiepiscopiei Ohrid, biserica reprezintă una dintre cele mai impresionante construcții din cetate, unică prin arhitectura sa de inspirație bizantină. Ea a fost ridicată pe o fundație mai veche, aparținând unui cult din perioada țarului Samuil. În perioada ocupației otomane, biserica a fost folosită ca moschee. Frescele catedralei sunt considerate ca fiind cele mai bine conservate picturi bizantine.
Pescar pe puntea amenajată pe lacul Ohrid
Coborând de la biserică spre lac, am pășit pe un fel de punte, amenajată parcă special pentru pescari. Oricum, cred că era și un loc pitoresc de promenadă pentru îndrăgostiți, mai ales că, spre capăt, am descoperit câteva vile mai ferite, fiecare având în dreptul ei o porțiune mică de plajă. Înainte de a reveni în centru, coborând și urcând pante, fetele s-au oprit în dreptul unui magazin de artizanat. Nu aveai cum să-l ratezi, era foarte bine poziționat.
În cele două colaje îi puteți vedea pe cei doi soți,
proprietarii firmei
M-a frapat faptul că artizanatul macedonean se apropie foarte bine de cel românesc. Cu certitudine, popoarele noastre au multe elemente comune ca surse de inspirație. Eu, mai curios din fire, am intrat în magazin și, cu aprobarea proprietarului, am făcut mai multe poze. Parcă m-am regăsit în căsuța bătrânească a bunicii mele de la țară, din Moldova. Două camere pe un antreu, înțesate de lucruri executate manual: covoare, cuverturi, carpete, mileuri, costume populare. Război de țesut. Ladă de zestre. Mi-au plăcut toate foarte mult - nu aș fi putut să aleg ceva! Dar nici n-am avut curajul să întreb de preț!
Oricum, dacă decideți să petreceți o vacanță la Ohrid, căutați acest magazin - nu veți fi dezamăgiți. Pentru informații exacte, am atașat cartea de vizită pe care proprietarii o înmânează tuturor celor interesați.
Imagini din port și statuile Sfinților Clement și Naum
Vad comercial. Stânga-sus: soția s-a hotărât asupra șiragului de perle?! Dreapta-jos: vânzător bine dispus după ce am achiziționat mai multe cutii de rahat.
ORAȘUL Imediat după ieșirea din cetate, pe malul lacului Ohrid, există un port pentru ambarcațiuni mai mari și mai mici, ce fac croaziere pe lac pentru turiști. Portul este amenajat chiar în dreptul unei piețe imense, în care tronează statuile Sfinților Clement și Naum. Tot aici este amenajat un spațiu în care se desfășoară o parte dintre spectacolele Festivalul de vară de la Ohrid. În fine, am ajuns în centru. Străzi mai mult sau mai puțin înguste, pietruite, multe și felurite magazine, restaurante cu terase afară, gelaterii, cofetării.
Moscheea Zejnel Abedin-stânga și sus și moscheea Ali Pasha-jos (în renovare)
Moschei.
Suveniruri - oferte stradale
Terasele unde se putea servi masa
Lume multă, foarte mulți turiști. Animație. Am întâlnit și femei de credință musulmană, îmbrăcate potrivit cutumelor religiei lor. Aproximativ 33% din populația macedoneană este de confesiune musulmană.
După programul intens al vizitelor noastre tematice, la așa ispite, este de la sine înțeles că privirile noastre nu aveau astâmpăr. Pentru a reuși să-mi duc la îndeplinire micile planuri secrete, a trebuit să dau dovadă de diplomație și să nu fiu imun la atracția evidentă a soției pentru magazinele ce comercializau celebrele perle de Ohrid. Și cum perlele erau în plan... După ce a fost rezolvată problema perlelor, am intrat ceva mai relaxați prin tot felul de magazine, doar-doar ne-o tenta ceva cu totul și cu totul deosebit, ținând cont însă și de „ariciul” de la portofel. Ne-au tentat multe, dar „ariciul” a ținut cu casa. Îmi este greu să vă descriu atmosfera (și mirosurile îmbietoare) din zona teraselor unde se putea servi masa. Toate erau axate pe mâncarea tradițională locală, dar care, trebuie să remarc, în mare, reprezintă un fel de variațiuni ale celebrelor pârjoale moldovenești și a mult apreciaților noștri mici. Bine, cu arome ușor diferite, dar ca aspect... sunt pe-acolo.
Animație noaptea pe artera principală
De specificat: într-una din zile ne-am așezat la o masă a unei terase deservite de o familie de musulmani. Foarte amabili (ca peste tot), ne-au spus că la ei nu se servesc băuturi alcoolice. Nici măcar bere. Nu ne-a deranjat și... am mâncat foarte bine.
Trubadur nocturn. Cu toate că postase un semn de interdicție,
contra câțiva dinari... mi-a permis să-l fotografiez.
Ce mi s-a părut curios în Macedonia (și, ceva mai târziu, și în Albania): mâncărurile pe bază de pește sunt foarte scumpe, cu toate că lacul Ohrid este bogat în această resursă acvatică de hrană, iar Marea Adriatică este și ea foarte aproape. Dacă o porție de pleșcavița poate duce până pe la 2 € - depinde unde o servești - o porție de pește se ridică la 30-50 €! Bineînțeles, m-am abținut de la un așa lux. O singură dată am avut șansa să mânânc o supă-cremă de pește. Fără pește, dar... cu gust de. Bună și ieftină. În general: pentru servitul dejunului sau a cinei la o terasă în oraș trebuie să scoți din buzunar până pe la 10-15 €/familie, pe când la restaurant, în stațiune, poți ajunge la 30 €/familie. Diferențele sunt doar la preț și, eventual, confort/comoditate, calitatea și diversitatea mâncării fiind cam aceeași.
Imagini luate de sus, de pe platoul amenajat
pentru parcare
GOLFUL OASELOR - MUZEUL PE APĂ Într-una din ultimele zile de vacanță, ne-am stabilit un program ambițios, cu trei obiective de vizitat: Golful oaselor și Muzeul pe apă, Parcul Național Galicica și Mânăstirea Sf. Naum. Din considerente obiective, Parcul Național a rămas pentru o dată ulterioară. Luând-o spre sud, pe pitorescul drum cu multe serpentine ce urmărește malul lacului, am ajuns la prima destinație: Golful oaselor și Muzeul pe apă. De sus, de la nivelul platoului unde este amenajată parcarea, perspectiva ce se desfășoară în fața ochilor este încântătoare. Ca peste tot, intrarea este de 100 dinari, aproximativ 1,7 €.
Muzeul pe apă
Muzeul pe apă este un complex arheologic unic în regiune. El a fost amenajat în același timp cu reconstrucția fidelă a unui ansamblu de locuințe datând din perioada 1200-700î.c.
Locuințe. Exterior și amenajări interioare
Casele, construite din aceleași elemente ca și cele bătrânești de pe la noi: din lut și bălegar. Toate, acoperite cu stuf.
În interior sunt expuse diverse obiecte de mobilier simple: oale de lut, coșuri de paie, pătuț pentru copii tot din paie, rogojini pe jos sau folosite pe post de ușă, blănuri pentru dormit sau învelit. O sobă din lut și una din ceramică. De asemenea, am văzut un război de țesut rudimentar.
Podul ce facilitează vizitarea Muzeului pe apă
Ansamblul de locuințe a fost refăcut pe o platformă așezată deasupra apei; de aici și, probabil, denumirea de „Muzeul pe apă”. Până la ea se ajunge utilizând podul rustic pe care îl vedeți în colajul alăturat.
De pe pod se pot admira bancurile de pești în căutare permanentă de hrană. Din păcate, în filmulețul de mai sus, nu am reușit să-i surprind.
O ultimă privire spre „Bay of Bones”
MÂNĂSTIREA SF. NAUM
Continuând drumul pe aceeași șosea strâmtă și în serpentine, lăsând în urmă Parcul Național Galicica, am rulat până aproape de limita sudică a lacului unde, în apropiere de granița cu Albania, se află Mânăstirea Sf. Naum.
Importanța mânăstirii în viața creștinilor ortodocși este dată, în primul rând, de măreția celui care a ctitorit-o și anume, Sf. Naum. Sf. Naum a fost unul dintre ucenicii Sfinților Chiril și Metodie, pe care i-a și urmat în munca lor din țările Europei Centrale, în special în Moravia. Cărturar recunoscut, este unul dintre întemeitorii Scolii de Literatură din Pliska (alături de Sf. Clement), continuându-și apoi lucrarea în Scoala Literară din Ohrida. În anul 905 a întemeiat, pe malul sudic al lacului Ohrid, mânăstirea ce avea să-i poarte numele, cu hramul Sfinților Mihail și Gavril. Ulterior, mânăstirea avea să adăpostească și moaștele sfântului. Este recunoscută puterea vindecătoare a moaștelor sale, în special a suferinzilor de boli psihice.
În curtea mânăstirii. Mi-a apărut în cale un îngeraș - Sandra -
venit cu părinții din Republica Moldova.
Am fost martor al unui moment de maximă religiozitate din partea unei familii: soț, soție și fiică. Eram în micuța încăpere în care este depus corpul fizic al sfântului și încercam să simt vibrația locului (sfântului). Alături de familia amintită mai sus. Tatăl a scos o monedă din buzunar, a îngenuncheat, a introdus banul într-o fantă pe care n-o văzusem și apoi și-a lipit fața și urechea de locul de veci al sfântului. Câteva momente. S-a ridicat și s-a-nchinat. Ritualul a fost repetat de soție și de fiică. Apoi au ieșit. I-am urmat, puțin nedumerit - ce-or fi însemnând toate acestea?! Mai târziu am aflat că, cei care pun urechea pe locul de odihnă al sfântului, îi pot auzi bătăile inimii. Dac-aș fi știut dinainte... Inocența Sandrei ne-a fermecat pe toți. Sfioasă, ne-a acceptat în lumea ei, ne-a zâmbit și ne-a gângurit câte ceva într-un limbaj inaccesibil nouă. Ne-am luat la revedere ca cei mai buni prieteni. Precizare: fotografia am postat-o pentru îngeraș, nu pentru!...
Perspectivă spre lacul Ohrid de pe stânca pe care se află Mânăstirea Sf. Naum
Din portul Ohrid tot felul de vaporașe fac curse regulate pe lac, oferindu-le vizitatorilor posibilitatea să atingă principalele puncte de atracție turistică. Printre ele, și „Muzeul pe apă” și „Mânăstirea Sf. Naum”. Gata, am ieșit din incinta mânăstirii. Și ni se făcuse o foame! Soția și cumnații au luat-o înainte, spre o terasă pe care o ochisem încă de la venire. Am rămas în urmă pentru perechea de miri din colajul alăturat. Ca și în cazul întâlnirii de la Teatrul Antic, și alaiul acestora era unul foarte sărac: îi însoțeau un fotograf și un altul, cu aparatul de filmat în acțiune. Am tras concluzia că așa o fi obiceiul locului: mirii să fie singuri atunci când imortalizează aceste momente unice din viața lor. Am gândit: Sunt clipele lor de fericire supremă și nu vor să le împărtășească cu nimeni. Poate e un obicei bun. În orice caz, oricâte eforturi am făcut de a o fotografia pe mireasă din față, nu mi-a ieșit. Parcă îmi întorcea spatele înadins. Poate... chiar așa a fost!
Terasa „Cuba Libre”
Și în complexul Sf. Naum, ca peste tot, lucrurile erau bine organizate. Adică, până să ajungi la mânăstire, mai multe tentații te ispiteau: o fâșie de plajă pe malul lacului, multe chioșcuri cu suveniruri variate și câteva terase unde puteai să-ți potolești foamea și setea. Am servit masa pe terasa „Cuba Libre”. Ce ne-a determinat să ne oprim aici și nu în altă parte, a fost faptul că, printr-un geam foarte curat, puteai să-i vezi pe maeștrii bucătari la lucru, iar specialitățile făcute pe gril emanau niște mirosuri apetisante! Serviciul a fost prompt și de calitate, mâncarea bună și prețurile mici! Câteva exemple de prețuri: o friptură de pui (condimentele specifice au făcut tot deliciul!) - 3 €; ceafă de porc afumată - 2,5 €; coaste de porc - 3 €. Toate porțiile sunt mari! Dulciuri: salată de fructe - 3 €; clătite - 2 €; prăjituri diverse - 2-2,5 €. Berea: macedoneană (Skopsko, 0,5l.) - 2 €; Heineken (0,33l) - 3 €. Concluzie: cu aproximativ 10 €, o familie se scoală sătulă și bine dispusă de la masă. PARCUL NAȚIONAL GALICICA
Punctul cel mai înalt al Parcului atins de noi.
Fotografii de la nivelul punctului de reculegere
Întrucât nu voiam să rămân cu regretul că am ajuns la Ohrid și nu am vizitat Parcul Național Galicica, ultima zi a sejurului petrecut în Macedonia am dedicat-o acestei minunății naturale.Am fost doar cu soția. Accesul în Parc este undeva pe la jumătatea drumului dintre Lagadin și Sf. Naum. N-am înțeles care a fost tariful pentru acces, pentru că cei doi paznici ne-au solicitat 200 dinari, fără a primi vreun bilet. Că au fost pentru noi, cele două persoane, că au fost pentru mașină... nu pot să vă spun. După ce am achitat taxa necesară, ne-au oprit doi tineri pentru a ne ruga să-i luăm și pe ei în mașină, angajându-se că vor plăti jumătate din costul vizitei. Întrucât tinerii păreau demni de încredere și nici economia de 100 de dinari nu-mi displăcea, am acceptat oferta. Și le-am luat banii. Adică... 1,66 € - ce sumă!
Hartă, prezentare a regiunii și date tehnice
Rulând pe drumul șerpuitor prin munți, în timp ce admiram frumusețile naturii, le-am aflat și povestea-partea scurtă, bineînțeles. Tinerii erau studenți polonezi, în primul an de facultate și... ca logodnici ce erau, au hotărât să facă un tur al țărilor din Balcani. Cu rucsacul în spate și folosind autostopul. Urma ca, după ce vom atinge punctul cel mai înalt, ei să-și urmeze drumul prin munți pe jos, trecând granița în Albania. Noi, ca părinți și bunici ce eram, am fost înduioșați de povestea lor frumoasă și le-am returnat banii. 100 de dinari. 1,66 € pe care nu i-am pierdut, ci i-am oferit cu bucuria descoperirii unor suflete frumoase ce nu și-au pierdut puritatea.
Ajunși sus, ne-am luat la revedere, fiecare cuplu văzându-și de program. Încântați de priveliște, am făcut mai multe fotografii, neștiind în ce parte să ne uităm mai întâi.
Abțibildul lui Ola și Piotr, tinerii logodnici, studenți polonezi
La un moment dat, tânărul polonez a revenit la noi și ne-a înmânat un mic abțibild drept mulțumire pentru gestul nostru, semnul trecerii lor prin Balcani. Credeți-mă, a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale recentei noastre vacanțe petrecute în Balcani - asta inspirându-mă de la tinerii polonezi! Soția a observat cum au lipit un abțibild similar și pe piatra de temelie a monumentului religios pe care îl puteți zări într-unul din colajele de mai sus.
Lacul Ohrid văzut din cel mai înalt punct al Parcului Național Galicica atins de noi
Și totuși, am ratat ceva. Precipitat fiind (mă refer doar la mine), ocupat să înregistrez pe „retina” aparatului de fotografiat cât mai multe minunății ce ni se înfățișau ochilor, nu am studiat cu atenție harta și... nu mi-am dat seama că, dacă am fi continuat drumul pe partea cealaltă a muntelui, am fi ajuns la Lacul Prespa, o altă „perlă” a locului. Prin urmare, ne-am întors.😥 Ne-am bucurat însă de o după-amiază de plajă perfectă pe malul lacului Ohrid, în dreptul vilei noastre.
Monumentul eroului național albanez, Skanderbeg, situat în centrul Tiranei
Ultima noastră etapă a acestui sejur prin Balcani, a fost Tirana, capitala Albaniei. Aceasta însă rămâne pentru... data viitoare.
