CLISURA DUNĂRII

Decebal, regele dacilor

Cred că nu greșesc atunci când afirm că, basorelieful reprezentând chipul regelui dac Decebal, sculptat în stâncă, pe malul Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, reprezintă principala atracție turistică a zonei. Și aceasta, nu pentru că frumusețile naturale pe care fluviul Dunărea ni le oferă în zona „Cazanelor” și-ar fi pierdut din farmec, ci pentru că basorelieful cu pricina a devenit un reper la fel de atractiv și care mai prezintă avantajul că este ușor accesibil, pe șosea, cu autoturismul. În orice caz, de când s-au încheiat lucrările la monument, turismul a explodat în zonă.

După Eșelnița. Înainte de Cazanele Dunării.

Lucrarea, realizată la inițiativa omului de afaceri și istoricului Iosif Constantin Drăgan, impresionează atât prin subiectul ales - Decebal, regele dac - cât și prin monumentalitatea ei: înălțime: 55 m.; lățime: 23 m.; lungimea ochilor: 4,3m.; lungimea nasului: 7m.; lățimea nasului: 4m. La realizarea monumentului a lucrat, în condiții extrem de grele, o echipă formată din 12 sculptori-alpiniști, coordonată de sculptorul Florin Cotarcea.
Nici poziționarea lucrării nu a fost lăsată la voia întâmplării, ea fiind ridicată chiar în fața unui alt reper istoric, Tabula Traiana, ridicată din ordinul împăratului roman Traian, pentru a marca victoria asupra regatului dac în urma războului din anii 105-106 și aflată pe malul sârbesc.

Părăsind Orșova și, pentru o porțiune mică, și malul Dunării, drumul șerpuiește, provocator, prin zone de o frumusețe greu de egalat și care alternează cu așezări omenești. Până la Eșelnița, acolo unde șoseaua se îngemănează din nou cu cursul bătrânului fluviu. Trec cu vederea calitatea asfaltului.

M-am îmbarcat

În zonă, după ce te-ai săturat să admiri (de aproape) lucrarea monumentală reprezentându-l pe Decebal, ești tentat atât de tonetele cu suveniruri, cât și de „comandanții” care te invită pe navele lor pentru a-ți arăta frumusețile naturale ale Dunării în zona Cazanelor. Plimbarea durează aproximativ o oră și tariful este decent: 25-30 lei/pers.

Podul Mraconia traversează golful cu același nume

Podului Mraconia, care traversează golful cu același nume, i se atrebuie, uneori, numele marelui rege dac, Decebal, al cărui chip domină zona și atrage ca un magnet.

Imediat ce s-a desprins de chei, comandantul manevrează în așa fel ambarcațiunea, încât să permită turiștilor să admire de la distanță podul.

Colaj: Mănăstirea Mraconia

La puțină vreme, pe dreapta, pe un colț de stâncă înfipt îndrăzneț în apele parcă fierbânde ale Dunării, se zărește „Mănăstirea Mraconia”.

Am folosit ghilimele deoarece, pentru actuala construcție, termenul este, oarecum, impropriu. Mănăstirea Mraconia (cea originală) avea o cu totul altă poziționare, undeva pe valea Mrăcuniei și a fost distrusă în timpul războiului ruso-austro-turc (1787-1792).

Actuala construcție a fost ridicată în anul 1993 pe locul unde, cândva, a fost un punct de observație și dirijare a vaselor. 












Pe malul sârbesc, unul din multele tuneluri care perforează muntele. Locurile sunt foarte frumoase - știu, pentru că am trversat de mai multe ori zona, în excursiile făcute prin fostul spațiu yugoslav.

Mirifica Dunăre în zona Cazanelor Mici

Dubova

Cazanele Mari

Ni se arată intrarea în Peștera Ponicova

La întoarcere, am bifat încă două repere spectaculoase: Peștera Ponicova și Grota Veterani.

Accesul în Peștera Ponicova, cea mai mare peșteră din Defileul Dunării, se poate face atât de pe uscat, cât și de pe Dunăre, cu barca. Noi ne aflam în acest al doilea caz. Doar ne-am apropiat de intrare, vizita peșterii nefiind cuprinsă în programul excursiei.

Câteva din informațiile primite de la ghid: galeriile străbat masivul muntos Ciucaru Mare și se întind pe o lungime de 1660 m., cu ieșire în Dunăre.

În înregistrarea care urmează, chiar pe la început, se poate vedea intrarea în Peștera Ponicova. Apoi, comandantul și-a continuat drumul în aval, spre Grota Veterani.

Ce să spun: locul este superb! Combinația apă-munți din zona Cazanelor, vizionată din imediata apropiere a suprafeței apei, naște în ființa turistului simțiri greu de egalat și de... descris. Afirmația este cât se poate de onestă - credeți-mă: fac eforturi să găsesc cele mai potrivite formulări pentru a descrie frumusețile zonei.

Sus: scurtă descriere și istoric a Peșterii Veterani.
Jos: intrarea în peșteră

Am urmat cursul Dunării în aval și, nu după numai vreo 500 de metri, am ajuns la Grota Veterani.

Este considerată o peșteră de mici dimensiuni (lungime = 87m.), dar poziția ei strategică (acces doar de pe apă) și mărimea camerei principale au reprezentat caracteristicile care au făcut-o râvnită de toți cei care doreau să supravegheze zona.

Interior Grota Veterani

De-a lungul istoriei ei milenare (aprox. 4000 de ani), peștera a cunoscut mai multe utilități: dacă dacii au considerat-o ca fiind sanctuarul zeului Zamolxe, în alte vremuri fiind un simplu sălaș pentru animale, turcii și austriecii și-au disputat-o ca fortificație militară.










De altfel, numele îi provine de la generalul austriac de origine italiană Friedrich von Veterani, cel din ordinul căruia s-a dispus fortificarea peșterii în vederea rezistenței în fața atacurilor otomane.

La intrare a fost amenajat un mic ponton, prevăzut cu o scară destul de abruptă și care, cu un mic efort, poate fi folosită de majoritatea tutriștilor.

În partea superioară în peșteră este prevăzută o fereastră săpată în munte și care a fost folosită atât ca punct de observare, cât și ca loc de tragere - trupele austriece și-au fixat aici o mitralieră în timpul luptelor cu otomanii.

Înregistrarea de mai sus surprinde manevrele comandantului pentru tragerea la ponton, în vederea vizitării (cu ghid) Grotei Veterani.

Gata, comandantul a primit ordin să se retragă la bază. Pe chipurile turiștilor se pot descifra sentimente diferite. Și totuși, parcă ar mai trebui ceva...

Da, parca n-am vrea să se mai termine voiajul. Nu-i nimic, peste câteva zile avem programată o nouă aventură la bordul ambarcațiunii prietenului nostru Andi Oancea. Și tot pe Dunăre.

Regele Decebal, sever, ne face părtași la durerea sa: „Voi chiar ați crezut că ne-au învins romanii?!”

Nici soția nu este mai îngăduitoare: „Dragă, eu vreau să revenim cât mai curând aici!”