 |
| Piața Skanderbeg din Tirana |
 |
| Colaj cu Piața Skanderbeg |
 |
| Statuia ecvestră a eroului național, George Kastrioti, cunoscut sub numele de Skanderbeg |
- de cum am trecut granița, am rulat doar prin munți - peisaje frumoase, drumuri acceptabile;
- Tirana este groaznică pentru automobiliști - aglomerație mare, nu se respectă reguli elementare de circulație;
- oameni amabili, plăcuți, întotdeauna pregătiți să-ți dea o informație utilă;
- niciodată și nicăieri nu am trăit senzația nesiguranței;
- am avut parte de o cazare excepțională chiar în centru, la un tarif modic (un spațiu care includea, practic, două apartamente: două rânduri de dormitor și baie, mari, separate între ele, la care se adăuga o cameră de zi/bucătărie complet dotată și o terasă imensă) - 100 € pentru două zile. În tariful acesta a fost cuprins un mic dejun tipic italienesc pentru patru persoane și parcarea pentru două zile.
 |
| Artezienele ce țâșnesc direct dintre plăcile de gresie, sunt loc de răcorire și de hârjoană pentru copii |
Piața Skanderbeg, cred că reprezintă principala atracție turistică a celor care vin pentru prima dată la Tirana. Atrage atât prin mărime, cât și prin perspectiva pe care ți-o oferă, făcând ochii roată, de îndată ce ai ajuns în centrul platoului: statuia amintită, Opera, Moscheea Et'hem Bej, Muzeul Național de Istorie, Banca Albaniei, primăria și alte clădiri administrative, o instalație de călușei.
 |
| Palatul Culturii găzduiește Opera și Biblioteca Națională |
Teatrul Național de Operă și Balet din Albania, înființat în anul 1953, a funcționat inițial în cadrul Academiei de Muzică și Artă din Albania, în prezent fiind găzduit de Palatul Culturii.
Construirea Palatului s-a făcut la dorința lui Enver Hodja, iar piatra de temelie a fost pusă de către liderul de la Kremlin și prietenul de-atunci al dictatorului albanez, Nikita Sergheevici Hrusciov (1953).
Pentru eliberarea terenului din inima capitalei albaneze, au fost demolate vechiul bazar și moscheea lui Mahmud Muhsin Bey Stermasi.
Impresionat de perspectiva vastă pe care Piața Skanderbeg ți-o oferea, ajuns acasă mi-am dat seama că au fost repere pe care doar le-am imortalizat pe retina aparatului de fotografiat - simple repere?! - fără a fi conștient însă de importanța lor. Așa s-a întâmplat și cu Muzeul Național de Istorie - i-am remarcat fațada, am fotografiat-o - dar... doar atât. Și ce mult mi-aș fi dorit să intru, ce multe informații mi s-ar fi deslușit dacă i-aș fi trecut pragul!
Inaugurat la 28 octombrie 1981, muzeul este organizat pe câteva pavilioane importante: Pavilionul Antichității, Pavilionul Evului Mediu, Pavilionul Renașterii, Pavilionul Independenței, Pavilionul Iconografie, Pavilionul Războiului de Eliberare Națională Antifascistă, Pavilionul Terorii Comuniste și Pavilionul Maica Tereza.
Cercetând în mod repetat zona, mi-a reținut atenția un tablou-expoziție, avându-l ca figură centrală pe eroul național, Skanderbeg, și reprezentările sale pe bancnotele și monedele albaneze de-a lungul timpului. Tabloul se afla expus în fața Băncii Albaniei.
Depășind marea suprafață placată cu gresie, dincolo de statuia ecvestră a eroului național, am ajuns într-o zonă cu mai multe clădiri guvernamentale, concepute parcă de mintea aceluiași arhitect. Culorile vii le dau o alură veselă, plăcută, chiar dacă intuiția îmi spune că sunt construite în perioada regimului comunist totalitar.
N-am înțeles atunci ce găzduiește clădirea pe care am fotografiat-o, dar, studiind mai târziu „Google Map”, am tras concluzia că ar fi vorba de Ministerul Industriei și Energiei. Singura clădire care avea paznic la intrare.
Interesantă este și placa postată pe fațada clădirii. Utilizând „Google Translate”, am obținut următorul text: „La 17 iulie 1943, o unitate de gherilă din Tirana a condus acțiunea în cadrul ministrului culturii guvernului traficat și a luat niște matematici și alte materiale pentru nevoile presei partidului.” Nu am înțeles mare lucru din această traducere. O pot doar interpreta. Ce știu sigur: Partidul Comunist a fost înființat în anul 1941 și a preluat puterea în noiembrie 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial.
Informația inițială, cum că cele mai importante repere demne a fi vizitate de turistul venit pentru prima oară la Tirana, se află în zona centrală, a fost confirmată de realitatea descoperită la fața locului. Nici Teatrul Național nu s-a îndepărtat de la această reguulă, el aflându-se pe aceeași linie cu Palatul Culturii și Moscheea Et'hem Bej, dar și vizavi de... Ministerul Afacerilor Interne.
Observând colajul din dreapta, fotografia de sus, putem concluziona că Teatrul se bucură de o construcție nouă, identică (cel puțin la exterior) cu cea veche.
Un reper care mi-a produs fiori: Bunk'Art 2. Aflat în imediata apropiere a clădirii Ministerului Afacerilor Interne, forma sa curioasă nu are cum să nu atragă atenția turistului. Doar că, imediat după ce am intrat, încă înainte de a coborî scările, intuind unde mă aflam, mi s-a cam stins avântul de a vedea (nu de a cunoaște!).
Urma să mi se confirme supoziția: Bunk'Art 2 este un muzeu care redă istoria Ministerului Afacerilor Interne a Albaniei de la 1912 până în 1991, acordând o atenție deosebită ororilor săvârșite de „Sigurimi” - poliția politică ca principala armă de persecuție a regimului lui Enver Hodja.
Construcția subterană, în perioada regimului totalitar, era folosită ca buncăr antinuclear de către organele Ministerului de Interne.
În ce privește vizitarea, hotărârea mea fusese luată încă de când am văzut chipurile care mă priveau de pe plafonul buncărului și care-mi aminteau de imaginile similare pe care le-am văzut la Sighetul Marmației. Martiri albanezi, frați de suferință ai martirilor români. Și câți or mai fi având și celelalte popoare cărora li s-a impus o lege care nu era a lor!
NU AM INTRAT!
Marcat, am ieșit la lumină. Aveam nevoie de ceva care să-mi schimbe dispoziția. Din fericire, nu a trebuit să fac niciun efort: pe strada care unește buncărul de Ministerul de Interne, câțiva copii se jucau nepăsători, sub supravegherea unor părinți cât se poate de destinși. Alt cuplu însoțit de un copilaș venea înspre mine, un bunic mergea spre teatru...
Ce încărcătură negativă stăpânea subsolul!
Câtă pace și relaxare la suprafață!
Cu siguranță, albanezii s-au rupt de trecut!
Urmând o linie imaginară, având la un capăt Palatul Culturii, continuînd cu Moscheea Et'hem Bej, Primăria, Bunk'Art 2 și Teatrul Național, la celălalt capăt vom întâlni Muzeul Național de Artă și, în fața sa, Pavilionul Reja.
Mult m-am bucurat când, trecând pe lângă copiii din fotografie și continuîndu-mi plimbarea, am descoperit Muzeul Național de Artă - făcea parte din proiectul meu de turist prin Tirana.
Am intrat. Un hol mare din care urca o scară largă la primul nivel. Dacă nu ar fi fost o construcție geometrică, aș fi folosit epitetul „monumentală” - s-ar fi potrivit. Intrarea: 200 Leka, adică, aproximativ 1,5€.
Urcând scările, am constatat că Galeria este găzduită de două săli mari de expoziție, situate pe două nivele.
Trebuie să recunosc: am fost dezamăgit de ceea ce am văzut. Nu neapărat de calitatea lucrărilor (nici nu sunt un specialist), cât de tematica lor: parcă mă aflam într-o expoziție tipică perioadei proletcultiste.
Revoluționari care pun patria înaintea oricăror interese, conducători iubiți ovaționați, oameni mergând fericiți la câmp...
Țărani, muncitori, soldați și elevi, femei, bărbați și copii, forță în brațe și hotărâre pe chip, viitor luminos...
Îmi sunt familiare temele acestea, parcă le-am mai văzut undeva...
Ambele săli de expoziție prezentau același tip de lucrări. Sălile difereau doar prin materialul cu care era acoperită pardoseala: una cu gresie, cealaltă cu parchet.
Repet: nu am pretenția de a face afirmații legate de calitatea lucrărilor expuse, eu fiind doar un iubitor al artelor plastice. În schimb, pot spune dacă ceva mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut. Cu siguranță, de data aceasta am fost invitat într-o expoziție cu tematică proletcultistă, fără a fi avertizat. De aici și dezamăgirea mea. Doamna care mi-a tăiat tichetele la intrare mi-a explicat că, pentru moment, Galeria este în reabilitare și că fondul de lucrări al Muzeului este mare, variat și valoros. Poate voi reveni.
Abia după ce am ieșit am observat, pe suprafața verde din fața Muzeului, Pavilionul Reja. O lucrare abstractă care mi-a trezit curiozitatea catalogând-o ca fiind ciudată. Dar și plăcută vederii.
În link-ul pe care l-am indicat, mi se dă de înțeles că „reja” ar însemna „nor”. Pot spune că autorul, arhitectul japonez Sou Fujimoto, și-a atins scopul: „am văzut” „norul”.
Am intrat în „nor”. Curios: ținând cont de disconfortul termic de afară, mă așteptam ca, în interior, să mă sufoc de căldură. Dar nu, „norul” m-a primit într-un climat specific, răcoros.
Se spune că, cine vine la Tirana și nu se fotografiază în „nor”, este un ciudat. Ei, eu nu am fost!
Este un loc potrivit pentru întâlniri, discuții, relaxare.
Aici se organizează evenimente culturale (întâlniri cu artiștii, expoziții în aer liber, spectacole diverse).
Vara, în fiecare seară, după ora 20.00, se distribuie filme. Nu am fost pe fază. Dincolo de valoarea filmului difuzat, cred că senzația trăită este cea care contează mai mult.
Tot în zona centrală am descoperit și clădirea impunătoare care găzduiește noua Catedrală Ortodoxă „Învierea lui Cristos”.
M-a uimit arhitectura exterioară: la o primă privire, am crezut că am de a face cu o moschee. Și construcția principală, și clopotnița, asta sugerau. Apoi... am observat „crucea”.
Oricum, ansamblul este impunător, spectaculos - mi-a plăcut.
Interiorul confirmă destinația anunțată: pictură murală, iconostas. Schelele ridicate sugerau că la pictura murală se lucra încă.
După anii de grea persecuție a bisericii ortodoxe din timpul regimului comunist totalitar (Biserica Ortodoxă Albaneză a fost desființată), în anul 2012 s-a terminat construcția noii biserici. Concepția arhitecturală parcă s-ar dori a fi un semnal de pace și înțelegere între cele două religii majoritare: aproximativ 59% musulmani și 17% creștini.
Centrul Tiranei este caracterizat de bulevarde largi, străjuite atât de clădiri impunătoare, cât și de construcții mai mici, dar frumoase, într-o armonie ce încântă ochiul.
Revin asupra unei idei de la început: circulația autoturismelor ar putea fi caracterizată printr-un cuvânt destul de dur, „haotică”, conducătorii auto bazându-se mult pe îndrăzneală, tupeu și reflexe.
Surprinzător, am observat multe autoturisme electrice, chiar și taximetriștii fiind dotați cu o astfel de tehnică.
Supermarket-uri în care abundă marfa de proveniență italiană. Brânzeturi, preparate din carne, pește, băuturi alcoolice și răcoritoare, fructe și legume, produse ambalate și vrac, toate aduse pe calea apei, cel mai probabil. De altfel, chiar proprietara apartamentului pe care l-am ocupat, ne-a confirmat că foarte mulți italieni au deschis afaceri în Tirana.
Parcuri, spații verzi, alei destinate doar pietonilor, terase în aer liber, vânzători ambulanți de suveniruri, artă stradală, mulți turiști.
Foarte frumoasă această stradă destinată recreerii. Liniștită și ofertantă. Pe partea dreaptă, multe terase în aer liber.
La terasa aceasta se puteau servi: pizza, înghețată, prăjituri și răcoritoare.
Fiind după un traseu mai lung, de vizitatori care nu vor să rateze niciun detaliu, începusem să resimțim oboseala. Așa că am comandat o... bere albaneză. Care s-a dovedit a fi foarte bună, nu numai rece!
Ne-au reținut atenția două fetițe care umblau printre mese și comercializau niște prăjiturele făcute chiar de ele. Din câte am înțeles, făceau aceasta pentru a strânge fonduri pentru niște copii aflați în dificultate.
Am plătit 100 Leka (vreo 4 lei) pentru o punguliță cu fursecuri foarte bune. Le-am mâncat cu foarte mare plăcere.
De câte ori privesc această fotografie îmi întăresc convingerea că noi, oamenii, avem, totuși, viitor pe planeta Pământ, că Dumnezeu, aplecându-se spre aceste ființe inocente, ne trimite semne și imbolduri de a fi mai buni, mai toleranți, mai iubitori de semeni.
N-ar fi complet turul prin Tirana, dacă nu aș relata câte ceva și despre oferta din restaurante. În afara teraselor amintite, există tot felul de tonete de unde se poate servi o mâncare gen fast food, la prețuri modice.
În prima seară, plimbându-ne prin centru, mânați fiind și de un interes major în găsirea unui restaurant decent, înainte de a ajunge la multitudinea de terase care ne făceau cu ochiul de la distanță, un ospătar cu talent la vorbe ne-a ademenit în micul și cochetul său local. Am fi dorit să servim masa undeva afară, dar omul a fost insistent, asigurându-ne că are aer condiționat și că o să ne simțim bine.
Da, avea aer condiționat și interiorul asigura o atmosferă cât se poate de plăcută. Nu am servit masa în aer liber, dar a compensat prin decorul specific albanez în care am fost invitați.
Ca de obicei, am comandat mâncare și bere autohtonă. Până să fie gata preparatul, noul nostru prieten ne-a așezat dinainte, o dată cu berile, o salată... grecească(?!) Pe care o vedeți în colajul de mai sus.
Când a fost adus preparatul recomandat, pofta și foamea atinseseră niște limite atât de greu de controlat, încât am uitat să mai facem fotografia de rigoare. Oricum, acum, după ce am călătorit și în Grecia, și în Turcia, și în Albania, și în mai multe țări din spațiul ex yugoslav, pot spune că, cel puțin la nivelul restaurantelor obișnuite (le exclud pe cele de lux, deoarece nu le-am frecventat din motive obiective), există mai multe feluri de mâncare asemănătoare, înrudite, probabil, dar cu denumiri specifice locului.
Am plecat cu o impresie bună din Tirana. Cu multe concluzii favorabile: cazare excelentă și ieftină, mâncarea, la fel, un centru spectaculos în care se concentrează majoritatea reperelor turistice demne de a fi vizitate, oameni amabili și săritori. Pentru zona centrală ar fi suficiente două zile de sejur. Dar sunt convins că Tirana are multe alte puncte de atracție pe care eu nu le-am descoperit. Iar Albania, prin relieful său variat și climatul diferit de la o zonă la alta, cu certitudine, are multe de oferit turistului dornic de aventură și care știe să exploreze.
La minusuri: circulația haotică prin capitală (până acolo a fost bine) și prețul mare la combustibil.
 |
| Muzeul Național de Istorie |
Impresionat de perspectiva vastă pe care Piața Skanderbeg ți-o oferea, ajuns acasă mi-am dat seama că au fost repere pe care doar le-am imortalizat pe retina aparatului de fotografiat - simple repere?! - fără a fi conștient însă de importanța lor. Așa s-a întâmplat și cu Muzeul Național de Istorie - i-am remarcat fațada, am fotografiat-o - dar... doar atât. Și ce mult mi-aș fi dorit să intru, ce multe informații mi s-ar fi deslușit dacă i-aș fi trecut pragul!
Inaugurat la 28 octombrie 1981, muzeul este organizat pe câteva pavilioane importante: Pavilionul Antichității, Pavilionul Evului Mediu, Pavilionul Renașterii, Pavilionul Independenței, Pavilionul Iconografie, Pavilionul Războiului de Eliberare Națională Antifascistă, Pavilionul Terorii Comuniste și Pavilionul Maica Tereza.
Cercetând în mod repetat zona, mi-a reținut atenția un tablou-expoziție, avându-l ca figură centrală pe eroul național, Skanderbeg, și reprezentările sale pe bancnotele și monedele albaneze de-a lungul timpului. Tabloul se afla expus în fața Băncii Albaniei.
 |
| Perspectivă spre moscheea Et'hem Bej, statuia ecvestră a lui Skanderbeg și călușei |
Depășind marea suprafață placată cu gresie, dincolo de statuia ecvestră a eroului național, am ajuns într-o zonă cu mai multe clădiri guvernamentale, concepute parcă de mintea aceluiași arhitect. Culorile vii le dau o alură veselă, plăcută, chiar dacă intuiția îmi spune că sunt construite în perioada regimului comunist totalitar.
N-am înțeles atunci ce găzduiește clădirea pe care am fotografiat-o, dar, studiind mai târziu „Google Map”, am tras concluzia că ar fi vorba de Ministerul Industriei și Energiei. Singura clădire care avea paznic la intrare.
Interesantă este și placa postată pe fațada clădirii. Utilizând „Google Translate”, am obținut următorul text: „La 17 iulie 1943, o unitate de gherilă din Tirana a condus acțiunea în cadrul ministrului culturii guvernului traficat și a luat niște matematici și alte materiale pentru nevoile presei partidului.” Nu am înțeles mare lucru din această traducere. O pot doar interpreta. Ce știu sigur: Partidul Comunist a fost înființat în anul 1941 și a preluat puterea în noiembrie 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial.
 |
| Teatrul Național Și Teatrul de Păpuși (dreapta-jos) |
Informația inițială, cum că cele mai importante repere demne a fi vizitate de turistul venit pentru prima oară la Tirana, se află în zona centrală, a fost confirmată de realitatea descoperită la fața locului. Nici Teatrul Național nu s-a îndepărtat de la această reguulă, el aflându-se pe aceeași linie cu Palatul Culturii și Moscheea Et'hem Bej, dar și vizavi de... Ministerul Afacerilor Interne.
Observând colajul din dreapta, fotografia de sus, putem concluziona că Teatrul se bucură de o construcție nouă, identică (cel puțin la exterior) cu cea veche.
 |
| Intrarea în Bunk'Art 2. În plan îndepărtat se observă clădirea Ministerului Afacerilor Interne (dreapta) și cea a Teatrului Național (stânga). |
Un reper care mi-a produs fiori: Bunk'Art 2. Aflat în imediata apropiere a clădirii Ministerului Afacerilor Interne, forma sa curioasă nu are cum să nu atragă atenția turistului. Doar că, imediat după ce am intrat, încă înainte de a coborî scările, intuind unde mă aflam, mi s-a cam stins avântul de a vedea (nu de a cunoaște!).
 |
| Cupola, la interior, ne arată chipurile câtorva dintre victimele „Sigurimi” - „Siguranța” statului totalitar albanez |
Urma să mi se confirme supoziția: Bunk'Art 2 este un muzeu care redă istoria Ministerului Afacerilor Interne a Albaniei de la 1912 până în 1991, acordând o atenție deosebită ororilor săvârșite de „Sigurimi” - poliția politică ca principala armă de persecuție a regimului lui Enver Hodja.
Construcția subterană, în perioada regimului totalitar, era folosită ca buncăr antinuclear de către organele Ministerului de Interne.
În ce privește vizitarea, hotărârea mea fusese luată încă de când am văzut chipurile care mă priveau de pe plafonul buncărului și care-mi aminteau de imaginile similare pe care le-am văzut la Sighetul Marmației. Martiri albanezi, frați de suferință ai martirilor români. Și câți or mai fi având și celelalte popoare cărora li s-a impus o lege care nu era a lor!
NU AM INTRAT!
Marcat, am ieșit la lumină. Aveam nevoie de ceva care să-mi schimbe dispoziția. Din fericire, nu a trebuit să fac niciun efort: pe strada care unește buncărul de Ministerul de Interne, câțiva copii se jucau nepăsători, sub supravegherea unor părinți cât se poate de destinși. Alt cuplu însoțit de un copilaș venea înspre mine, un bunic mergea spre teatru...
Ce încărcătură negativă stăpânea subsolul!
Câtă pace și relaxare la suprafață!
Cu siguranță, albanezii s-au rupt de trecut!
 |
| Muzeul Național de Artă/Galeria Națională de Artă |
Urmând o linie imaginară, având la un capăt Palatul Culturii, continuînd cu Moscheea Et'hem Bej, Primăria, Bunk'Art 2 și Teatrul Național, la celălalt capăt vom întâlni Muzeul Național de Artă și, în fața sa, Pavilionul Reja.
Mult m-am bucurat când, trecând pe lângă copiii din fotografie și continuîndu-mi plimbarea, am descoperit Muzeul Național de Artă - făcea parte din proiectul meu de turist prin Tirana.
Am intrat. Un hol mare din care urca o scară largă la primul nivel. Dacă nu ar fi fost o construcție geometrică, aș fi folosit epitetul „monumentală” - s-ar fi potrivit. Intrarea: 200 Leka, adică, aproximativ 1,5€.
 |
| Temă: revoluția |
Urcând scările, am constatat că Galeria este găzduită de două săli mari de expoziție, situate pe două nivele.
Trebuie să recunosc: am fost dezamăgit de ceea ce am văzut. Nu neapărat de calitatea lucrărilor (nici nu sunt un specialist), cât de tematica lor: parcă mă aflam într-o expoziție tipică perioadei proletcultiste.
 |
| Temă: munca |
Revoluționari care pun patria înaintea oricăror interese, conducători iubiți ovaționați, oameni mergând fericiți la câmp...
Țărani, muncitori, soldați și elevi, femei, bărbați și copii, forță în brațe și hotărâre pe chip, viitor luminos...
Îmi sunt familiare temele acestea, parcă le-am mai văzut undeva...
Ambele săli de expoziție prezentau același tip de lucrări. Sălile difereau doar prin materialul cu care era acoperită pardoseala: una cu gresie, cealaltă cu parchet.
Repet: nu am pretenția de a face afirmații legate de calitatea lucrărilor expuse, eu fiind doar un iubitor al artelor plastice. În schimb, pot spune dacă ceva mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut. Cu siguranță, de data aceasta am fost invitat într-o expoziție cu tematică proletcultistă, fără a fi avertizat. De aici și dezamăgirea mea. Doamna care mi-a tăiat tichetele la intrare mi-a explicat că, pentru moment, Galeria este în reabilitare și că fondul de lucrări al Muzeului este mare, variat și valoros. Poate voi reveni.
 |
| Pavilionul „Reja” |
Abia după ce am ieșit am observat, pe suprafața verde din fața Muzeului, Pavilionul Reja. O lucrare abstractă care mi-a trezit curiozitatea catalogând-o ca fiind ciudată. Dar și plăcută vederii.
 |
| Nu sunt un ciudat |
Am intrat în „nor”. Curios: ținând cont de disconfortul termic de afară, mă așteptam ca, în interior, să mă sufoc de căldură. Dar nu, „norul” m-a primit într-un climat specific, răcoros.
Se spune că, cine vine la Tirana și nu se fotografiază în „nor”, este un ciudat. Ei, eu nu am fost!
Este un loc potrivit pentru întâlniri, discuții, relaxare.
 |
| Seara, după ora 20.00, se distribuie filme |
Aici se organizează evenimente culturale (întâlniri cu artiștii, expoziții în aer liber, spectacole diverse).
Vara, în fiecare seară, după ora 20.00, se distribuie filme. Nu am fost pe fază. Dincolo de valoarea filmului difuzat, cred că senzația trăită este cea care contează mai mult.
 |
| Catedrala „Învierea lui Cristos” |
Tot în zona centrală am descoperit și clădirea impunătoare care găzduiește noua Catedrală Ortodoxă „Învierea lui Cristos”.
M-a uimit arhitectura exterioară: la o primă privire, am crezut că am de a face cu o moschee. Și construcția principală, și clopotnița, asta sugerau. Apoi... am observat „crucea”.
Oricum, ansamblul este impunător, spectaculos - mi-a plăcut.
Interiorul confirmă destinația anunțată: pictură murală, iconostas. Schelele ridicate sugerau că la pictura murală se lucra încă.
După anii de grea persecuție a bisericii ortodoxe din timpul regimului comunist totalitar (Biserica Ortodoxă Albaneză a fost desființată), în anul 2012 s-a terminat construcția noii biserici. Concepția arhitecturală parcă s-ar dori a fi un semnal de pace și înțelegere între cele două religii majoritare: aproximativ 59% musulmani și 17% creștini.
Centrul Tiranei este caracterizat de bulevarde largi, străjuite atât de clădiri impunătoare, cât și de construcții mai mici, dar frumoase, într-o armonie ce încântă ochiul.
 |
| Stânga: o frumoasă reprezentare stilizată a albanezului. Dreapta-mijloc: clădirea Ministerului de Interne |
Revin asupra unei idei de la început: circulația autoturismelor ar putea fi caracterizată printr-un cuvânt destul de dur, „haotică”, conducătorii auto bazându-se mult pe îndrăzneală, tupeu și reflexe.
Surprinzător, am observat multe autoturisme electrice, chiar și taximetriștii fiind dotați cu o astfel de tehnică.
Supermarket-uri în care abundă marfa de proveniență italiană. Brânzeturi, preparate din carne, pește, băuturi alcoolice și răcoritoare, fructe și legume, produse ambalate și vrac, toate aduse pe calea apei, cel mai probabil. De altfel, chiar proprietara apartamentului pe care l-am ocupat, ne-a confirmat că foarte mulți italieni au deschis afaceri în Tirana.
Parcuri, spații verzi, alei destinate doar pietonilor, terase în aer liber, vânzători ambulanți de suveniruri, artă stradală, mulți turiști.
Foarte frumoasă această stradă destinată recreerii. Liniștită și ofertantă. Pe partea dreaptă, multe terase în aer liber.
La terasa aceasta se puteau servi: pizza, înghețată, prăjituri și răcoritoare.
Fiind după un traseu mai lung, de vizitatori care nu vor să rateze niciun detaliu, începusem să resimțim oboseala. Așa că am comandat o... bere albaneză. Care s-a dovedit a fi foarte bună, nu numai rece!
 |
| Fetiță aflată în misiune umanitară |
Ne-au reținut atenția două fetițe care umblau printre mese și comercializau niște prăjiturele făcute chiar de ele. Din câte am înțeles, făceau aceasta pentru a strânge fonduri pentru niște copii aflați în dificultate.
Am plătit 100 Leka (vreo 4 lei) pentru o punguliță cu fursecuri foarte bune. Le-am mâncat cu foarte mare plăcere.
De câte ori privesc această fotografie îmi întăresc convingerea că noi, oamenii, avem, totuși, viitor pe planeta Pământ, că Dumnezeu, aplecându-se spre aceste ființe inocente, ne trimite semne și imbolduri de a fi mai buni, mai toleranți, mai iubitori de semeni.
 |
| Decorul crea o atmosferă familială |
În prima seară, plimbându-ne prin centru, mânați fiind și de un interes major în găsirea unui restaurant decent, înainte de a ajunge la multitudinea de terase care ne făceau cu ochiul de la distanță, un ospătar cu talent la vorbe ne-a ademenit în micul și cochetul său local. Am fi dorit să servim masa undeva afară, dar omul a fost insistent, asigurându-ne că are aer condiționat și că o să ne simțim bine.
 |
| Noul nostru prieten, ospătarul albanez |
Ca de obicei, am comandat mâncare și bere autohtonă. Până să fie gata preparatul, noul nostru prieten ne-a așezat dinainte, o dată cu berile, o salată... grecească(?!) Pe care o vedeți în colajul de mai sus.
Când a fost adus preparatul recomandat, pofta și foamea atinseseră niște limite atât de greu de controlat, încât am uitat să mai facem fotografia de rigoare. Oricum, acum, după ce am călătorit și în Grecia, și în Turcia, și în Albania, și în mai multe țări din spațiul ex yugoslav, pot spune că, cel puțin la nivelul restaurantelor obișnuite (le exclud pe cele de lux, deoarece nu le-am frecventat din motive obiective), există mai multe feluri de mâncare asemănătoare, înrudite, probabil, dar cu denumiri specifice locului.
Am plecat cu o impresie bună din Tirana. Cu multe concluzii favorabile: cazare excelentă și ieftină, mâncarea, la fel, un centru spectaculos în care se concentrează majoritatea reperelor turistice demne de a fi vizitate, oameni amabili și săritori. Pentru zona centrală ar fi suficiente două zile de sejur. Dar sunt convins că Tirana are multe alte puncte de atracție pe care eu nu le-am descoperit. Iar Albania, prin relieful său variat și climatul diferit de la o zonă la alta, cu certitudine, are multe de oferit turistului dornic de aventură și care știe să exploreze.
La minusuri: circulația haotică prin capitală (până acolo a fost bine) și prețul mare la combustibil.
