Se afișează postările cu eticheta Croația. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Croația. Afișați toate postările

joi, 8 septembrie 2016

TROGIR-CROAȚIA

Trogir este un oraș istoric și port situat la Marea Adriatică, pe coasta dalmațiană a Croației. Atracția principală a Trogirului o reprezintă centrul istoric care, de altfel, a intrat în patrimoniul cultural al UNESCO începând din 6 decembrie 1997. Practic, din acel moment, prin punerea în valoare a acestuia, preocuparea principală a localnicilor (aprox. 13.000 de suflete) a virat de la agricultură (am văzut multe livezi de măslini, am mai văzut și portocali, lămâi, lime, grepfruit, kivi, rodii aproape coapte, arbori pentru frunze de dafin - am și furat o frunză! - viță de vie prin mai toate curțile) și pescuit, la... turism. Un turism bine organizat și reflectat prin multitudinea de agenții ce le întâlnești la tot pasul și care-ți oferă posibilități variate de a-ți petrece timpul și... cheltui banii: croaziere tematice, surfing și scufundări, turul insulei pe caiac, navigație cu vele, aventură în adâncuri cu un minisubmarin, safari, excursie la Split ș.a. De asemenea, centrul este împânzit de restaurante, cafenele, cofetării, terase și magazine de suveniruri, în marea lor majoritate find hand made. Bancomate - la tot pasul.
Așadar, vă invit la Trogir!
Am plecat la drum. Mă aflu pe podul ce separă partea continentală de insulă (centrul istoric), înarmat cu ochelarii, aparatul foto și... borseta cu acte și bani.
La destinație am ajuns după un drum de vreo opt ore pe traseul Morovice (Serbia)-Zagreb-Trogir. Aproape tot drumul a fost pe autostradă (120-135km/h). Am stat bine la viteză, dar confortul a fost... costisitor: 39 de Euro.
Faleza, noaptea, este animată.

Cetatea este un reper turistic cert.
















Cel mai atractiv reper turistic a fost, pentru mine, Piața Sfântul Ion II. Nu știu de ce II, nu m-am interesat - sunt ignorant, știu! Piața este largă și străjuită de câteva repere istorice și arhitecturale impozante: Catedrala Sfântul Laurențiu, Palatul Parohial, Marele Palat Cipiko, Ministerul Culturii. (Nu sunt convins că denumirile sunt exact așa cum le-am indicat aici, dar... sunt pe-aproape.) Piața găzduiește spectacole în aer liber și, bineînțeles, terase, multe terase.
Am avut și șansa unui spectacol!
Invitație la înghețată. Nu vă grăbiți - a costat vreo 5 Euro!
Pirații au luat vasul în stăpânire. Nu va mai trece multă vreme până ne vor da la... apă!



Gata, am plecat în croazieră! Destinația: Laguna Albastră. Căpitanul - aiurea: pirații puseseră deja stăpânire pe vas! - scrutează zările. Marea calmă, curată, vânt din pupa și multă voie bună. Voie bună pe burta goală?!


Laguna Albastră nu prea era liberă. Pirați de diferite neamuri ne luaseră fața.

Cam așa arată toate plajele din zonă: nisip - nu, pietre - cât cuprinde!
Mi-am schimbat înfățișarea. Omul de paie?... O sperietoare?...















Data de 2 septembrie am dedicat-o unei ședințe foto. Bineînțeles, vedeta ședinței a fost Trogir!
Forfota zilei.
Lume multă pe strâmtele străduțe.











Suvenirurile sunt scumpe, pentru mine, cel puțin. Cele mai accesibile (și căutate), celebrii magneți de frigider te duceau, undeva, pe la 3 Euro! În rest, nu te prea poți apropia de obiectele de artă (artizanat), nici de cârpițe, nici măcar de kitch-uri!
Cât despre servitul mesei la restaurant... cel mai ieftin (și onorabil!) meniu, pe bază de pește, l-am găsit pe la 27 de Euro, pentru două persoane. În rest, dacă ai fi comandat după lista propusă... nu coborai sub 40 de Euro.


La chei erau trase mai multe vase de croazieră (din cele adevărate și scumpe). Impuneau respect prin alură, suplețe și eleganță.

Da, Trogir, chiar dacă este o destinație ceva mai scumpă (comparând-o cu cele grecești sau turcești), merită efortul de a o... asalta.
Notele mele:
Destinație turistică: 10;
Posibilități de petrecere a timpului: 10;
Localnicii sunt primitori: 10;
Marea caldă și limpede: 10;
Clima (la sfârșit de august și început de septembrie): excelentă!
Raport preț/calitate pentru cazarea la vilă: 8;
Prețuri în piață și magazine - cam ca pe la noi: 9;
Serviciile - scumpe: 7;
Accesibilitate cu autoturism propriu: 8.
Dacă-mi voi mai aminti detalii, voi reveni.
La revedere, Trogir! La revedere, Croația! La revedere, prieteni croați!

Pe celălalt pod, cel ce desparte insula de continent. Mergeam la piață.

Faleza, la vremea prânzului. Mulțimea s-a mutat la mese.
O piațetă în care se produc artiștii plastici.