CĂLĂTOR PRIN BALCANI - NIȘ, SERBIA

Colaj Balcani

Trebuie să recunosc: soția vine cu ideile de vacanță. Și, cum de fiecare dată nu am cum să nu-i apreciez alegerile, și de data aceasta am fost de acord cu noua propunere: Ohrid-Macedonia. Sau, explicat mai bine, repaus și odihnă totală pe malul lacului Ohrid, „marea” interioară a Macedoniei, „mare” pe care fosta republică yugoslavă o împarte cu Albania, vecina de la vest. Contribuția mea nu s-a lăsat așteptată:
- Draga mea, dacă tot mergem în vacanță la Ohrid, de ce n-am trage și o fugă de vreo două zile până la Tirana? 
Curiozitatea mea față de Albania era una mai veche, de prin vremea în care țara, condusă cu o mână de fier de Enver Hodja, ajunsese să fie complet izolată, inclusiv în interiorul lagărului/blocului comunist, iar la una din ședințele de pregătire politică la care eram obligați să participăm, când am adus subiectul în discuție, mi s-a închis gura - politicos, dar ferm. Nici noțiunea de „lagăr” nu mai era recunoscută. Am priceput la timp că nu era cazul să insist. 
Prin urmare, consensul familial fiind obținut, Tirana a rămas pe agenda de vacanță.



1. 21 august 2018. Bulgaria am tranzitat-o relativ repede (vreo două ore), dar vigneta am plătit-o pentru o săptămână - 8 Euro. Înainte de a trece granița în Serbia, am oprit pentru un scurt popas pe malul unui lac amenajat pentru iubitorii pescuitului. 




Cu acceptul proprietarului, am încropit rapid un picnic în patru, potolindu-ne foamea și setea și meditând câteva momente pe malul lacului. Imediat a apărut și-un prieten necuvântător care, bineînțeles, a devenit invitatul nostru. Am fost răsplătiți pe măsură: cățelul a dat prietenos din coadă.  

Podul peste râul Nișava, râul și fortăreața

2. Serbia. Aceeași zi. În drumul spre Ohrid, am planificat o oprire de-o zi la Niș, în Serbia. Mai tranzitaserăm o dată orașul, în urmă cu cîțiva ani și rămăseserăm cu o impresie atât de bună, încât o revenire era prevăzută în proiectele noastre de călătorie.
Orașul, traversat de râul Nișava - cel după care și-a luat și numele - este situat la intersecția marilor artere comerciale ce leagă Europa Centrală, Turcia și Grecia, căpătând, din acest punct de vedere, o însemnată poziție strategică în regiune.
Ca reper istoric, trebuie amintit că aici s-au născut trei împărați romani, dintre care unul foarte important: Constantin cel Mare, primul împărat creștin, fondator al Constantinopolului, precum și Constantius al III-lea și Iustin I.

Poarta de intrare în cetate

Unul dintre principalele repere turistice ale orașului îl reprezintă cetatea, ale cărei vestigii datează încă din vremea romanilor. Naissus, derivat din latinescul Naissos („Orașul nimfelor”) a fost denumirea dată de romani orașului folosit ca bază militară.
Cetatea a fost vreme îndelungată sub dominația turcească, astfel încât multe dintre construcțiile turcești au fost ridicate peste ruinele romane.

Monumentul ridicat în memoria
prințului Milan Obrenovici (Milan I al Serbiei)
și a eliberatorilor orașului Niș

Monumentul lui Milan Obrenovici mi-a stârnit un interes deosebit după ce am aflat că mama celui care avea să devină viitorul rege al Serbiei a fost Elena Maria Catargiu (cunoscută în Serbia ca Marija Obrenovic), amanta domnitorului A. I. Cuza.
Milan, viitorul prinț și apoi rege al Serbiei, s-a născut la Mărășești, în anul 1854. 
Trecutul tumultuos al mamei sale avea să fie folosit mai târziu de către oponenții săi politici care speculau chiar că regele nu ar fi tocmai un un moștenitor legal al coroanei Serbiei, el fiind unul dintre fiii nelegitimi ai lui A.I.Cuza. 

Și atunci - ca și acum, și la ei - ca și la noi, bârfele și calomnia au fost și sunt la mare preț.

Moscheea Bali Bay

Mergând spre interior, pe stânga, apare moscheea Bali Bay. După cum se poate citi și din istoric, construcția a fost menționată pentru prima dată în anul 1521 ca „masjid” (mic altar fără minaret), fiind declarată moschee abia în anul 1710.

Moscheea poate fi vizitată, spațiul interior fiind folosit de către artiștii plastici ca pavilion expozițional.

Lapidariul

Pe partea cealaltă a aleii centrale se pot admira blocurile de piatră ce formează lapidariul. Colecția însumează 41 de monumente din Antichitate (secolele I-IV), foarte bine întreținute, dezgropate în siturile arheologice ale orașului Niș. 

Baie turcească - hamam

Înainte de a părăsi cetatea, pe dreapta, am admirat baia turcească/hamamul sau, recunoscând timpurile în care trăim, ceea ce se prezenta ca fiind „Muzeul de jazz”. Amenajarea nouă era incitantă și, văzută dinspre exterior, cel puțin interesantă. Nu am intrat și regret. Dar îmi promit ca, la o viitoare ocazie, să vizitez o baie turcească.

Râul Nișava

Râul Nișava desparte orașul în două, legăturile fiind realizate de mai multe poduri pietonale și/sau rutiere. Unul dintre acestea l-am folosit noi pentru a pătrunde în cetate. Perspectiva - și asupra râului, și asupra podului - este faină.

Buchiniști

Revenind spre centru, la ieșirea de pe pod, pe partea dreaptă, ne-au ieșit în cale buchiniștii. Bine, marfa prezentată de ei era diversă, de la cărți vechi, de colecție, până la produse de papetărie, jucării și suveniruri de tot felul. 

Fântâna din centru

Grup statuar și-un copil inocent

Acest copil m-a făcut să mă gândesc la toți micuții din lumea aceasta în care, mai ales în condiții vitrege, părinții și bunicii devin foarte importanți pentru dezvoltarea lor normală. Și mi-am amintit de copilăria mea când, cam de vârsta acestui copil fiind, tatăl meu a fost nevoit să lipsească de acasă timp de câteva luni, iar eu am suferit enorm de dorul său.

Strada principală și câteva străduțe ce o intersectează sunt ocupate de terase, una lângă alta, unde se poate mânca, savura o bere, un vin sau o băutură răcoritoare. De asemenea, multe pizzerii și cafenele. Prețuri rezonabile peste tot.

Rămăsese ceva mai puțin de jumătate...

Și, ca de obicei, ne-am concentrat atenția asupra produselor locale. În Serbia fiind, am comandat două porții din celebra lor pleșcavița (un fel de hamburger, dar mult mai bun) și alte două dintr-un produs recomandat de chelner. Alegere atât de inspirată, încât doar la vederea castronului cu carne aburindă ce mi-a fost pus în față, am și uitat să-l fotografiez. Carne de miel făcută la cuptor, cu piure, sos și smântână alături... ceva de vis!
Concluzie: am mâncat foarte bine, patru persoane, la doar 30 de Euro! A fi incluse aici și cele patru beri sârbești.

S-a-ntunecat între timp. Am folosit trepiedul pentru a face o poză de grup în dreptul „Monumentului eliberatorilor”.

O ultimă imagine imortalizată cu ajutorul obiectivului camerei foto: podul peste râu și poarta cetății, iluminată feeric, în plan îndepărtat.





A doua zi, de dimineață, urma să plecăm spre orașul-țintă a călătoriei noastre: Ohrid din Macedonia. Oraș situat pe malul lacului cu același nume și care...  

PE CURÂND!

ITINERARII CANADIENE 12. BAZILICA NOTRE-DAME DIN MONTRÉAL

Catedrala Notre-Dame. În fața catedralei: grupul statuar dedicat
lui Maisonneuve

8 septembrie 2017. Am coborât la stația de metrou Place d'Armes, linia portocalie. Ținta zilei: bazilica Notre-Dame (110, rue Notre-Dame), o veritabilă capodoperă în stil neo-gotic transpus pe continentul american.

Istoria parohiei Notre-Dame se confundă cu originile primei așezări umane, Ville-Marie (Montréal de mai târziu), ai cărei cofondatori au fost, în 1642, Maisonneuve și Jeanne Mance.

Grup statuar ridicat în cinstea lui Maisonneuve

Scurt istoric al catedralei.
Placă postată la intrarea în catedrală. 

Pentru serviciile religioase, membrii noii comunități se adunau într-o mică capelă din lemn deservită de iezuiți până în 1657, până la venirea sulpicienilor, care preiau responsabilitățile parohiei și mai construiesc o capelă alături de Hôtel-Dieu, primul spital al orașului.
Prima biserică din piatră a fost construită între 1672 și 1683 și era situată chiar la mijlocul străzii Notre-Dame.
Cu timpul, datorită creșterii numărului enoriașilor, s-a impus construirea unei altei biserici (1823-1829). La inaugurare, biserica era cel mai mare templu (luându-se în considerare toate confesiunile) din America de Nord.

Aprobările s-au obținut pentru proiectul arhitectului James O'Donnell, un irlandez protestant care, pentru a-și duce la bun sfârșit opera, s-a mutat de la New York la Montréal și s-a convertit la catolicism. 
Ulterior, între anii 1841 și 1843 (James O'Donnell decedase în 1830) s-au ridicat și cele două turnuri care întregesc construcția actuală. Turnul dinspre vest, numit Perseverență, adăpostește un toiag gros cântărind 10900 kg, iar dinspre turnul din est, numit Cumpătare, se pot asculta încântătoarele sunete emise de cele 10 clopote.





Pentru decorațiunile interioare, parohul Benjamin-Victor Rousselot a apelat la serviciile lui Victor Bourgeau, cel mai în vogă arhitect al diocezei.








Pentru realizarea altarului, parohul bisericii și Victor Bourgeau au apelat la sculptorul francez Henri Bouriché.

Desenul amvonului a fost făcut de Henri Bouriché, modificat de Victor Bourgeau și realizat de sculptorul Louis-Philippe Hébert între anii 1883-1885.

Orga

Imediat ce pătrunzi în bazilică, la nivelul superior se află orga construită de renumiții frați Casavant de Saint-Hyacinthe, în 1891. Modificată în mai multe rânduri, orga are acum 4 claviaturi, 99 jocuri și 7000 de tuburi.

Am avut șansa să prind un concert de orgă. Am fost surprins când organistul a făcut un salt spectaculos (și curajos) de la muzica religioasă la una de o cu totul altă factură. Mi-a plăcut. Organist titular: Pierre Grandmaison.

După ce am reușit să evadez din starea de admirație (emoție estetică) ce m-a cuprins observând, ascultând și luând vibrațiile locului, înainte de ieșire am observat și picturile și vitraliile din nișele laterale. Frumosul era complet.

Mi-a plăcut foarte mult această piață (Place d'Armes) aflată undeva, pe la mijlocul străzii Notre-Dame și care este dominată de trei mari repere: bazilica cu același nume, grupul statuar al lui Maisonneuve (autor: Louis-Philippe Hébért) și, în partea opusă catedralei, prima bancă canadiană, Banca Montréal. Turiști mulți, amabili și, majoritatea, cu aparate de fotografiat sau de filmat agățate de gât. Atmosferă de vacanță. 

Evenimente marcante petrecute în bazilică:

• pe 11 septembrie 1984, papa Ioan-Paul al II-lea a celebrat o mesă pentru copii;
• Céline Dion și René Angélil s-au căsătorit pe 18 decembrie 1994;
• în bazilică avut loc funeraliile unor mari personalități ale Quebecului: Pierre-Elliot Trudeau, René Angélil, Maurice Richard, Jean Drapeau ș.a.

Informație practică: intrarea este taxată cu 5 CAD, bani folosiți, așa cum am citit în pliantele achiziționate, pentru întreținerea catedralei.

După ce am părăsit piața, am coborât spre port, în căutarea locului în care au debarcat primii francezi conduși de Maisonneuve. Recunosc: mi-a fost greu să retrăiesc acele vremi, să intru în pielea lui Maisonneuve, a lui Jeanne Mance, a vreunui colonist sau, de ce nu, a unui localnic irochez. Fiecare dintre cei enumerați a fost mânat de idealuri diferite și a luptat pentru ele. Ce a rezultat? Un oraș superb, cosmopolit, o metropolă modernă care găzduiește oameni diferiți și toleranți, o metropolă a tuturor. 

China Town

Pentru următoarele itinerarii canadiene vă voi pregăti o plimbare prin China Town. 
Vă vor purta pașii pe câteva străzi aglomerate, veți vizita magazinele cu... de toate (chinezării), veți afla că și ei s-au adaptat la Fast Food (chinezesc, bineînțeles) și-i veți cunoaște pe câțiva membri ai Falun Dafa protestând pașnic.


N.A.: Majoritatea informațiilor au fost preluate din pliantele achiziționate de la bazilica Notre-Dame.

ITINERARII BUZOIENE. IUNIE 2018

Vedere panoramică asupra munților Buzăului luată de pe platforma piscinei vilei „Casa cu tei”

1. Sărata Monteoru

Întrucât anul trecut am avut parte de o vacanță reușită (din toate punctele de vedere) la Sărata Monteoru, am decis să repetăm experiența și să vedem: nu ne-a fost înșelată vigilența anul trecut? Nu cumva ne-am găsit noi într-o pasă bună și am fost prea îngăduitori?

Fântâna de la intrarea în stațiune

Răspunsul este unul singur și lipsit de echivoc: nu, nu ne-am înșelat - stațiunea Sărata Monteoru este una demnă de a fi luată în seamă! Este liniștită, curată, cu oameni amabili și - foarte important! - cu piscine cu apă (foarte) sărată care a făcut bine încheieturilor obosite de anii înregistrați pe firul mosoarelor noastre tot mai încărcate. 

(Pentru a vedea postarea de anul trecut, care cuprinde alte descrieri față de cele ce vor urma, dați clic aici.)

Ștrandul cu apă cloro-sodică, renumit pentru ameliorarea mai multor afecțiuni, reprezintă una dintre principalele atracții ale stațiunii. Apa este sărată și nămoloasă - nu este atractivă la aspect - dar efectele pentru sănătate sunt cele care stabilesc scorul!

Doi bunici

În imediata apropiere a ștrandului, se găsește amenajat un mic spațiu verde, dotat cu bănci și un foișor. Tot aici a fost amenajat și un loc de joacă pentru copii. Pentru părinți și bunici, băncuțele sunt cât se poate de... binevenite. 

Bunicul și nepotul

Iar vizavi, peste drum și peste albia râului Sărata, hotelul-restaurant Cazino te îmbie cu terasele sale primitoare, amenajate atât pe betonul din imediata apropiere, cât și pe gazonul bine întreținut. Am preferat gazonul și confortabilele scaune din rafie. Dacă v-aș fi prezentat și înghețatele asortate cu care ne-am răsfățat... ați fi spus că sunt rău! Doar atât mai adaug: mari, variate (șase tipuri), aromate, gustoase și... cu un preț acceptabil - 12 lei!

Pensiunea-restaurant „Casa cu tei” (imagine luată de la nivelul piscinei)

Am ales, pentru confortul nostru total, Casa cu tei. Încă de anul trecut îmi fusese recomandat s-o vizitez pentru mâncarea foarte bună cu care ești întâmpinat aici și, după vizita-control de rigoare, am plecat... satisfăcut: mâncare tradițională buzoiană gustoasă, farfuria încărcată și prețuri rezonabile!

Piscina și, în plan îndepărtat, „Casa cu tei”

De ce am vorbit despre confortul total? Pentru că, la Casa cu tei, în afara cazării și a restaurantului despre care am amintit, ne-am bucurat și de piscina cu apă sărată ce se găsește în aceeași incintă și la care, clienții Casei, aveau acces la jumătate de preț (15 lei) față de orice alt vizitator.

Da, fără doar și poate, piscina este principala atracție a locului, celelalte reprezentând doar „ingredientele” absolut necesare unui sejur perfect. 

Notă: având terasa cu ieșire spre piscina, am observat că, după închiderea acesteia la ora 19.00, urmează un program complex de rearanjare a paturilor și umbrelelor, curățarea și spălarea lor cu jet de apă. Apa piscinei este, de asemenea, reîmprospătată.

Pentru a accede la Casă, trebuie să urci o pantă abruptă, pietruită cu niște dale lungi, așezate inegal și cu spații între ele, astfel încât ascensiunea cu autoturismul reprezintă o adevărată piatră de încercare pentru șofer. Efortul este justificat însă de frumusețea locului în care s-a pus piatra de temelie a pensiunii. Poziționată la înălțime, asemenea unei cetăți medievale și înconjurată de păduri. Verde de jur-împrejur, iar panorama ce se deschide privirii vizitatorilor... este fascinantă!

Casa scărilor și holurile dintre etaje impresionează prin felul în care au fost amenajate. Mobilierul vechi (inclusiv elementele rustice), pe care se observa patina timpului, tablourile, icoanele, cărțile, lampadarele vintage, feroneria, toate creează o atmosferă de liniște,
de pace interioară.

Aceeași senzație o resimțeam și când pătrundeam pe holul ce duce la camere. Observați: se vede „capătul tunelului”!
Pe peretele din stânga, frumoase lucrări de tapiserie.

Pastramă de oaie cu mămăliguță. Și cu ardei iuți.
Și cu varză acră. Și cu...

Partea de restaurant cuprinde mai multe zone: una interioară, mobilată în același stil vintage și două spații exterioare, dintre care unul acoperit. Vara, din motive lesne de înțeles, acesta este preferatul turiștilor. Mâncăruri bune și foarte bune! Ce se poate comanda? Ciorbă de burtă, de văcuță, de pasăre, de fasole cu afumătură... Apoi: clasicii mici (mari și foarte buni!) cu cartofi prăjiți, tochitură, grătare și frigărui, pastramă cu mămăliguță și tot felul de mâncăruri gătite cu carne și fără carne.

De asemenea, după ce se coboară câteva trepte, o altă terasă descoperită este disponibilă pentru doritorii de băuturi răcoritoare (și nu numai) servite în aer liber.

Peste tot, atât în spațiile restaurantului, cât și la piscină, gazdele sunt preocupate de asigurarea unei muzici ambientale de calitate, ce se suprapune perfect stării generale de pace și calm interior.





Restaurantul văzut noaptea, dinspre locul de joacă amenajat pentru copii.











Stăteam până seara
târziu la masă, cu o înghețată asortată în față sau observam joaca copiilor dintr-unul din leagănele din lemn ridicate în spațiul rezervat celor mici.

Concluzia finală: Casa cu tei este alegerea perfectă pentru o vacanță reușită la Sărata Monteoru. Servicii de calitate la un preț rezonabil. Eu și soția, de exemplu, am beneficiat de o ofertă de cameră dublă, pentru 5+1 zile, cu mic dejun inclus, la doar 900 de lei. Și, întrucât pentru copiii de până în 10 ani nu se plătește, l-am luat și pe nepoțelul nostru cu noi. Trebuie, de asemenea, avută în vedere și reducerea de la piscină. La „Ceres”, în urmă cu un an, tariful era de 20 lei/pers. Anul acesta am auzit c-ar fi ajuns la 25 lei/pers. 

Astfel încât, pentru cine dorește, se poate încadra într-un fel de „all inclusive”, fără alte bătăi de cap.  

Vii cât vezi cu ochii

2. Crama Pietroasa

Se putea să ne aflăm la o aruncătură de băț de crama Pietroasa și să nu trecem pe-acolo, măcar din curiozitate? De fapt, este vorba despre ceva mult mai important, și anume: Stațiunea de cercetare și dezvoltare pentru viticultură și vinificație Pietroasa. 
Exceptând zonele cultivate cu vii, întreaga stațiune este un fel de parc-muzeu în aer liber pe care-l poți vizita în voie și, bineînțeles, dacă vrei să și deguști ceva...

Expoziție cu vânzare

Vizitarea și observarea fluxului tehnologic este permisă doar grupurilor organizate. E-adevărat, și noi eram un grup organizat de trei: bunică, bunic și nepot, dar... n-a mers!

Considerând consumul moderat de vin de calitate ca fiind benefic organismului, chiar mi-aș fi dorit să aflu mai multe despre această știință. Poate altă dată.

Utilaje specifice viticulturii

După ce am achiziționat două sticle de Fetească neagră - cadouri - am părăsit răcoarea expoziției cu vânzare pentru a o vizita pe cea în aer liber.

Prese, zdrobitoare, butoaie, căruțe pentru transport, pe toate le poți studia într-o scurtă plimbare. 

Sala pentru degustări

Descoperirea sălii pentru degustări mi-a amintit de o vizită pe care am efectuat-o cu mulți ani în urmă (1982), undeva prin Asia Centrală, la Djambul (azi Talaz) și Cimkent (azi Șîmkent) - Kazahstan. Într-unul din cele două orașe am vizitat o cramă. Fiind un grup organizat (11 turiști din România), ni s-a permis vizitarea întregii linii tehnologice. Superlativele abundau. Peste tot, tablouri sau busturi ale marelui Lenin. Noi toți așteptam însă momentul degustării. 
Care a venit. Sală lungă, răcoroasă. Mese lungi, pe mijloc, acoperite cu fețe de masă albe, imaculate. Fructiere cu mere și farfurii cu felii groase de brânză. Directorul ne-a prezentat vinurile ce urmau a fi degustate. Cinci soiuri de vinuri. Vinuri dulci. Ne-a învățat și tehnica (minimă) degustării de vinuri: privit vinul, mirosit, rotit în pahar, iar privit, luat o înghițitură, plimbat prin gură, observată reacția papilelor gustative și abia la urmă... înghițit. O rusoaică plinuță, îmbujorată și îmbrăcată în alb, trecea pe la fiecare și-i turna dintr-o carafă în pahar câte un deget de vin. 
Degustare: vin-brânză-măr-notă. Iar vin-brânză... 
Nota finală. 
Supliment la liber din vinurile preferate. 
Toți bine dispuși, sprinteni, niciunul marcat de experimentul bahic.
Afară, în Kazastanul începutului de mai... arșiță. 
11 turiști români amețiți bine!

Atunci, în Asia Centrală, nu am fost binecuvântați de umbra de care ne-am bucurat de astă dată la Pietroasele. Acolo, din câte îmi amintesc, am ieșit în câmp deschis - stepă! Când îmi amintesc cum ne-au condus gazdele noastre primitoare la autocarul vechi și fără aer condiționat cu care eram plimbați prin interiorul U.R.S.S.... 







Da, vizitând crama Pietroasa, mi-am amintit de tinerețe. Experiența de acum a completat-o pe cea de atunci. Ne-am îndreptat spre mașină. Soția nu știa de ce zâmbeam. Abia acum o să-i deslușesc tâlcul bunei mele dispoziții. Și nu degustasem nimic!



3. Pensiunea La butoaie

Nici nu ne îndepărtasem bine de cramă când, pe șosea, un indicator la stânga ne ghida spre pensiunea La butoaie. Noroc că l-a reperat soția. Pe baza mea, atent la drum...

Ineditul pensiunii îl reprezintă cele câteva budane amenajate pentru găzduirea musafirilor. Un fel de minicăbănuțe. Pentru tineri, pentru cei cu fire boemă... Sunt amenajate simplist: două paturi cu scoarțe populare pe ele, o noptieră și o oglindă. Afară, un balansoar, o masă de piatră și câteva scaune. 

Un angajat amabil ne-a prezentat pensiunea

Pentru cei mai pretențioși, pensiunea dispune și de câteva camere duble, cu baie și cu tot ceea ce este necesar pentru un confort sporit.

Instalații moderne de vinificație

La beneficiile de care vă puteți bucura apelând la serviciile pensiunii, trebuie să aveți în vedere și vinurile nobile obținute din producție proprie cu care gazdele vă vor îmbia.

Ne-am luat la revedere de la amabilul nostru ghid, nu înainte ca nepotul să probeze balansoarul și să afirme că i-ar fi plăcut să doarmă în butoi. Nu-ți face griji: apar ele ocaziile, nepoate!

4. Casa memorială Vasile Voiculescu

Bustul scriitorului realizat de sculptorul Oscar Han

Anul trecut îmi propusesem să vizitez și casa memorială a scriitorului și medicului Vasile Voiculescu, de la Pârscov, Buzău. N-a fost să fie atunci dar, cum s-a mai văzut, niciodată nu este prea târziu. Mai ales că eram însoțit de nepoțelul de 8 ani și voiam să-i ofer un model de urmat, un cu totul alt gen decât cele promovate de televiziunile comerciale de pe la noi. 

Casa de cultură și biblioteca „Vasile Voiculescu”

Când am ajuns noi, doamna ghidă era - am aflat de la un localnic binevoitor - prinsă într-o acțiune literară la Casa de cultură „Vasile Voiculescu”, aflată în apropiere.
Regret că nu am răspuns invitației scriitorilor prezenți de a participa la destinderea de după lansarea de carte, dar mă aștepta familia. 

Imagini exterioare ale casei în care s-a născut scriitorul și medicul Vasile Voiculescu

Ghida, o femeie foarte amabilă, ne-a făcut o prezentare amplă a vieții și personalității marelui om, un om care, pentru verticalitatea sa și pentru că nu a acceptat să facă compromisuri cu oficialitățile comuniste ale vremurilor trecute, a fost condamnat la cinci ani de pușcărie, la o vârstă înaintată (74 de ani), din care a ispășit patru. Autoritățile și-au recunoscut greșeala, dar... răul fusese făcut! La puțin timp după eliberare, martirul Vasile Voiculescu a murit de cancer, boală dobândită în timpul detenției.

Din păcate, nu ni s-a permis a surprinde imagini cu ajutorul camerei foto în interior. La intrare, în pridvor, am admirat câteva lucrări ale sculptorului Deac Ioan.











O ultimă amintire prețioasă pentru nepotul nostru (și nu numai): s-a fotografiat, alături de amabila și inimoasa ghidă, lângă bustul marelui om Vasile Voiculescu.




5. Fântâna lui Mihai Viteazul

Ținând cont de sfatul ghidei, după doar câțiva kilometri, am oprit în dreptul Fântânii lui Mihai Viteazul de la Ciuta, comuna Măgura. Se spune că, în acest loc, a poposit Mihai Viteazul pentru o noapte, în trecerea lui spre Transilvania. Monumentul a fost ridicat la aniversarea a 375 de ani de la evenimentul istoric, lucrarea fiind realizată de către sculptorul Gheorghe Coman, unul dintre inițiatorii și animatorii Taberei de sculptură în aer liber de la Măgura.
Fântâna nu este funcțională, chiar dacă este prevăzută cu jgheaburi și ciucur. Poate la anul...

După ce i-am spus nepotului o succintă și cât mai atractivă poveste a faptelor de vitejie a  domnitorului ce a înfăptuit prima unire a țărilor române, ne-am fotografiat a aducere aminte și... am admirat priveliștea ce ni se oferea de la înălțimea platoului.

În imediata apropiere a Fântânii, am descoperit un magazin cu obiecte de artizanat, de unde am cumpărat câteva mici suvenire pentru cei dragi de acasă.

În așteptarea tocăniței de ciuperci. În spatele meu îl veți recunoaște pe
unul dintre membrii trupei „Holograf”.

Și alături, un alt reper greu de ignorat, Complexul turistic Măgura, la serviciile căruia aveam să apelăm la sfârșitul aventurii noastre, după ultima vizită programată în acea zi, cea de la herghelia de la Cislău.  

6. Herghelia de la Cislău

De mult îmi doream să vizitez o herghelie, să văd îndeaproape cum sunt crescuți și îngrijiți caii - iubesc mult aceste animale inteligente și atât de fidele nouă, oamenilor.

O frumoasă alee, drumul spre grajdurile și terenurile de
antrernament ale
cailor de rasă crescuți la Cislău

Venind dinspre Măgura, cum intri în Cislău, o ia un drumeag pe stânga, pe lângă o unitate militară. Ignorați unitatea și o țineți tot înainte, până la birourile și grajdurile hergheliei.

Armăsar din rasa Gidran

Armăsar din rasa Gidran

Herghelia crește cai din rasa Gidran și Pur Sânge Englez.

Armăsar din rasa Pur Sânge Englez

Nepotul a fost impresionat când am ajuns la pășunea pe care pășteau iepele însoțite de puii lor - mama și copilul.

Însoțiți și îndrumați permanent de un angajat al hergheliei, am putut să ne apropiem de minunatele ființe și să facem un schimb reciproc avantajos de afecțiune.

Acest mânz se născuse cu câteva zile în urmă și încă nu se alipise grupului de pe islaz. O observație care m-a înduioșat: și aici, ca și mai devreme, pe câmpul unde admirasem grupul de mame și pui, și aceasta era atentă și se posta mereu între mânz și noi.  

O ultimă imagine, una care să vă lase o amintire plăcută atât pe retină, cât și în suflet: acest pui a rămas orfan la naștere, dar este îngrijit cu dragoste de către inimoșii angajați ai hergheliei. Este cazat într-un țarc separat și hrănit cu biberonul de către îngrijitori. Nu crește la fel de repede ca ceilalți mânji, dar... are și el un viitor alături de confrații săi.
N-am fost inspirați să luăm niște zahăr la noi - ne-am fi împrietenit mai bine cu frumoasele și inteligentele animale. Faceți-o dumneavoastră și în locul nostru - sunt convins că nu ne veți considera datori!

Concluzii: 

1. Atât stațiunea Sărata Monteoru, cât și împrejurimile buzoiene sunt demne de atenția oricărui turist dornic a cunoaște, a vedea, a admira și îndrăgi frumusețile acestei minunate țări, țara noastră, Rămânia. 
2. Peste tot am întâlnit oameni amabili și săritori, atât printre angajații locurilor pe care le-am vizitat, cât și localnicii ieșiți în cale.
3. Tarifele nu sunt exagerate și vă puteți organiza vacanța așa cum vă doriți, oferta fiind variată.

Așadar: PE CURÂND, PRIETENI!