duminică, 16 decembrie 2018

CĂLĂTOR PRIN BALCANI - TIRANA, ALBANIA

Piața Skanderbeg din Tirana
Când am programat vacanța pentru vara lui 2018 și când, studiind harta, am constatat că Tirana, capitala Albaniei se află foarte aproape de Ohrid,  doar la „o aruncătură de băț” de vreo 140 de km., fără a sta prea mult pe gânduri, am și luat decizia de a-mi satisface o mai veche curiozitate, aceea de a vizita capitala unuia dintre cele mai controversate state ale defunctului „lagăr socialist”. Soția, împărtășindu-mi entuziasmul (și curiozitatea), a îmbrățișat imediat ideea.
Colaj cu Piața Skanderbeg
Pentru a-mi înțelege mai bine mobilul acestei curiozități, o să vă relatez un fapt banal, dar caracteristic sfârșitului anilor '80. Lucram la Șantierul Naval din Brăila și, în plină criză economică ce o resimțeam cu toții la nivel de familie, dar și de totală lipsă de informații (exceptând, bineînțeles, publicațiile centrale ale Partidului Comunist), în cadrul unei ședințe de îndoctrinare în care un tip (securist, probabil) cu un discurs bine închegat ne-a prezentat situația politică la zi, la final ne-a încurajat să punem întrebări. Nedându-mi seama (sau inconștient, fiind) de capcana întinsă, m-am trezit interesându-mă de situația din Albania, de motivele pentru care a fost marginalizat acest stat și conducătorul ei, tovarășul Enver Hodja, în cadrul „lagărului socialist”. De unde ați scos-o pe asta cu „lagărul socialist”? - m-a întrebat, cu o mirare mimată fals, interlocutorul meu. Poate ați vrut să spuneți: „blocul statelor socialiste” - a continuat el. În toată presa centrală, aceasta este expresia folosită! - am încercat să-mi susțin corectitudinea formulării întrebării. Vă înșelați profund, tovarășe inginer! - mi-a replicat acesta, tăios. Mi-am dat seama că depășisem limitele permise. De altfel, nici tonalitatea de la final nu mai permitea replici. Da, cu siguranță, m-am înșelat... - am îngăimat, într-un sănătos spirit de conservare, reluându-mi cuminte/disciplinat, locul.

Statuia ecvestră a eroului național, George Kastrioti,
cunoscut sub numele de Skanderbeg 
Înainte de toate, doresc să fac câteva precizări cu caracter general:
  • de cum am trecut granița, am rulat doar prin munți - peisaje frumoase, drumuri acceptabile;
  • Tirana este groaznică pentru automobiliști - aglomerație mare, nu se respectă reguli elementare de circulație;
  • oameni amabili, plăcuți, întotdeauna pregătiți să-ți dea o informație utilă;
  • niciodată și nicăieri nu am trăit senzația nesiguranței;
  • am avut parte de o cazare excepțională chiar în centru, la un tarif modic (un spațiu care includea, practic, două apartamente: două rânduri de dormitor și baie, mari, separate între ele, la care se adăuga o cameră de zi/bucătărie complet dotată și o terasă imensă) - 100 € pentru două zile. În tariful acesta a fost cuprins un mic dejun tipic italienesc pentru patru persoane și parcarea pentru două zile.




Artezienele ce țâșnesc direct dintre plăcile de gresie, sunt loc de răcorire
și de hârjoană pentru copii
Încă de când orbecăiam în căutarea destinației pentru cazare (GPS-ului meu îi lipsea harta Tiranei!), din mersul mașinii am remarcat imensitatea pieții dominate de statuia ecvestră a lui Skanderbeg (la momentul respectiv mă bazam doar pe intuiție). Curiozitatea era prea mare pentru a nu o satisface imediat după ce ne-am cazat și ne-am primenit.
Piața Skanderbeg, cred că reprezintă principala atracție turistică a celor care vin pentru prima dată la Tirana. Atrage atât  prin mărime, cât și prin perspectiva pe care ți-o oferă, făcând ochii roată, de îndată ce ai ajuns în centrul platoului: statuia amintită, Opera, Moscheea Et'hem Bej, Muzeul Național de Istorie, Banca Albaniei, primăria și alte clădiri administrative, o instalație de călușei. 

Palatul Culturii găzduiește Opera și Biblioteca Națională





Teatrul Național de Operă și Balet din Albania, înființat în anul 1953, a funcționat inițial în cadrul Academiei de Muzică și Artă din Albania, în prezent fiind găzduit de Palatul Culturii.
Construirea Palatului s-a făcut la dorința lui Enver Hodja, iar piatra de temelie a fost pusă de către liderul de la Kremlin și prietenul de-atunci al dictatorului albanez, Nikita Sergheevici Hrusciov (1953).
Pentru eliberarea terenului din inima capitalei albaneze, au fost demolate vechiul bazar și moscheea lui Mahmud Muhsin Bey Stermasi.


Muzeul Național de Istorie





Impresionat de perspectiva vastă pe care Piața Skanderbeg ți-o oferea, ajuns acasă mi-am dat seama că au fost repere pe care doar le-am imortalizat pe retina aparatului de fotografiat - simple repere?! - fără a fi conștient însă de importanța lor. Așa s-a întâmplat și cu Muzeul Național de Istorie - i-am remarcat fațada, am fotografiat-o - dar... doar atât. Și ce mult mi-aș fi dorit să intru, ce multe informații mi s-ar fi deslușit dacă i-aș fi trecut pragul!
Inaugurat la 28 octombrie 1981, muzeul este organizat pe câteva pavilioane importante: Pavilionul Antichității, Pavilionul Evului Mediu, Pavilionul Renașterii, Pavilionul Independenței, Pavilionul Iconografie, Pavilionul Războiului de Eliberare Națională Antifascistă, Pavilionul Terorii Comuniste și Pavilionul Maica Tereza.






Cercetând în mod repetat zona, mi-a reținut atenția un tablou-expoziție, avându-l ca figură centrală pe eroul național, Skanderbeg, și reprezentările sale pe bancnotele și monedele albaneze de-a lungul timpului. Tabloul se afla expus în fața Băncii Albaniei.



Perspectivă spre moscheea Et'hem Bej, statuia ecvestră a lui Skanderbeg și călușei


Depășind marea suprafață placată cu gresie, dincolo de statuia ecvestră a eroului național, am ajuns într-o zonă cu mai multe clădiri guvernamentale, concepute parcă de mintea aceluiași arhitect. Culorile vii le dau o alură veselă, plăcută, chiar dacă intuiția îmi spune că sunt construite în perioada regimului comunist totalitar.
N-am înțeles atunci ce găzduiește clădirea pe care am fotografiat-o, dar, studiind mai târziu „Google Map”, am tras concluzia că ar fi vorba de Ministerul Industriei și Energiei. Singura clădire care avea paznic la intrare.
Interesantă este și placa postată pe fațada clădirii. Utilizând „Google Translate”, am obținut următorul text: „La 17 iulie 1943, o unitate de gherilă din Tirana a condus acțiunea în cadrul ministrului culturii guvernului traficat și a luat niște matematici și alte materiale pentru nevoile presei partidului.” Nu am înțeles mare lucru din această traducere. O pot doar interpreta. Ce știu sigur: Partidul Comunist a fost înființat în anul 1941 și a preluat puterea în noiembrie 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Teatrul Național Și Teatrul de Păpuși (dreapta-jos)



Informația inițială, cum că cele mai importante repere demne a fi vizitate de turistul venit pentru prima oară la Tirana, se află în zona centrală, a fost confirmată de realitatea descoperită la fața locului. Nici Teatrul Național nu s-a îndepărtat de la această reguulă, el aflându-se pe aceeași linie cu Palatul Culturii și Moscheea Et'hem Bej, dar și vizavi de... Ministerul Afacerilor Interne.
Observând colajul din dreapta, fotografia de sus, putem concluziona că Teatrul se bucură de o construcție nouă, identică (cel puțin la exterior) cu cea veche.
Intrarea în Bunk'Art 2. În plan îndepărtat se observă clădirea
Ministerului Afacerilor Interne (dreapta) și cea a Teatrului Național (stânga).







Un reper care mi-a produs fiori: Bunk'Art 2. Aflat în imediata apropiere a clădirii Ministerului Afacerilor Interne, forma sa curioasă nu are cum să nu atragă atenția turistului. Doar că, imediat după ce am intrat, încă înainte de a coborî scările, intuind unde mă aflam, mi s-a cam stins avântul de a vedea (nu de a cunoaște!).
Cupola, la interior, ne arată chipurile câtorva dintre victimele
„Sigurimi” - „Siguranța” statului totalitar albanez









Urma să mi se confirme supoziția: Bunk'Art 2 este un muzeu care redă istoria Ministerului Afacerilor Interne a Albaniei de la 1912 până în 1991, acordând o atenție deosebită ororilor săvârșite de „Sigurimi” - poliția politică ca principala armă de persecuție a regimului lui Enver Hodja.
Construcția subterană, în perioada regimului totalitar, era folosită ca buncăr antinuclear de către organele Ministerului de Interne.
În ce privește vizitarea, hotărârea mea fusese luată încă de când am văzut chipurile care mă priveau de pe plafonul buncărului și care-mi aminteau de imaginile similare pe care le-am văzut la Sighetul Marmației. Martiri albanezi, frați de suferință ai martirilor români. Și câți or mai fi având și celelalte popoare cărora li s-a impus o lege care nu era a lor!
NU AM INTRAT!


Marcat, am ieșit la lumină. Aveam nevoie de ceva care să-mi schimbe dispoziția. Din fericire, nu a trebuit să fac niciun efort: pe strada care unește buncărul de Ministerul de Interne, câțiva copii se jucau nepăsători, sub supravegherea unor părinți cât se poate de destinși. Alt cuplu însoțit de un copilaș venea înspre mine, un bunic mergea spre teatru...
Ce încărcătură negativă stăpânea subsolul!
Câtă pace și relaxare la suprafață!

Cu siguranță, albanezii s-au rupt de trecut!

Muzeul Național de Artă/Galeria Națională de Artă


Urmând o linie imaginară, având la un capăt Palatul Culturii, continuînd cu Moscheea Et'hem Bej, Primăria, Bunk'Art 2 și Teatrul Național, la celălalt capăt vom întâlni Muzeul Național de Artă și, în fața sa, Pavilionul Reja.

Mult m-am bucurat când, trecând pe lângă copiii din fotografie și continuîndu-mi plimbarea, am descoperit Muzeul Național de Artă - făcea parte din proiectul meu de turist prin Tirana.

Am intrat. Un hol mare din care urca o scară largă la primul nivel. Dacă nu ar fi fost o construcție geometrică, aș fi folosit epitetul „monumentală” - s-ar fi potrivit. Intrarea: 200 Leka, adică, aproximativ 1,5€.

Temă: revoluția





Urcând scările, am constatat că Galeria este găzduită de două săli mari de expoziție, situate pe două nivele.

Trebuie să recunosc: am fost dezamăgit de ceea ce am văzut. Nu neapărat de calitatea lucrărilor (nici nu sunt un specialist), cât de  tematica lor: parcă mă aflam într-o expoziție tipică perioadei proletcultiste.


Temă: munca











Revoluționari care pun patria înaintea oricăror interese, conducători iubiți ovaționați, oameni mergând fericiți la câmp...

Țărani, muncitori, soldați și elevi, femei, bărbați și copii, forță în brațe și hotărâre pe chip, viitor luminos...
Îmi sunt familiare temele acestea, parcă le-am mai văzut undeva...




Ambele săli de expoziție prezentau același tip de lucrări. Sălile difereau doar prin materialul cu care era acoperită pardoseala: una cu gresie, cealaltă cu parchet.

Repet: nu am pretenția de a face afirmații legate de calitatea lucrărilor expuse, eu fiind doar un iubitor al artelor plastice. În schimb, pot spune dacă ceva mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut. Cu siguranță, de data aceasta am fost invitat într-o expoziție cu tematică proletcultistă, fără a fi avertizat. De aici și dezamăgirea mea. Doamna care mi-a tăiat tichetele la intrare mi-a explicat că, pentru moment, Galeria este în reabilitare și că fondul de lucrări al Muzeului este mare, variat și valoros. Poate voi reveni.
Pavilionul „Reja”






Abia după ce am ieșit am observat, pe suprafața verde din fața Muzeului, Pavilionul Reja. O lucrare abstractă care mi-a trezit curiozitatea catalogând-o ca fiind ciudată. Dar și plăcută vederii.

Nu sunt un ciudat
În link-ul pe care l-am indicat, mi se dă de înțeles că „reja” ar însemna „nor”. Pot spune că autorul, arhitectul japonez Sou Fujimoto, și-a atins scopul: „am văzut” „norul”.








Am intrat în „nor”. Curios: ținând cont de disconfortul termic de afară, mă așteptam ca, în interior, să mă sufoc de căldură. Dar nu, „norul” m-a primit într-un climat specific, răcoros.

Se spune că, cine vine la Tirana și nu se fotografiază în „nor”, este un ciudat. Ei, eu nu am fost!

Este un loc potrivit pentru întâlniri, discuții, relaxare.

Seara, după ora 20.00, se distribuie filme




Aici se organizează evenimente culturale (întâlniri cu artiștii, expoziții în aer liber, spectacole diverse).

Vara, în fiecare seară, după ora 20.00, se distribuie filme. Nu am fost pe fază. Dincolo de valoarea filmului difuzat, cred că senzația trăită este cea care contează mai mult.
Catedrala „Învierea lui Cristos”










Tot în zona centrală am descoperit și clădirea impunătoare care găzduiește noua Catedrală Ortodoxă „Învierea lui Cristos”.

M-a uimit arhitectura exterioară: la o primă privire, am crezut că am de a face cu o moschee. Și construcția principală, și clopotnița, asta sugerau. Apoi... am observat „crucea”.

Oricum, ansamblul este impunător, spectaculos - mi-a plăcut.



Interiorul confirmă destinația anunțată: pictură murală, iconostas. Schelele ridicate sugerau că la pictura murală se lucra încă.

După anii de grea persecuție a bisericii ortodoxe din timpul regimului comunist totalitar (Biserica Ortodoxă Albaneză a fost desființată), în anul 2012 s-a terminat construcția noii biserici. Concepția arhitecturală parcă s-ar dori a fi un semnal de pace și înțelegere între cele două religii majoritare: aproximativ 59% musulmani și 17% creștini.





Centrul Tiranei este caracterizat de bulevarde largi, străjuite atât de clădiri impunătoare, cât și de construcții mai mici, dar frumoase, într-o armonie ce încântă ochiul.




Stânga: o frumoasă reprezentare stilizată a albanezului.
Dreapta-mijloc: clădirea Ministerului de Interne








Revin asupra unei idei de la început: circulația autoturismelor ar putea fi caracterizată printr-un cuvânt destul de dur, „haotică”, conducătorii auto bazându-se mult pe îndrăzneală, tupeu și reflexe.

Surprinzător, am observat multe autoturisme electrice, chiar și taximetriștii fiind dotați cu o astfel de tehnică.

Supermarket-uri în care abundă marfa de proveniență italiană. Brânzeturi, preparate din carne, pește, băuturi alcoolice și răcoritoare, fructe și legume, produse ambalate și vrac, toate aduse pe calea apei, cel mai probabil. De altfel, chiar proprietara apartamentului pe care l-am ocupat, ne-a confirmat că foarte mulți italieni au deschis afaceri în Tirana.




Parcuri, spații verzi, alei destinate doar pietonilor, terase în aer liber, vânzători ambulanți de suveniruri, artă stradală, mulți turiști.

Foarte frumoasă această stradă destinată recreerii. Liniștită și ofertantă. Pe partea dreaptă, multe terase în aer liber.









La terasa aceasta se puteau servi: pizza, înghețată, prăjituri și răcoritoare.

Fiind după un traseu mai lung, de vizitatori care nu vor să rateze niciun detaliu, începusem să resimțim oboseala. Așa că am comandat o... bere albaneză. Care s-a dovedit a fi foarte bună, nu numai rece!
Fetiță aflată în misiune umanitară








Ne-au reținut atenția două fetițe care umblau printre mese și comercializau niște prăjiturele făcute chiar de ele. Din câte am înțeles, făceau aceasta pentru a strânge fonduri pentru niște copii aflați în dificultate.

Am plătit 100 Leka (vreo 4 lei) pentru o punguliță cu fursecuri foarte bune. Le-am mâncat cu foarte mare plăcere.

De câte ori privesc această fotografie îmi întăresc convingerea că noi, oamenii, avem, totuși, viitor pe planeta Pământ, că Dumnezeu, aplecându-se spre aceste ființe inocente, ne trimite semne și imbolduri de a fi mai buni, mai toleranți, mai iubitori de semeni.

Decorul crea o atmosferă familială
N-ar fi complet turul prin Tirana, dacă nu aș  relata câte ceva și despre oferta din restaurante. În afara teraselor amintite, există tot felul de tonete de unde se poate servi o mâncare gen fast food, la prețuri modice.




În prima seară, plimbându-ne prin centru, mânați fiind și de un interes major în găsirea unui restaurant decent, înainte de a ajunge la multitudinea de terase care ne făceau cu ochiul de la distanță, un ospătar cu talent la vorbe ne-a ademenit în micul și cochetul său local. Am fi dorit să servim masa undeva afară, dar omul a fost insistent, asigurându-ne că are aer condiționat și că o să ne simțim bine.

Noul nostru prieten, ospătarul albanez
Da, avea aer condiționat și interiorul asigura o atmosferă cât se poate de plăcută. Nu am servit masa în aer liber, dar a compensat prin decorul specific albanez în care am fost invitați.



Ca de obicei, am comandat mâncare și bere autohtonă. Până să fie gata preparatul, noul nostru prieten ne-a așezat dinainte, o dată cu berile, o salată... grecească(?!) Pe care o vedeți în colajul de mai sus.

Când a fost adus preparatul recomandat, pofta și foamea atinseseră niște limite atât de greu de controlat, încât am uitat să mai facem fotografia de rigoare. Oricum, acum, după ce am călătorit și în Grecia, și în Turcia, și în Albania, și în mai multe țări din spațiul ex yugoslav, pot spune că, cel puțin la nivelul restaurantelor obișnuite (le exclud pe cele de lux, deoarece nu le-am frecventat din motive obiective), există mai multe feluri de mâncare asemănătoare, înrudite, probabil, dar cu denumiri specifice locului.


Am plecat cu o impresie bună din Tirana. Cu multe concluzii favorabile: cazare excelentă și ieftină, mâncarea, la fel, un centru spectaculos în care se concentrează majoritatea reperelor turistice demne de a fi vizitate, oameni amabili și săritori. Pentru zona centrală ar fi suficiente două zile de sejur. Dar sunt convins că Tirana are multe alte puncte de atracție pe care eu nu le-am descoperit. Iar Albania, prin relieful său variat și climatul diferit de la o zonă la alta, cu certitudine, are multe de oferit turistului dornic de aventură și care știe să exploreze.

La minusuri: circulația haotică prin capitală (până acolo a fost bine) și prețul mare la combustibil.

duminică, 7 octombrie 2018

CĂLĂTOR PRIN BALCANI - OHRID, MACEDONIA DE NORD

Tânăr pescuind în lacul Ohrid, pe faleza orașului cu același nume.
Harta lacului Ohrid și a împrejurimilor
(LETRA DESIGN-www.letra.com.mk)
Eu, cel care am ajuns acolo ca turist, cum aș putea descrie acum lacul Ohrid și împrejurimile? Depășindu-mi condiția amintită, aș folosi un singur cuvânt: POEZIE. Și, pentru a fi mai convingător, mă ajut de fotografia de mai sus care, cred eu, vorbește de la sine despre ceea ce poți trăi transcendând cele cinci simțuri.   

Lacul Ohrid, poate principala atracție turistică a Republicii Macedonia de Nord (fostă FYROM), „marea” lor interioară, se află în partea de vest a țării, la granița cu Albania.
Conform informațiilor obținute de pe harta-ghid achiziționată (www.letra.com.mk), vârsta lacului este de 3,4-4 milioane de ani, adâncimea maximă - 286 m., altitudinea - 695m., temperatura maximă vara - 25grade C.

Pentru orașul Ohrid, informațiile primite sunt acestea: altitudinea - 695 m., suprafața - 203km. pătrați, populația - 56000 de locuitori, densitatea - 256 locuitori/km. pătrat.

În ceea ce mă privește, am ținut cont de intuiția soției care, atunci când este vorba de vacanță, este mereu în căutarea ineditului. Mi-a propus o călătorie de documentare pe hartă și o vizită pe site-urile de specialitate și m-a convins că da, Ohrid este ținta noastră turistică pentru vara anului 2018. 

PLAJA, LACUL ȘI VILA KLIA
Villa Klia

Programările de vacanță obișnuim să le facem din timp, pentru a beneficia de reducerile specifice, iar aliatul nostru obișnuit este www.booking.com. De câțiva ani apelăm la serviciile acestui site și niciodată nu am fost dezamăgiți de oferte: nici din punct de vedere calitativ, și nici financiar.
Pentru vacanța la Ohrid, am ales să ne cazăm la Villa Klia din stațiunea Lagadin, vilă ce a primit patru stele pentru serviciile turistice pe care le oferă.
Vedere spre lac, de pe terasă

Pot afirma că prețul plătit (40 €/cameră dublă, cu mic dejun inclus) a fost corect. Camera confortabilă, cu balcon și vedere spre lac. Lenjeria și prosoapele, schimbate zilnic! Mic-dejunul gustos și consistent - nu lipseau fructele și sucurile sau cafeaua și ceaiul, toate la discreție. 
La capitolul minusuri aș trece partea cu parcarea. Inclusă în preț, dar... nu tocmai la îndemână. Dacă aveai neșansa să te cazezi mai târziu (cum ni s-a întâmplat nouă), erai sfătuit să parchezi în spatele vilei, loc mai greu accesibil. Trebuia să rulezi pe o alee îngustă, atent să nu lovești sau să nu te... lovești (mă refer la mașină).

Dar, poate cel mai important argument (pro): chiar peste drum de curtea vilei se găsește plaja privată, dotată cu șezlonguri, măsuțe și scaune din plastic. Fără niciun tarif suplimentar! Pentru cei care se feresc de soare, copacii umbroși sunt de serviciu. Plaja este liniștită, iar apa lacului, curată și limpede. Temperatura apei la sfârșit de august, excelentă! Pietre, relativ puține și nu foarte mari - nu este obligatoriu să purtați pantofi speciali pentru a intra în lac. Foarte mulți peștișori aleargă de colo-colo fără nicio jenă.
În tot timpul sejurului, apa lacului a fost ușor agitată, ceva asemănător unei hule, oferindu-ne bucuria de a ne juca cu valurile și un spectacol pe măsură atunci când admiram natura așezați confortabil pe șezlonguri.
Spectacol grandios spre sfârșitul zilei. Intrarea liberă!

După două zile de odihnă și relaxare pe micuța plajă din fața vilei, ne-am propus să facem o primă plimbare prin oraș pentru a-i descoperi comorile istorice, geografice, religioase, culinare și...
Primul obiectiv al ordinei de zi a fost: 

FORTĂREAȚA ȚARULUI SAMUEL (sec. X)

Vedere spre cetate, dinspre oraș

Colaj cu imagini ale fortăreței lui Samuel


Am fost inspirați și am comandat un taxi pentru a ne duce până aproape de „Fortăreața lui Samuel”. Pentru cei 15 kilometri nu am plătit mult, doar echivalentul a 6 €. Ținând cont că am fost patru călători în mașină...

Fortăreața țarului Samuel este una dintre cele mai mari și mai bine conservate fortificații medievale din Macedonia.
În fața cetății oferta de suveniruri era mare și... ispititoare
Zidurile și meterezele sale masive ocupă întreaga culme a Ohridului, întinzându-se pe o lungime de 3 kilometri. 

Intrarea: 100 dinari macedoneni, adică puțin mai mult de 1,5 €/pers.
Fortăreața impresionează prin masivitate și grandoare, oferind, în același timp, o perspectivă minunată înspre lac și oraș.


Perspectivă spre lac și spre oraș
Casa cu flori

Ieșind dintre zidurile fortăreței și depășind (cu greu) ispitele comerciale, am început coborârea (pe un drum pietruit) spre un alt reper al cetății, Teatrul antic.
Pe drum, și de o parte, și de alta, case vechi, frumoase și cu foarte multe flori, ne încântau privirile.


Teatrul antic


TEATRUL ANTIC a fost construit în jurul anului 200 înainte de Cristos și este singurul de tip elenistic ridicat în acea perioadă. Destinat inițial luptelor de gladiatori, el a mai fost utilizat de romani și pentru execuția creștinilor. Din cauza acestor amintiri sumbre, el a fost îngropat de către localnici după căderea Imperiului Roman. Redescoperit întâmplător în anul 1980, Teatrul a fost redat circuitului cultural, el găzduind anual „Festivalul de vară de la Ohrid”, în perioada 12 iulie-20 august. Asta nu ne-a ieșit: noi am ajuns la Ohrid cu două zile mai târziu... 
Tinerii și frumoșii miri

Câțiva pași mai jos de teatru, într-o intersecție, copleșiți de căldură, am tras undeva la umbră, pentru a ne mai trage sufletul și a ne răcori cu ceva de la micuțul magazin ce ne-a ieșit în cale. Am fost plăcut surprinși zărind un cuplu de miri coborând strada. Erau singuri-singurei, neînsoțiți de nimeni! Câțiva metri în fața lor mergea un tânăr fotograf cu un buchet de flori în mână. Săracii copii - i-am compătimit - chiar așa să le întoarcă spatele toate rudele și toți prietenii?! Mirii străluceau de fericire!
Mai târziu, când aveam să văd un alt cuplu de tineri căsătoriții solitari și însoțiți doar de fotograf, mi-am spus c-așa o fi obiceiul pe la ei.


BISERICA ST. BOGORODICA PERIVLEPTA (Sfânta Fecioară din Perivlept) - sec XIII

Biserica (cunoscută și sub denumirea de Sf. Clement) a fost construită și pictată în anul 1295, fiind ctitorită de Progon Zgur, comandant bizantin și ginerele lui Andronic al II-lea Paleologul, împăratul Bizanțului

Clopotnița și clopotul, unul dintre cele mai mari din Balcani, au fost donate de renumitul fizician sârb Mihajlo Pupin, în anul 1924. 

Pentru o perioadă îndelungată (în timpul ocupației otomane), aici au fost depuse moaștele Sfântului Clement, patronul Ohridului. 

Frescele, care prezintă toate elementele artei renascentiste, au devenit faimoase pentru vechimea și frumusețea lor. Față în față cu biserica, se află una dintre cele mai prețioase galerii de icoane ortodoxe din lume. Colecția cuprinde în jur de treizeci de icoane vechi.
Muzeul Național

MUZEUL NAȚIONAL

Lăsând în urmă Poarta de Jos a cetății, luând-o pe îngusta și pietruita stradă (toate sunt așa în cetate) Țarul Samuel, ne programasem vizitarea a două repere importante ale cetății vechi: Muzeul Național și Biserica Sf. Sofia. Mai erau ele și alte puncte de interes, dar... trebuie să recunosc: îmi lipsește antrenamentul mersului „per pedes”.
Din păcate, când am ajuns la muzeu, am avut parte de o surpriză neplăcută: fiind luni, acesta era închis. Având în vedere că și la noi muzeele sunt închise lunea, ar fi trebuit să mă aștept la așa ceva. Din ce-am citit pe pliantul turistic achiziționat anterior, colecția arheologică a muzeului găzduiește artefacte datând din preistorie până în perioada clasică și medievală a Ohridului. M-am mulțumit cu vizitarea lapidariului expus în micuța curte din fața muzeului. 


Un trubadur și o dansatoare pe o stradă veche din Ohrid
Înainte de a ajunge la următoarea destinație, cam prin dreptul Muzeului Național, mi-au reținut atenția doi simpatici artiști stradali. Un trubadur încă tânăr și îmbrăcat în negru acompania o dansatoare trecută de mult de prima tinerețe. În ciuda vârstei ce i se citea pe chip, dansatoarea dădea dovadă de multă agilitate în mișcări și de vioiciune. Bucuria actului artistic li se citea pe chip. 

Biserica Sf. Sofia


Stânga: perete al bisericii și lacul Ohrid în față;
Dreapta-sus: vedere de ansamblu spre biserică și lac;
Dreapta-jos: macheta bisericii Sf. Sofia
BISERICA SF. SOFIA (sec. XI-XIV)

După ce am urcat drumul în pantă, am ajuns cam gâfâind la destinație. Bine, să nu credeți că drumul a fost atât de greu, dar... permiteți-mi și mie puțin răsfăț de sexagenar. Lăsând gluma la o parte, curtea mare te ademenea cu frumusețea, cu liniștea și cu... băncile ei.

Fostă catedrală a Arhiepiscopiei Ohrid, biserica reprezintă una dintre cele mai impresionante construcții din cetate, unică prin arhitectura sa de inspirație bizantină. Ea a fost ridicată pe o fundație mai veche, aparținând unui cult din perioada țarului Samuil. 
În perioada ocupației otomane, biserica a fost folosită ca moschee. 
Frescele catedralei sunt considerate ca fiind cele mai bine conservate picturi bizantine.
Pescar pe puntea amenajată pe lacul Ohrid

Coborând de la biserică spre lac, am pășit pe un fel de punte, amenajată parcă special pentru pescari. Oricum, cred că era și un loc pitoresc de promenadă pentru îndrăgostiți, mai ales că, spre capăt, am descoperit câteva vile mai ferite, fiecare având în dreptul ei o porțiune mică de plajă. 


Înainte de a reveni în centru, coborând și urcând pante, fetele s-au oprit în dreptul unui magazin de artizanat. Nu aveai cum să-l ratezi, era foarte bine poziționat.





În cele două colaje îi puteți vedea pe cei doi soți,
proprietarii firmei

M-a frapat faptul că artizanatul macedonean se apropie foarte bine de cel românesc. Cu certitudine, popoarele noastre au multe elemente comune ca surse de inspirație.

Eu, mai curios din fire, am intrat în magazin și, cu aprobarea proprietarului, am făcut mai multe poze. 

Parcă m-am regăsit în căsuța bătrânească a bunicii mele de la țară, din Moldova. Două camere pe un antreu, înțesate de lucruri executate manual: covoare, cuverturi, carpete, mileuri, costume populare. Război de țesut. Ladă de zestre. 

Mi-au plăcut toate foarte mult - nu aș fi putut să aleg ceva! Dar nici n-am avut curajul să întreb de preț!

Oricum, dacă decideți să petreceți o vacanță la Ohrid, căutați acest magazin - nu veți fi dezamăgiți. Pentru informații exacte, am atașat cartea de vizită pe care proprietarii o înmânează tuturor celor interesați. 
Imagini din port și statuile Sfinților Clement și Naum

Vad comercial.
Stânga-sus: soția s-a hotărât asupra șiragului de perle?!
Dreapta-jos: vânzător bine dispus după ce am achiziționat mai multe cutii de rahat.


ORAȘUL 
Imediat după ieșirea din cetate, pe malul lacului Ohrid, există un port pentru ambarcațiuni mai mari și mai mici, ce fac croaziere pe lac pentru turiști. Portul este amenajat chiar în dreptul unei piețe imense, în care tronează statuile Sfinților Clement și Naum.
Tot aici este amenajat un spațiu în care se desfășoară o parte dintre spectacolele Festivalul de vară de la Ohrid.


În fine, am ajuns în centru. Străzi mai mult sau mai puțin înguste, pietruite, multe și felurite magazine, restaurante cu terase afară, gelaterii, cofetării. 
Moscheea Zejnel Abedin-stânga și sus
și moscheea Ali Pasha-jos (în renovare) 
Moschei. 
Suveniruri - oferte stradale


Terasele unde se putea servi masa
Lume multă, foarte mulți turiști. Animație. 








Am întâlnit și femei de credință musulmană, îmbrăcate potrivit cutumelor religiei lor.

Aproximativ 33% din populația macedoneană este de confesiune musulmană.




După programul intens al vizitelor noastre tematice, la așa ispite, este de la sine înțeles că privirile noastre nu aveau astâmpăr.  

Pentru a reuși să-mi duc la îndeplinire micile planuri secrete, a trebuit să dau dovadă de diplomație și să nu fiu imun la atracția evidentă a soției pentru magazinele ce comercializau celebrele perle de Ohrid. Și cum perlele erau în plan...

După ce a fost rezolvată problema perlelor, am intrat ceva mai relaxați prin tot felul de magazine, doar-doar ne-o tenta ceva cu totul și cu totul deosebit, ținând cont însă și de „ariciul” de la portofel. Ne-au tentat multe, dar „ariciul” a ținut cu casa.

Îmi este greu să vă descriu atmosfera (și mirosurile îmbietoare) din zona teraselor unde se putea servi masa. Toate erau axate pe mâncarea tradițională locală, dar care, trebuie să remarc, în mare, reprezintă un fel de variațiuni ale celebrelor pârjoale moldovenești și a mult apreciaților noștri mici. Bine, cu arome ușor diferite, dar ca aspect... sunt pe-acolo.  
Animație noaptea pe artera principală
De specificat: într-una din zile ne-am așezat la o masă a unei terase deservite de o familie de musulmani. Foarte amabili (ca peste tot), ne-au spus că la ei nu se servesc băuturi alcoolice. Nici măcar bere. Nu ne-a deranjat și... am mâncat foarte bine.
Trubadur nocturn. Cu toate că postase un semn de interdicție,
contra câțiva dinari... mi-a permis să-l fotografiez. 

Ce mi s-a părut curios în Macedonia (și, ceva mai târziu, și în Albania): mâncărurile pe bază de pește sunt foarte scumpe, cu toate că lacul Ohrid este bogat în această resursă acvatică de hrană, iar Marea Adriatică este și ea foarte aproape. Dacă o porție de pleșcavița poate duce până pe la 2 € - depinde unde o servești - o porție de pește se ridică la 30-50 €! Bineînțeles, m-am abținut de la un așa lux. O singură dată am avut șansa să mânânc o supă-cremă de pește. Fără pește, dar... cu  gust de. Bună și ieftină.
În general: pentru servitul dejunului sau a cinei la o terasă în oraș trebuie să scoți din buzunar până pe la 10-15 €/familie, pe când la restaurant, în stațiune, poți ajunge la 30 €/familie. Diferențele sunt doar la preț și, eventual, confort/comoditate, calitatea și diversitatea mâncării fiind cam aceeași.

Imagini luate de sus, de pe platoul amenajat
 pentru parcare
GOLFUL OASELOR - MUZEUL PE APĂ

Într-una din ultimele zile de vacanță, ne-am stabilit un program ambițios, cu trei obiective de vizitat: Golful oaselor și Muzeul pe apă, Parcul Național Galicica și Mânăstirea Sf. Naum. Din considerente obiective, Parcul Național a rămas pentru o dată ulterioară. 
Luând-o spre sud, pe pitorescul drum cu multe serpentine ce urmărește malul lacului, am ajuns la prima destinație: Golful oaselor și Muzeul pe apă. De sus, de la nivelul platoului unde este amenajată parcarea, perspectiva ce se desfășoară în fața ochilor este încântătoare.
Ca peste tot, intrarea este de 100 dinari, aproximativ 1,7 €.
Muzeul pe apă







Muzeul pe apă este un complex arheologic unic în regiune. El a fost amenajat în același timp cu reconstrucția fidelă a unui ansamblu de locuințe datând din perioada 1200-700î.c.


Locuințe. Exterior și amenajări interioare



Casele, construite din aceleași elemente ca și cele bătrânești de pe la noi: din lut și bălegar. Toate, acoperite cu stuf.


În interior sunt expuse diverse obiecte de mobilier simple: oale de lut, coșuri de paie, pătuț pentru copii tot din paie, rogojini pe jos sau folosite pe post de ușă, blănuri pentru dormit sau învelit. O sobă din lut și una din ceramică. De asemenea, am văzut un război de țesut rudimentar.


Podul ce facilitează vizitarea Muzeului pe apă







Ansamblul de locuințe a fost refăcut pe o platformă așezată deasupra apei; de aici și, probabil, denumirea de „Muzeul pe apă”. Până la ea se ajunge utilizând podul rustic pe care îl vedeți în colajul alăturat.
De pe pod se pot admira bancurile de pești în căutare permanentă de hrană. Din păcate, în filmulețul de mai sus, nu am reușit să-i surprind.
O ultimă privire spre „Bay of Bones”

MÂNĂSTIREA SF. NAUM

Continuând drumul pe aceeași șosea strâmtă și în serpentine, lăsând în urmă Parcul Național Galicica, am rulat până aproape de limita sudică a lacului unde, în apropiere de granița cu Albania, se află Mânăstirea Sf. Naum.

Importanța mânăstirii în viața creștinilor ortodocși este dată, în primul rând, de măreția celui care a ctitorit-o și anume, Sf. Naum

Sf. Naum a fost unul dintre ucenicii Sfinților Chiril și Metodie, pe care i-a și urmat în munca lor din țările Europei Centrale, în special în Moravia.

Cărturar recunoscut, este unul dintre întemeitorii Scolii de Literatură din Pliska (alături de Sf. Clement), continuându-și apoi lucrarea în Scoala Literară din Ohrida.

În anul 905 a întemeiat, pe malul sudic al lacului Ohrid, mânăstirea ce avea să-i poarte numele, cu hramul Sfinților Mihail și Gavril. Ulterior, mânăstirea avea să adăpostească și moaștele sfântului. Este recunoscută puterea vindecătoare a moaștelor sale, în special a suferinzilor de boli psihice.


În curtea mânăstirii. Mi-a apărut în cale un îngeraș - Sandra -
venit cu părinții din Republica Moldova.
Am fost martor al unui moment de maximă religiozitate din partea unei familii: soț, soție și fiică. Eram în micuța încăpere în care este  depus corpul fizic al sfântului și încercam să simt vibrația locului (sfântului). Alături de familia amintită mai sus. Tatăl a scos o monedă din buzunar, a îngenuncheat, a introdus banul într-o fantă pe care n-o văzusem și apoi și-a lipit fața și urechea de locul de veci al sfântului. Câteva momente. S-a ridicat și s-a-nchinat. Ritualul a fost repetat de soție și de fiică. Apoi au ieșit. I-am urmat, puțin nedumerit - ce-or fi însemnând toate acestea?! Mai târziu am aflat că, cei care pun urechea pe locul de odihnă al sfântului, îi pot auzi bătăile inimii. Dac-aș fi știut dinainte...

Inocența Sandrei ne-a fermecat pe toți. Sfioasă, ne-a acceptat în lumea ei, ne-a zâmbit și ne-a gângurit câte ceva într-un limbaj inaccesibil nouă. Ne-am luat la revedere ca cei mai buni prieteni. 
Precizare: fotografia am postat-o pentru îngeraș, nu pentru!...
Perspectivă spre lacul Ohrid de pe stânca pe care se află Mânăstirea Sf. Naum

Din portul Ohrid tot felul de vaporașe fac curse regulate pe lac, oferindu-le vizitatorilor posibilitatea să atingă principalele puncte de atracție turistică. Printre ele, și „Muzeul pe apă” și „Mânăstirea Sf. Naum”.


Gata, am ieșit din incinta mânăstirii. Și ni se făcuse o foame! Soția și cumnații au luat-o înainte, spre o terasă pe care o ochisem încă de la venire. 

Am rămas în urmă pentru perechea de miri din colajul alăturat. Ca și în cazul întâlnirii de la Teatrul Antic, și alaiul acestora era unul foarte sărac: îi însoțeau un fotograf și un altul, cu aparatul de filmat în acțiune. Am tras concluzia că așa o fi obiceiul locului: mirii să fie singuri atunci când imortalizează aceste momente unice din viața lor. Am gândit: Sunt clipele lor de fericire supremă și nu vor să le împărtășească cu nimeni. Poate e un obicei bun. În orice caz, oricâte eforturi am făcut de a o fotografia pe mireasă din față, nu mi-a ieșit. Parcă îmi întorcea spatele înadins. Poate... chiar așa a fost!


Terasa „Cuba Libre”
Și în complexul Sf. Naum, ca peste tot, lucrurile erau bine organizate. Adică, până să ajungi la  mânăstire, mai multe tentații te ispiteau: o fâșie de plajă pe malul lacului, multe chioșcuri cu suveniruri variate și câteva terase unde puteai să-ți potolești foamea și setea.

Am servit masa pe terasa „Cuba Libre”. Ce ne-a determinat să ne oprim aici și nu în altă parte, a fost faptul că, printr-un geam foarte curat, puteai să-i vezi pe maeștrii bucătari la lucru, iar specialitățile făcute pe gril emanau niște mirosuri apetisante! 
Serviciul a fost prompt și de calitate, mâncarea bună și prețurile mici! 
Câteva exemple de prețuri: o friptură de pui (condimentele specifice au făcut tot deliciul!) - 3 €; ceafă de porc afumată - 2,5 €; coaste de porc - 3 €. Toate porțiile sunt mari!
Dulciuri: salată de fructe - 3 €; clătite - 2 €; prăjituri diverse - 2-2,5 €.
Berea: macedoneană (Skopsko, 0,5l.) - 2 €; Heineken (0,33l) - 3 €.
Concluzie: cu aproximativ 10 €, o familie se scoală sătulă și bine dispusă de la masă.

PARCUL NAȚIONAL GALICICA


Punctul cel mai înalt al Parcului atins de noi.
Fotografii de la nivelul punctului de reculegere
Întrucât nu voiam să rămân cu regretul că am ajuns la Ohrid și nu am vizitat Parcul Național Galicica, ultima zi a sejurului petrecut în Macedonia am dedicat-o acestei minunății naturale. Am fost doar cu soția. Accesul în Parc este undeva pe la jumătatea drumului dintre Lagadin și Sf. Naum. N-am înțeles care a fost tariful pentru acces, pentru că cei doi paznici ne-au solicitat 200 dinari, fără a primi vreun bilet. Că au fost pentru noi, cele două persoane, că au fost pentru mașină... nu pot să vă spun. 
După ce am achitat taxa necesară, ne-au oprit doi tineri pentru a ne ruga să-i luăm și pe ei în mașină, angajându-se că vor plăti jumătate din costul vizitei. Întrucât tinerii păreau demni de încredere și nici economia de 100 de dinari nu-mi displăcea, am acceptat oferta. Și le-am luat banii. Adică... 1,66 € - ce sumă!
Hartă, prezentare a regiunii și date tehnice



Rulând pe drumul șerpuitor prin munți, în timp ce admiram frumusețile naturii, le-am aflat și povestea-partea scurtă, bineînțeles. Tinerii erau studenți polonezi, în primul an de facultate și... ca logodnici ce erau, au hotărât să facă un tur al țărilor din Balcani. Cu rucsacul în spate și folosind autostopul. Urma ca, după ce vom atinge punctul cel mai înalt, ei să-și urmeze drumul prin munți pe jos, trecând granița în Albania.
Noi, ca părinți și bunici ce eram, am fost înduioșați de povestea lor frumoasă și le-am returnat banii. 100 de dinari. 1,66 € pe care nu i-am pierdut, ci i-am oferit cu bucuria descoperirii unor suflete frumoase ce nu și-au pierdut puritatea.


Ajunși sus, ne-am luat la revedere, fiecare cuplu văzându-și de program. Încântați de priveliște, am făcut mai multe fotografii, neștiind în ce parte să ne uităm mai întâi.
Abțibildul lui Ola și Piotr, tinerii logodnici, studenți polonezi
La un moment dat, tânărul polonez a revenit la noi și ne-a înmânat un mic abțibild drept mulțumire pentru gestul nostru, semnul trecerii lor prin Balcani. Credeți-mă, a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale recentei noastre vacanțe petrecute în Balcani - asta inspirându-mă de la tinerii polonezi! Soția a observat cum au lipit un abțibild similar și pe piatra de temelie a monumentului religios pe care îl puteți zări într-unul din colajele de mai sus.


Lacul Ohrid văzut din cel mai înalt punct al Parcului Național Galicica atins de noi
Și totuși, am ratat ceva. Precipitat fiind (mă refer doar la mine), ocupat să înregistrez pe „retina” aparatului de fotografiat cât mai multe minunății ce ni se înfățișau ochilor, nu am studiat cu atenție harta și... nu mi-am dat seama că, dacă am fi continuat drumul pe partea cealaltă a muntelui, am fi ajuns la Lacul Prespa, o altă „perlă” a locului. Prin urmare, ne-am întors.😥 Ne-am bucurat însă de o după-amiază de plajă perfectă pe malul lacului Ohrid, în dreptul vilei noastre.

Monumentul eroului național albanez, Skanderbeg, situat în centrul Tiranei




Ultima noastră etapă a acestui sejur prin Balcani, a fost Tirana, capitala Albaniei. Aceasta însă rămâne pentru... data viitoare.